Celulita orbitala, infectia care poate afecta si creierul

Celulita orbitala reprezinta o boala relativ rara, dar periculoasa, manifestata prin inflamatia tesutului grasos din interiorul orbitei, care are la origine multiple cauze. O forma mai putin grava o reprezinta celulita preseptala (o inflamatie care apare numai la grasimea din pleoapa – partea ei anterioara).

Cauze celulita orbitala

Celulita orbitala poate proveni de la o infectie de vecinatate (sinuzita netratata, infectii dentare), prin propagarea din aproape in aproape. Infectiile tractului respirator pot fi si ele la originea celulitei. De aceea, de multe ori poate fi nevoie de o echipa multidisciplinara pentru a pune acest diagnostic si pentru a cauta cauzele (medic ORL, neurolog, stomatolog, infectionist).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Celulita preseptala apare mai ales in urma intepaturilor de insecte, la nivelul tegumentelor din apropierea pleoapelor. De multe ori, inspectia atenta a zonei, poate decela locul intepaturii. Uneori, pacientul relateaza ca s-a trezit cu pleoapa umflata. Un ulcior (orjelet) cu evolutie complicata si de lunga durata poate fi si el la baza dezvoltarii unei celulite preseptale.

Simptomele celulitei orbitale

Boala apare la un singur ochi, de obicei, iar pacientul are exoftalmie (ochiul este iesit din orbita), durere din cauza inflamatiei, uneori si febra. Pentru ca afectiunea este in grasimea din spatele globului ocular, motilitatea oculara va fi redusa si dureroasa; pacientul poate avea diplopie (vedere dubla), lucru foarte deranjant si care aduce de obicei pacientii la controlul oftalmologic.

Ochiul este rosu, iar acuitatea vizuala poate fi scazuta (daca inflamatia apasa pe nervul optic); pleoapa este edematiata (umflata), rosie, dureroasa si greu de mobilizat, pana la imposibilitatea deschiderii ei.

Evolutie si tratament

Tratamentul trebuie facut promt, cu antibiotic cu spectrul larg de actiune, de cele mai multe ori pe cale intravenoasa, raspunsul aparand in 4-5 zile de la instituire. In paralel, pentru a vedea nivelul de afectiune in interiorul orbitei, trebuie facute investigatii imagistice (tomografie computerizata).

In cazul in care se constata o infectie de vecinatate, se poate trece la drenajul sinusurilor paranazale sau a abcesului dentar.

Evolutia, in lipsa tratamentului, poate fi foarte grava, deoarece orbita (cavitatea osoasa  in care se afla globul ocular) comunica in mod natural cu creierul si toate structurile din interiorul cutiei craniene. Astfel, poate aparea infectia acestor tesuturi si chiar decesul pacientului. Afectarea globului ocular poate fi definitiva, cu pierderea irecuperabila a vederii.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Copiii care fac celulita preseptala au risc de diseminare mult mai mare decat adultii, deoarece structurile de separare intre tesuturi sunt mult mai subtiri si pot lasa infectia sa se propage in interiorul creierului, ducand la aparitia meningitei sau a altor complicatii. Asadar, nu neglijati aparitia unei pleoape umflate la copil, poate fi semnul unei afectiuni foarte grave!

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0