Cele 12 stadii ale burnout-ului, descrise de psihologi

Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică, cauzată de stres prelungit sau repetat. Deși este cel mai adesea cauzată de probleme la locul de muncă, poate apărea și în alte domenii ale vieții, cum ar fi relațiile de cuplu.

Specialiștii spun că burnout-ul este o problemă gravă, care poate duce chiar la deces în cazuri extreme. Uneori, burnout-ul este comparat cu oboseala și extenuarea, iar psihologii spun că are 12 stadii pe care e bine să le recunoaștem din timp, până nu este prea târziu.

Există în jurul nostru oameni care adoptă comportamente auto-distructive. Fac exces de alcool, tutun, mâncare, substanțe interzise etc. Ceea ce au în comun pare să fie o dorință inconștientă de autopedepsire, de auto-anihilare. Burnout, deși a ajuns în atenția publică relativ recent, face parte din același tip de comportament. 

Vrei să afli mai multe despre tine?

Dimensiunile burnout-ului

Burnout-ul este considerat fenomen profesional, nu afecțiune medicală.

Burnout-ul se caracterizează prin trei dimensiuni principale: epuizare, cinism (mai puțină identificare cu locul de muncă) și sentimentul că nu ești suficient de bun la locul de muncă. Altfel spus, dacă te simți epuizat, începi să-ți urăști jobul și să te simți mai puțin capabil la locul de muncă, e posibil să suferi de burnout.

Cauzele burnout-ului

Burnout-ul nu este pur și simplu rezultatul lungilor ore petrecute la muncă sau al jonglării cu prea multe sarcini. Depresia și letargia, care sunt caracteristice burnout-ului, apar cel mai adesea atunci când o persoană nu deține controlul asupra modului în care se desfășoară la locul de muncă sau acasă ori i se cere să îndeplinească sarcini care intră în conflict cu sentimentul său de sine.

La fel de stresant este să lucrezi pentru un scop care nu rezonează cu valorile tale sau atunci când nu ești sprijinit. Dacă nu reușești să mai iei o pauză din când în când, te-ai putea confrunta cu epuizare, precum și cu o mulțime de probleme de sănătate mintală și fizică care adesea vin odată cu aceasta. Printre acestea se numără durerile de cap , oboseala, arsurile la stomac și alte tulburări gastrointestinale, precum și potențialul crescut de abuz de alcool, droguri sau alimente.

Sindromul de burnout și locul de muncă

  • Simți că nu ai deloc control asupra muncii tale.
  • Lipsește recunoașterea sau recompensele pentru munca bună pe care o faci.
  • Ai așteptări neclare sau excesiv de solicitante la locul de muncă.
  • Faci o muncă monotonă sau care nu te stimulează.
  • Lucrezi într-un mediu haotic sau în care șefii pun foarte multă presiune.

Stilul de viață și sindromul de burnout 

  • Muncești prea mult, fără să mai ai timp să socializezi sau să te relaxezi. 
  • Nu ai relații apropiate.
  • Simți că ai pe umeri multe responsabilități, fără ajutor suficient din partea altora.
  • Nu dormi suficient.

Trăsăturile de personalitate pot contribui la burnout

  • Ai tendințe perfecționiste; nimic nu este niciodată suficient de bun.
  • Ai o viziune pesimistă despre tine și despre lume.
  • Simți nevoia să deții controlul, iar din acest motiv ești reticent în a delega.

Stresul care contribuie la burnout poate proveni în principal de la locul de muncă, dar există și alți factori de stres din alte domenii ale vieții care pot influența această epuizare. Trăsăturile de personalitate și modelele de gândire, cum ar fi perfecționismul și pesimismul, de exemplu, pot contribui la stresul cu care te confrunți, potrivit unui studiu recent 1.

Dacă îi spui cuiva "Sunt bolnav" sau "Sunt obosit", vei vedea că, de fapt, nu îi dai prea multe informații acelei persoane despre starea ta. Cât de bolnav ești? Cât de obosit ești? Ai o răceală ușoară sau o boală gravă? Ești o proaspătă mămică și nu ai mai dormit bine de luni de zile sau pur și simplu ai petrecut prea mult seara trecută?

Burnout-ul este la fel. El apare în anumite grade sau stadii, de la cel mai banal "De-abia aștept să beau ceva la bar", până la o afirmație mai serioasă, de genul "Am nevoie de un concediu de șase luni că să îmi reevaluez viața". Răspunsul corespunzător pentru stadiile diferite de burnout este foarte diferit, de la caz la caz.

Așa că te întrebi, probabil, cum poți să știi cât de epuizat ești, mai exact. Știința te poate ajuta să afli răspunsurile pe care ți le dorești.

Stadiile burnout-ului

Burnout-ul este un proces gradual. Nu are loc peste noapte, dar se instalează treptat. Semnele și simptomele, la început, sunt subtile, dar se agravează o dată cu trecerea timpului. 
Psihologii Herbert Freudenberger și Gail North au dezvoltat un model care descrie cele 12 stadii ale burnout-ului.

Iată care sunt aceste stadii pe care psihologii le-au descris într-un articol mai vechi:

1. Obligația de a-ți dovedi de ce ești în stare

Dorința nestăpânită ori silința pe care ți-o dai pentru a dovedi de ce ești în stare: demonstrezi în mod obsesiv valoarea ta. Stadiul acesta tinde să "lovească" cei mai buni angajați, aceia care, cu entuziasm și cu ușurință, își acceptă responsabilitățile.

