Tratamentul cortizonic și riscul apariției osteoporozei și al fracturilor osteoporotice

Glucocorticoizii au revoluţionat tratamentul şi evoluţia unor afectiuni reumatologice. Deşi au o valoare terapeutică deosebită, fiind medicaţia de primă intenţie în multe patologii, s-a observat că tratamentul pe termen lung are numeroase efecte adverse, explicate de multiplele efecte ale acestor substanţe la nivelul întregului organism.

Efectele adverse ale tratamentelor cortizonice

Deşi multe din efectele adverse nu pot fi influenţate, trebuie ştiut că diminuarea dozelor şi a timpului de tratament, scade riscul complicaţiilor. De asemenea, există un răspuns individual al fiecărui pacient la diverse doze, unii pacienţi dezvoltând efecte adverse la doze mici în timp ce alţii la doze mari nu au complicaţii semnificative. 

De aceea se impune prevenţia efectelor secundare, o monitorizare atentă a pacientului precum şi reevaluarea permanenta a dozelor şi necesităţii administrării glucocorticoizilor în funcţie de evoluţia bolii de fond. A evalua corect balanţa risc/beneficiu printr-o bună cunoaştere a pacientului şi a preveni efectele adverse reprezinta cheia succesului tratamentului cortizonic.

Riscul crescut de apariție a osteoporozei

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Printre efectele adverse ale tratamentului cortizonic se numara si cresterea riscului aparitiei osteoporozei si in consecința apariția riscului de fractură osteoporotică. Aceste efecte negative sunt dependente de doză şi pot să apară la câteva luni de la administrararea corticoterapiei, chiar şi în doze mici între 2,5-5 mg prednison sau echivalent. La oprirea tratamentului riscul de fractură scade rapid, mai puţin în cazul pacientilor cu corticoterapie îndelungată.

Sediile obişnuite ale fracturilor osteoporotice sunt: coloana vertebrală, şoldul, radiusul distal, humerusul proximal. Fractura de fragilitate se produce la un traumatism care în condiţiile unui os sănătos nu s-ar solda cu fractura sau a carui intensitate nu o depăşeşte pe cea a unui traumatism prin cădere de la inalțimea corpului.
Fracturile osteoporotice sunt o cauză majoră de morbiditate în populaţie. Fracturile de şold determină durere acută şi impotenţa functională, conduc la spitalizare, recuperarea fiind lentă şi reabilitarea adesea incompletă, cu creşterea numărului de persoane instituţionalizate. 

Fracturile vertebrale induc şi ele durere acută şi impotenţă funcţională, dar ele pot să apară şi fără simptome si sa fie descoperite cu ocazia unei radiografii a coloanei vertebrale. Fracturile vertebrale cresc riscul fracturilor ulterioare, dizabilitatea consecutivă crescând odată cu numărul fracturilor. Fracturile de radius distal induc durere acută şi impotenţă funcţională, dar în mod obişnuit recuperarea este completă.

Prevenția osteoporozei cortizonice

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru prevenţia demineralizării şi diminuarea riscului de fractură osteoporotica, este recomandata o dieta bogata in calciu si vitamina D, aport suplimementar medicamentos de calciu şi vitamina D3 dar si tratament antiosteoporotic cu bisfosfonaţi. Femeile în postmenopauză au cel mai mare risc de osteoporoză şi fractură vertebrală osteoporotică, deci profilaxia trebuie avută în vedere în special pentru acestea, la ceilalţi pacienţi se impune doar dacă corticoterapia va fi de durata şi au deja modificări ale densitaţii minerale osoase. Se consideră că riscul de osteoporoză în contextul terapiei cortizonice creşte la pacienții cu un indice de masă corporală scăzut, cu istoric familial de fractură de şold, la fumători si consumatori de alcool, precum si in cazul administrării unor doze mari zilnice sau doze cumulative de glucocorticoid.

Deşi au fost publicate numeroase ghiduri de prevenţie şi tratament al osteoporozei cortizonice, aceasta rămâne o afecţiune insuficient tratată care generează consecinţe sociale şi financiare negative.


Cheia prevenţiei acestor efecte adverse este găsirea unui punct de echilibru al balanţei risc/beneficiu, aspect realizabil doar prin prisma atentei monitorizări a pacientului atât din punct de vedere al medicului curant, cât şi al medicului de familie şi aparţinătorilor. Selectarea dozelor de glucocorticoizi va avea la bază principiul minimului necesar pentru a obţine efectul terapeutic, acest aspect fiind valabil şi pentru durata tratamentului, necesitatea corticoterapiei trebuind reevaluată în mod constant pentru a preveni administrarea inutilă pe termen îndelungat.

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0