Alimentul cu peste 100 de utilizari: uleiul de cocos

Uleiul de cocos a devenit popular și în România în ultimii ani, însă populațiile tropicale se bucură de beneficiile acestui ulei puternic de secole bune. De când a început “campania” împotriva grăsimilor saturate, uleiul de cocos și alte grăsimi sănătoase au fost însă și ele evitate. 

Asociația Americană a Inimii (AHA) a emis chiar o declarație științifică consultativă în 2017 pentru a înlocui grăsimile saturate (inclusiv uleiurile de cocos și alte uleiuri tropicale) cu grăsimi nesaturate. S-au efectuat numeroase studii, iar oamenii de știință au descoperit că uleiul de cocos consumat cu regularitate poate crește și el nivelul de colesterol LDL („rău”), astfel încât se impune și limitarea consumului  acestuia. Mai ales pentru cei cu risc sau care au deja boli de inimă, medicii îi sfătuiesc să nu depășească 6% din totalul de calorii din grăsimi saturate sau aproximativ 13 grame în cazul unei diete de 2.000 de calorii.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

O lingură de ulei de cocos se apropie de această limită de aproximativ 12 grame de grăsimi saturate. Asociația Americană a Inimii recomandă limitarea grăsimilor saturate - care se găsesc în unt, brânză, carne roșie și alte alimente de origine animală și uleiuri tropicale. Studiile au dovedit că acestea pot crește colesterolul „rău” și te poate expune unui risc mai mare de boli de inimă.

Așadar, uleiul de cocos conține tot atâtea calorii și grăsime totală ca și alte surse de grăsime, aproximativ 120 de calorii și 14 grame de grăsime per lingură. Iar Ghidurile dietetice pentru americani recomandă limitarea aportului de grăsimi saturate la 10% din totalul caloriilor zilnice. 

Uleiul de cocos are 92% grăsimi saturate în compoziție, din care două treimi sunt sub forma unui lanț de acizi grași. Acest tip de acizi grași se asimilează foarte repede de organism, fiind transformat în energie la fel de repede. În plus, pe lângă acizii grași, în uleiul de cocos se găsește și acid lauric, care are proprietăți antifungice și antimicrobiene.

Despre el se spune că are peste 100 de întrebuințări, și în bucătărie, dar și în cosmetică. Așadar, chiar dacă nu este indicat să se consume mai mult de o lingură pe zi de ulei de cocos, putem beneficia de utilizarea lui în plan extern, fiind un adevărat balsam pentru piele, păr, cuticule și unghii.

Ce beneficii are uleiul de cocos pentru piele, păr și unghii

1. Ideal pentru piele

Uleiul de nucă de cocos este un hidratant excelent pentru piele și se mândrește cu multe caracteristici care ajută la hrănirea și vindecarea pielii. Are proprietăți antibacteriene și poate fi folosit ca tratament pentru acnee, iar proprietățile antioxidante ale uleiului de cocos ajută la protejarea pielii de radicalii liberi. Aplicarea locală a uleiului de cocos poate ajuta și la protejarea pielii de factori externi, cum ar fi alergeni, substanțe chimice și alți iritanți de mediu. 

2. Un balsam de păr hidratant

Uleiul de cocos este un tratament grozav pentru păr și hidratează scalpul uscat. De asemenea, ajută podoaba capilară să își mențină umiditatea naturală și să fie mai puternică. În plus, studii recente au arătat că aplicarea uleiului de cocos pe întreaga lungime a părului poate ajuta la întărirea acestuia și chiar la estomparea reducerii căderii și ruperii  șuvițelor1. Acest lucru se poate datora faptului că uleiul de cocos ajută firele de păr să fie mai flexibile și mai puțin ușor de aranjat 2.

3. O alegere bună pentru gătit - cu măsură!

Uleiul de cocos este un ulei bun pentru gătit, pentru că e stabil și poate rezista la temperaturi înalte. Spre deosebire de el, uleiurile vegetale se oxidează rapid și devin râncede la temperaturi ridicate. Uleiul de cocos are o aromă unică și este cel mai bine utilizat în cantități mici ca alternativă periodică la alte uleiuri pentru copt și gătit, în contextul unui model alimentar sănătos. În plus, este nevoie de o cantitate mică cu care se poate unge o tavă înainte de a o introduce în cuptor.

4. Aliat de încredere pentru îmbunătățirea digestiei

Fie că suferi de disconfort digestiv ocazional sau de probleme digestive mai severe/cronice, precum constipația, uleiul de cocos îți poate fi un aliat de preț. Acizii grași din uleiul de cocos ajută corpul să absoarbă mai ușor nutrienții pe care acesta îi primește. Adaugă o linguriță de ulei de cocos organic și presat la rece în ceaiul sau smoothie-ul de dimineață și îi vei simți efectele pozitive după doar 7 zile. Pe lângă asta, uleiul de cocos mai face un lucru valoros pentru sănătate: combate și culturile bacteriene dăunătoare de la nivel intestinal, menținând echilibrata microbiotă intestinală.

