Citricele, fructele care țin la distanță virozele

Citricele - mai exact portocalele, lămâiele, mandarinele, limes și grepfrutul sunt surse de alimente care stimulează imunitatea, care scade în această perioadă a anului. Dar beneficiile pe care aceste citrice le oferă sănătății sunt numeroase. Iată câteva dintre acestea!

Țin virozele la distanță

Nu este un secret faptul că citricele furnizează o doză mare de vitamina C (51 mg într-o portocală, 38 mg într-un grepfrut și 30 mg în lămâie). Deși vitamina C nu poate preveni răcelile, cercetările sugerează că ar putea reduce durata și severitatea acestora. Studiile arată că vitamina C ar putea ajuta la scurtarea duratei simptomelor cu aproximativ o zi - ceea ce poate face o mare diferență atunci când ne simțim rău. 

Sunt bogate în fibre

Femeile ar trebui să consume aproximativ 25 de grame de fibre pe zi. O felie de portocală conține până la 2,3 grame de fibre, în timp ce o felie de mandarină are 1,6 grame. Mai mult, aproximativ două treimi din fibrele din citrice scad colesterolul rău (LDL) și ajută la reglarea nivelului de glucoză din sânge. Alimentele bogate în fibre, cum sunt citricele dau senzația de sațietate, motiv pentru care sunt o gustare excelentă pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus. 

Au grijă de sănătatea inimii

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Citricele conțin flavonoide, compuși care protejează inima. Într-un studiu asupra pacienților care au fost supuși unei intervenții chirurgicale de bypass publicat în The Journal of Agricultural and Food Chemistry, cercetătorii au descoperit că grepfrutul roșu, bogat în antioxidanți, a ajutat la scăderea colesterolului LDL „rău”, precum și la scăderea nivelului trigliceridelor 1. Cu toate acestea, dacă iei statine pentru reducerea colesterolului, ar trebui să eviți acest fruct, pentru că ar putea interfera cu aceste medicamente.

Au un indice glicemic scăzut

David Jenkies a conceput în anii ΄80 un mod de a evalua viteza şi gradul în care o anumită cantitate de alimente măreşte nivelul de zahăr din sânge. Această scară poartă numele de indicele glicemic. Indicele glicemic al unui aliment desemnează viteza prin care anumiţi carbohidraţi din acel fruct sau din acea legumă ajung în sânge şi duc la creşterea nivelul de zahăr din sânge.

Citricele sunt fructe cu valori mici ale indicelui glicemic. Aceasta înseamnă că glucoza din citrice este eliberată în fluxul de sânge încet, oferindu-ți un sentiment constant de energie. De exemplu, o portocală are indicele glicemic 45, pe când grepfrutul are indicele glicemic 25. Prin comparație, stafidele au indicele glicemic 64. 

Conțin potasiu

Nu doar bananele sunt bogate în potasiu. Acest mineral se găsește în abundență și în citrice.  Acesta accelerează diureza, intervine în procesul de eliminare a sodiului, ajută la relaxarea vaselor de sânge şi ţine tensiunea arterială sub control. Adoptând o dietă bogată în alimente bogate în potasiu, se reduce riscul apariției accidentului vascular cerebral cu 21%, atrag atenția specialiștii. 

Hidratează organismul

La fel ca și castraveții, pepenele și roșiile, citricele au un conținut ridicat de apă (portocalele au în compoziție 87% apă și grepfrutul 88%). Astfel, consumul regulat de citrice potolește setea și ajută organismul să funcționeze corespunzător. Un alt beneficiu? Alimentele bogate în apă sunt sărace în calorii, fiind recomandate celor care vor să slăbească. 

Mențin pielea tânără

Un alt motiv pentru a consuma cât mai multă vitamina C. Aceasta este benefică pentru piele, pentru că joacă un rol important în stimularea producției de colagen, substanță care ajută pielea să fie suplă și netedă. Este nevoie de mai multe cercetări pe această temă, dar un studiu 2 publicat în 2007 a arătat că cei care consumă citrice au mai puține riscuri să aibă riduri decât cei care nu obișnuiesc să mănânce portocale, grepfrut și lămâi 27.

Te ajută să slăbești

Citricele sunt fructe suculente cu puține grăsimi, sodiu sau calorii (o portocală are doar 45 de calorii), motiv pentru care sunt recomandate celor care vor să slăbească. Ca să încorporezi cât mai multe citrice în alimentația de zi cu zi, specialiștii recomandă să stropești carnea de pui, peștele sau să asezonezi salatele cu zeamă de portocală. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Health - 9 Surprising Health Benefits of Citrus Fruit
1 Studiul „Red grapefruit positively influences serum triglyceride level in patients suffering from coronary atherosclerosis: studies in vitro and in humans”, publicat în The Journal of Agricultural and Food Chemistry, 2006 Mar 8;54(5):1887-92, autori Gorinstein S, Caspi A, Libman I, Lerner HT, Huang D, Leontowicz H, Leontowicz M, Tashma Z, Katrich E, Feng S, Trakhtenberg S.
2 Studiul „Dietary nutrient intakes and skin-aging appearance among middle-aged American women”, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, Volume 86, Issue 4, October 2007, Pages 1225–1231, autori Maeve C Cosgrove, Oscar H Franco, Stewart P Granger, Peter G Murray, Andrew E Mayes

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0