Rodia, fructul minune: beneficii si recomandari

Rodiile sunt bogate în antioxidanți, vitamine și nutrienți de preț, așa că este recomandat să facă parte din alimentația ta – Iată ce beneficii are consumul acestor fructe!

Informații nutriționale 1 cană de boabe de rodie:

  • Fibre: 7 grame
  • Proteine: 3 grame
  • Carbohidrați: 30 grame
  • Vitamina C: 30% din doza zilnică recomandată
  • Vitamina K: 36% din doza zilnică recomandată
  • Acid folic: 16% din doza zilnică recomandată
  • Potasiu: 12% din doza zilnică recomandată

Rodie beneficii. Iată care sunt acestea!

Ajută la estomparea inflamației din organism

Rodiile sunt o sursă extrem de bogată în antioxidanți, cei mai importanți dintre aceștia fiind polifenolii, dintre care taninurile, acidul elagic și antocianinele se regăsesc în cantitățile cele mai mari. Prezența antioxidanților în organism împiedică sau amână procesul de îmbătrânire celulară. Totodată, antioxidanții ajută și la estomparea inflamației cronice din organism. Mai mult, antioxidanții care se găsesc din abundență în aceste fructe pot ajuta la reducerea nivelurilor unui tip de radical liber, numit ROS, din organism 1.
 
Organismul produce ROS în timpul metabolismului și a altor procese. Expunerea la toxine, cum ar fi fumul de tutun, poate crește, de asemenea, nivelurile de ROS. Nivelurile ridicate de ROS pot duce la stres oxidativ, ducând la deteriorarea celulelor și inflamație. Stresul oxidativ poate contribui la boli metabolice, cancer și alte probleme de sănătate. Antioxidanții nu fac altceva decât să ajute la eliminarea ROS din organism.

Protejează organismul de bolile de rinichi

Conținutul ridicat de potasiu din rodii protejează organismul de problemele cu rinichii, dar are și alte efecte benefice, printre care și scăderea ratei de deces. În plus, studiile pe animale au arătat că extractul de rodie poate ajuta la reglarea concentrației de oxalați, calciu și fosfați din sânge, care sunt componente comune ale pietrelor la rinichi. De ajutor în boala inflamatorie intestinală (IBD)

Fructul, coaja, dar și frunzele de rodie au efecte benefice asupra digestiei, calmând durerile de stomac și eliminând diareea. Poți consuma rodia ca atare ori poți consuma ceai făcut din frunze de rodie pentru a te bucura de efectele pozitive pe care aceasta le are asupra digestiei.

De altfel, sucul de rodie poate aduce beneficii persoanelor cu boală inflamatorie intestinală (IBD) și alte afecțiuni intestinale datorită conținutului său bogat în polifenoli. Sunt în curs de desfășurare studii pentru a investiga dacă sucul de rodie poate îmbunătăți markerii inflamației la persoanele cu boala inflamatorie intestinală 2.

Previne bolilor cardiace 

Consumul de rodie menține tensiunea arterială în parametri normali, prevenind infarctul miocardic și alte probleme ale inimii. Antioxidanții din rodie scad, de asemenea, nivelul de colesterol “rău” (LDL-colesterol), prevenind formarea cheagurilor de sânge pe artere.

Benefică pentru anemici 

Rodia are un conținut ridicat de fier, care reduce simptomele neplăcute ale anemiei precum extenuarea, amețeală și lipsa energiei ori problemele de auz.

Efecte pozitive pentru sănătatea orală 

Proprietățile antibacteriene și antivirale ale rodiilor protejează dinții și gingiile de problemele ce ar putea apărea la nivelul cavității bucale.

Previne cancerul 

Consumul de rodii previne dezvoltarea celulelor canceroase în organism, datorită conținutului ridicat de flavonoizi, antioxidanți cu un puternic efect anticancerigen.

Reduce inflamația din organism

Inflamația este cea care declanșează boli grave precum cele cardiace, maladia Alzheimer sau obezitatea. Consumul de rodie are proprietăți antiinflamatoare datorită conținutului bogat în antioxidanți al acestui fruct. Consumul zilnic de suc de rodie poate îmbunătăți capacitatea de memorare, potrivit unui studiu mai vechi 3.

În cadrul studiului, 32 de persoane au consumat suc de rodie, fie altă băutură timp de 8 săptămâni. După 4 săptămâni, cei care au consumat rodie au avut rezultate mai bune la testele de memorie. 

Reduce durerea provocată de artrită 

Gonartroza (numita și osteoartrita, care este un tip de artrită), dar și alte dureri articulare, pot fi ameliorate de consumul de rodie. Întrucât rodia are proprietăți antiinflamatoare, consumul acesteia va reduce inflamațiile articulare, calmând durerile provocate de artrită. Mai mult decât atât, studiile au arătat că extractul de rodie blochează enzimele care atacă articulațiile persoanelor care suferă de osteoartrită.

Campanie DOC-Time RMN

Totodată, o revizuire din 2021 a 12 studii efectuate pe oameni, animale și în laborator concluzionează că extractul de rodie ar putea fi benefic pentru persoanele cu poliartrită reumatoidă datorită proprietăților sale antiinflamatorii și antioxidante4.

