Vaccinarea antipneumococica la copii si adulti

Una dintre cele mai grave afecțiuni respiratorii infecțioase, mai frecventă în sezonul rece este pneumonia, cu potențial dramatic în patologia nou-născuților, sugarilor și copilului mic, dar și a adulților în vârstă sau pacienților cronici, cu alte afecțiuni, cum ar fi cele cardiace, metabolice, hepatice sau renale. Află din acest articol mai multe despre vaccinul pneumococic, dar și despre tratamentul pneumoniei.

Vaccinul pneumococic este un tip de vaccin care protejează împotriva infecțiilor cauzate de bacteriile Streptococcus pneumoniae (pneumococ). Aceste bacterii pot provoca boli grave precum: pneumonie (infecție pulmonară), meningită (infecție a membranelor care acoperă creierul și măduva spinării), otită medie (infecție a urechii medii) sau chiar septicemie (infecție a sângelui).

Ca beneficii, vaccinul pneumococic scade riscul de îmbolnăvire gravă și complicații, reduce spitalizările și decesele cauzate de infecțiile pneumococice și protejează și indirect, prin reducerea răspândirii bacteriilor (imunitatea de grup).

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Ce e bine să știi despre vaccinul pneumococic?

Pentru aceste categorii de risc care includ copiii, seniorii și bolnavii cronic, medicii recomandă vaccinul antipneumococic, care se poate efectua de către adulți o dată la cinci ani. La copii, vaccinarea antipneumococică se face conform schemei de vaccinare recomandată de medicul pediatru sau de familie, asigurând o protecție activă în prima parte a copilăriei împotriva a 13 dintre cele mai periculoase tipuri de bacterie Streptoccocus pneumoniae.

În țările în care vaccinul a fost introdus obligatoriu în schema de vaccinare, cum ar fi SUA, s-au redus semnificativ cazurile de pneumonie și meningită, cu aproximativ 80%. Trebuie știut că acest vaccin este inactivat, nu conține bacterii vii și nu există riscul de a dezvolta o boala pneumococică după vaccinare.

În farmacii există două tipuri de vaccin, unul destinat exclusiv copiilor mici (conjugat) și cel polizaharidic, care poate fi efectuat de copii, dar și de adulți. Vaccinarea antipneumococică la copil se face în patru doze, la 2, 4, 6 luni și un an și jumătate. Se administrează intramuscular și protejează copiii împotriva pneumoniei, meningitei, otitei medii și bacteriemiei generate de Streptoccocus pneumoniae.

Efecte adverse

Vaccinul antipneumococic este, în general, bine tolerat, dar, ca orice vaccin, poate provoca unele efecte adverse. Efectele adverse comune sunt durere, roșeață sau umflătură la locul injectării (acesta este cel mai frecvent efect advers și, de obicei, dispare în câteva zile), febră ușoară (este o reacție obișnuită a corpului la vaccin), oboseală sau stare generală de rău (poate apărea temporar), dureri de cap, iritabilitate (mai ales la copii).

Efecte adverse mai puțin frecvente sunt febra mare (apare rar și, în general, nu necesită tratament special), durerile musculare sau articulare, reacțiile alergice ușoare (precum erupții cutanate sau mâncărimi). Efectele adverse foarte rare sunt reacțiile alergice severe (anafilaxie) - acest lucru este extrem de rar și apare de obicei în primele minute după vaccinare, dar personalul medical este pregătit să intervină dacă se întâmplă acest lucru. Convulsiile febrile apar foarte rar la copii și de obicei asociate cu febra.

Contraindicații

Vaccinul antipneumococic are puține contraindicații, dar este important să fie administrat în condiții de siguranță. Dacă ai avut o reacție alergică severă la o doză anterioară de vaccin antipneumococic sau dacă ești alergic la oricare dintre componentele vaccinului (de exemplu, conservanți sau alte ingrediente), este contraindicat să ți se administreze acest vaccin. 

Dacă ai o infecție activă cu febră mare, vaccinul ar trebui amânat până la recuperare. În cazul unei boli ușoare (de exemplu, răceală fără febră), vaccinarea antipneumococică se poate face. Vaccinul antipneumococic este considerat sigur în timpul sarcinii și alăptării, dar administrarea trebuie discutată cu medicul, mai ales dacă riscul de infecție este scăzut. 

Persoanele cu imunodepresie severă (de exemplu, cele cu HIV/SIDA avansată, cancer, transplant de organe sau terapie imunosupresoare) ar trebui să consulte un specialist înainte de vaccinare. În aceste cazuri, vaccinul poate fi recomandat, dar cu o planificare adecvată. 

Vaccinarea antipneumococică la adulți se recomandă în special persoanelor de peste 65 de ani sau celor tineri care au avut în antecedente cel puțin un episod de pneumonie, fumătorilor, cardiacilor, celor cu alte afecțiuni pulmonare cornice (BPOC) și persoanelor cu imunitate scăzută. Doză recomandată este unică, însă există situații când medicii pot recomanda mai multe doze.

Pneumonia cauzată de Streptoccocus pneumoniae

Pneumonia generate de Streptoccocus pneumonia are ca perioada de incubare 3 zile, bacteria putând fi contactată prin picăturile Pflugger în urma strănutului, tusei unei persoane infectate. Se manifestă prin febră, frisoane, durere puternică în piept și junghi toraccic, dispnee, tuse productivă, cu spută de culoare roșiatică („peltea de mere”), creșterea ritmului cardiac. În această situație, pacientul trebuie să se adreseze de urgență medicului de familie.

