Cum sa nu te mai stresezi din cauza lucrurilor pe care nu le poti schimba?

Nu ai control asupra multor lucruri care se întâmplă în viață, așa că, pentru binele tău psihic, e necesar să înveți cum să nu te mai stresezi pentru ce nu poți schimba.

Mulți oameni încearcă să controleze fiecare aspect al vieții lor – și, uneori, și al membrilor familiei, mai ales dacă e vorba de copii – însă controlul suprem este doar o iluzie. Sigur că este chiar indicat să-ți faci planuri și să te organizezi pe cât posibil, dar mereu vor exista lucruri care nu depind de tine sau care îți scapă de sub control.

Unii oameni refuză să accepte faptul nu au control asupra multor lucruri care se întâmplă în viațile lor, ceea ce îi face să devină tot mai îndârjiți și stresați, forțând și alte persoane să le intre în joc. Ei cred că dacă pot obține suficient control asupra altor oameni și asupra situațiilor în care se află, pot împiedica lucrurile rele să se întâmple.

Alți oameni știu că nu au cum să oprească toate lucrurile rele care s-ar putea întâmpla, dar în mintea lor își fac continuu griji, temându-se de orice, de la dezastre naturale până la boli mortale pe care ar putea să le dezvolte ei sau cei dragi. Stresul îi ține ocupați, dar adevărul este că își pierd timpul și energia, pentru că îngrijorarea nu le face bine.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Așadar, întrebarea este: cum să nu te mai stresezi din cauza a ceea ce nu poți schimba? Și oamenii care vor să dețină controlul suprem asupra vieții lor sunt stresați, la fel ca aceia care consideră că nu au deloc control și se tem de orice, deci întrebarea este valabilă pentru foarte multe persoane. 

Cum să nu te mai stresezi din cauza a ceea ce nu poți controla?

Dacă pierzi timpul îngrijorându-te pentru lucruri pe care nu le poți controla, ți-am pregătit câteva idei care te pot ajuta.

Stabilește ce poți controla

Când te simțiți îngrijorat, acordă-ți un minut pentru a examina lucrurile asupra cărora ai control. De exemplu, nu poți împiedica venirea unei furtuni, dar te poți pregăti pentru ea. Nu poți controla cum se comportă o altă persoană, dar poți controla cum reacționezi tu la comportamentul ei. Recunoaște că, uneori, tot ce poți controla sunt efortul și atitudinea ta. Când îți canalizezi energia spre lucrurile pe care le poți controla, te vei simți mai bine și vei fi mai eficient.

Concentrează-te pe influența ta

Un alt răspuns la întrebarea cum să nu te mai stresezi din orice este să conștientizezi că poți influența oamenii și circumstanțele, dar nu poți forța lucrurile să meargă după cum vrei tu. 

De exemplu, deși poți să-ți motivezi copilul și poți să-i oferi instrumentele de care are nevoie pentru a obține note bune, nu poți să-l faci să ia note maxime, pentru că acest aspect depinde și de alți factori, nu doar de tine. Sau, poți planifica o petrecere bună, dar asta nu-ți garantează că îi poți face pe toți oamenii prezenți să se distreze.

Pentru a avea cea mai mare influență asupra unor lucruri, concentrează-te pe schimbarea comportamentului tău. Fii un model bun și stabilește-ți limite sănătoase. 

Când ai îngrijorări cu privire la alegerile altcuiva, spune-ți părerea, dar nu insista de mai multe ori. Nu încerca să repari oamenii care nu vor să fie reparați.

Identifică-ți temerile

Întreabă-te de ce îți este teamă legat de ce s-ar putea întâmpla: prezici un rezultat catastrofal? Te îndoiești de capacitatea ta de a face față dezamăgirii? De obicei, cel mai rău scenariu nu este atât de tragic pe cât îți imaginezi tu. 

Există șanse mari ca lucrurile să nu meargă atât de rău pe cât te aștepți sau, chiar dacă merg așa, să îți dai seama că le poți face față, pentru că ești mai puternic decât crezi.

Uneori, oamenii sunt atât de ocupați să se gândească la lucruri precum „Nu pot să-mi pierd acest loc de muncă”, încât nu își fac timp să se întrebe: „Ce aș face dacă mi-aș pierde locul de muncă?”. Recunoașterea faptului că poți face față celui mai rău scenariu te poate ajuta să îți canalizezi energia spre acțiuni mai productive.

Recunoaște diferența între a medita asupra unei probleme și a o rezolva

Reluarea conversațiilor în capul tău sau imaginarea unor rezultate catastrofale din nou și din nou nu te ajută. Dar rezolvarea unei probleme, da. Întreabă-te dacă gândirea ta este productivă, iar dacă vezi că îți pierzi timpul meditând și atât, schimbă canalul din creier. Dacă lucrezi în mod activ la o problemă, de exemplu încercând să găsești soluții, deja ești pe calea cea bună.

Creează un plan pentru a gestiona stresul

La întrebarea cum să nu te mai stresezi din cauza lucrurilor asupra cărora nu ai control există și răspunsuri de natură fizică: mișcarea regulată, alimentația echilibrată și somnul bun. Exercițiile fizice, mâncatul sănătos și somnul odihnitor sunt doar câteva lucruri cheie pe care trebuie să le faci pentru a avea grijă de tine și care te vor ajuta și să-ți gestionezi stresul.

Exercițiile de respirație, un hobby captivant sau timpul petrecut cu prietenii sunt modalități care te pot ajuta să te relaxezi, să îți îmbunătățești starea de spirit și să fii mai pregătit pentru a rezolva orice problemă ar putea să apară. Străduiește-te să elimini obiceiurile nesănătoase, cum ar fi să te plângi continuu altora despre grijile tale sau să bei prea mult alcool.

Construiește-ți câteva afirmații sănătoase

Când te surprinzi că îți spui, de exemplu, „Sper să mă descurc la interviul de mâine”, spune-ți, în schimb, „O să fac tot ce ține de mine ca interviul de mâine să iasă bine”. Când te surprinzi că te gândești la un lucru asupra căruia nu ai control, cum ar fi „Sper să nu plouă sâmbătă când vrem să mergem în drumeție”, înlocuiește gândul cu „Chiar dacă plouă sâmbătă când vrem să mergem în drumeție, o să avem un plan de rezervă și tot vom petrece o zi frumoasă”.

Aceste înlocuiri simple te împiedică să-ți pierzi timpul cu lucruri pe care nu le poți controla și să înțelegi că fie vei face tot ce poți ca lucrurile să se întâmple, fie vei face față situației dacă lucrurile asupra cărora nu ai control nu vor ieși cum vrei tu. 

Dacă nu reușești nicicum să nu te mai stresezi din cauza lucrurilor pe care nu le poți schimba, ia în calcul ajutorul unui psihoterapeut; câteva ședințe cu un astfel de profesionist te-ar putea ajuta să îți schimbi optica.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Psychology Today - How to Stop Worrying About Things You Can't Change
https://www.psychologytoday.com/us/blog/what-mentally-strong-people-dont-do/201705/how-stop-worrying-about-things-you-cant-change
Patient - How to stop worrying about things you can't change 
https://patient.info/news-and-features/how-to-stop-worrying-about-things-you-cant-change


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0