Totul despre Vitamina B6

1. Vitamina B6 – informații generale

a. Ce este vitamina B6
b. Proprietătțile vitaminei B6
c. Forme ale vitaminei B6

2. Rolul vitaminei B6 în organism

3. Administrarea vitaminei B6

a. Surse de vitamina B6
b. Manifestări ale deficienței de vitamina B6
c. Cauzele carenței de vitamina B6
d. Efectele supradozării de vitamina B6
e. Doza zilnică recomandată de vitamina B6
f. Absorbția, metabolizarea și eliminarea vitaminei B6 în organism
g. Interacțiunea vitaminei B6 cu alte vitamine și medicamente

 

Vitamina B6 – informații generale

Vitamina B6 este una dintre componentele complexului de vitamine B. Aceasta are beneficii pentru sistemul nervos central. Ea este implicată în formarea unor neurotransmițători, serotonina și norepinefrina (noradrenalina), și în formarea mielinei, un strat sau înveliș proteic ce formează teaca nervilor (teaca de mielină).

Ce este vitamina B6

Cunoscută și sub numele de piridoxină, vitamina B6 este o vitamină solubilă în apă, iar asta înseamnă că ea se dizolvă cu ușurință în apă, spre deosebire de alte vitamine.

Proprietățile vitaminei B6

Piridoxina sau vitamina B6 este necesară pentru buna funcționare a zaharurilor, grăsimilor și proteinelor în corp. Ea este o vitamină cu numeroase proprietăți și întrebuințări. Se găsește în anumite alimente, precum cereale, fasole boabe, legume, ficat, carne și ouă, însă poate fi obținută și în laborator.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Vitamina hidrosolubila si complexul de vitamine B

Vitaminele sunt împărțite în două mari categorii: cele solubile în apă (hidrosolubile) și cele solubile în grăsimi. Cele din prima categorie, cum este și vitamina B6, se dizolvă în apă. Cantitățile rămase nu sunt păstrate în organism, așa că vor fi eliminate din organism prin intermediul urinei. Din acest motiv, oamenii trebuie să consume aceste vitamine hidrosolubile în mod regulat. Reține că vitaminele solubile în apă sunt complexul de vitamine B și vitamina C.

Asimilarea de organism din surse externe

Tocmai pentru că piridoxina este o vitamină hidrosolubilă (o parte se elimină prin urină, pentru că vitamina nu poate fi stocată în organism), oamenii trebuie să o asimileze în organism din surse externe, fie din anumite alimente bogate în vitamina B6, fie luând, la recomandarea medicului, suplimente nutritive cu vitamina B6.

Forme ale vitaminei B6

Piridoxina sau vitamina B6 a fost descoperită în 1934, izolată apoi în 1938 și produsă pentru prima dată în anul 1939. Această vitamină este disponibilă sub mai multe forme și se află pe lista de medicamente esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care conține cele mai eficiente și cele mai sigure medicamente de care este nevoie într-un sistem de sănătate.

Să reținem, deci, că vitamina B6 este un nutrient necesar pentru sinteza piridoxal-fosfatului, o coenzimă implicată în peste 100 de procese metabolice diferite. Așadar, vitamina B6 este disponibilă sub mai multe forme (tipuri):

Piridoxina

Piridoxina (PN) este forma cea mai frecvent administrată ca supliment de vitamină B6, spun specialiștii. În general, este bine tolerată de organism. Această formă de vitamina B6 se găsește în fructe, legume și cereale, precum și în unele suplimente. Alimentele procesate pot conține, de asemenea, adaos de piridoxină.

Piridoxal

Piridoxal (PL) este o altă formă a vitaminei B6. Unele bacterii relevante din punct de vedere medical au nevoie de piridoxal pentru a se dezvolta. Piridoxalul fosfat este principalul tip de vitamina B6 din alimentele de origine animală.

Piridoxamina

Piridoxamina (PM) este și ea tot o formă a vitaminei B6. Diverse studii clinice, făcute pe animale cu diabet, au indicat că piridoxamina a îmbunătățit histologia rinichilor. Datorită acestor rezultate, piridoxamina a fost investigată pentru utilitatea ei în tratamentul nefropatiei diabetice.