Streptoccocus pneumonia poate genera și meningită, în 20% dintre cazuri, care debutează cu durere puternică de cap, redoare cefalică (pacientul nu poate pune bărbia în piept), greață, vărsături și febră. La sugar tabloul este dramatic și urmările sunt foarte grave, cu sechele la nivelul sistemului nervos, 30% dintre cazuri evoluând până la deces.

Otita medie generată de Streptoccocus pneumonia se manifestă prin durere puternică la nivelul timpanului, cu edem la acest nivel, febră, insomnie, stare de agitație.

Bacteremia cu Streptoccocus pneumoniae înseamnă pătrunderea infecției în sânge și debutează cu febră bruscă, frisoane, stare de slăbiciune, iar analizele hematologice de specialitate confirmă infecția. Tratamentul de elecție pentru infecția cu Streptoccocus pneumonia este cu antibiotic, în principal cu penicilină, însă sunt cosemnate fenomene de creștere a rezistenței tulpinilor față de medicament, care impune modificări terapeutice.

Cum se tratează pneumonia generată de Streptoccocus pneumoniae?

Tratamentul pneumoniei cauzate de Streptococcus pneumoniae (pneumonie pneumococică) depinde de gravitatea infecției, vârsta și starea generală de sănătate a pacientului. De obicei, se utilizează antibiotice și măsuri de susținere.

Tratament cu antibiotice

Antibioticele de primă linie sunt penicilinele (cum ar fi amoxicilina), dacă bacteria este sensibilă, iar în cazul rezistenței la peniciline, se pot utiliza cefalosporine (ceftriaxonă, cefotaximă) sau macrolide (azitromicină, claritromicină), mai ales la persoanele alergice la penicilină, fluorochinolone respiratorii (levofloxacină, moxifloxacină) pentru cazuri severe sau când alte antibiotice nu sunt potrivite. Antibioticul poate fi schimbat în funcție de rezultatele culturilor microbiologice sau dacă pacientul nu răspunde la tratamentul inițial.

Îngrijire de susținere

Hidratarea contribuie la subțierea mucusului și la menținerea echilibrului hidroelectrolitic, antitermicele și analgezicele (paracetamol, ibuprofen) sunt utile pentru pentru febră și durere, iar expectorantele ajută la eliminarea mucusului. Pentru pacienții cu hipoxie (nivel scăzut de oxigen în sânge) este de folos oxigenoterapia.

Spitalizare vs. tratament la domiciliu

Tratamentul la domiciliu se face în caz de pneumonie ușoară, la persoane sănătoase în general, cărora medicul le prescrie antibiotice orale și monitorizare periodică. Formele severe de pneumonie sau complicațiile (insuficiență respiratorie, septicemie) necesită spitalizare. Pacienții din grupe de risc, precum vârstnici, copii mici, persoane imunocompromise sau cu boli cronice au și acestea nevoie de spitalizate, pentru administrarea intravenoasă de antibiotice și sprijin medical intensiv.

Tratamentul complicațiilor

Dacă apar complicații (pleurezie, abces pulmonar, septicemie) va fi nevoie de drenaj pleural, dacă există lichid infectat în cavitatea pleurală și de antibiotice mai agresive sau intervenții chirurgicale, în cazuri severe.

Prevenție și recuperare

Vaccinul pneumococic poate preveni infecțiile severe, renunțarea la fumat îmbunătățește sănătatea pulmonară, iar după tratament, este importantă odihna și evitarea efortului fizic intens pentru a permite plămânilor să se vindece complet.

Cum se previne pneumonia cauzată de Streptoccocus pneumoniae?

În afară de vaccinul pneumococic, se mai pot lua unele măsuri pentru scăderea riscului de pneumonie. Spălarea frecventă a mâinilor este una dintre cele mai eficiente metode de a preveni răspândirea bacteriilor, la fel și dezinfectarea suprafețelor frecvent atinse acasă (clanțele, întrerupătoarele) atunci când există în gospodărie persoane care ies zilnic și pot aduce bacterii periculoase la întoarcere.

Și alimentația este importantă, consumul de fructe și legume bogate în vitamine (în special vitamina C și D) sprijină imunitatea, iar activitatea fizică regulată ajută la menținerea sănătății generale și la creșterea rezistenței organismului. Lipsa somnului poate slăbi sistemul imunitar, de aceea e important să te odihnești bine noaptea, iar dacă suferi de tulburări de somn, sfatul nostru este să discuți cu medicul de familie. Uneori, pentru a dormi mai bine, sunt utile câteva schimbări în ce privește obiceiurile înainte de culcare, alteori poate fi nevoie de tratament medicamentos pentru a gestiona tulburarea de somn.

Și nivelurile ridicate de stres pot afecta negativ răspunsul imun, așa că, oricât ai crede că e imposibil, e bine să testezi diverse metode de a scăpa de stres - de fapt, de a-l ține mai bine sub control. Pe unii oameni îi ajută mișcarea intensă (cum ar fi alergare sau box), pe alții îi ajută forme de mișcare mai blânde, dar cu efecte benefice și în corp și în minte, cum este yoga, dar chiar și plimbările regulate prin parc în singurătate sau cu un animal de companie sau cu o persoană dragă pot fi de mare folos pentru gestionarea stresului.

Nu mai puțin important, fumatul slăbește capacitatea plămânilor de a combate infecțiile și crește riscul de pneumonie, deci dacă fumezi, e bine să încerci să renunți la acest obicei.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Pneumococcal Vaccination 
https://www.cdc.gov/pneumococcal/vaccines/index.html
NHLBI - What Is Pneumonia?
https://www.nhlbi.nih.gov/health/pneumonia


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0