Alimentele care previn dezechilibrele hormonale

Hormonii joacă un rol important în corp, iar buna funcționare a organismului depinde de echilibrul hormonal. Există o serie de alimente care îți pot fi de folos pentru a preveni un dezechilibru hormonal, dar și pentru a contribui la tratarea acestei probleme.

Hormonii sunt substanțe chimice care coordonează diferite funcții din organism, prin transmiterea mesajelor prin sânge către organe, piele, mușchi și alte țesuturi. Aceste semnale corpul află ce trebuie să facă și când, deci hormonii sunt esențiali pentru funcționare și sănătate. Până în prezent au fost identificați peste 50 de hormoni în corpul uman, care controlează metabolismul, creșterea și dezvoltarea, funcția sexuală și reproductivă, ciclul somn-veghe, starea de spirit și homeostazia.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Când apare un dezechilibru hormonal?

Un dezechilibru hormonal apare atunci când există prea mult sau prea puțin dintr-unul sau din mai mulți hormoni. Chiar dacă acest dezechilibru este foarte mic, poate provoca modificări majore în organism. Unele dezechilibre hormonale pot fi temporare, în timp ce altele sunt cronice (pe termen lung). În plus, unele necesită tratament, pentru ca persoana afectată să-și păstreze sănătatea fizică, în timp ce altele pot afecta negativ calitatea vieții.

Un dezechilibru hormonal poate fi cauzat de anumite perioade normale ale vieții (pubertate, sarcină, menopauză), dar printre cele mai frecvente cauze se numără stresul și anumite medicamente. Afecțiunile cronice care provoacă dezechilibre hormonale semnificative din punct de vedere medical includ tumorile, adenoamele sau alte excrescențe, deteriorarea sau vătămarea unei glande endocrine și bolile autoimune.

Simptomele dezechilibrului hormonal

Având în vedere că în corp se produc peste 50 de hormoni diferiți, care au funcții importante, simptomele unui dezechilibru hormonal pot varia de la un caz la altul.

De exemplu, dezechilibrele hormonale frecvente sunt cele care afectează metabolismul. Printre semnele acestui tip de dezechilibru se numără bătăi lente sau bătăi rapide ale inimii, creștere sau scădere în greutate inexplicabilă, oboseală, constipație sau diaree, amorțeală și furnicături în mâini, colesterol mărit, depresie sau anxietate, intoleranță la frig sau la căldură, piele și păr aspre, sete extremă și urinare frecventă.

Simptome de dezechilibru hormonal sexual la femei sunt acneea, menstruațiile abundente și neregulate, excesul de păr pe corp, uscăciunea vaginală și infertilitatea, iar în cazul bărbaților, pierderea părului de pe corp, disfuncția erectilă, ginecomastia, pierderea interesului pentru sex și infertilitatea.

Anumite dezechilibre hormonale pot cauza creșterea în greutate, și anume hipotiroidismul (niveluri scăzute de hormon tiroidian, care provoacă încetinirea metabolismului și creșterea în greutate), sindromul Cushing (o afecțiune rară care apare atunci când corpul are prea mult dintr-un hormon numit cortizol și are ca rezultat creșterea rapidă în greutate a feței, burții, cefei și pieptului) și menopauza (din cauza modificărilor hormonale care determină încetinirea metabolismului, femeile la menopauză pot lua în greutate).

Cum se tratează un dezechilibru hormonal?

Multe afecțiuni care implică dezechilibre hormonale, cum ar fi diabetul și bolile tiroidiene, necesită tratament medicamentos. De asemenea, medicul poate recomanda anumite modificări ale stilului de viață pentru a ajuta la gestionarea unui dezechilibru hormonal, cum ar fi combaterea stresului și efectuarea exercițiilor de rutină. Și anumite alimente pot fi utile în remedierea dezechilbrelor hormonale.

Alimente care pot preveni și trata un dezechilibru hormonal

O alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos pot contribui la echilibrul hormonal.

