UN MAR pe zi poate sa iti protejeze plamanii de BPOC? [Studiu]

Conform unei noi cercetări, consumul de fructe și legume este benefic pentru oricine, dar ar putea să-i ajute pe actualii și foștii fumători să prevină apariția bolilor pulmonare cronice.

Consumul de cinci sau mai multe porții zilnice de fructe, cum ar fi mere sau pere și legume cu frunze verzi poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta boli pulmonare cronice atât la foștii fumători, cât și la actualii fumători, arată o cercetare.

Fumatul este principalul factor de risc pentru dezvoltarea bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC), care urmează să devină a treia cauză de deces la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății 1.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Descoperirile, publicate online în jurnalul Thorax, au arătat că persoanele care au mâncat cinci sau mai multe porții de fructe și legume în fiecare zi sunt cu, respectiv, 40% și, respectiv, 34%, mai puțin susceptibile de a dezvolta BPOC - o afecțiune respiratorie care îngustează căile respiratorii, care includ bronșita și emfizemul.

Nu toți fumătorii dezvoltă BPOC

Factorul de risc predominant pentru BPOC în țările cu venituri mari este fumatul, dar nu toți fumătorii dezvoltă BPOC, atrag atenția specialiștii. S-a emis ipoteza că o dietă bogată în antioxidanți poate contracara efectele oxidante nocive ale fumatului și, prin urmare, poate preveni  BPOC 2.

Deși majoritatea studiilor care au legat alimentele și nutrienții antioxidanți dietetici cu BPOC au fost transversale, câteva studii de cohortă au raportat, de asemenea, asocieri între aportul mai mare de fructe și legume și o scădere mai lentă a funcției pulmonare sau o incidență mai mică a BPOC.

La noul studiu, desfășurat pe parcursul a 13 ani, au participat 44.000 de suedezi, cu vârste între 45 și 79 de ani. Aproape doua treimi au fumat la un moment dat. Aproximativ un sfert încă fumau, în timp ce aproape 4 din 10 au declarat că nu au fumat niciodată.

Bărbații au completat chestionare privind alimentația și au răspuns la întrebări legate de fumat și alte obiceiuri.

Pe parcursul studiului au apărut peste 1.900 de cazuri noi de BPOC.

Analizând datele, echipa de cercetători a stabilit că, indiferent de istoricul privind fumatul, cei care au consumat zilnic peste cinci porții din anumite fructe și legume erau cu 35 % mai puțin predispuși să dezvolte BPOC decât cei care consumaseră doar două porții zilnice.

În cazul foștilor fumători, fiecare porție suplimentară a fost asociată cu o scădere de 4 % a riscului de BPOC. Conform studiului, în cazul fumătorilor actuali, fiecare porție suplimentară a fost asociată cu o scădere de 8% a riscului de îmbolnăvire.

Specialiștii au raportat o asociere negativă și semnificativă între consumul de fructe și legume și riscul de BPOC. Această constatare este în concordanță cu un număr mare de studii transversale și cu câteva studii longitudinale care investighează rolul aportului de fructe și legume în etiologia rezultatelor legate de BPOC. 

Autorii au raportat o interacțiune semnificativă între fumat și aportul alimentar de fructe și legume bogate în antioxidanți cu privire la riscul de BPOC și au arătat că asocierile dietetice benefice au fost limitate la foștii fumători și la fumătorii actuali. 

Interpretarea lor a fost că mecanismele patogene care conduc la BPOC pot fi diferite la cei care nu au fumat niciodată față de cei care au fumat, având în vedere diferite niveluri de stres oxidativ. Având în vedere că știm puțin despre ceea ce influențează susceptibilitatea la fumat, ar fi fost interesant dacă autorii ar fi prezentat și „cealaltă parte a monedei”, și anume dacă efectele fumatului asupra riscului de BPOC au fost mai mari în rândul celor cu un aport scăzut de fructe și legume, și mai mici printre cei cu un aport mare.

Limitările studiului

Studiul nu demonstrează de fapt că regimul alimentar previne boala pulmonară debilitantă. Totuși, „am putea susține că beneficiile potențiale ale unui regim alimentar sănătos ar trebui luate în considerare de clinicieni pentru a susține sănătatea plămânilor și pentru a pleda în favoarea optimizării cantității de fructe și legume, în special în cazul fumătorilor care nu reușesc să se lase de fumat”, a declarat unul dintre autorii editorialului care însoțește studiul.

Nu toate fructe și legumele protejează împotriva BPOC 

Cercetătorii au elaborat teorii potrivit cărora este posibil ca antioxidanții din anumite fructe și legume să reducă presiunea asupra țesuturilor și inflamația, care duc la instalarea BPOC (bolii pulmonare obstructive cronice) și la insuficiența respiratorie.

Acestea fiind zise, s-a considerat că nu toate fructele și legumele oferă protecție. Bananele, fructele de pădure, citricele, roșiile, ceapa, usturoiul și mazărea nu au părut să reducă riscul de BPOC, potrivit studiilor.

Din perspectiva opusă, echipa de cercetători a constatat că foștii și actualii fumători care au consumat mai puțin de două porții de fructe și legume zilnic au prezentat un risc mai ridicat de BPOC față de cei care nu fumaseră niciodată și care consumau zilnic peste cinci porții de fructe și legume.