Elimină infecțiile fungice și bacteriologice 

Sucul de rodie și-a dovedit eficiența în lupta cu infecțiile bacteriologice, dar și cu cele fungice. S-a demonstrat că acesta ajută la eliminarea ciupercii Candida albicans, dar și a problemelor de la nivelul cavității bucale precum gingivita.

Performanță sexuală și fertilitate

Din punct de vedere istoric, oamenii au asociat rodia cu fertilitatea și performanța sexuală. Studiile mai vechi sugerează că stresul oxidativ poate duce la disfuncția spermatozoizilor la bărbați și la reducerea fertilității la femei.

Cercetările din 2014 au descoperit că consumul de suc de rodie poate crește calitatea și motilitatea spermei. Motilitatea este mișcarea de care spermatozoizii au nevoie pentru a ajunge la ovul.

Crește performanța sportivă

Potrivit unui studiu din 2018, compușii prezenți în rodie pot ajuta la îmbunătățirea performanței sportive și la recuperarea după exercițiile fizice intense. Într-o cercetare din 2019, bicicliștii care au consumat rodie nu s-au confruntat cu epuizarea cauzată de efortul fizic intens, spre deosebire de cei care nu au consumat acest fruct 5.

Poate accelera vindecarea pielii

Unii cercetători au folosit florile și extractul de rodie pentru a accelera vindecarea rănilor pielii, constatând o scădere semnificativă a dimensiunii rănilor tratate în acest mod 6. De asemenea, ei au observat că structura noii pielii era bine formată și că în zonă erau puține celule inflamatorii. Acest experiment nu a implicat consumul de suc de rodie, dar este o dovadă suplimentară a proprietăților curative ale rodiei.

Cum consumi rodia

Pentru a beneficia de efectele pozitive pe care rodia le are asupra sănătății tale, poți consuma acest fruct ca atare, în salate de fructe, sub formă de suc sau, la recomandarea medicului, sub formă de extract ori suplimente alimentare.

Întrebuințări neașteptate ale rodiei

Sucul proaspăt de rodie poate fi folosit pentru reducerea producției de sebum de la nivelul pielii. Persoanele care au tenul gras ar trebui să aplice acest suc pe piele o dată pe zi și să îl lase să acționeze în jur de 5-10 minute. De asemenea, rodia poate fi folosită și pentru prepararea unei măști de față, alături de ingrediente precum pulpa de avocado, banana sau albuș. Îmbunătățirile se vor vedea după câteva utilizări.

Congelează boabele de rodie și apoi folosește-le pentru a răci băuturile preferate, fie ele răcoritoare, fie alcoolice.

Rodia poate fi folosită și pentru pigmentarea părului roșcat. Boabele se pun în blender, iar sucul obținut se aplică pe părul curat, se lasă să acționeze cel puțin 30 de minute, iar apoi se îndepărtează prin clătire cu apă din abundență.

Care sunt efectele secundare ale sucului de rodie?

Sucul de rodie este sigur de consumat pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, specialiștii de la Centrul Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă spun că rădăcina, tulpina și coaja rodiei conțin substanțe care pot da efecte adverse. Unii oameni s-au confruntat cu diaree și reacții alergice după ce au consumat rodie.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 National Library of Medicine - Biochemistry, Antioxidants
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK541064/
2 Studiul ”Pomegranate juice to reduce fecal calprotectin levels in inflammatory bowel disease patients with a high risk of clinical relapse: Study protocol for a randomized controlled trial”, Trials. 2019; 20: 327., Eleonora Scaioli Andrea Belluzzi, Luigi Ricciardiello, Daniele Del Rio Enrica Rotondo, Pedro Mena, Eleonora Derlindati și Francesca Danesi
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6554985/
3 Studiul „Pomegranate Juice Augments Memory and fMRI Activity in Middle-Aged and Older Adults with Mild Memory Complaints”, publicat în Evid Based Complement Alternat Med. 2013; 2013: 946298., Susan Y. Bookheimer, Brian A. Renner, Arne Ekstrom, Zhaoping Li, Susanne M. Henning, Jesse A. Brown et al.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3736548/
4 Studiul „Potential effects of pomegranate (Punica granatum) on rheumatoid arthritis: A systematic review”, Int J Clin Pract. 2021 Aug;75(8):e13999. doi: 10.1111/ijcp.13999. Epub 2021 Jan 18., Aida Malek Mahdavi, Neda Seyedsadjadi, Zeinab Javadivala
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33400368/
5 Studiul „Pomegranate Extract Improves Maximal Performance of Trained Cyclists after an Exhausting Endurance Trial: A Randomised Controlled Trial”, Nutrients. 2019 Apr; 11(4): 721.,Antonio Torregrosa-García, Vicente Ávila-Gandía et al.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6521089/
6 Studiul „Potent health effects of pomegranate”, Adv Biomed Res. 2014; 3: 100., Aida Zarfeshany, Sedigheh Asgary, Shaghayegh Haghjoo Javanmard
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4007340/

 
 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0