5. Ar putea îmbunătăți funcția cerebrală

Unele teorii susțin că o lingură de ulei de cocos pe zi poate avea un rol eficient în combaterea și ameliorarea afecțiunilor neurologice, precum demențele, îmbunătățind funcția cerebrală prin acțiunea trigliceridelor cu lanț mediu care se găsesc în compoziția sa. Acestea au capacitatea de a îmbunătăți funcția de învățare și memorie, furnizând corpi cetonici necesari activității sinaptice din timpul proceselor cognitive ale celulei nervoase. În plus, nuca de cocos conține, de asemenea, mai multe citokinine și fenoli vegetali care ar ajuta la inhibarea unei substanțe în creier, vinovată de deteriorarea creierului în cea mai comună formă de demență, și anume boala Alzheimer. Totuși este de menționat că aceste teorii se bazează pe foarte puține studii realizate de-a lungul anilor, mai degrabă pe studii observaționale legate de starea mentală a unor anumite populații care consumă o alimentație pe bază de ulei de cocos. În plus, specialiștii atrag atenția că oricum consumul de unt de cocos trebuie limitat la o singură lingură pe zi.

6. Poate menține greutății 

Așa cum am menționat mai sus, tipul predominant de grăsimi saturate din uleiul de cocos sunt trigliceridele cu lanț mediu (MCT). Unele studii sugerează că consumul de trigliceridele cu lanț mediu poate ajuta organismul să ardă mai multe grăsimi și calorii 3, dar rezultatele sunt încă în mare parte neconcludente. Mai sunt necesare multe cercetări, mai ales pentru că uleiul de cocos este atât de bogat în calorii și ar putea contribui cu ușurință la creșterea nedorită în greutate.

7. Îți dă energie

Cu toate acestea, trigliceridele cu lanț mediu pot fi utilizate ca sursă rapidă de energie. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când consumi trigliceride cu lanț mediu, ele sunt metabolizate în mod similar cu carbohidrații, sursa de energie preferată a organismului nostru. În loc să treacă mai întâi prin sânge, mușchi și țesuturi, cum se întâmplă în cazul trigliceridelor cu lanț lung, trigliceridele cu lanț mediu ajung direct la ficat.

8. Are proprietăți antimicrobiene

Uleiul de cocos poate avea și proprietăți antimicrobiene. Aproximativ jumătate din  trigliceridele cu lanț mediu din uleiul de cocos sunt alcătuite dintr-un acid gras numit acid lauric. Unele cercetări sugerează că acidul lauric acționa împotriva microorganismelor potențial dăunătoare. Acesta este unul dintre motivele pentru care uleiul de nucă de cocos se folosește în rutina de îngrijire a pielii și a părului. 

Cum poți folosi uleiul de cocos în alimentație, dar și în rutina de beauty

  • Pe post de ulei de gătit, dar și pe post de înlocuitor pentru unt în rețetele vegane.
  • Pe post de ingredient în smoothie-uri.
  • În loc de frișcă în cafea.
  • Pe post de cremă de față împotriva ridurilor.
  • Pe post de tratament pentru albirea dinților.
  • Pe post de loțiune de corp/ cremă de mâini.
  • Pe post de loțiune de ras.
  • Ca alternativă pentru balsamul de buze.
  • Ca deodorant natural, în combinație cu bicarbonatul de sodiu.
  • Pe post de balsam sau mască de păr.
  • Pentru hidratarea mameloanelor rănite din cauza alăptării.
  • În loc de cremă pentru prevenirea vergeturilor în timpul sarcinii.

Cum alegi uleiul de cocos

Există o mulțime de variante atunci când vorbim despre uleiul de cocos din magazine. Ideal ar fi însă să îl alegi pe cel organic, nerafinat, presat la rece - metodă prin care uleiul este presat fără utilizarea căldurii. Temperatura de topire rămâne sub 50 de grade Celsius și se consideră că acest lucru ajută la reținerea mai multor nutrienți. Cu cât uleiul de cocos este mai aproape de forma sa naturală, cu atât are mai multe proprietăți. E recomandat să evităm uleiul de cocos rafinat, care își pierde atât gustul, cât și proprietățile.

Efecte adverse ulei de cocos

Dacă este consumat cu moderație, uleiul de cocos poate face parte dintr-un model de alimentație sănătoasă. Totuși, acest tip de ulei nu este lipsit de efecte adverse, de care este bine să știi. De exemplu, consumul de ulei de cocos poate duce la tulburări gastrointestinale, cum ar fi diareea, crampe și discomfort gastrointestinal. De regulă, cu aceste simptome se confruntă cei care consumă ulei de cocos în exces. Reducerea aportului de ulei de cocos poate ajuta la atenuarea acestor simptome, la fel ca și consumul de ulei de cocos în timpul mesei și nu pe stomacul gol. Dacă te confrunți cu astfel de simptome, mergi la medic pentru un diagnostic și un tratament corecte. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul„Alternative protocol for hair damage assessment and comparison of hair care treatments”. Int J Trichology. 2020; Kaushik V, Chogale R, Mhaskar S.
https://doi.org/10.4103/ijt.ijt_3_20
2 Studiul „Single hair fiber assessment techniques to discriminate between mineral oil and coconut oil effect on hair physical properties”. J Cosmet Dermatol. 2021;Kaushik V, Chogale R, Mhaskar S.
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/jocd.13724
3 Studiul „Coconuts and health: different chain lengths of saturated fats require different consideration”. J Cardiovasc Dev Dis. 2020; Hewlings S.
https://www.mdpi.com/2308-3425/7/4/59
American Heart Association - Saturated Fat
https://www.heart.org/en/healthy-living/healthy-eating/eat-smart/fats/saturated-fats


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0