5 lucruri pe care sa le faci in weekend pentru a-ti imbunatati sanatatea

Nu lasa cele doua zile de la sfarsitul saptamanii sa iti strice obiectivele pe care ti le-ai propus pentru a avea un stil de viata sanatos.

Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Cornell a aratat ca oamenii tind sa cantareasca ceva mai mult in zilele de luni, comparativ cu cat le arata cantarul in zilele de vineri. Iar greutatea ta nu este singura care sufera in weekenduri.

Mai jos sunt cateva recomandari care ii vor da weekendului o nota "sanatoasa" si care te vor ajuta sa iti mentii obiectivele intacte atunci cand vrei sa iti pastrezi sanatatea la cote maxime.

Nu renunta la alarma de dimineata!

Stii cat de tentant este sa renunti la alarma si sa dormi pana la ora 10.00 in weekend sau pana la orele pranzului. Dar cercetatorii de la Universitatea Arizona-Tuscon au descoperit ca discrepanta care apare in ceea ce priveste ceasul nostru biologic si programul prelungit de somn pe care il avem in weekend, datorita activitatilor sociale, ne face per total sa ne simtim mai obositi si, inevitabil, sa avem o dispozitie mai proasta decat daca am mentine un program de somn consistent in toate cele 7 zile ale saptamanii.

Fa miscare chiar si in weekend!

Un raport care a analizat datele despre obiceiurile de fitness si dieta ale oamenilor a aratat ca antrenamentele cele mai multe se fac in ziua de luni. Deloc surprinzator, se observa un declin pe parcursul saptamanii, iar cele mai putine tentatii pentru sala de fitness sunt legate de ziua de vineri.

Lipsa de miscare este partial de vina pentru acumularea de kilograme care are loc in weekend, asa ca este important sa iti programezi antrenamente la sala sau in aer liber si in zilele de sambata si de duminica.

Ai voie sa "trisezi" la o masa, nu tot weekendul!

Statistica citata de nbcnews.com arata ca oamenii fac cele mai putine exercitii fizice de vineri pana duminica, iar consumul de bacon, bere si cartofi prajiti atinge cote alarmante intre ziua de sambata si cea de duminica. Daca si tu crezi ca daca o lasi mai "moale" cu respectarea dietei vreme de 2 zile este un bun plan de atac pentru a slabi, mai gandeste-te!

Un studiu condus de cercetatorii de la Washington University School of Medicine a descoperit ca persoanele care urmeaza o dieta stricta toata saptamana, apoi fac excese culinare in weekenduri nu doar ca pierd in greutate mult mai lent, dar de fapt iau in greutate, in medie, aproape 77 de grame pe saptamana (ceea ce, in decursul unui an, ar duce la acumularea de kilograme).

Medicii nutritionisti nu spun ca nu ar trebui sa te bucuri de lucrurile care iti plac. Este important sa incluzi o masa in care "trisezi" chiar si atunci cand ai o dieta sanatoasa, dar nu exagera si limiteaza-te la o singura masa, nu o transforma intr-un weekend intreg de excese.

Socializeaza!

Intre obligatiile de la locul de munca si obligatiile familiale in timpul saptamanii, este aproape imposibil sa gasesti timp pentru evenimentele sociale. Dar lipsa socializarii poate sa dauneze sanatatii. Nu este o noutate faptul ca socializarea este benefica pentru sanatatea noastra mintala si pentru cea emotionala, dar este practic benefica pentru creier.

Un studiu publicat in "American Journal of Public Health" a aratat ca persoanele care au avut o viata sociala activa la 50 si la 60 de ani au avut un ritm mai lent in ceea ce priveste declinul memoriei, comparativ cu cei care au stat mai mult izolati.

Fa o baie fierbinte!

Stim prea bine care sunt pericolele stresului cronic. Tocmai de aceea este important sa te relaxezi in weekend. Sa petreci timp cu prieteni sau sa iti faci timp pentru cateva exercitii fizice sunt doua activitati care te vor ajuta sa scapi de stres. Un alt mod simplu pentru a te destresa (si care nu iti va lua mult timp) este sa inlocuiesti dusul cu o baie in cada.

Cand faci o baie fierbinte, temperatura creste, iar apoi corpul se racoreste rapid cand iesi din apa. Acest truc iti relaxeaza organismul si il pregateste pentru somn. O baie calda inainte de a merge la culcare te va ajuta si sa induci un somn de o calitate mai buna, ceea ce poate fi greu de obtinut atunci cand esti stresat. Fa-ti un obicei din a face o baie calda, deoarece in acest fel vei scade si tensiunea arteriala (care tinde sa creasca atunci cand suntem stresati).

Idei de activitati distractive, relaxante si totodata sanatoase pentru minte si trup, pe care le poti incerca in weekend:

  • Danseaza - dansul are o multime de efecte benefice, asa ca fie iesi in oras cu prietenii intr-un loc in care se danseaza, fie pune-ti muzica acasa si danseaza in voie, fara nicio retinere.
  • Practica yoga - iti poti incepe zilele de weekend cu o sesiune matinala de yoga, care sa te relaxeze si sa iti detensioneze mintea si trupul. Poti face yoga la tine acasa, pe salteluta ori pe iarba din gradina, dar poti merge si la un studio, unde vei beneficia de energia de grup formata.
  • Mediteaza - la inceputul sau la finalul sesiunii de yoga, rezerva cateva minute sau zeci de minute meditatiei. Studiile facute in domeniu au dovedit efectele uimitoare pe care meditatia le are asupra mintii, sufletului si corpului.
  • Roaga-te - daca esti o persoana credincioasa, in weekend poti merge la o biserica sau la o manastire, pentru a te regasi in liniste. Te poti ruga, bineinteles, si acasa.
  • Fa curatenie - poate ca nu suna atat de distractiv, insa treburile casnice au doua mari beneficii: te ajuta sa te deconectezi de la toate gandurile care nu iti dau pace si, totodata, reduc riscul de alergii declansate de praf sau substante toxice din casa.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0