Cum se trateaza BPOC?

BPOC este o boala pulmonara cronica, progresiva, incurabila, in principal cauzata de fumat. Plamanii pacientilor cu BPOC au bronhiile (caile respiratorii) ingustate iar peretii alveolelor (micilie bule care dau plamanului aspectul buretos si care ajuta la transferul oxigenului din aer in sange) sunt distrusi. Totul este cauzat de actiunea continua, indelungata, a noxelor respiratorii asupra plamanilor.

In consecinta, tratamentul BPOC este unul simptomatic (ajuta la ameliorarea greutatii in respiratie, la imbunatatirea capacitatii de efort). Tratamentul este in majoritatea cazurilor unul inhalator. La pacientii aflati in stadii avansate de boala, se recomanda si utilizarea de oxigen aditional (pe canula nazala). In tratamentul BPOC se utilizeaza:

  1. Bronhodilatatoare.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Principalul efect al tratamentului este dilatarea bronhiilor ce asigura o mai buna circulatie a aerului in interiorul plamanilor, iar medicamentele utilizate sunt numite bronhodilatatoare. Exista bronhodilatatoare de scurta durata (au un efect rapid, folosite la nevoie cand apare greutatea in respiratie in conditii de efort) si cele de lunga durata (folosite pentru a obtine o dilatare a bronhiilor pe 24 de ore). Se pot folosi si simultan, in diverse combinatii.

 

 

  1. Corticosteroizi.

Sunt utili in cazul pacientilor cu stadii mai avansate de boala. Corticosteroizii contribuie la diminuarea inflamatiei din peretele bronhiilor (inflamatie care este principalul “autor”al modificarilor din plamani); previn episoadele frecvente de agravare a bolii (exacerbari). Se utilizeaza intotdeauna in combinatie cu bronhodilatatoarele.

  1. Oxigenoterapia

In ultimele stadii de boala se administreaza oxigen (prin intermediul unei canule nazale – furtun subtire) ce provine fie dintr-o butelie, fie (in majoritatea cazurilor) dintr-un concentrator de oxigen (aparat ce odata conectat la reteaua electrica, produce oxigen din aerul atmosferic). Oxigenoterapia amelioreaza semnificativ simptomele pacientilor si creste durata de viata a acestora.

  1. Alte tratamente - Aminofilina (Miofilin) / Teofilina

Erau foarte frecvent utilizate in tara noastra inainte, dar dovezile arata ca nu sunt eficiente in tratamentul de initiere. Se pot folosi ca tratament adjuvant la cel inhalator (a 3-a alegere dupa bronhodilatatoare si corticosteroizi) cand simptomele nu sunt ameliorate satisfacator. Se pot folosi in cazurile in care pacientii nu isi pot administra corect medicatia inhalatorie ca ultima solutie terapeutica.

 

 

  1. Reabilitarea respiratorie

Desi mai greu accesibila in tara noastra (in principal in centre universitare), reabilitarea respiratorie este indicata in toate stadiile de boala. Reprezinta un set de exercitii respiratorii si exercitii fizice al caror scop este sa va antreneze musculatura respiratorie si cordul, pentru a face mai bine fata efortului fizic in viata de zi cu zi. Necesita supraveghere medicala specializata si un program riguros (2-3 sedinte pe saptamana, timp de 3-4 saptamani) in functie de indicatiile medicului specialist.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Contacteaza Expertul DOC! Trimite aici o intrebare pentru Dr. Razvan Lungu.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0