Până recent, era folosită în suplimente alimentare în SUA, însă Agenția Federală pentru Hrană și Medicamente a Statelor Unite (FDA) consideră acum piridoxamina un medicament farmaceutic. Piridoxamina fosfatul este o formă întâlnită frecvent a vitaminei B6 în alimentele de origine animală.

Rolul vitaminei B6 în organism

Vitamina B6 face parte din familia sau complexul de vitamine B. Ea îndeplinește numeroase roluri, pe lângă cel pe care îl are în funcționarea sistemului nervos central. În plus, vitamina B6 are multe funcții în corpul uman și joacă un rol important în peste 100 de reacții enzimatice.

Rolul vitaminei B6 la formarea hemoglobinei

Alte funcții sau roluri ale piridoxinei includ metabolismul proteinelor și al glucozei, cât și formarea hemoglobinei. Aceasta este o componentă a globulelor roșii din sânge (numite și eritrocite sau hematii), care transportă oxigenul prin tot corpul tău.

Rolul vitaminei B6 în procesul de creștere

Vitamina B6 mai are și alte roluri și funcții, pe lângă cele enumerate mai sus. Piridoxina este necesară pentru creșterea și dezvoltarea corespunzătoare a creierului, nervilor, pielii și altor părți ale corpului. Astfel, se poate spune că vitamina B6 are un rol important în procesul de creștere.

Cum influențează vitamina B6 aspectul pielii

Piridoxina (vitamina B6) este folosită în cazul persoanelor cu acnee sau celor cu alte afecțiuni ale pielii, pentru că aceasta influențează aspectul tenului. Vitamina B6 este importantă din multe motive, iar unul dintre ele este faptul că menține pielea sănătoasă. Unul dintre cele mai remarcabile beneficii ale vitaminei B6 este că ajută la menținerea unei pieli fără cusur.

Dacă vrei să previi semnele premature ale îmbătrânirii, vitamina B6 este unul dintre cele mai bune moduri naturale de a încetini apariția liniilor fine și a ridurilor. De asemenea, ea e utilă în ameliorarea multor afecțiuni ale pielii, inclusiv pielea uscată eczemă și acneea.

Stimularea activității musculare

Vitamina B6 este utilă și pentru stimularea activității musculare, ea fiind folosită, printre altele, și pentru a calma crampele musculare.

Rolul vitaminei B6 în metabolizarea proteinelor, glucidelor și lipidelor

Alte roluri ale piridoxinei sau vitaminei B6 sunt legate de buna funcționare a glucidelor, grăsimilor (lipidelor) și proteinelor în corp. O funcție importantă a acestei vitamine include metabolismul proteinelor și cel al glucozei.

Rolul vitaminei B6 în formarea anticorpilor

Unele persoane folosesc piridoxina (vitamina B6) pentru stimularea activității sistemului imunitar, așa că un rol important al acesteia este legat de formarea anticorpilor. Vitamina B6 ajută corpul, printre altele, să producă hemoglobina care transportă oxigenul și, în același timp, ea poate crea anticorpii pe care sistemul nostru imunitar îi folosește pentru a ne proteja contra bolilor.

Prevenirea dereglării sistemului nervos

Vitamina B6 (piridoxina) joacă roluri-cheie în menținerea bunei funcționări a creierului și sistemului nervos. Totodată, corpul uman are nevoie de vitamina B6 pentru dezvoltarea corespunzătoare a creierului la copii și pentru buna funcționare a creierului (la persoanele de toate vârstele). Printr-un aport constant de vitamina B6, se poate preveni dereglarea sistemului nervos central.

Tratarea afecțiunilor cardiovasculare

Există cercetări care sugerează că administrarea de vitamina B6 (piridoxina) poate să reducă tensiunea arterială în rândul persoanelor cu hipertensiune. De asemenea, vitamina B6 ar putea fi un aliat în tratarea bolilor cardiovasculare.

De exemplu, în cazul aterosclerozei (când arterele devin rigide, se întăresc), un aspect important este că arterele își pierd elasticitatea și flexibilitatea. Prin administrarea unui supliment specific care conține, printre altele, și vitamina B6 (alături de acidul folic și vitamina B12) pare că se reduc simptomele arterelor rigide.

