Dieta "MIND" (a mintii) incetineste declinul cognitiv la cei care au avut un AVC

O dietă creată de cercetătorii de la Centrul Medical al Universității Rush poate să ajute în mod substanțial la încetinirea declinului cognitiv în cazul supraviețuitorilor unui accident vascular cerebral (AVC), potrivit unor cercetări recente.

Descoperirile oamenilor de știință sunt semnificative, deoarece pacienții care au supraviețuit unui accident vascular cerebral au un risc de două ori mai mare să dezvolte demență, comparativ cu populația generală.

Ce este dieta MIND?

Dieta cunoscută sub numele de MIND sau dieta minții este prescurtarea de la „Mediterranean-DASH Diet Intervention for Neurodegenerative Delay” (o combinație între dieta DASH și cea mediteraneeană, o dietă de intervenție pentru a întârzia procesele neurodegenerative).

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Așadar, această dietă MIND este, de fapt, un hibrid între dieta mediteraneeană și dieta DASH, abordări dietetice pentru stoparea hipertensiunii. Ambele diete, după cum au arătat mai multe studii științifice, reduc riscul de afecțiuni cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, infarcturile miocardice și accidentele vasculare cerebrale.

Alimentele care stimulează și contribuie la sănătatea creierului, inclusiv legumele, fructele bace (cum sunt cele cu semințe, cele de pădure), peștele și uleiul de măsline sunt incluse în dieta MIND. Potrivit oamenilor de știință, această dietă are potențialul de a ajuta la încetinirea declinului cognitiv la pacienții care au supraviețuit unui AVC.

Studiul a evaluat funcția cognitivă a supraviețuitorilor și le-a monitorizat dietele

Savanții de la Universitatea Rush au dezvoltat dieta MIND bazându-se pe informațiile obținute de pe urma anilor de cercetare în legătură cu alimentele și nutrienții care au efecte benefice și dăunătoare asupra funcționarii creierului. Dieta a fost asociată cu reducerea riscului de Alzheimer la pacienții seniori care au aderat la recomandările acestui plan alimentar. Chiar și persoanele care au aderat moderat la dieta MIND și-au redus riscul de boală Alzheimer și riscul de declin cognitiv.

În ce constă dieta MIND?

Dieta MIND are 15 componente alimentare, inclusiv 10 grupuri de „hrană sănătoasă pentru creier” și 5 grupuri de alimente nesănătoase: carnea roșie, untul, brânza/cașcavalul, produsele de patiserie și dulciurile și alimentele prăjite ori cele de la fast-food.

Cel puțin două legume pe zi

Pentru a adera la dieta MIND și a beneficia de pe urmele acestui stil alimentar, o persoană ar trebui să mănânce zilnic cel puțin o legumă cu frunze verzi și o altă legumă, sub formă de salată; 3 porții de cereale integrale (de exemplu, trei felii medii de pâine integrală); să ia gustări în majoritatea zilelor, care să fie alcătuite din nuci sau semințe crude ori coapte; să mănânce fasole boabe, năut, linte, mazăre cel puțin o dată la câteva zile; să mănânce carne de pasăre de curte și fructe de pădure de două ori pe săptămână și să consume preparate din pește cel puțin o dată pe săptămână.

Untul se limitează la o linguriță și jumătate pe zi

Totodată, se precizează că dieta limitează aportul de alimente nesănătoase, cum ar fi consumul de unt la mai puțin de 1 linguriță și jumătate pe zi. Se vor mânca mai puțin de 5 porții pe săptămână de dulciuri și produse de patiserie și se va mânca mai puțin de 1 porție pe săptămână de brânză integrală (cu un conținut mare de grăsime) și de alimente prăjite sau de la fast-food.

Potrivit crecetătorilor, studiile au arătat că acidul folic, vitamina E, acizii grași Omega-3, carotenoidele și flavonoidele sunt asociate cu rate mai mici de declin cognitiv, pe când substanțele cum sunt grăsimile saturate și cele hidrogenate au fost asociate cu demența. Studiul concluzionează că, dacă alimentele sunt alese corect, supraviețuitorii unui AVC pot fi mai protejați în fața declinului cognitiv.

Dieta MIND – exemplu de meniu

Micul dejun

La micul dejun se poate mânca, de exemplu, omletă cu spanac și ceapă verde, o salată de castraveți cu roșii, o felie de pâine integrală. Sau, dacă se preferă un mic dejun dulce, un bol cu fulgi de ovăz înmuiați în lapte (poate fi lapte vegetal), cu o mână de fructe de pădure proaspete.

Prânz

La masa de prânz, se poate consuma o supă de legume și o salată de varză, țelină rasă, morcov și cubulețe de piept de pui sau de curcan, asezonată cu lămâie și ulei de măsline. Ori, se poate face un wrap dintr-o lipie integrală în care se pun humus, chiftele de năut pregătite la cuptor, nu prăjite, felii de roșii și de castravete murat.

Gustare

Ca gustare în dieta MIND pentru AVC se poate mânca o mână de nuci ori semințe sau un iaurt grecesc în care pui câteva bucăți de fructe sau câteva nuci sau două linguri de fasole bătută cu bețe de ardei gras, țelină, morcovi etc.

Cină

La masa de seară se va alege, de exemplu, un pește pregătit la tavă cu broccoli și cartofi, peste care, după ce îl scoți din cuptor, adaugi un dressing din zeamă de lămâie, ulei de măsline și usturoi. Sau, pentru cină poate fi potrivită și o porție de orez brun cu legume la grătar și pui la grătar.

Cum se poate preveni un al doilea accident vascular cerebral?

Apariția unui accident vascular cerebral cauzat de blocarea vaselor de sânge sau de un atac ischemic tranzitoriu crește foarte mult riscul unei persoane de a avea încă un accident vascular cerebral în viitor. Identificarea cauzei sau cauzelor primului AVC este cheia pentru dezvoltarea strategiilor de prevenire a unui al doilea eveniment.

Pentru pacienții care au supraviețuit unui accident vascular cerebral, ghidurile de prevenire secundară recomandă:

  • Gestionarea factorilor de risc vascular, în special a tensiunii arteriale crescute, precum și a diabetului de tip 2, a colesterolului mărit, a nivelurilor de trigliceride și a fumatului (pacientul ar trebui să renunțe la acest viciu).
  • Limitarea consumului de sare și, așa cum am discutat, adoptarea unei diete de tip mediteraneean, bazată pe mai multe legume, fructe, cereale integrale și cu limitarea drastică a prăjelilor, cărnii roșii și a zahărului.
  • Dacă pacienții sunt capabili să facă mișcare, se recomandă să încerce activități fizice aerobe de intensitate moderată timp de cel puțin 10 minute de patru ori pe săptămână sau activitate aerobă de intensitate viguroasă timp de cel puțin 20 de minute de două ori pe săptămână.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
RUSH - New MIND Diet May Significantly Protect Against Alzheimer’s Disease 
https://www.rush.edu/news/new-mind-diet-may-significantly-protect-against-alzheimers-disease
American Heart Association - Risk of second stroke can be reduced with prevention efforts based on cause of first stroke
https://newsroom.heart.org/news/risk-of-second-stroke-can-be-reduced-with-prevention-efforts-based-on-cause-of-first-stroke


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0