Focus Varice - Insuficienta venoasa
Indepartarea chirurgicala a varicelor sau "stripping"
Indepartarea chirurgicala a varicelor sau "stripping"
Tratament și opțiuni în varice Indepartarea chirurgicala a varicelor sau "stripping" Ce inseamna tehnica stripping ca tratament pentru varice?
Citește mai mult
Dieta pentru persoanele cu varice: Asa iti mentii venele sanatoase
Dieta pentru persoanele cu varice: Asa iti mentii venele sanatoase
Îngrijire și lifestyle în varice Dieta pentru persoanele cu varice: Asa iti mentii venele sanatoase  Adoptarea unei diete sanatoase este cruciala pentru sanatatea venelor.
Citește mai mult
Masajul terapeutic si varicele: cat de mult te ajuta
Masajul terapeutic si varicele: cat de mult te ajuta
Îngrijire și lifestyle în varice Masajul terapeutic si varicele: cat de mult te ajuta Este util masajul terapeutic daca ai varice?
Citește mai mult
Varicele: durerea si senzatia de picioare grele
Varicele: durerea si senzatia de picioare grele
Simptome și diagnostic în varice Varicele: durerea si senzatia de picioare grele Cand simti o greutate mare in picioare, le simti rigide si obosite, acestea...
Citește mai mult
De ce sa NU lasi varicele netratate - Ce pericole pot sa apara?
De ce sa NU lasi varicele netratate - Ce pericole pot sa apara?
Despre insuficiența venoasă cronică De ce sa NU lasi varicele netratate - Ce pericole pot sa apara? Multe persoane care nu isi trateaz varicele se vor confrunta in continuare cu...
Citește mai mult
Tratamentul insuficientei venoase cronice
Tratamentul insuficientei venoase cronice
Tratament și opțiuni în varice Tratamentul insuficientei venoase cronice Ce optiuni de tratament exista pentru insuficienta venoasa cronica?
Citește mai mult
Ce este microscleroterapia si cum te ajuta daca ai telangiectazii?
Ce este microscleroterapia si cum te ajuta daca ai telangiectazii?
Tratament și opțiuni în varice Ce este microscleroterapia si cum te ajuta daca ai telangiectazii? Ce presupune microscleroterapia si cum se face recuperarea?
Citește mai mult
Tratamentul non-medicamentos si preventia insuficientei venoase cronice
Tratamentul non-medicamentos si preventia insuficientei venoase cronice
Tratament și opțiuni în varice Tratamentul non-medicamentos si preventia insuficientei venoase cronice Ce optiuni de tratament, medicamentos sau nu, exista pentru insuficienta venoasa...
Citește mai mult
Picioare grele - remedii la indemana
Picioare grele - remedii la indemana
Îngrijire și lifestyle în varice Picioare grele - remedii la indemana Din ce cauze apare senzatia de picioare grele si cum se remediaza?
Citește mai mult
Tipuri de vene varicoase: cum le deosebesti
Tipuri de vene varicoase: cum le deosebesti
Simptome și diagnostic în varice Tipuri de vene varicoase: cum le deosebesti Iata care sunt tipurile de varice si cum le deosebesti!
Citește mai mult
Ce modificari este recomandat sa faci in dieta daca ai varice
Ce modificari este recomandat sa faci in dieta daca ai varice
Îngrijire și lifestyle în varice Ce modificari este recomandat sa faci in dieta daca ai varice <p>Ce dieta este recomandata cand ai varice?</p>
Citește mai mult
Ce trebuie sa stii despre durerea ce insoteste varicele
Ce trebuie sa stii despre durerea ce insoteste varicele
Simptome și diagnostic în varice Ce trebuie sa stii despre durerea ce insoteste varicele  Multi pacienti cu varice se plang de durere. Iata cum poate fi combatuta!
Citește mai mult
Încarcă mai multe

Insuficienta venoasa

insuficienta venoasa

Ce este insuficiența venoasă - informații generale

Insuficiența venoasă este o afecțiune în care venele unei persoane au probleme legate de circulația sângelui, adică atunci când trebuie să transmită sângele de la picioare înapoi către inimă. Arterele sunt cele care transportă sângele de la inimă către restul corpului.

Venele transportă sângele înapoi la inimă, iar valvele care există în vene împiedică sângele să curgă în direcția greșită (spre înapoi). Atunci când venele au dificultăți în ce privește trimiterea sângelui de la membre înapoi către inimă, această situație este cunoscută sub numele de insuficiență venoasă, când sângele se acumulează în venele la la picioare.

Insuficiența venoasă cronică este foarte răspândită la nivel mondial. Statisticile arată că una din 20 de persoane adulte este afectată de această boală. 