Grăsimile sănătoase

Organismul are nevoie de grăsimi, însă de grăsimi sănătoase pentru a preveni apariția dezechilibrelor hormonale. Este nevoie în mod deosebit de acizi grași Omega 3, care se găsesc în peștele gras (somon, sardine, macrou, hering), semințe de in, semințe de chia, nuci românești, produse din soia. Se vor evita grăsimile trans (margarina) și se va reduce mult consumul de grăsimi animale (unt, untură, smântână, carne grasă).

Iaurtul

Iaurtul este bogat în probiotice, care ajută la înmulțirea bacteriilor benefice din flora intestinală. De asemenea, este bogat în vitamina D, care are rolul de a regla hormonal organismul și de a preveni, totodată, îmbătrânirea prematură. Se vor alege iaurturi simple, fără zahăr și aditivi. Dacă se dorește iaurt cu fructe sau cu nuci, se vor tăia câteva felii de fruct proaspăt și câteva bucăți de nucă și se vor adăuga într-un iaurt simplu.

Legumele frunzoase

Legumele cu frunze verzi luptă împotriva radicalilor liberi, hrănesc organismul cu nutrienți de preț și reglează nivelul hormonilor. Consumă des spanac, varză kale, sfeclă elvețiană (mangold) pentru a preveni, dar și pentru a trata dezechilibrele hormonale.

Condimentele și ierburile aromatice

Usturoiul, scorțișoara, ghimbirul, piperul cayenne, turmericul contribuie, de asemenea, la combaterea unui dezechilibru hormonal.

Alimentele bogate în proteine

Proteinele joacă și ele un rol important în menținerea echilibrului hormonal. Alimentele bogate în proteine benefice în asemenea situații sunt lintea, fasolea, quinoa, nucile și ouăle.

Alimente care pot contribui la apariția dezechilibrelor hormonale

Pentru a menține organismul echilibrat din punct de vedere hormonal, este necesar să eviți anumite alimente sau să le conusmi foarte rar. Alimentele care trebuie evitate dacă vrei să previi dezechilibrele sunt cele cu un indice glicemic ridicat (pâinea albă, pastele albe, sucurile de fructe) întrucât cresc nivelul insulinei, ceea ce schimbă modul în care organismul metabolizează estrogenul, dar și cofeina în exces, zahărul rafinat ori băuturile alcoolice.

Ce mai poți face pentru a preveni un dezechilibru hormonal?

Există și alte lucruri pe care le poți face pentru a preveni dezechilibrele hormonale:

  • Evită contactul cu substanțe chimice dăunătoare precum pesticidele, toxinele din produsele de curățenie ori din materialele sintetice pe care le porți.
  • Renunță, de asemenea, să gătești în vase de cuptor antiaderente, pe care le poți înlocui cu recipiente din sticlă termorezistentă.
  • Și produsele cosmetice folosite îți pot afecta hormonii așa că ar trebui să acorzi atenție etichetelor atunci când cumperi un deodorant sau o loțiune de corp și să alegi variante cât mai naturale, fără parabeni, ftalați, compuși PEG.
  • În timpul somnului se produce reglarea hormonală, așa că un somn odihnitor și suficient, de 6-8 ore, este foarte important; chiar și o noapte nedormită poate crea dezechilibre mari în organism.
  • Exercițiile fizice au, de asemenea, un rol important în menținerea unui echilibru hormonal. Exercițiile foarte solicitante, făcute când și când, nu fac altceva decât să îți înrăutățească problema. Dacă ai tulburări de natură hormonală, alege activități care relaxează, mai degrabă, organismul, precum înotul ori plimbările în aer liber.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Merck Manual - Endocrine and Metabolic Disorders 
https://www.merckmanuals.com/professional/endocrine-and-metabolic-disorders
Women in Balance - Causes of Hormone Imbalance
https://womeninbalance.org/seventh-woman/causes/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0