2. Muncești și mai mult: nu te poți opri

Perfecționismul primei etape se intensifică; suferinzii cred că trebuie să facă totul singuri și cât mai repede posibil.

3. Îți neglijezi nevoile

Dormi la ore neregulate, la ore imprevizibile, obiceiurile tale legate de mâncat sunt perturbate, apare lipsa interacțiunii sociale.

4. Îți muți conflictele pe alte poziții

Problemele sunt alungate, date la o parte; ne putem simți amenințați, ne panicăm și suntem nervoși (nu ne putem relaxa). Pot apărea insomnii, tulburări psihosomatice și pot apărea conflicte, de exemplu cu un partener. Neregulile la locul de muncă devin mai frecvente, de exemplu întârzierea sau uitarea anumitor întâlniri.

5. Revizuirea valorilor

Valorile tale înregistrează o schimbare bruscă a poziției sau a direcției. Mai exact, munca ajunge pe primul loc în prioritățile tale, prietenii și cei din familia ta sunt respinși, dați la o parte. În plus, pasiunile tale sunt văzute ca fiind irelevante. Munca este singurul lucru pe care te concentrezi.

6. Negarea problemelor care ies la suprafață

Începi să-i vezi pe cei din jur ca fiind oameni puțin inteligenți, leneși, care au nevoie de tine sau care sunt nedisciplinați. Contactele sociale se fac mult mai greu în acest stadiu: apar cinismul, agresivitatea, iar problemele sunt privite ca fiind cauzate de presiunea timpului și de muncă, și nu din cauza schimbărilor apărute în viața ta. Performanța la locul de muncă scade semnificativ, iar simptomele fizice se intensifică.

7. Retragerea

În acest stadiu, viața socială este mică sau inexistentă, simți nevoia să simți că scapi de stres, poate apelezi la alcool/droguri.

8. Modificări ciudate ale comportamentului

Apar schimbări evidente de comportament în acest stadiu; prietenii și cei din familia ta sunt vizibil îngrijorați. Îți simți munca ca pe o mare povară.

9. Depersonalizarea

Începi să nu te vezi nici pe tine ca valoros, nu îi vezi nici pe ceilalți ca fiind valoroși și nu mai percepi propriile tale nevoi în această etapă.

10. Simți un gol imens

Începi să simți un gol imens pe interior și, pentru a depăși această senzație, cauți o activitate cum ar fi mâncatul compulsiv (mănânci în exces), sexul, consumul de alcool, folosirea drogurilor; activitățile sunt deseori exagerate.

11. Depresia

Te simți pierdut și nesigur, te simți extenuat, iar viitorul tău începe să ți se pară sumbru și întunecat.

12. Sindromul de burnout

Poate include colapsul mental și fizic total; este timpul să ți se acorde asistență medicală deplină.

Așa cum poți vedea, simptomele burnout-ului pot varia de la unele ușoare, până la comportamente care ar trebui să te îngrijoreze sau pe care probabil le întâlnești la serviciu zi de zi ori până la colapsul total.

Sfatul specialiștilor este să fii atent la semnele mai subtile ale burnout-ului și să nu le treci cu vederea, considerandu-le o parte inevitabilă a vieții tale profesionale. 

Efectele simptomelor burnout-ului dacă este lăsat netratat  

Dacă nu sunt tratate, simptomele intense care anunță burnout-ul pot duce la: 

  • Înstrăinarea de la activitățile legate de muncă. Persoanele care se confruntă cu burnout își văd locurile de muncă ca fiind din ce în ce mai stresante și frustrante. S-ar putea să devii cinic în ceea ce privește condițiile tale de muncă și colegii de muncă. S-ar putea, de asemenea, să te distanțezi emoțional și să începi să te simți amorțit în legătură cu munca ta.
  • Epuizare emoțională. De-a lungul timpului, simptomele de epuizare netratate vă pot face să vă simțiți epuizat din punct de vedere emoțional și incapabil să faceți față.
  • Performanță redusă. Burnout-ul afectează sarcinile de zi cu zi la locul de muncă sau acasă, dacă munca ta principală implică îngrijirea membrilor familiei. Persoanele cu simptome de epuizare au o părere proastă cât privește sarcinile de la locul de muncă, au dificultăți de concentrare și, adesea, le lipsește creativitatea. Toate acestea duc la o performanță redusă.

Ca și concluzie putem spune că dacă în viață ta de zi cu zi cea mai mare parte este ocupată de preocupări legate de activitatea profesională este momentul să lipsești de la serviciu, să te așezi comod într-un fotoliu și să te întrebi serios de ce te supui la muncă în exces? Ce anume din interiorul tău este mai bine acoperit de efortul profesional excesiv? 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Examining reactivity patterns in burnout and other indicators of chronic stress”, Psychoneuroendocrinology, 2019, Wekenborg MK, Von dawans B, Hill LK, Thayer JF, Penz M, Kirschbaum C.
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0306453018311569?via%3Dihub
World Health Organization - Burn-out an "occupational phenomenon": International Classification of Diseases
https://www.who.int/news/item/28-05-2019-burn-out-an-occupational-phenomenon-international-classification-of-diseases
National Library of Medicine - Depression: What is burnout?
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279286/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0