Cauzele apariției insuficienței venoase

Mai mulți factori pot cauza insuficiență venoasă, deși aceasta este cel mai frecvent provocată de cheagurile de sânge (tromboză venoasă profundă) și de venele varicoase. Chiar dacă ai antecedente medicale familiale de insuficiență venoasă, există câțiva pași simpli pe care îi poți face pentru a-ți reduce riscul de a dezvolta această afecțiune, care poate fi cronică. În mod normal, valvele din venele profunde ale picioarelor mențin circulația sângelui, adică ajută sângele să circule înainte, în direcția inimii.

Odată cu insuficiența venoasă pe termen lung (cronică), pereții venelor din profunzimea picioarelor sunt din ce în ce mai slăbiți, iar valvele sunt deteriorate. Din această cauză, sângele se acumulează în vene, în special atunci când stai în picioare. 

Totodată, insuficiența venoasă cronică poate să apară drept rezultat al unui cheag de sânge (din trecut) care s-a format în venele din picioare. Așadar, cele mai întâlnite cauze ale insuficienței venoase sunt cazurile anterioare de cheaguri de sânge și venele varicoase. Când circulația sângelui prin vene este blocată în direcția inimii, cum ar fi în cazul formării unui cheag de sânge, sângele se acumulează în zona de sub cheagul sangvin, lucru care poate duce la insuficiență venoasă. În cazul venelor varicoase, valvele lipsesc de cele mai multe ori sau sunt afectate ori slăbite, iar sângele se scurge înapoi prin valvele acestea defectuoase. În unele cazuri, slăbiciunea din mușchii picioarelor poate contribui de asemenea la insuficiență venoasă.

Simptomele insuficienței venoase

Lista simptomelor insuficienței venoase include:

  • Umflarea picioarelor sau a gleznelor (edem);
  • Durere care se agravează atunci când stai în picioare și care se calmează atunci când îți ridici picioarele;
  • Crampe la nivelul picioarelor;
  • Amorțeli dureroase și senzație de greutate la nivelul picioarelor,
  • Zvâcnire sau tremurat al picioarelor;
  • Mâncărimi și furnicături la nivelul picioarelor;
  • Slăbiciune în picioare;
  • Îngroșarea pielii de pe picioare și glezne;
  • Modificarea culorii pielii, în special în jurul gleznelor;
  • Apariția ulcerațiilor;
  • Apariția venelor varicoase;
  • O senzație de tensiune sau încordare în gambe.

Factorii de risc pentru insuficiența venoasă

Insuficiența venoasă este mai des întâlnită în rândul femeilor decât în rândul bărbaților. Potrivit experților de la University of Chicago Medical Center, insuficiența venoasă are o probabilitate mai mare să apară la femeile cu vârste între 40 și 49 de ani și la bărbații cu vârste între 70 și 79 de ani. Alți factori de risc ai insuficienței venoase, pe lângă vârsta înaintată, sunt:

  • Cheagurile de sânge anterioare (tromboză venoasă profundă);
  • Venele varicoase (varicele);
  • Obezitatea;
  • Sarcina;
  • Fumatul;
  • Cancerul;
  • Slăbiciunea mușchilor, o lovitură la picior sau un traumatism, cât și leziuni la nivelul picioarelor;
  • Umflarea/inflamația unei vene superficiale de la membrele inferioare (flebita);
  • Istoricul familial medical de insuficientă venoasă;
  • Inactivitatea sau sedentarismul (faptul că stai jos sau stai în picioare pe perioade lungi de timp, fără să te miști, poate cauza o presiune mare a sângelui în venele picioarelor și îți poate crește riscul de insuficiență venoasă).

Diagnosticul de insuficiență venoasă

Diagnosticul presupune efectuarea unui examen clinic și a aflării istoricului medical complet. Totodată, medicul poate recomanda unele teste de imagistică medicală, pentru a depista sursă problemei. Aceste teste pot include o flebografie (venogramă) ori o ultrasonografie (ecografie) Doppler, prin care sunt examinate vasele de sânge. 

În timpul unei venograme, medicul tău va introduce o substanță de contrast pe cale intravenoasă, în vene. Substanța de contrast îl ajută pe medic să le vadă mai bine în timpul examinării cu raze X.

Ecografia sau ultrasonografia Doppler se folosește pentru a testa viteza și direcția în care sângele curge prin vene. Un tehnician va aplica o cantitate de gel pe pielea pacientului și apoi va apăsa cu un mic dispozitiv pe care îl ține în mână (transductor) zona de piele care îl interesează. Transductorul folosește unde sonore care se întorc înapoi într-un computer și produc imaginile fluxului sangvin.

