Mituri și adevăruri despre alimentele congelate

Există numeroase mituri cu privire la alimentele congelate, iar majoritatea dintre acestea sunt legate de păstrarea nutrienților și vitaminelor sau de riscurile asociate cu diverse boli. Află care dintre aceste mituri sunt adevărate și care nu. 

Înainte de a intra în subiect, este important de reținut faptul că majoritatea fructelor și legumelor de pe piață, fie proaspete sau congelate, sunt culese manual, fără intervenție mecanică. Așadar, pornim de la un aport egal de nutrienți și vitamine, dar acesta se poate schimba odată cu depozitarea, transportul și congelarea, fiecare process având avantajele și dezavantajele sale. 

Mit: Legumele și fructele congelate nu sunt la fel de sănătoase ca cele proaspete
Răspuns: Fals

În cele mai multe cazuri, legumele și fructele destinate congelării sunt culese în punctul optim de coacere, după care sunt congelate timp de 6-10 ore. Procesul de congelare captează toate proprietățile nutriționale ale alimentelor, care încep să se piardă odată ce sunt decongelate, adică atunci când sunt gata de consum. Dar, din moment ce le decongelăm, înseamnă că le vom consuma imediat după decongelare, deci nutrienții nu au timp să se piardă. Deși sigure pentru consum, specialiștii recomandă alegerea fructelor și legumelor congelate care nu conțin adaos de sare sau zahăr.  
Mai mult, fructele și legumele congelate pot conține, după caz, mai mulți nutrienți. De exemplu, mazărea congelată și spanacul pot fi mai bogate în vitamina C față de alternativele necongelate, cumpărate și depozitate câteva zile. De asemenea, deshidratarea prin congelare a anumitor fructe poate rezulta într-un conținut sporit de vitamina C, dar și de fibre, deoarece prin congelare produsul devine mai solubil. 

Referitor la pierderea nutrienților, legumele și fructele proaspete își pot pierde cu mai mare ușurință proprietățile până la consum, din cauza factorilor de logistică. Un aspect important de reținut este că, deși fructele și legumele sunt culese înainte de a fi coapte, pentru a avea suficient timp să ajungă la maturitate și până când sunt aduse pe raft, procesul de depozitare, transport și livrare, poate dura de la trei zile până la câteva săptămâni. Așadar, în ciuda condițiilor optime de depozitare și transport, o parte dintre nutrienți și vitamine se pot pierde, în mod invariabil, până ajung pe masa consumatorului. În plus, odată cumpărate, ele pot fi consumate imediat, dar în majoritatea cazurilor acest lucru nu se întâmplă, deci vor trebui luate în considerare și zilele de depozitare în frigiderul consumatorului. 
Situația în care alimentele congelate își pot pierde o parte dintre nutrienți este valabilă, de regulă, legumelor, deoarece majoritatea acestora sunt fierte înainte de a fi congelate, pentru a extermina orice bacterii cu potențial de risc pentru consum. 

Mit: Alimentele congelate expiră
Răspuns: Parțial adevărat

Alimentele congelate, atât timp cât rămân congelate, se pot păstra pe termen nedefinit. Se recomandă consumul acestora în decurs de 6-8 luni, în funcție de produs, din considerente de gust și calitate, și nu de siguranță. Cu toate acestea, alimentele congelate nu ar trebui păstrate mai mult de 2 ani, deoarece, după o asemenea perioadă lungă de timp, anumiți nutrienți, vitamine și minerale se pot deprecia, în mod organic. 

Mit: Toate alimentele congelate conțin mult sodiu
Răspuns: Nu, în cele mai multe cazuri

Deși majoritatea producătorilor autorizați respectă reglementările impuse de autoritățile de sănătate alimentară și limitează conținutul de sodiu și conservanți, pentru a nu pune în risc consumatorii, este bine să citești mereu cu atenție lista de ingrediente și valorile nutriționale ale produsului cumpărat. În cele mai multe cazuri, însă, concentrația de sare adăugată este surprinzător de mică. Atât timp cât lista de ingrediente nu conține termenii: “sare”, “sodiu” sau “sodium chloride”, celelalte forme de sodiu sunt regăsite în mod natural în alimente și nu afectează, în niciun fel, sănătatea unui om normal. 

Mit: Laptele și ouăle nu pot fi congelate
Mit: Fals

În ceea ce privește siguranța alimentară, nu există produs care nu poate fi congelat. Dacă vorbim despre calitatea produsului congelat și gustul său, odată decongelat, într-adevăr, există o serie de alimente care nu sunt recomandate pentru congelare. Textura anumitor produse, precum brânzeturile și ouăle, se poate schimba. Cu toate acestea, laptele poate fi congelat fără probleme de gust și, la fel, albușurile.

Mit: Decongelarea alimentelor sub jet de apă fierbinte este o modalitate sigură
Răspuns: Fals

Temperatura joacă un rol esențial în decongelarea alimentelor, însă nu se recomandă plasarea acestora sub jet de apă fierbinte, deoarece procesul nu va fi unul uniform. Asta înseamnă că, în timp ce o parte din aliment va fi încă înghețat, partea aflată direct sub jet nu doar că se va decongela, ci e posibil să intre în proces de gătire. Specialiștii recomandă decongelarea alimentelor sub jet de apă rece sau lăsate într-un vas cu apă rece și schimbată apa de câteva ori, până la dezghețarea completă. 

Mit: Alimentele ambalate pot fi congelate direct
Răspuns: Fals

Se întâmplă de multe ori, mai ales în cazul alimentelor în ambalaj vidat, să existe mici fisuri din cauza rulajului sau a contactului cu ambalaje ascuțite (colțuri de cutii, de exemplu), ceea ce permite accesul bacteriilor. Așadar, este recomandat ca orice aliment, înainte de congelare, să fie reambalat în folie, pentru a evita riscul contaminării acestuia. Un sfat în privința legumelor pentru congelat este să le fierbi înainte, deoarece prin fierbere se oprește procesul enzimatic de depreciere și, astfel, vor rezista mai bine la congelator, fără a se înmuia. 

Mit: Dacă produsul se află în prag de expirare, atunci nu mai poate fi congelat
Răspuns: Fals

Data de expirare a produselor din comerț nu înseamnă data în care produsul nu mai este sigur de consumat, ci data până la care acel produs își va păstra savoarea, consistența și textura proaspete. Așadar, alimentul, chiar dacă a depășit perioada de expirare, poate fi consumat în decursul următoarelor câteva zile și, deci, poate fi congelat în siguranță. 

Mit: Alimentele se pot decongela în siguranță pe blatul de bucătărie
Răspuns: Fals

Decongelarea de la sine a alimentelor, pe blatul din bucătărie, nu este o modalitate sigură, deoarece există riscul de contaminare al acestora cu bacterii prezente pe suprafețele din jur. Metoda de decongelare recomandată este sub jet de apă rece sau într-un bol cu apă rece, schimbată o dată la 30 de minute. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
U.S. Food & Drug Administration - Are You Storing Food Safely?
https://www.fda.gov/consumers/consumer-updates/are-you-storing-food-safely

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0