Ceai de lavanda, remediu pentru insomnii si nu numai

1. Ce beneficii are un ceai de lavandă?
   a. Ceaiul de lavandă poate îmbunătăți tulburările de dispoziție
   b. Ceaiul de lavandă este un remediu eficient în insomnii
   c. Ceaiul de lavandă poate fi de ajutor la menopauză
   d. Ceaiul de lavandă, remediu naturist pentru cei care se confruntă cu pierderea părului
   e. Alte beneficii pentru ceai de lavandă
2. Cum prepari un ceai de lavandă?
3. Contraindicații ceai de lavandă
4. Riscuri consum ceai de lavandă

Cum e relația ta cu somnul?

Numele lavandei provine din cuvântul latin „lavare”, care înseamnă „a spăla”. Și asta fiindcă romanii foloseau lavanda pentru parfumarea băilor publice sau private, pentru împrospătarea caselor și a hainelor. Iar în Evul Mediu, planta era folosită și datorită proprietăților dezinfectante. A fost, de asemenea, un ingredient esențial folosit în tratamentele naturale împotriva ciumei.

În mod tradițional, se presupune că lavanda are numeroase proprietăți terapeutice și curative, de la inducerea relaxării până la tratarea infecțiilor parazitare, arsuri, mușcături de insecte și spasm. Există tot mai multe dovezi care sugerează că uleiul de lavandă poate fi un medicament eficient în tratamentul mai multor tulburări neurologice. Mai multe investigații pe animale și pe oameni sugerează că lavanda are proprietăți anxiolitice, stabilizatoare de dispoziție, sedative, analgezice, anticonvulsivante și neuroprotectoare. În acest articol discutăm despre ce beneficii potențiale are ceaiul de lavandă, cum îl prepari pentru a te bucura de beneficii, dar și ce riscuri poate avea consumul de ceai de lavandă.

Ce beneficii are un ceai de lavandă?

Ceaiul de lavandă poate îmbunătăți tulburările de dispoziție

Lavanda este utilizată pe scară largă ca supliment pentru persoanele cu anxietate, depresie și oboseală. Studiile sugerează că anumiți compuși care se găsesc în lavandă pot stimula activitatea în anumite zone ale creierului și pot influența transmiterea impulsurilor între celulele creierului în moduri care stimulează starea de spirit și produc un efect calmant. S-a demonstrat că atât parfumul extractului de lavandă, cât și preparatele orale cu ulei de lavandă îmbunătățesc starea de spirit și calmează mintea.

Dar și ceaiul de lavandă poate oferi beneficii similare. Un studiu efectuat pe 80 de proaspete mame din Taiwan a constatat că femeile care au consumat 250 ml de ceai de lavandă pe zi timp de 2 săptămâni s-au confruntat cu mai puțină oboseală și depresie, în comparație cu cele care nu au mirosit și consumat ceaiul.

Pentru a calma agitația nervoasă, depresiile, anxietatea și insomniile, ceaiul de lavandă poate fi folosit atât intern, cât și extern. Poți bea 1-2 căni de ceai pe zi sau poți face o baie relaxantă seara, adăugând un litru de infuzie foarte concentrată în apa din cadă. Lavanda tratează insomnia cel mai bine dacă este abordată ca tratament pe termen lung, dacă mănânci sănătos și ai grijă de starea ta de bine.

Ca să te convingem că acest tip de ceai nu ar trebui să lipsească din bucătăria ta, îți dezvăluim și alte motive care îl fac benefic pentru sănătate, pe lângă efectul sedativ și calmant.

Ceaiul de lavandă este un remediu eficient în insomnii

Ceaiul de lavandă poate fi consumat seara, înainte de culcare, de persoanele care suferă de insomnii. Proprietățile anxiolitice ale acestui ceai, precum și cele relaxante, pot combate tulburările de somn, asigurând un somn profund și odihnitor.

Mai mult, un studiu efectuat pe 158 de proaspete mame în perioada postpartum a constatat că femeile care au inspirat parfum de lavandă 4 zile pe săptămână timp de 8 săptămâni au avut o calitate semnificativ mai bună a somnului decât cele din grupul placebo.