Tot vitamina B6 contribuie la sănătatea vaselor de sânge. Ea reglează nivelul de homocisteina în sânge. Aceasta este un tip de aminoacid necesar pentru consumul proteinelor din surse precum carnea. Să nu uităm că nivelurile mari ale acestui compus (homocisteina) pot duce la inflamație și la debutul multor afecțiuni cardiovasculare.

Întărirea sistemului imunitar și nervos

Pe lista simptomelor unei carențe (deficiențe) de vitamina B6 se află și sistemul imunitar slăbit așa că, pentru a contracara această problemă, unii oameni apelează la suplimentele pe bază de vitamina B6, pentru că aceasta are un rol în întărirea sistemului imunitar. De asemenea, vitamina B6 (piridoxina) întărește și sistemul nervos, mai ales că ea poate ajuta la stimularea performanței creierului.

Un studiu publicat în "American Journal of Clinical Nutrition" a arătat că persoanele cu mari concentrații de vitamina B6 au fost testate și au avut rezultate bune în ceea ce privește capacitatea de memorare. Să nu uităm că vitamina B6 este necesară pentru transmiterea informației neuronilor în creier.

Ameliorarea crizele de astm

Vitamina B6 sau piridoxina este folosită și în cazul persoanelor cu astm, deși specialiștii susțin că eficacitatea suplimentării cu piridoxină în rândul copiilor cu astm este încă neclară, fiind nevoie de mai multe studii pe această temă. Unele persoane, însă, au observat că vitamina B6 e utilă în crizele de astm. Anumite studii au arătat că beneficiile vitaminei B6 includ scăderea ocurenței crizelor de astm. Această vitamină i-a ajutat pe cei cu astm și le-a redus simptomele de respirație șuierătoare (wheezing) care sunt asociate cu crizele de astm, a scăzut severitatea și frecvența crizelor.

Diminuarea spasmelor musculare

Vitamina B6 este importantă pentru tonusul muscular optim. De exemplu, din cauza unei carențe (deficiente) de vitamina B6 în organism, se pot întâmpla o serie de reacții la nivelul unor neurotransmițători, astfel încât creierul devine stimulat în exces, iar crizele pot cauza simptome precum spasmele musculare. Așa că reține că vitamina B6 poate fi folosită și pentru crampele musculare.

Reducerea riscului de apariție a calculilor renali

Unele persoane folosesc vitamina B6 nu doar pentru stimularea sistemului imunitar, ci și pentru a preveni apariția pietrelor la rinichi (numite și calculi renali). Din acest motiv, piridoxina este considerată potențial eficientă în cazul calculilor renali. Există unele dovezi care arată că dacă se administrează piridoxina ca atare sau în combinație cu magneziul, aceasta poate să scadă riscul de apariție al pietrelor la rinichi în cazul persoanelor care suferă de o afecțiune ereditară care le crește riscul de formare a calculilor renali.

Ameliorarea simptomelor sindromului premenstrual

Cercetările mai sugerează și că, dacă femeile iau între 50 și 80 mg de suplimente pe bază de vitamina B6 zilnic, această vitamină le poate ajuta în ameliorarea simptomelor sindromului premenstrual, cum ar fi schimbările de dispoziție, irascibilitatea, anxietatea și depresia. Un posibil motiv pentru care vitamina B6 poate fi de ajutor femeilor care suferă de sindromul premenstrual este deoarece piridoxina ajută la producția de serotonina, care poate schimba starea de spirit.

Înlăturarea grețurilor matinale în sarcină

Academia Americană a Medicilor de Familie (AAFP, American Academy of Family Physicians) notează că grețurile matinale, definite ca grețurile și vărsăturile din timpul sarcinii, afectează aproape 75% dintre gravide. Dacă se administrează vitamina B6, aceasta poate fi o măsură eficientă pentru îmbunătățirea simptomelor de greață, dar această vitamină poate să nu facă prea multe în ceea ce privește reducerea vărsăturilor din lunile de sarcină. AAFP notează că recomandarea este de 10 până la 25 mg de vitamina B6, la fiecare 8 ore.

Prevenirea afecțiunilor oculare cauzate de îmbătrânire

Experții mai spun că piridoxina (vitamina B6) mai este folosită și în prevenirea degenerescenței maculare care apare pe măsură ce avansăm în vârstă. Astfel, prin folosirea unor suplimente pe bază de vitamina B6, se pot preveni afecțiunile oculare cauzate de procesul de îmbătrânire. Specialiștii sunt de părere că vitamina B6 este posibil eficientă pentru degenerescenta maculară.