Dieta în boala pulmonară obstructivă cronică

Dacă ai fost diagnosticat cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), ceea ce mănânci poate avea un impact mare asupra modului în care te simți. Combinația potrivită de nutrienți din dietă poate ajuta la ușurarea respirației, la creșterea energiei și la îmbunătățirea calității vieții.

Alimentele greșite pot pot agrava de fapt simptomele BPOC, cum ar fi dificultăți de respirație, tuse și oboseală. Pentru a te simți mai bine, ar trebui să limitezi sau să elimini anumite alimente și băuturi.

Iată ce să nu consumi dacă ai boala pulmonară obstructivă cronică!

Băuturi carbogazoase

Acestea conțin dioxid de carbon, ceea ce duce la gaze abdominale și balonare, îngreunând respirația. În timp, plămânii pacienților cu BPOC tind să „prindă” aer și gaze, să se mărească și să ocupe mai mult spațiu. Pe măsură ce timpul trece, pacienții devin din ce în ce mai sensibili la balonare, deoarece afectează fizic respirația. În locul băuturilor carbogazoase, hidratează-te cu apă sau ceaiuri din plante.

Mâncăruri sărate

Prea multă sare în dietă poate determina corpul să rețină lichide, ceea ce poate crește riscul de hipertensiune pulmonară (tensiune arterială crescută în arterele plămânilor), o complicație frecventă a BPOC.

Pentru a ține sub control aportul de sare, optează pentru alimente care au mai puțin de 140 de miligrame (mg) de sodiu per porție. De altfel, limitează consumul de alimente congelate, cum ar fi pizza, legumele și supele conservate, și gustările sărate, cum ar fi chipsurile, biscuiții și nucile sărate.

Alimente procesate

Consumul ridicat de carne procesată, cum ar fi cârnații, slănina, hot-dog-urile a fost asociat cu afectarea funcției pulmonare și cu un risc crescut de apariție a BPOC, potrivit specialiștilor. Nu este complet clar cum consumul de carne procesată poate agrava simptomele BPOC, dar specialiștii bănuiesc că nitriții, utilizați ca conservant în carnea procesată, pot deteriora țesutul pulmonar.

Alcoolul

Lista problemelor de sănătate legate de consumul excesiv de alcool este lungă. Potrivit unui articol publicat în revista Alcohol Research, consumul excesiv de alcool a fost legat de un risc crescut de infecții respiratorii, inclusiv pneumonie, infecție cu virusul sincițial respirator (RSV) și sindromul de detresă respiratorie acută 3. Motivul? Se pare că alcoolul poate afecta răspunsul imunitar.
 
Un consum excesiv de alcool poate încetini, de asemenea, respirația și poate să îngreuneze tusea cu mucus. În plus, alcoolul poate interacționa cu medicamentele pe care le iei, în special cu steroizi orali. Un alt motiv pentru a limita berea, vinul și cocktailurile atunci când ai BPOC este că aceste băuturi nu au valoare nutritivă.

Alimente prăjite

Alimentele prăjite, cum ar fi cartofii prăjiți, puiul prăjit și gogoșile trebuie evitate dacă ai BPOC. Deoarece aceste alimente sunt bogate în grăsimi, ele au nevoie de un timp îndelungat pentru a fi digerate și, prin urmare, pot provoca gaze, indigestie și balonare, toate acestea îngreunând respirația.

Alimentele prăjite sunt, de asemenea, bogate în grăsimi saturate, care pot crește nivelul de LDL din sânge și pot crește riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral.

Cafea

Dacă sunteți predispus la boala de reflux gastroesofagian sau GERD - este o idee bună să eviți orice alimente care îți pot agrava simptomele. Mulți oameni cu BPOC au, de asemenea, reflux gastroesofagian, iar ambele boli pot complica simptomele BPOC.

Atunci când acidul din stomac revine în esofag, uneori ajunge în plămâni, ceea ce este cunoscut sub numele de aspirație. Acest lucru poate deteriora țesutul pulmonar, poate declanșa tuse și respirație șuierătoare și poate duce la o infecție pulmonară. Dacă suferi și de reflux gastroesofagian, evită orice potențial declanșator. Pentru mulți, acestea includ cafea, ceai cu cofeină, ciocolată, sucuri, mentă, alimente prăjite sau picante, sos de roșii și sucuri de citrice.

Broccoli

Deși sunt pline de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți, legumele crucifere pot oferi gaze suplimentare, ceea ce poate duce la balonare și o respirație mai restricționată. Printre alimentele vinovate se numără broccoli, conopida, varza, varza de Bruxelles și kale.

Dacă ai tendința să te confrunți cu gaze intestinale după ce ai mâncat oricare dintre aceste legume, dar nu vrei să ratezi beneficiile nutriționale, încearcă să le consumi mai rar sau să le schimbi cu alte tipuri de legume sau fructe.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „„Role of Diet in Chronic Obstructive Pulmonary Disease Prevention and Treatment”, Nutrients. 2019 Jun; 11(6): 1357., Egeria Scoditti, Marika Massaro, Sergio Garbarino, Domenico Maurizio Toraldo
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6627281/
2 Studiul „Nutrition and respiratory health—feature review”. Nutrients 2015;7:1618–43. doi:10.3390/nu7031618, Berthon BS, Wood LG. 
https://www.mdpi.com/2072-6643/7/3/1618
3 „Alcohol’s Effects on Lung Health and Immunity”, Alcohol Res. 2015; 37(2): 199–208., Samantha M. Simet, Joseph H. Sisson
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4590617/

 
 
 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0