Constatările unui studiu de dată recentă au arătat că ceaiul de lavandă a îmbunătățit calitatea somnului la participanții vârstnici care se confruntau cu probleme de somn. Consumul unor cantități mai mari de ceai de lavandă (2 g vs. 1 g) s-a dovedit mai eficient. Prin urmare, spun cercetătorii, utilizarea lavandei poate fi recomandată persoanelor cu probleme de somn sub formă de preparate din ceai de plante.

Ceaiul de lavandă poate fi de ajutor la menopauză

Menopauza presupune scăderea estrogenului, ceea ce duce în multe cazuri la insomnie, iritabilitate și depresie. Se pare că simptomele menopauzei, variind de la ușoare la severe, sunt întâlnite cam la 65% dintre femei, iar bufeurile sunt cele mai frecvente. Simptomele vasomotorii și alte complicații legate de menopauză pot fi atenuate prin terapia hormonală. Cu toate acestea, terapia hormonală a fost asociată cu unele efecte secundare, cum ar fi cancerul de sân, boala coronariană și embolia pulmonară. 

Prin urmare, substanțele non-hormonale, cum ar fi fitoestrogenii, ca remediu sigur, sunt în atenția femeilor aflate în postmenopauză. Aproximativ 80% dintre femeile aflate în peri- și postmenopauză au luat suplimente alimentare, dintre care 60% până la 70% au raportat că acestea sunt benefice pentru sănătate. Majoritatea femeilor cred că aceste produse pe bază de plante naturale și sigure ca alternative la medicina tradițională sunt în conformitate cu valorile și stilul lor de viață. 

Lavanda, datorită faptului că are în compoziție linalol, acetat de linalil, taninuri, cumarină, flavonoide și fitosterol are câteva efecte pozitive și active, cum ar fi sedative, antidepresive și antioxidante. Potrivit unui studiu recent, lavanda ar putea îmbunătăți semnificativ scorul măsurat al indicelui de calitate a somnului la femeile aflate la menopauză și la femeile în vârstă. Pe baza acestui studiu, 53,3% dintre subiecți au raportat sentimente de relaxare și de fericire după ce au consumat lavandă.

Ceaiul de lavandă, remediu naturist pentru cei care se confruntă cu pierderea părului

Lavanda este eficientă pentru tratarea alopeciei areata. Aceasta este o afecțiune în care părul cade definitiv din unele sau din toate zonele corpului. Într-un studiu mai recent, cercetătorii au descoperit că aplicarea uleiului de lavandă pe spatele șoarecilor a ajutat la stimularea creșterii părului pe parcursul a 4 săptămâni.

Crezi că suferi de anxietate?

Alte beneficii pentru ceai de lavandă

Lavanda calmează colicile abdominale, susține funcționarea normală a ficatului și a vezicii biliare. Beneficiile se observă atât în urma consumului de ceai, cât și în urma aplicării de comprese pe abdomen. Aceste comprese pot calma și balonarea sau disconfortul abdominal.

Băile cu ceai de lavandă pot facilita vindecarea infecțiilor urinare și pot calma simptomatologia în caz de reumatism și tulburări de circulație. Și inflamația de la nivelul articulațiilor poate fi redusă cu ajutorul compreselor de lavandă.

Unele studii au demonstrat că două dintre substanțele din compoziția lavandei, limonenul și alcoolul perilic pot să combată anumite forme de cancer în faza incipientă.

În plus, lavanda este un bun antiseptic natural și te poate ajuta în lupta cu infecțiile bacteriene și fungice, de la nivelul tractului digestiv, dar și de la nivelul pielii.

Cum prepari un ceai de lavandă?

Metoda de preparare a unui ceai de lavandă este cât se poate de simplă, însă poate suferi modificări, în funcție de preferințele fiecăruia.

Pentru 2 cești de ceai de lavandă, ai nevoie de:

  • 1 lingură de lavandă uscată (2 lingurițe de lavandă dacă folosești varianta proaspătă, neuscată)
  • 2 cești de apă
  • miere, după gust.

