Ce este pecinginea bărbii sau Tinea barbae?
Dermatofiții sunt ciuperci care invadează țesuturile keratinizate, cum ar fi pielea, părul și unghiile. Dermatofitoza este o infecție cauzată de dermatofiți; aceste infecții sunt denumite în mod obișnuit infecții „tinea”.
Dermatofiții au nevoie de keratină pentru creșterea lor și prin urmare, ele nu infectează suprafețele mucoasei. Infecțiile dermatofite pot afecta orice suprafață keratinizată superficială de la nivelul scalpului până la degetele de la picioare. Infecțiile cu Tinea sunt clasificate în funcție de zona afectată din corp.
Fiziopatologie pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Dermatofiții sau ciupercile keratinofile provoacă infecții superficiale și profunde ale țesuturilor keratinizate. Anumiți factori precum vârsta, sistemul imunitar, utilizarea steroizilor, diabetul zaharat, traumatismele cresc probabilitatea infecțiilor cu dermatofiți.
Dermatofiții, împreună cu răspunsul inflamator al gazdei la agentul patogen combinat, sunt responsabili de patologie. Atât factorii fungici specifici ca adaptarea la gazdă, cât și factorii caracteristici gazdei precum răspunsul său imun și zona de infectare, joacă un rol în procesul inflamator.
Ce este pecinginea bărbii sau Tinea barbae?
Tinea barbae este o infecție dermatofită rară care afectează pielea, părul și foliculii de păr ai bărbii și mustății. Tinea barbae a fost descrisă pentru prima dată în 1842 ca o infecție fungică a zonei bărbii, unde elementele fungice au format o teacă continuă în jurul părului. Atunci ciuperca a fost numită „mentagrofit”, care înseamnă „plantă a bărbiei.” Tinea barbae este cunoscută și sub numele de sicoza bărbii, întrucât una dintre manifestările clinice este inflamația foliculilor de păr. Tinea barbae, în trecut, era atribuită în mod obișnuit a fi transmisă de aparatele de ras nesanitare folosite de frizeri. Prin urmare, era denumită în mod obișnuit „mâncărimea frizerului” sau „viermele bărbii”.
În pecinginea bărbii este implicat un dermatofit, mai precis o ciupercă, ce determină infectarea pielii în zona bărbiei, unde sunt prezenți foliculi piloși, atât la bărbați, cât și la femei. Ciuperca se poate înmulți într-o leziune preexistentă, zona fiind mai expusă agresiunii la bărbați, prin radere.
Tinea barbae provoacă, de obicei, leziuni superficiale, circulare, atât la bărbați, cât și la femei, dar pot să apară și infecțiile cu caracter mai profund. De exemplu, se poate dezvolta un kerion inflamat, ceea ce poate duce la cicatrici și la pierderea pilozității, mai ușor de remarcat la bărbați în zona respectivă, când rămâne o gaură circulară la nivelul bărbii. Tinea barbae este destul de rară; cele mai multe infecții ale pielii în zona bărbii sunt cauzate de bacterii, care suprainfectează o leziune a folicului, și în cazuri mai puține sunt generate de ciuperci.
Etiologie pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Transmiterea infecțiilor dermatofite la oameni are loc prin contactul direct cu oamenii infectați sau dermatofiți antropofili, solul, adică dermatofit geofil ori cu animalele infectate ce reprezintă dermatofiți zoofili. Literatura de specialitate a arătat că Tinea barbae este cauzată exclusiv de dermatofiți zoofili și antropofili. Trichophyton verrucosum, Trichophyton mentagrophytes și Trichophyton rubrum sunt cele mai frecvent raportate organisme care cauzează pecinginea bărbii.
Alte organisme cauzale care au fost documentate sunt Trichophyton violaceum, Trichophyton megninii, Trichophyton schoenleinii, Trichophyton tonsurans, Trichophyton interdigitale, Trichophyton ernacei, Microsporum canis, Microsporum nanum, Mycroscporum gypseum și Epidermophyton floccosum. Până în anul 2000, majoritatea cazurilor de pecinginea bărbii sau Tinea barbae care au fost documentate în literatura de specialitate au fost cauzate de dermatofiți zoofili de la animale de fermă și animale domestice infectate, în special vaci (Trichophyton verrucosum), oi, porci (Trichophyton ernacei), cai, câini, și pisici (Microsporum canis). Mai recent, infecțiile cu Trichophyton rubrum antropofil au fost un organism cauzal frecvent raportat, așa cum s-a menționat în mai multe rapoarte individuale de cazuri la nivel mondial și în seriile de cazuri publicate din Portugalia și Mexic. Transmiterea de la om la om a acestei afecțiuni pecinginea bărbii este rară, dar posibilă.
