Sperante noi pentru tratarea sindromului metabolic (studiu)

Sindromul metabolic afectează mulți oameni la nivel mondial. O echipă de cercetare americană pare să fi descoperit o opțiune terapeutică pentru sindromul metabolic și obezitate într-un studiu pe animale.

Ce este sindromul metabolic?

Sindromul metabolic este un grup de afecțiuni care includ și obezitatea și care poate fi periculos, deoarece crește riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet și alte probleme grave de sănătate. Un pacient trebuie să aibă cel puțin trei factori de risc metabolic pentru a fi diagnosticat cu sindrom metabolic și anume:

O talie prea mare

Aceasta se mai numește și obezitate abdominală sau „a avea o formă de măr”. Excesul de grăsime în zona stomacului este un factor de risc mai mare pentru boli de inimă decât excesul de grăsime în alte părți ale corpului, cum ar fi pe șolduri și pe picioare. 

În general, femeile nu ar trebui să aibă talia mai groasă de 80 de cm, iar bărbații nu mai mult de 94. Dimensiunea ideală depinde de înălțimea unei persoane. De exemplu, o persoană de 1,62 m, cu o greutate normală, nu ar trebui să aibă talia mai groasă de 66 de cm, în timp ce o persoană de 1,82 cm cu o greutate normală ar trebui să aibă talia nu mai groasă de 72 cm.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Valoare mare a trigliceridelor

Trigliceridele sunt un tip de grăsime care se găsește în sânge și a căror valoare normală nu ar trebui să fie mai mare de 150 mg/dL.

Un nivel scăzut al colesterolului bun – HDL

HDL este uneori numit colesterol „bun”, datorită faptului că ajută la eliminarea colesterolului din artere. Un nivel scăzut de colesterol HDL crește riscul de boli de inimă.

Hipertensiune arterială

Tensiunea arterială este forța sângelui care împinge pereții arterelor în timp ce inima pompează sânge. Dacă această presiune crește și rămâne ridicată în timp, poate afecta inima și poate duce la acumularea plăcii.

Glicemie crescută a jeun

Glicemia crescută, măsurată pe stomacul gol, poate fi un semn precoce al diabetului.

Schimbările stilului de viață reprezintă prima linie de tratament pentru sindromul metabolic. Dacă modificările nu sunt suficiente, medicul poate prescrie tratament medicamentos. Medicamentele sunt utilizate pentru a trata și controla factorii de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială, trigliceridele mari, colesterolul HDL scăzut și glicemia crescută. 

Într-un studiu¹ publicat în eLife în 2021, cercetătorii de la Harrington Discovery Institute din University Hospitals (UH) și Case Western Reserve University par să fi descoperit o opțiune terapeutică pentru tratamentul sindromului metabolic și al obezității.

Posibilă metodă nouă de tratament pentru sindromul metabolic

Autorii studiului spun că au descoperit în 2016 un hormon numit asprosină, care stimulează pofta de mâncare și crește nivelul de glucoză din sânge, acționând asupra hipotalamusului și ficatului. Din motive neclare, nivelurile de asprosină sunt crescute la pacienții cu sindrom metabolic, ceea ce duce la apetit sporit, greutate corporală mai mare și glicemie crescută. Apoi, investigatorii au descoperit că pot întrerupe acel ciclu al bolii prin neutralizarea asprosinei cu anticorpi monoclonali.

Cercetătorii știau deja că reducerea genetică a nivelurilor de asprosină din sânge duce la protecție împotriva sindromului metabolic prin suprimarea apetitului și a glicemiei. În acest studiu, au demonstrat că aceeași protecție poate fi obținută prin utilizarea unui medicament numit anticorp monoclonal care inhibă asprosina. Acesta este un pas important înainte în obținerea unui medicament pentru tratamentul sindromului metabolic, una dintre cele mai răspândite boli din lume.