Se pune lavanda în cești. Apa se pune la fiert, iar apoi se toarnă în cești, peste lavandă. Acoperă ceștile cu o farfuriuță sau cu un capac. După 5 minute, strecoară ceaiul de lavandă. Îndulcește ceaiul cu miere, după gust, dacă preferi dulcele.

Pentru o aromă diferită, poți adăuga și mușețel sau tei în ceaiul de lavandă. Mai mult decât atât, ceaiul de lavandă poate fi consumat și rece, cu câteva cuburi de gheață în pahar.

Contraindicații ceai de lavandă

Lavanda nu este recomandată copiilor mici și persoanelor cu alergii la acest tip de plante. Principalele efecte secundare care pot apărea în urma consumului de lavandă sunt următoarele: iritații cutanate, greață, vărsături. Acestea apar, în general, în urma consumului excesiv de lavandă.

Specialiștii avertizează ca persoanele care obișnuiesc să consume ceai de lavandă să fie precaute atunci când combină lavandă cu:

  • medicamente care induc somnolență, cum ar fi benzodiazepinele, precum acestea, și barbituricele, precum acestea,
  • medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale, cum ar fi acestea, sau acestea, și tipul acesta.

Riscuri consum ceai de lavandă

Un studiu publicat în New England Journal of Medicine (NEJM) a arătat că utilizarea repetată a uleiului de lavandă pe piele ar putea declanșa ginecomastie prepuberală, o afecțiune care provoacă mărirea țesutului mamar la băieți înainte de pubertate.

De asemenea, siguranța administrării lavandei în timpul sarcinii sau în timpul alăptării nu a fost confirmată, așa că această plantă ar trebui evitată de aceste categorii de persoane.

Deoarece se crede că lavanda încetinește sistemul nervos central, medicii sfătuiesc pacienții să nu mai folosească lavandă cu cel puțin 2 săptămâni înainte de orice intervenție chirurgicală.

De altfel, nu consuma ceai de lavandă dacă urmează să conduci, pentru că poate provoca somnolență.

Evită să utilizezi lavandă împreună cu alte suplimente pe bază de plante care pot provoca, de asemenea, somnolență.  Printre acestea se numără sunătoarea și valeriana. 

Evită utilizarea lavandei împreună cu alte suplimente care pot scădea tensiunea arterială, cum ar fi peptidele, gheara-pisicii, L-arginina, liciu, urzică, teanina și altele.

Mergi de urgență la medic dacă ai semne de reacție alergică: urticarie; respirație dificilă; umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului după ce ai consumat ceai de lavandă.

Nu mai utiliza lavandă și sună-ți medicul dacă te confrunți cu somnolență excesivă.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Semantic Scholar - Impact of Lavender Herbal Tea on Sleep Quality in Elderly Patients with Poor Sleep Quality: A Randomized Study
https://pdfs.semanticscholar.org/e91e/582a9b387f9fc93a4adb1b1b6f61b5d7a005.pdf 
Studiul „Impact of Lavender Herbal Tea on Sleep Quality in Elderly Patients with Poor Sleep Quality: A Randomized Study”, apărut în International Journal of Traditional and Complementary Medicine Research, Volume: 3 Issue: 3, Year: 2022, DOI: 10.53811/ijtcmr.1163513, autori: Ece Yigit, Sevket Yalcin
Women’s Health Bulletin - Comparison of the Effectiveness of Lavender and Chamomile Herbal Tea on Anxiety and Depression in Postmenopausal Women: a Randomized Controlled Trial
https://womenshealthbulletin.sums.ac.ir/article_48656.html 
Studiul „Comparison of the Effectiveness of Lavender and Chamomile Herbal Tea on Anxiety and Depression in Postmenopausal Women: a Randomized Controlled Trial”, Volume 9, Issue 3 - Serial Number 34, July 2022, Pages 172-180, https://doi.org/10.30476/whb.2022.94844.1172, autori: Mohammad-Rafi Bazrafshan et al.

 


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0