Epidemiologie pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Deși infecțiile fungice superficiale sunt foarte frecvente în întreaga lume, Tinea barbae este relativ neobișnuită. Tinea barbae a fost raportată pentru prima dată în 1842 și de atunci, doar puțin peste 150 de cazuri au fost raportate în literatura de specialitate până în 1990. Din cauza acestei rarități a bolii este dificilă prezicerea unei incidențe reale sau a riscului de a dezvolta această afecțiune. Distribuția dermatofiților este la nivel mondial, la fel și cazurile de Tinea barbae care au fost raportate în literatura de specialitate. Deoarece Tinea barbae este o infecție a părului și a foliculilor de păr din zona bărbii și a mustății, este observată exclusiv la bărbați și la adolescenți.
Diagnostic pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Ciupercile zoofile cauzează predominant pecinginea bărbii sau Tinea barbae și, prin urmare, istoria ocupațională a pacientului, contactul cu animalele de companie și animalele domestice vor ajuta la restrângerea diagnosticului diferențial. Factori precum diabetul zaharat, traumele locale, utilizarea steroizilor și terapia imunosupresoare pot suprima mecanismele locale de apărare și le pot predispune la infecții cu dermatofiți. Având în vedere că au existat mai multe cazuri de dermatofitoze antropofile prin autoinoculare și transmitere de la persoană la persoană, este important să cunoaștem istoricul altor infecții dermatofite cum ar fi Tinea capitis sau Tinea pedis ale pacientului sau ale persoanelor apropiate ale acestuia.
Medicii diagnostichează Tinea barbae prin examinarea unei probe de piele, obtinuțe prin răzuirea pielii cu lama, sau a firelor de păr. Examinarea se face sub microscop sau se poate face o cultură ori o biopsie.
Diagnostic diferențial
Tinea barbae este frecvent diagnosticată greșit ca cu alte afecțiuni mai frecvente care afectează zona bărbii și a mustății, cum ar fi foliculita bacteriană, dermatita periorală, pseudofoliculita barbae, dermatita de contact, herpes simplex, sporotrichosis sau acnee.
Tratament pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Tratamentul afecțiunii constă în medicamente antifungice administrate pe cale orală sau locală. Se pot utiliza agenți locali, dar numai ca terapie auxiliară, medicament secundar. Uneori, în cazul unei inflamații mari, se poate adminstra un corticosteroid. Tratamentul oral pentru Tinea barbae se face cu medicamente antifungice, cum ar fi griseofulvina, terbinafina sau itraconazol.
Dozele recomandate pentru agenții antifungici disponibili pentru Tinea barbae sunt:
• Terbinafină 125 mg până la 250 mg o dată pe zi;
• Ketoconazol 200 până la 400 mg pe zi;
• Fluconazol 200 mg o dată pe zi;
• Itraconozol 100 mg o dată pe zi.
Reacțiile adverse frecvente pentru terbinafină și azoli includ greață, dureri abdominale, diaree, erupții cutanate, creșterea transaminazelor și tulburări de vedere. În timpul tratamentului sistemic antifungic, se recomandă monitorizarea periodică a funcției hepatice, renale și hematopoietice. Interacțiuni medicamentoase semnificative se pot întâmpla atunci când medicamentele metabolizate hepatic sunt administrate împreună cu azoli.
În cazul în care zona este grav inflamată, medicii pot adăuga pe termen scurt un corticosteroid, cum ar fi prednisonul, de asemenea administrat oral, pentru a reduce simptomele și șansele de cicatrizare cheloidă. Tratamentul se recomandă doar de medic, după o examinare fizică și, dacă e nevoie, analize amănunțite.
Educarea pacientului cu pecinginea bărbii sau Tinea barbae
Tinea barbae este o boală contagioasă în care pacientul poate fi infectat fie de la un animal, fie de la o altă persoană, prin contact direct sau indirect. Odată pus diagnosticul de Tinea barbae, trebuie identificată și sursa infecției. Pacienții și membrii familiei ar trebui să fie examinați dacă au alte infecții dermatofite, cum ar fi Tinea capitis, Tinea pedis, onicomicoza. Animalele domestice și de fermă trebuie verificate dacă au dermatofitoze zoonotice și tratate corespunzător cu ajutorul unui medic veterinar pentru a preveni reinfectările. Pacienții cu pecinginea bărbii trebuie să evite să împartă perii de păr și pălării pentru a reduce transmiterea între membrii familiei.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI: „Tinea Barbae”, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK563204/
Te-ar mai putea interesa și...