Unele cercetări arată că dacă se administrează piridoxină împreună cu alte vitamine (inclusiv cu acid folic și vitamina B12), această măsură ar putea ajuta la prevenirea pierderii vederii cauzate de afecțiunea numită degenerescență maculară legată de vârstă.

Tratarea depresiei

Femeile folosesc vitamina B6 atât pentru sindromul premenstrual (PMS), cât și pentru depresia asociată cu sarcina și cu folosirea pilulelor contraceptive. Să nu uităm că simptomele unui nivel foarte scăzut de vitamina B6 în corp includ, printre altele, și depresia, și confuzia. Așa că vitamina B6 poate fi un aliat de preț în tratarea depresiei.

Efectul antioxidant

Vitamina B6, numită și piridoxina, este una dintre vitaminele solubile în apa care asistă în metabolismul proteinelor, grăsimilor (lipidelor) și carbohidraților. S-a demonstrat recent că piridoxina, deși nu este clasificată sau considerată un compus antioxidant clasic, ea are efecte antioxidante extrem de eficiente.

Ameliorarea simptomelor artritei

Vitamina B6 poate preveni sau reduce simptomele artritei reumatoide, spun specialiștii. Nivelurile reduse ale vitaminei B6 în organism au fost asociate cu simptomele extinse ale poliartritei reumatoide, inclusiv cu durere mai severă.

Unele studii au constatat că pacienții cu artrită reumatoidă s-ar putea să aibă nevoie de mai multă vitamina B6 decât persoanele sănătoase, deoarece acești pacienți se confruntă cu dureri musculare și cu dureri articulare din cauza inflamației cronice. Beneficiile vitaminei B6 în acest caz includ reducerea durerii, așa că piridoxina poate fi utilă în forma unor suplimente, pentru controlul durerilor continue în mușchi și în articulații, care apar din cauza artritei.

Administrarea vitaminei B6

Medicul tău îți poate recomanda suplimentele ce conțin vitamina B6, în funcție de afecțiunea de care suferi. De asemenea, îți poate recomanda cele mai bune surse de vitamina B6, pe lângă suplimentele nutritive.

Surse de vitamina B6

Multe alimente conțin vitamina B6 într-o oarecare măsură. O persoană care are o dietă bine echilibrată nu ar trebui să aibă o carență de vitamina B6, asta cu excepția cazului în care are o problemă fizică sau ia anumite medicamente care duc la un nivel scăzut de piridoxină în organism.

Alimente de origine vegetală ce conțin vitamina B6

Următoarele alimente de origine vegetală sunt surse bune de vitamina B6:
• Năutul: o cană conține 1,1 miligrame sau 55% din valoarea zilnică recomandata.
• O banană medie: conține 0,4 mg sau 20% din necesarul zilnic recomandat.
• Tofu (brânză de soia): o jumătate de cană conține 0,1 mg de vitamina B6.

Alte surse vegetale de vitamina B6 sunt:

• fructul avocado
• orezul brun
• morcovii
• cerealele îmbogățite cu această vitamină
• alunele de pădure
• cartofii dulci
• semințele
• boabele de soia
• spanacul
• cerealele integrale.

Reține că majoritatea alimentelor conțin o oarecare cantitate de vitamina B6.

Alimente de origine animală ce conțin vitamina B6

Aceste alimente de origine animală conțin vitamina B6:
• Ficatul de vită: 85 de grame conțin 0,9 mg sau 45% din necesarul zilnic recomandat
• Pieptul fript de pui: 85 de grame conțin 0,5 mg de vitamina B6 sau 25% din necesarul zilnic recomandat
• Carnea de pește, în general, conține vitamina B6
• Laptele
• Carnea de porc
• Carnea de curcan

Suplimente alimentare cu vitamina B6

Suplimentele de vitamina B6 sunt disponibile sub formă de capsulă sau de tabletă. În funcție de starea ta de sănătate, cât și de cât de severă este carența ta de vitamina B6, medicul tău îți poate prescrie să iei suplimente de piridoxină. În funcție de țară, acest produs (supliment de vitamina B6) este disponibil sub următoarele forme:
• injectabilă,
• soluție,
• tabletă,
• capsulă,
• tabletă, cu eliberare prelungită.

