Ce este o persoana introvertita si cum se manifesta?

O persoana introvertita este mai inclinata spre viata interioara decat spre cea exterioara, fara a fi timida sau afectata de singuratate. Cum recunoști un introvertit și cum îl înțelegi?

Ce înseamnă introvertit?

A fi o persoană introvertită reprezintă un stil de personalitate de bază caracterizat printr-o preferință pentru viața interioară a minții față de lumea exterioară a altor oameni. Termenul de „introvertit” este opus celui de „extravertit”.

Introvertiții nu se tem de alți oameni și nu sunt nici timizi, ci pur și simplu se bucură mai mult de singurătate decât de compania altora. Așadar, o persoană introvertită va prefera oricând să stea în casă și să citească o carte, de exemplu, decât să iasă la masă în oraș cu mai multe persoane, de exemplu.

O persoană introvertită se simte singură?

Introvertitul nu este afectat de singurătate, precum extravertitul, care are nevoie de compania celor din jur pentru a se energiza și a prospera psihic. O petrecere aglomerată poate fi o tortură pentru introvertiți, deoarece mulțimile îi seacă de energie, mediile calme fiind mai potrivite pentru structura sistemului lor nervos.

Dovezile științifice sugerează că, spre deosebire de extravertiți, creierul introvertiților nu reacționează puternic și pozitiv la vizualizarea unor fețe umane noi; dimpotrivă, în astfel de situații, introvertiții produc mai puțină dopamină, un neurotransmițător asociat cu recompensa și cu starea de bine.

Cum știi că ești o persoană introvertită sau cum recunoști un introvertit?

În primul rând, introvertiții caută și se bucură de ocazii în care pot fi singuri și în care pot reflecta în liniște; ei gândesc mai bine, lucrează mai bine și iau decizii mai bune în singurătate. 

Deși uneori au nevoie să socializeze, ca orice ființă umană, prea multă interacțiune socială îi obosește. Că tot am pomenit de mersul la petreceri, o persoană introvertită este prima care pleacă de la o petrecere, mai ales dacă se plictisește și simte că își pierde timpul. 

În al doilea rând, deoarece au o cantitate limitată de energie socială și preferă relațiile cu profunzime și nu pe cele ocazionale, introvertiții tind să aibă un cerc restrâns de prieteni apropiați, mai degrabă decât un cerc social mare. 

Ce indicii ai că un copil este introvertit?

Un copil introvertit poate fi recunoscut după faptul că preferă, de exemplu, să citească povești în timpul liber decât să stea ore întregi la joacă împreună cu alți copii. De asemenea, în majoritatea situațiilor, el preferă să observe mai întâi și să acționeze mai târziu.


Sunt introvertiții oameni fericiți?

Un indiciu că introvertiții sunt fericiți provine din studiile care arată că aceștia reacționează diferit la stimuli față de extravertiți. De exemplu, introvertiții sunt mai receptivi la activitatea creierului generată intern, de la planificare în avans până la amintirea trecutului. Ei sunt mulțumiți cu propriile gânduri și analize și nu au nevoie de un flux constant de noutate și excitare emoțională pentru a experimenta plăcerea, ci preferă liniștea și armonia.

Când sunt introvertiții nefericiți?

Introvertiții sunt nefericiți în momentele în care sunt nevoiți să se comporte împotriva naturii lor. Cum spuneam, o persoană introvertită lucrează mai bine singură sau într-o echipă mai mică, în liniște. Dacă este nevoită să lucreze într-un mediu zgomotos, într-o echipă mare, unde există multe conflicte și multă agitație, o astfel de persoană nu mai este la fel de productivă sau, dacă este, acest aspect este realizat cu mari eforturi mentale.

La fel, un introvertit preferă să iasă în oraș și să aibă o conversație profundă cu o singură persoană dragă decât să iasă cu 4-5 persoane sau multe deodată. Se poate simți bine o vreme în mijlocul mai multor oameni, mai ales dacă îi apreciază, însă la un moment dat va simți nevoia să se retragă în liniștea casei sale și să își reîncarce bateriile de energie.

A fi introvertit nu înseamnă a fi timid

Mulți oameni extravertiți au impresia că introvertiții sunt timizi, dar realitatea este alta. O persoană introvertită este adesea confundată cu una timidă, deoarece ambele sunt caracterizate de interacțiune socială limitată, dar asemănarea se oprește aici. 

Pe de o parte, oamenii timizi doresc de obicei să se implice în conversații și activități cu alte persoane, dar le este teamă sau rușine să facă acest lucru. Timizii sunt foarte conștienți de sine și se inhibă ușor în compania altor persoane. 

Introvertiții, pe de altă parte, nu sunt rușinoși sau temători, ci pot să socializeze cu ușurință dacă sunt puși în această situație, însă pur și simplu preferă să facă acest lucru în grupuri foarte mici sau, uneori, deloc.

Ce avantaje are o persoană introvertită?

A fi introvertit este o modalitate pozitivă sănătoasă, deși adesea greșit înțeleasă, de a trăi și de a percepe lumea. Introvertiții sunt de multe ori priviți circumspect de extravertiți, deoarece aceștia tind să fie în număr mai mare și să aibă impresia că a fi extravertit este normal iar a fi introvertit este anormal.

Această impresie de anormalitate poate fi consolidată și de faptul că introvertiții nu au răbdare să discute despre superficialități (despre vreme, despre ce au mai făcut de mâncare și alte banalități), iar extravertiții (care preferă să vorbească despre orice subiect, numai să vorbească) pot lua acest comportament drept un afront.

O persoană introvertită preferă discuțiile cu miez

Trebuie înțeles, însă, că introvertiții nu vor să fie nici aroganți, nici nepoliticoși (de altfel, de multe ori îndură discuții complet plictisitoare de dragul interlocutorilor), ci pur și simplu se bucură de conversații care sunt profunde și semnificative și care le creează sentimentul că nu își pierd timpul în zadar.

În cazul în care ai introvertiți în familie, printre prieteni sau la locul de muncă, le vei face o mare bucurie dacă, în loc să îi întrebi ce au mâncat aseară, îi provoci la o discuție despre cărți, filme, soarta politică a lumii, ultimele realizări științifice sau orice alte subiecte interesante care le dau ocazia să discute despre idei și concepte.

Ce fel de lider este o persoană introvertită?

Deși nu le place lumina reflectoarelor, introvertiții pot fi lideri excelenți, deoarece tind să se ghideze după propriile valori și să ia decizii dificile printr-o analiză atentă, fără a simți nevoia intensă de aprobare socială. Acești oameni îi influențează pozitiv pe cei din echipă și îi ajută să își îndeplinească obiectivele importante printr-un stil calm și corect de management, nu prin ammenințări și manifestări zgomotoase de personalitate.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Psychology Today - Introversion
https://www.psychologytoday.com/intl/basics/introversion
Frontiers in Psychology - Introversion and Social Engagement: Scale Validation, Their Interaction, and Positive Association With Self-Esteem
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2020.590748/full


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0