Din cercetările anterioare, echipa de cercetare știa că oamenii care au niveluri scăzute de asprosină nu percep foamea la fel ca alții, iar glucoza și insulina sunt reduse în sânge. Această informație este extrem de utilă în proiectarea și dezvoltarea medicamentelor care să imite acest efect benefic la pacienții cu sindrom metabolic.

În cadrul studiului, echipa de cercetare a testat anticorpi monoclonali multipli în trei modele preclinice diferite cu sindrom metabolic. În toate modelele, tratamentul a redus apetitul, greutatea corporală și glicemia, demonstrând multiple beneficii printr-un singur medicament.

Când șoarecii au fost tratați cu anticorpi monoclonali care neutralizează asprosina, ei au mâncat mai puțin, au slăbit și și-au normalizat nivelurile de glucoză din sânge. Apetitul crescut, greutatea corporală și glicemia sunt trei caracteristici critice ale sindromului metabolic și toate au fost corectate cu aceste tratamente cu anticorpi.

Pasul următor, concluzionează savanții, este evoluția către studiile clinice și pregătirea medicamentului pentru oameni. Aceștia intenționează să mențină doza de medicament scăzută pentru a reduce cât mai mult riscul de efecte secundare. Deși acest concept și acest medicament funcționează la animale, rămâne de văzut dacă tratamentul va fi util și pentru oameni.

Ce schimbări ale stilului de viață sunt sănătoase pentru inimă? 

Ca metode de tratament, dar și de prevenire pentru sindromul metabolic, modificările stilului de viață sunt cruciale. Schimbări utile includ alimentația sănătoasă pentru inimă (mai multe legume, fructe, leguminoase, nuci, pește și mai puține grăsimi animale și zahăr), obținerea și menținerea unei greutăți sănătoase (cu ajutorul alimentației echilibrate și a mișcării), activitatea fizică regulată (măcar două ore și jumătate de mișcare moderată pe asăptămână), gestionarea stresului (prin yoga, aromaterapie, întâlniri cu oameni dragi etc.) și renunțarea la fumat.  

Uneori, schimbările stilului de viață nu sunt suficiente pentru a controla factorii de risc pentru sindromul metabolic. De exemplu, este posibil ca o persoană să aibă nevoie de medicamente cu statine pentru a controla sau a reduce colesterolul. Prin scăderea nivelului de colesterol din sânge, se pot reduce șansele de a avea un atac de cord sau un accident vascular cerebral. 

Medicii prescriu de obicei statine persoanelor care au diabet, boli de inimă (sau au trecut printr-un accident vascular cerebral) sau niveluri ridicate de colesterol rău – LDL. Medicii pot discuta despre începerea tratamentului cu statine cu pacienții care au un risc crescut de a dezvolta boli de inimă sau de a avea un accident vascular cerebral.

De asemenea, medicul îi poate prescrie pacientului alte medicamente pentru:

  • a reduce riscul de a avea un atac de cord sau de a muri brusc;
  • a scădea tensiunea arterială;
  • a preveni formarea cheagurilor de sânge, care pot duce la infarct miocardic sau accident vascular cerebral;
  • a reduce volumul de muncă al inimii și a ușura simptomele bolii coronariene.

Tratamentul pentru sindromul metabolic trebuie urmat așa cum îl prescrie medicul. Pacientul nu trebuie să modifice de unul singur cantitatea de medicament și nu trebuie să sară peste doze decât dacă medicul îi indică precis acest lucru la un moment dat. Chiar dacă o persoană se află în tratament medicamentos pentru sindrom metabolic, ar trebui să aibă în continuare un stil de viață sănătos pentru inimă.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
eLife - Asprosin-neutralizing antibodies as a treatment for metabolic syndrome 
https://elifesciences.org/articles/63784
1. Studiul „Asprosin-neutralizing antibodies as a treatment for metabolic syndrome”, apărut eLife (2021). DOI: 10.7554/eLife.63784, autori: Ila Mishra et al.
NIH - Metabolic Syndrome
https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/metabolic-syndrome


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0