Manifestări ale deficienței de vitamina B6

Deficitul sau carența de vitamina B6 în organism este rar, însă această situație poate să apară dacă o persoană are o absorbție intestinală precară sau dacă ia hormoni precum estrogenul, dacă ia medicamente din clasa corticosteroizilor, medicamente anticonvulsive și alte medicamente.

Consumul excesiv de alcool, pe termen lung, poate duce în cele din urmă la o deficiență de vitamina B6, așa cum și diabetul și hipotiroidismul pot duce la carența de piridoxină. Semnele și simptomele deficienței de vitamina B6 sunt:

Anemia

Anemia e un simptom important al carenței de vitamina B6. Un motiv important de reținut este că vitamina B6 joacă un rol în menținerea producției de hemoglobină, acea proteină din globulele roșii din sângele nostru, care ajută la transportul oxigenului prin tot organismul. Când celulele nu primesc suficient oxigen, drept rezultat al producției prea mici de hemoglobină, apare o tulburare care se numește anemie, iar din acest motiv te simți obosit și slăbit.

Oboseala și insomnia

În unele cazuri, persoana cu deficit de vitamina B6 se confruntă cu stări de oboseala, cu insomnii, chiar confuzie. O carență de vitamina B6 te poate face să te simți neobișnuit de obosit, lent. Pe lângă faptul că te simți obosit din cauza anemiei, deficiența de vitamina B6 ar putea, de asemenea, contribui la oboseala care se datorează și rolului pe care această vitamină îl are în producția de melatonina, hormonul care stimulează somnul. Din cauza producției scăzute de melatonină apare insomnia, așa că suplimentele cu vitamina B6 te-ar putea ajuta să scapi de oboseală și de insomnie.

Scăderea în greutate

În unele cazuri, un simptom al deficientei de vitamina B6 poate fi scăderea în greutate. Cere sfatul unui medic specialist dacă ai o scădere inexplicabilă în greutate, deoarece aceasta poate ascunde și alte cauze, care s-ar putea să nu aibă legătură cu deficiența de vitamina B6.

Căderea părului

Specialiștii spun că vitamina B6 ajută în cazul căderii părului. Unul dintre cele mai interesante beneficii ale vitaminei B6 este că e extrem de utilă în tratarea cazurilor severe de cădere a părului și a complicațiilor asociate cu acest lucru. Dacă te confrunți cu căderea părului, pe lângă mătreață și dermatită seboreică, atunci o doza regulată de vitamina B6 ar putea fi exact ceea ce îți trebuie. Cere sfatul medicului înainte de a începe să iei vitamina B6.

Inflamația limbii și a gurii

Carența de vitamina B6 poate duce la inflamația limbii și a cavității bucale. Uneori, apar inflamația și crăparea buzelor. Dacă ai o deficiență de vitamina B6, limba se poate umfla, poate să devină sensibilă, inflamată sau înroșită. Această afecțiune se numește glosita (inflamația limbii).

Tulburările neurologice

În unele situații, poate să apară neuropatia periferică, însoțită de amorțeală, furnicături și durere în mâini și picioare. Beneficiile vitaminei B6 includ faptul că ajută la dezvoltarea corespunzătoare a creierului și a funcției cerebrale.

Studiile au arătat că o deficiență de vitamina B6 ar putea influența funcția memoriei și ar putea contribui la tulburările cognitive, la boala Alzheimer și la demență, pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă. Și alte studii au asociat o carență de vitamina B6 cu posibilă contribuție la boala Alzheimer.

Sindromul tunelului carpian la femeile însărcinate

Sindromul de tunel carpian este foarte dureros, el poate să se manifeste sub formă de slăbiciune și amorțeala degetelor la multe femei însărcinate Studiile indică faptul că pacienții care suferă de acest sindrom dureros ar putea avea foarte mult de beneficiat de pe urma suplimentelor cu vitamina B6.

