Sindromul "empty nest": cum depasesti tristetea atunci cand copiii pleaca din casa parinteasca

Sindromul cuibului gol („empty nest”), numit uneori și sindromul cuibului părăsit, este fenomenul care apare la un părinte care descoperă că este nefericit, că îi lipsește ceva, că simte că a pierdut ceva atunci când cel mai mic dintre copii sau singurul copil pleacă din casa părintească.

Specialiștii spun că, în ultimii zeci de ani, termenul de sindromul cuibului gol („empty nest syndrome”) a fost aplicat în sens larg acelor sentimente de pierdere și de singurătate pe care le au mamele și/sau tații atunci când copiii, deja adulți (după vârsta de 18 ani) părăsesc casa părintească, chiar dacă această decizie este poate doar una temporară - de exemplu, fiul sau fiica pleacă din orașul natal pentru a urma cursurile unei universități, dintr-un alt oraș sau este o decizie permanentă - fiul sau fiica, ajuns/ă la vârsta adultă, se stabilește într-o altă locuință și nu va mai locui cu părinții, fiind din acel moment pe cont propriu.

Indiferent de motivele care stau la baza plecării copiilor din casa părintească, de cele mai multe ori, părinții sunt cei care suferă și ajung să fie cuprinși de o tristețe apăsătoare, de o senzație de „gol”, de parcă lipsește ceva.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Ce este sindromul „empty nest”?

Sindromul cuibului gol este o experiență emoțională care apare în perioada în care părinții resimt golul lăsat în urmă de copiii lor care au plecat de acasă. Este o etapă normală a vieții, care se întâmplă în momentul în care copiii devin independenți și părăsesc casa părintească pentru a-și construi propria viață.

Acest sindrom se manifestă prin sentimente de tristețe, anxietate, singurătate și pierdere. Părinții pot avea dificultăți în a se adapta la absența zilnică a copiilor lor și pot resimți un vid emoțional, fără scop sau direcție în viață.

Toți părinții își doresc că micuții să crească frumos și să ajungă într-o bună zi adulți care au o viață independentă, stabilă, însă cu toate acestea, mulți dintre ei se simt adeseori singuri, triști și acaparați de o durere sufletească imensă atunci când tinerii iau decizia de a părăsi casă părintească.

Mai multe studii descriu această situație că fiind una în care rolul cel mai important îl are mama, care reacționează având stări de depresie și singurătate când debutează sindromul cuibului gol. Experiența aceasta diferă de la o femeie la alta, în funcție de anumiți factori desprinși din contextul vieții acesteia. Sentimentele variază de la sentimentul de pierdere și stări de tristețe, până la stări de ușurare și sentimentul de eliberare.

Cauzele sindromului „empty nest”

Durerea, supărarea și un sentiment apăsător de tristețe pot să apară atunci când adolescenții sau adulții tinerii încep propriile relații sau când încep facultatea într-un alt oraș sau aleg un serviciu care presupune mutarea din casa părintească. În mod normal, femeile sunt cele care suferă mai mult decât bărbații, iar sentimentul de tristețe poate fi chiar mai pronunțat în cazul femeilor care au fost mame casnice. 

Este important ca părinții să înțeleagă că sindromul cuibului gol este o perioadă de tranziție din viața lor, în care pot ieși la iveală stări de singurătate și sentimentul că au pierdut ceva, însă aceste stări pot fi depășite. Chiar dacă fiul sau fiica pleacă de acasă pentru a-și urma propriul drum în viață, așa cum este normal pentru fiecare persoană, experiența aceasta poate fi de multe ori o adevărată provocare pentru părinți, poate fi o perioadă plină de amărăciune și de noi provocări. Din fericire, există soluții care le pot ajuta pe mame, dar și pe tați, să depășească momentele de tristețe din această perioadă.

Din punct de vedere psihologic, cauzele sindromului „empty nest” pot fi și altele. De exemplu, dacă părintele și copilul au avut o relație conflictuală ori dacă în relația lor a existat ostilitate, atât părintele cât și copilul pot să sufere mai mult după ce tânărul pleacă de acasă pentru că apare regretul că n-au reușit să își construiască o relație de calitate.

Ce simptome dă sindromul cuibului gol?

Persoana afectată de plecarea copiilor, fie că vorbim de mama, fie că vorbim de tatăl copilului care a părăsit casa părintească:

  • se simte tristă
  • are un sentiment de o profundă pierdere (ceva lipsește din viața ei și nu poate fi înlocuit)
  • se simte deprimată
  • se simte singură
  • simte o durere sufletească profundă
  • simte că și-a pierdut scopul pe care îl avea în viață

Există vreun tratament pentru a ameliora sindromul cuibului gol?

