Ficatul gras ar putea fi diagnosticat mai ușor [studiu]

Rezultatele unui studiu efectuat la Universitatea de Științe din Tokio arată că ficatul gras ar putea beneficia de o nouă metodă de diagnostic, neinvazivă.

Ficatul gras non-alcoolic este o afecțiune caracterizată prin excesul de grăsimi depozitate în ficat care nu este atribuită consumului mare de alcool, dar care poate duce la insuficiență hepatică și chiar la cancer. Este normal ca ficatul să conțină grăsimi dar, dacă mai mult de 5 - 10% din greutatea acestuia e reprezentată de grasime, atunci se poate vorbi despre boala ficatului gras (steatoză hepatică). Sute de milioane de oameni din întreaga lume suferă de această afecțiune.

Obezitatea, diabetul de tip 2 și nivelurile ridicate de colesterol și trigliceride din sânge sunt factori de risc pentru această boală și, la fel ca prevalența globală a obezității, se așteaptă ca și prevalența bolii ficatului gras non-alcoolic să crească în continuare, din cauza stilului de viață dezechilibrat.

Prin urmare, este esențial pentru clinicieni să obțină instrumente eficiente pentru diagnosticarea acestei boli. Metoda standard curentă pentru diagnostic este analiza probelor de biopsie hepatică. Însă această abordare are deficiențe, cum ar fi faptul că este invazivă și există potențialul de erori de eșantionare, deci există o nevoie urgentă de metode neinvazive fiabile.

O potențială nouă metodă de diagnosticare a ficatului gras non-alcoolic

Într-un studiu¹ publicat în martie 2021 în revista științifică Biomedical Optics Express, o echipă de cercetători din Tokyo a raportat utilizarea cu succes a unei imagini hiperspectrale pentru a analiza cantitativ distribuțiile de lipide în ficatul unor modele animale. Autorii studiului afirmă că distribuția lipidelor în ficat oferă informații esențiale pentru diagnosticarea afecțiunilor hepatice asociate ficatului gras, inclusiv a cancerului, și, prin urmare, este necesară o modalitate cantitativă neinvazivă de diagnostic.

Având în vedere succesul altor grupuri de cercetare în utilizarea acestui tip de imagine hiperspectrală pentru a vizualiza plăcile din vasele de sânge de iepure și acizii grași din carnea de porc, echipa de cercetare japoneză a decis să încerce să o folosească pentru a vizualiza distribuția lipidelor în ficatul de șoarece.

Studiul s-a concentrat asupra șoarecilor care erau fie pe o dietă normală, fie pe unul dintre cele trei tipuri de diete bogate în grăsimi cu diferite tipuri de lipide. Obiectivul acestor diete variate a fost acela de a genera un set de organe hepatice cu profiluri lipidice diverse. 

După extragerea ficatului, oamenii de știință au folosit un test de referință pentru a genera rezultate convingătoare pentru compararea rezultatelor lor imagistice hiperspectrale. Ei au folosit metoda de extracție Folch pentru a izola lipidele din bucăți mici de ficat și apoi au cântărit probele de lipide izolate pentru a calcula greutatea totală a lipidelor din ficat. 

Savanții au efectuat în continuare imagistica hiperspectrală și au folosit două metode de analiză a datelor candidate - regresia parțială a celui mai mic pătrat și regresia vectorului suport - pentru a vizualiza cantitativ distribuțiile lipidelor în ficat pentru a identifica metoda analitică mai bună.

Când oamenii de știință și-au examinat datele, au descoperit că pot vedea ficatul în culori degradate în funcție de nivelurile de lipide conținute în acest organ și că pot genera hărți ale densității lipidelor locale din ficat. 

Nivelurile lipidice măsurate cu imagistica hiperspectrală sunt strâns corelate cu nivelurile lipidice reale, cuantificate pe baza metodei de extracție Folch, iar această corelație a fost mai puternică în nivelurile lipidice calculate utilizând regresia vectorului suport decât pentru nivelurile lipidelor calculate folosind regresia parțială minimă pătrată.

Această tehnică de imagistică încorporează învățarea automată, afirmă savanții, acest lucru fiind important deoarece tehnologiile de imagistică spectrală ar putea fi utilizate pentru evaluarea neinvazivă a stării ficatului, oferind astfel o opțiune de diagnostic pentru medici atunci când investighează cazuri de boala ficatului gras non-alcoolic. Scopul final al acestei cercetări este de a diferenția și identifica acizii grași din ficat. Atingerea acestui obiectiv viitor ar reprezenta un progres major în cercetarea diverselor forme de boală a ficatului gras.

Cum se diagnostichează în prezent boala ficatului gras non-alcoolic?

Pentru a diagnostica boala ficatului gras, medicul analizează istoricul medical al pacientului (antecedente de boli sau afecțiuni prezente, cum ar fi obezitatea, rezistența la insulină, diabetul de tip 2, sindromul metabolic etc.), face un examen fizic și anumite teste.

Medicul îi adresează pacientului întrebări despre alimentație și stilul de viață care ar putea crește riscul de a dezvolta boala ficatului gras non-alcoolic, cum ar fi lipsa activității fizice, o dietă bogate în zahăr și amidonoase sau consumul de băuturi zaharate.

În timpul unui examen fizic, medicul examinează de obicei corpul și verifică greutatea și înălțimea pacientului pentru a-i calcula indicele de masă corporală, căutând semne ale bolii, precum ficat mărit, pete întunecate de la nivelul articulațiilor, coatelor și genunchilor (semne de rezistență la insulină) sau semne de ciroză cum este icterul.

Mai departe, medicul solicită teste de sânge, teste imagistice și, uneori, biopsie hepatică pentru a diagnostica boala ficatului gras. Dacă în proba de sânge se găsesc niveluri crescute ale enzimelor hepatice alanină aminotransferază (ALT) și aspartat aminotransferază (AST) poate fi vorba de ficat gras.

De asemenea, se pot face teste imagistice, precum o ecografie, o tomografie computerizată (CT) sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN). Testele imagistice pot arăta grăsimea în ficat, dar nu arată dacă există inflamație sau fibroză, astfel încât medicul nu poate folosi aceste teste pentru a afla dacă e vorba de ficat gras non-alcoolic sau alcoolic.

În timpul unei biopsii hepatice, medicul va lua o bucată de țesut din ficat. Un patolog va examina țesutul la microscop pentru a căuta semne de deteriorare sau boală. În timpul biopsiei, pacientul se întinde pe o masă cu mâna dreaptă sprijinită deasupra capului. Medicul anesteziază zona în care va introduce acul de biopsie cu un anestezic local și apoi folosește acul pentru a lua o mică bucată de țesut hepatic.

O biopsie hepatică este singura modalitate de a detecta inflamația hepatică și deteriorarea organului în caz de steatohepatită non-alcoolică. Medicii nu recomandă acest test pentru toți pacienții care au boala ficatului gras non-alcoolic, doar dacă celelalte analize ale persoanei prezintă semne de boală hepatică avansată sau de ciroză.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
OSA Publishing - Visualization of quantitative lipid distribution in mouse liver through near-infrared hyperspectral imaging
https://www.osapublishing.org/boe/fulltext.cfm?uri=boe-12-2-823&id=446511
1. Studiul „Visualization of quantitative lipid distribution in mouse liver through near-infrared hyperspectral imaging”, apărut în Biomedical Optics Express (2021). DOI: 10.1364/BOE.413712, autori: Kyohei Okubo et al.
NIH - How do doctors diagnose NAFLD and NASH?
https://www.niddk.nih.gov/health-information/liver-disease/nafld-nash/diagnosis


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0