Complicațiile insuficienței venoase

Lăsată netratată, insuficiența venoasă poate să rezulte nu doar într-o pierdere treptată a aspectului estetic, ci poate duce și la o varietate de complicații, printre care durere persistentă și disconfort, hemoragie, tromboflebită superficială (adică apariția unui cheag de sânge, numit și tromb, la nivelul unei vene superficiale) și la modificări progresive ale pielii care pot duce, în cele din urmă, la ulcerații. 

În cazuri rare, modificările cronice ale țesuturilor moi pot duce la rigiditatea articulației gleznei, la o o contractură fixă în ce privește flexia plantară și la periostită. Insuficiența venoasă netratată, pe termen lung, poate duce la complicații grave pentru pacient.

Refluxul venos, asociat cu boala varicoasă, poate să rezulte în sporirea unor simptome cum ar fi durere continuă sau supărătoare de picior, durere surdă și umflătură. Aceasta este o reflectare a creșterii presiunii venoase de pe urma insuficienței valvelor din interiorul venelor. Modificările pielii, cum ar fi dermatita de stază venoasă, pot duce la apariția unor mici zone roșii și dureroase pe piele. Modificările pielii pot deveni mai evidente în partea de jos a piciorului și în zona gleznei. În cele din urmă, pielea se poate crăpa sau poate avea ulcerații, cu răni grave, care sunt dificil de vindecat.

Să nu uităm că o afecțiune care este posibil să apară în timp, atunci când persoana are o insuficiență venoasă cronică, sunt ulcerele venoase ale picioarelor. Ulcerele de stază sunt dureroase și se vindecă foarte greu. Uneori, nu pot fi vindecate până când fluxul de sânge din vene nu este corectat, adică până când sângele nu ajunge să circule cum trebuie în venele afectate. 

Sângele care se acumulează în venele varicoase (stază, adică oprirea sau încetinirea circulației sângelui în unele părți) este complet golit de rezervele sale de oxigen și de nutrienți. De asemenea, venele nu tolerează bine presiunea mare a sângelui și încep să apară modificări la nivelul pielii în zona picioarelor (hiperpigmentare).

O altă posibilă complicație a venelor varicoase netratate este sângerarea spontană din acele vene. Pe măsură ce pielea de deasupra acelor vene se subțiază, în cele din urmă vena poate fi expusă mediului exterior și persoana se poate răni sau se poate lovi cu ușurință, vena poate fi atinsă de haine, de așternuturile de pat etc. 

Pierderea de sânge poate fi semnificativă și este nedureroasă. O altă complicație este tromboflebita superficială, adică o inflamație a unei vene situate imediat sub suprafața pielii, însoțită însă de formarea unor cheaguri de sânge care pot bloca parțial sau total fluxul sangvin. Această complicație poate avea consecințe extrem de grave pentru pacient.

Tromboza venoasă profundă, spre deosebire de tromboflebita superficială, poate fi asociată cu probleme medicale grave, semnificative. Tromboza venoasă profundă poate fi destul de dureroasă, iar inițial pacientul simte o senzație neplăcută în partea de jos a piciorului.

stop artroza

Metode de tratament pentru insuficiența venoasă 

Tratamentul în insuficiența venoasă va depinde de mai mulți factori, inclusiv de motivul pentru care a apărut afecțiunea, de starea generală de sănătate și de antecedentele medicale ale pacientului. Alți factori pe care medicul îi va lua în considerare când va alege tratamentul pentru insuficiența venoasă sunt:

  • simptomele specifice;
  • vârsta pacientului;
  • gravitatea afecțiunii;
  • cât de bine poate tolera medicamentele și procedurile.

Cel mai folosit tratament pentru insuficiență venoasă sunt ciorapii medicinali compresivi (sau ciorapii elastici) care sunt prescriși de medic. Acești ciorapi speciali elastici aplică o presiune la gleznă și în partea inferioară a piciorului, ajută la îmbunătățirea circulației sângelui și pot reduce umflarea picioarelor. Ciorapii medicinali compresivi sunt disponibili în farmacii, într-o gamă variată, în funcție de cât de compresivi trebuie să fie, iar unii sunt mai lungi sau mai scurți, în funcție de necesitate. 