Dacă părintele plânge foarte mult și suferința se prelungește perioade lungi de timp, este recomandat să ceară ajutor de specialitate. Dacă activitățile din viața de zi cu zi ori cele de la locul de muncă sunt perturbate, cu atât mai mult e indicat ca persoana să apeleze la un psiholog sau psihoterapeut, care să o ajute să își pună ordine în gânduri și în suflet.

Tratamentul poate fi recomandat dacă starea de singurătate, depresia și tristețea sunt extrem de copleșitoare pentru părinte, și nimeni din anturaj nu pare să îi fie de ajutor în a-și reveni. Psihoterapia este benefică în ceea ce privește controlul simptomelor, iar, dacă situația este și mai gravă, un medic psihiatru poate prescrie anumite medicamente.

Cum depășești starea de tristețe care te-a cuprins atunci când copilul a plecat din casa părintească?

Ține legătura cu copiii plecați

Pentru multe mame sau mulți tați, sindromul cuibului gol este temperat prin faptul că părintele ține legătura cu tânărul care a plecat de acasă. Părintele poate să mențină o legătură cu copilul prin intermediul mesajelor, e-mailului sau al convorbirilor telefonice, inclusiv cu apel video. 

Ia în calcul, însă, că tinerii abia plecați de acasă vor vrea să se bucure de libertate și pot fi uneori agasați de intervențiile prea dese ale părinților. E bine, așadar să vorbești deschis cu ei și să le ceri să vadă lucrurile și din punctul tău de vedere; să le spui că nu vrei să-i verifici zilnic sau să le îngrădești în vreun fel viața, ci pur și simpul ai fost atât de obișnuit cu prezența lor zilnică în casă încât îți este greu să te desprinzi. 

Vorbește cu alți părinți și socializează mai mult

În perioadele în care stresul, singurătatea și tristețea sunt mai apăsătoare, poate fi de ajutor faptul că părintele iese din zona de confort și cere sprijinul altor persoane: alte mame, alți tați, vecini și prieteni care trec sau au trecut și ei prin această experiență de viață. Încearcă, de asemenea, să te implici în activități sociale și să-ți faci prieteni noi. În acest fel, poți crea noi relații care să îți umple timpul și să îți aducă bucurii la care poate nici nu te așteptai.

Începe să te preocupi de tine

Este recomandat ca după plecarea copiilor din casa părintească, părintele să facă ceva ce îi place și să se dedice unei activități preferate - de exemplu, este bine să înceapă să aibă mai multă grijă de propria persoană, după ce ani la rând și-a pus copiii pe primul loc. Acest lucru poate lua forma unei alimentații sănătoase, a unui stil de viață mai sănătos, a unui somn mai bun și mai odihnitor, a unor exerciții fizice în aer liber și chiar unei perioade bine-meritate de relaxare (mers într-o vacanță cu partenerul sau cu prietenii).

Resuscitează-ți hobby-urile sau găsește unele noi

În loc să își îndrepte atenția pe plecarea tânărului de acasă, unii părinți fac față acestei perioade de tranziție prin alte modalități: au pasiuni noi sau vechi cărora le dedică mai mult timp (grădinăritul, lectura, pictura, tâmplăria etc.), călătoresc în zone ale țării sau ale lumii în care nu au mai fost până acum, își fac noi prieteni, își stabilesc noi obiective în carieră sau în ce privește educația (se înscriu la un curs nou legat de un interes pe care l-au avut mereu) și așa mai departe.

Cum mai poți depăși starea de tristețe? Creează-ți o listă cu noile interese pe care ai vrea să le explorezi acum, când fiul sau fiica ta a părăsit casa părintească. Caută, de exemplu, pe rețelele de socializare evenimente în zona ta unde au loc workshop-uri sau cursuri ori întâlniri cu alți oameni care au interese similare cu ține sau poți organiza chiar tu o întâlnire cu persoanele pe care le cunoști și care împărtășesc aceleași interese.

Dacă nu îți vine momentan nicio idee, nu te îngrijora. Încearcă să te gândești puțin la interesele tale din trecut, la pasiunile pe care le aveai înainte să ai copiii și de care n-ai mai avut timp sau nu le-ai mai putut practica și ia aceste idei ca punct de plecare. 
Amintește-ți că sindromul „empty nest” este o etapă normală a vieții, iar abordarea lui cu o atitudine pozitivă și concentrarea pe noi oportunități poate ajuta la depășirea cu succes a tristeții și a sentimentului de pierdere.

Vrei să afli mai multe despre tine?

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Better Health Channel - Empty nest syndrome
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/empty-nest-syndrome
Pub Med - Empty-nest-related psychosocial stress: Conceptual issues, future directions in economic crisis
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32283536/
Studiul „Empty-nest-related psychosocial stress: Conceptual issues, future directions in economic crisis”, apărut în Psychiatriki. 2019 Oct-Dec;30(4):329-338. doi: 10.22365/jpsych.2019.304.329, autori: A. Bougea, A. Despoti, E. Vasilopoulos

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0