Creșterea riscului de infecții

Din cauza deficienței de vitamina B6, sistemul imunitar slăbește, iar de aici rezultă o creștere a riscului de infecții. Un sistem imunitar care funcționează bine, la parametri normali, este esențial în prevenirea infecțiilor, inflamațiilor și diverselor forme de cancer, însă deficitul de nutrienți, precum vitamina B6, poate perturba funcționarea sistemului imunitar. Mai precis, o deficiență de vitamina B6 poate rezulta în scăderea producției de anticorpi, de care organismul are nevoie pentru a lupta contra infecțiilor.

Tulburările de creștere

Există și situații când, din cauza carenței de vitamina B6, apar tulburări de creștere/dezvoltare.

Cauzele carenței de vitamina B6

Potrivit National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite, majoritatea persoanelor de toate vârstele consumă cantități suficiente de vitamina B6. Însă există și categorii de persoane care pot să aibă, din anumite motive, niveluri scăzute de vitamina B6, precum:

Vârsta

Deficitul de vitamina B6 în organism poate să apară în funcție de vârstă, poate să apară atât în timpul sarcinii, cât și în timpul lactației. În plus, persoanele vârstnice sunt mai predispuse să aibă carență de vitamina B6.

Alcoolismul

Printre persoanele care au cele mai mari șanse de a avea carență de vitamina B6 se numără persoanele care consumă cantități excesive de alcool, așa că se poate spune că alcoolismul este o cauză a carenței de piridoxina. De asemenea, persoanele care sunt obeze sunt predispuse să aibă un deficit de vitamina B6 în organism.

Efectele supradozării de vitamina B6

În ceea ce privește efectele secundare și toxicitatea, vitamina B6 naturală, din alimente, nu pare să aibă efecte adverse. În contrast cu acest lucru, dozele foarte mari de piridoxină din suplimente (2.000 mg pe zi sau peste) sunt asociate cu o serie de efecte nu tocmai plăcute.

Fotosensibilitatea

În unele situații, poate să apară fotosensibilitatea, adică sensibilitatea la lumina soarelui.

Tulburările sensitive și motorii

Dozele foarte mari de vitamina B6 din suplimentare sunt asociate cu afectarea nervilor senzoriali și cu leziuni ale pielii. Pot să apară tulburări senzitive și motorii, e posibil să apară amorțeală, e posibil să se reducă abilitatea de a simți durerea sau temperaturile extreme, și e posibil să se instaleze ataxia (o lipsă a controlului mușchilor și a coordonării în cazul mișcărilor voluntare).

Arsurile stomacale

Prea multă vitamina B6 poate cauza și simptome gastrointestinale, cum ar fi arsurile la stomac și greață.

Doza zilnică recomandată de vitamina B6

Vitamina B6 se recomandă în funcție de vârstă și de sex, cât și de carențele care trebuie corectate sau de afecțiunile de care suferă o anumită persoană.

La bărbați, doza zilnică recomandată de vitamina B6 este:
• sub 50 de ani: 1,3 mg pe zi
• peste 50 de ani: 1,7 mg pe zi

La femei, doza zilnică recomandată de vitamina B6 este:
• sub 50 de ani: 1,3 mg pe zi
• peste 50 de ani: 1,5 mg pe zi
• la femeile însărcinate: 1,9 mg pe zi
• la femeile care alăptează: 2 mg pe zi.

La sugari, copiii mici, adolescenți:
• bebelușii până la 6 luni: 0,1 mg pe zi
• sugarii între 6 și 12 luni: 0,3 mg pe zi
• copiii mici între 1 și 3 ani: 0,5 mg pe zi
• copiii între 4 și 8 ani: 0,6 mg pe zi 
• copiii între 9 și 13 ani: 1 mg pe zi
• adolescenții între 14 și 18 ani: 1,3 mg pe zi (la băieți) și 1,2 mg pe zi (la fete)

Valoarea superioară admisă:
• la copiii între 1 și 3 ani: 30 mg pe zi
• la copiii între 4 și 8 ani: 40 mg pe zi
• la copiii între 9 și 13 ani: 60 mg pe zi
• adolescenții între 14 și 18 ani: 80 mg pe zi.

Pentru deficiența de piridoxină se poate administra doar la recomandarea medicului:
• între 10 și 100 mg de vitamina B6 intravenos sau intramuscular
• 2,5-10 mg pe zi de vitamina B6 - administrare orală.

Pentru greață în timpul sarcinii, se pot administra 75 mg de vitamina B6, oral, pe zi ori în funcție de recomandările medicului.