Totodată, tratamentul pentru insuficiența venoasă cronică poate include mai multe strategii diferite:

a) Îmbunătățirea circulației sângelui

Unele dintre sfaturile și recomandările care îți îmbunătățesc circulația sângelui (dacă e deficitară) sunt:
Să ții picioarele ridicate, sprijinite, când ești așezat.
Să porți ciorapi medicinali compresivi, care aplică presiune pe gambe;
Să nu îți ții picioarele încrucișate atunci când stai așezat (să nu stai picior peste picior).
Să faci mișcare în mod regulat.

b) Medicație

Există numeroase medicamente care îi pot ajuta pe pacienții cu insuficiență venoasă, cum ar fi:
Diuretice - medicamente care atrag excesul de lichide din corp, lichide care sunt apoi excretate prin rinichi;
Anticoagulante - medicamentele care diluează sau subțiază sângele;
Pentoxifilina: un medicament care ajută la îmbunătățirea circulației sângelui.

c) Tratament chirurgical

Cazurile mai grave de insuficiență venoasă necesită o intervenție chirurgicală. Medicul ar putea sugera una dintre următoarele tipuri de intervenții chirurgicale:
Repararea pe cale chirurgicală a venelor sau valvelor;
Îndepărtarea venei deteriorate (o operație pentru varice care este numită și stripping);
Operația endoscopică minim invazivă (se introduce un tub foarte subțire, cu o cameră video atașată de el, pentru a ajuta medicul să vadă și să lege venele varicoase).
Bypass venos: o venă sănătoasă este transplantată din altă parte din corpul pacientului. Această procedură, în general, este folosită numai atunci când partea superioară a coapsei este afectată și doar în cazurile foarte grave, când nimic altceva nu a mai funcționat pentru acel pacient.
Terapia cu laser: acest tratament relativ nou folosește laserul fie pentru a estompa, fie pentru a închide vena deteriorată cu valuri puternice de lumină pe o zonă mică, specifică. Terapia cu laser nu implică tăieturi sau incizii chirurgicale.

d) Flebectomia ambulatorie

Această procedură care se efectuează în ambulatoriu (nu va trebui să te internezi peste noapte în spital) înseamnă că medicul va amorți anumite zone de pe picior și apoi va face mici înțepături și astfel va îndepărta venele varicoase mai mici.

e) Scleroterapia

Această metodă de tratament este, în general, rezervată pentru cazurile avansate de insuficiență venoasă. În scleroterapie, o substanță chimică este injectată în vena deteriorată, astfel încât aceasta să nu mai poată transporta sângele. Astfel, sângele se va întoarce la inimă și va circulă prin alte vene, iar cea deteriorată va fi, în cele din urmă, absorbită de organism.

Scleroterapia este folosită pentru a distruge venele de dimensiuni mici, până la dimensiuni medii.

f) Proceduri cu cateter

În cazurile grave, medicul poate folosi o procedură cu cateter pentru venele mai mari. Medicul va introduce un cateter (un tub subțire) în venă, va încălzi capătul cateterului și apoi îl va îndepărta. Căldura va face ca vena să se închidă și să se sigileze, pe măsură ce cateterul este extras. Totodată, tratamentul poate fi făcut și printr-o serie de proceduri care pot fi efectuate în cabinetul medicului sau în anumite clinici, iar aceste proceduri pot folosi un laser sau radiofrecvență. Aici menționăm că există și o metodă numită ablație prin radiofrecvență.

Prevenția insuficienței venoase

În cazul în care te întrebai cum poți preveni insuficiența venoasă, e bine să știi că există unele măsuri care te pot proteja de această afecțiune. Dacă ai antecedente medicale familiale de insuficiență venoasă, există câțiva pași pe care îi poți face pentru a-ți reduce riscul de a dezvolta această afecțiune în care este afectat fluxul sangvin prin vene.

  1. Încearcă să îți menții o greutate normală a corpului sau încearcă să slăbești, dacă ai kilograme în plus.
  2. Nu fuma, iar dacă fumezi, străduiește-te să renunți la acest viciu.
  3. Practică regulat exerciții fizice sau caută să ai cât mai multă activitate fizică (mers pe jos, dans, înot etc.).
  4. Protejează-ți picioarele de leziuni.
  5. Nu sta în picioare sau pe scaun foarte mult timp în aceeași poziție și evită să stai picior peste picior.

 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Venous Insufficiency 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430975/
Johns Hopkins Medicine - Chronic Venous Insufficiency 
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/chronic-venous-insufficiency
Oxford Academic - Chronic venous insufficiency, cardiovascular disease, and mortality: a population study
https://academic.oup.com/eurheartj/article/42/40/4157/6350776
Studiul „Chronic venous insufficiency, cardiovascular disease, and mortality: a population study”, apărut în European Heart Journal, Volume 42, Issue 40, 21 October 2021, Pages 4157–4165, https://doi.org/10.1093/eurheartj/ehab495, autori: Jürgen H Prochaska et al.