Manifestari clinice in gonartroza

Gonartroza este asimptomatica mult timp. Debutul gonartrozei este unul lent, insidios, iar pacientul nu poate preciza momentul aparitiei primelor simptome.

Simptomele gonartrozei

1. Durerea articulara este cel mai important simptom al gonartrozei – initial, este de mica intensitate, ulterior durerea devine persistenta cu intensificari in anumite imprejurari (pozitia ghemuita, urcat-coborat trepte, mers pe teren accidentat).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Durerea este localizata in regiunea interna a genunchiului, spatiul subrotulian, spatiul popliteu sau poate iradia in gamba sau coapsa. Este durere de tip mecanic, survine la mers si se calmeaza in repaus, dar 30% dintre pacientii cu gonartroza au si dureri nocturne.

Pacientul simte ca articulatia il doare in timpul miscarii sau dupa ce a facut miscare.

2. Tumefactia (umflatura) genunchiului, datorata revarsatului intraarticular, prezenta la inceput la efort si disparand in repaus. Poate asocia aparitia chistului popliteu Baker (pe fata posterioara a genunchiului)

3. Redoarea (rigiditatea) articulara, dificultatea resimtita la inceputul miscarilor sau procesul de "incalzire" a articulatiilor dupa un repaus prelungit.

Rigiditatea articulara poate fi cel mai usor de observat atunci cand pacientul se trezeste dimineata sau dupa ce a avut o perioada mai lunga de inactivitate. In astfel de momente, el observa ca articulatia genunchiului este mai rigida decat in mod normal, ca ii este mai greu sa isi miste genunchiul.

4. Reducerea sau pierderea mobilitatii, la inceput artroza este lipsita de durere, bolnavul incearca sa nu-si solicite articulatiile pentru a nu provoca durerea, iar pe masura ce artroza avanseaza, intervin si alte cauze: osteofitele, distrugerea cartilajului, deformarile, atrofiile musculare, anchilozele.

Din cauza pierderii flexibilitatii in acea zona, pacientul nu mai este capabil sa isi miste articulatia genunchiului si observa ca nu mai are toata gama de miscari pe care le putea face pana atunci.

5. Impotenta functionala de diferite grade – este limitata flexia-extensia genunchiului.

6. Cracmente articulare (zgomotele aparute in articulatie la mobilizare). Este posibil ca pacientul sa auda sau sa aiba o senzatie ca de "macinare", atunci cand isi foloseste articulatia. Din cauza distrugerii cartilajului, este acum posibil ca oasele din componenta genunchiului sa se frece, iar de aici apar si aceste zgomote.

7. Senzatie de instabilitate a genunchiului afectat, determinata de pierderea controlului muscular asupra genunchiului, leziuni ligamentare, pacientul avand nevoie de sprijin pentru a se putea deplasa (baston, carje).

8. Mers schiopatat - in timp, pacientul incepe sa aiba un mers schiopatat din cauza gonartrozei.

9. Sensibilitate - e posibil sa simti ca articulatia ta este mai sensibila atunci cand aplici o presiune usoara pe ea.

10. Pot sa apara osteofitele sau "ciocurile" osoase - Aceste proliferari anormale ale tesutului osos, care se simt ca niste noduli tari, se pot forma in preajma articulatiei afectate de boala.

Cand sa mergi la doctor

Daca ai dureri articulare in zona genunchiului sau rigiditate articulara (simti ca iti misti genunchiul din ce in ce mai greu), iar aceste simptome nu dispar, fa-ti o programare cat mai repede la medicul tau.

Caracteristicile gonartrozei pe care nu trebuie sa le treci cu vederea

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Semnele gonartrozei sunt: durerea la momentul in care incepi sa faci miscarea, mai tarziu apare durerea in timpul miscarilor si, in cele din urma, apare durerea permanenta. Acesti pacienti cu gonartroza se vor confrunta, totodata si cu pierderea functiei genunchiului, cum ar fi redoarea (rigiditatea), scaderea sau limitarea gamei de miscari si deteriorarea acelei articulatii, in activitatile pe care le fac zi de zi.

Alte posibile caracteristici ale gonartrozei sunt osteofitele (acele excrescente osoase care se formeaza de-a lungul marginilor articulatiilor, pe oase), crepitatie (termenul medical folosit pentru a descrie trosnirea sau senzatia de trosnire a genunchilor), sensibilitatea imbinarilor articulatiei si o sensibilitate ridicata la frig si/sau umezeala.

Evalueaza-ti gratuit riscul de artroza la genunchi sau solduri! si afla rapid daca durerile articulare indica un risc crescut de artroza. Daca te incadrezi in categoria de risc crescut, beneficiezi de un consult gratuit la medicul specialist!

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0