Absorbția, metabolizarea și eliminarea vitaminei B6 în organism

Vitamina B6 este o vitamină solubilă în apă, care este prezentă în mod natural în multe alimente, pe când în altele este adăugată (sunt alimente îmbogățite), însă să nu uităm că este disponibilă și ca supliment alimentar.

Absorbția la persoanele sănătoase are loc fără probleme, însă persoanele cu poliartrită reumatoidă au adesea concentrații scăzute de vitamina B6, iar concentrațiile de vitamina B6 tind să scadă odată cu creșterea severității bolii.

Aceste niveluri scăzute de vitamina B6 se datorează inflamației cauzate de boală și, la rândul lor, cresc inflamația asociată bolii. Deși suplimentele de vitamina B6 pot normaliza concentrațiile de vitamina B6 la pacienții cu poliartrită reumatoidă, ele nu suprimă producția de citokine inflamatorii și nici nu scad nivelurile markerilor inflamatori.

Pacienții cu boală celiacă, boala Crohn, colită ulceroasă, boală inflamatorie intestinală și alte tulburări autoimune de malabsorbție tind să aibă concentrații plasmatice scăzute de PLP.  Cu toate acestea, boala celiacă este asociată cu o absorbție mai scăzută a piridoxinei, iar concentrațiile scăzute de PLP în boala inflamatorie intestinală s-ar putea datora răspunsului inflamator. Totodată, anumite boli genetice și unele medicamente pentru epilepsie pot duce la o deficiență de piridoxină.

Vitamina B6 nu este stocată / păstrată în totalitate în corpul uman, ea este excretată în urină și doar o parte este folosită în țesuturi, așa că oamenii trebuie să ia vitamina B6 în fiecare zi, din diverse surse (alimente sau suplimente), pentru buna funcționare a organismului. Absorbția, în medie, a vitaminei B6 este de aproximativ 75%, cu un interval general cuprins între 61 și 92%.

Aceste procente pot fi, însă, mult mai mici dacă persoana are un sindrom de malabsorbție. Metabolizarea vitaminei B6 este un proces complicat, care implică mai multe etape. 

Cea mai mare parte a piridoxinei (PN) care a fost absorbită de intestinul subțire este apoi preluată de ficat, acolo unde vitamina B6 este metabolizată.

Aici, procesul continuă, prin alte etape. De la ficat, vitamina B6 este eliberată înapoi în sânge, pentru a fi transportată la alte țesuturi din corp. În interval de opt ore, procesul complex este terminat. Corpul își ia necesarul din această vitamină, iar mare parte din cantitatea rămasă este excretată în urină. Rămășițele sunt păstrate în diverse țesuturi din corp, în principal în țesutul muscular.

Interacțiunea vitaminei B6 cu alte vitamine și medicamente

Discută cu medicul tău înainte de a lua vitamina B6, mai ales dacă urmezi un tratament cu anumite medicamente. Vitamina B6 poate interacționa cu diverse medicamente, așa că e bine să știi care sunt acestea, pentru a evita eventualele efecte adverse. Unele dintre medicamentele care interacționează cu vitamina B6 sunt:

• Medicamentele folosite pentru tratarea bolii Parkinson și bolii Alzheimer, pentru tratamentul anemiei, crizelor și bolilor cardiace
• orice medicamente folosite în chimioterapie
• unele antibiotice folosite în tratarea tuberculozei
• anumite medicamente folosite pentru tratarea hipertensiunii arteriale
• Medicamentele antidepresive
• Unele medicamente antidepresive numite inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) ar putea reduce nivelurile de vitamina B6 din sânge.
 
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
National Institutes of Health - Vitamin B6
https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminB6-HealthProfessional/
The American College of Obstetricians and Gynecologists - Morning Sickness: Nausea and Vomiting of Pregnancy
https://www.acog.org/womens-health/faqs/morning-sickness-nausea-and-vomiting-of-pregnancy
National Library of Medicine - Vitamin B6 (Pyridoxine)
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK557436/
U.S. Department of Health and Human Services - 2015-2020 Dietary Guidelines
https://health.gov/our-work/nutrition-physical-activity/dietary-guidelines/previous-dietary-guidelines/2015
 

 
 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0