Invidia - este un sentiment negativ sau ne ambitioneaza?

Invidia este o emoție naturală care, dacă scapă de sub control, poate fi distructivă. Însă dacă este folosită pe post de motivație, invidia ne poate fi chiar folositoare.

Invidia se naște din compararea propriei persoane cu altele. Realizările, ceea ce au în posesie sau aptitudinile altei persoane ne pot stârni invidia. Acest sentiment însă are o reputație extrem de proastă, de multe ori din invidie născându-se frustrări, rușine, stimă de sine scăzută sau alte emoții distructive.

Studiile făcute în domeniu au scos la iveală faptul că există două tipuri de indivie: invidia benignă și invidia malignă. Sau putem spune invidia bună și invidia rea. În primul caz, invidia benignă, atunci când cineva are ceva ce ne-am dori și noi, trăim intern " aș vrea și eu ce are X" iar în al doilea caz " vreau eu ce are X, eu să am și el nu". 

Invidia benignă este cea care ne servește pe post de inspirație, motivându-ne. Atunci când suntem invidioși dar simțim/sperăm că putem face/ obține și noi un lucru pe care altă persoană îl are, devenim brusc motivați să fim mai buni, să ne străduim mai mult pentru a obține ce ne dorim. Invidia benignă apare atunci când avem încredere în noi și în potențialul nostru, atunci când dorințele noastre sunt adecvate realității  - e greu să-ți doreșți să fii mai înalt, să ai altă culoare a ochilor sau să arăți la 30 de ani că la 18.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Pe de altă parte, invidia malignă este cea care ne umbrește judecata și care apare atunci când credem că persoana cu care ne comparăm nu merită ceea ce are. Invidia malignă da cont de conflicte interne puternice, generează multă anxietate și emoții copleșitoare, ne blochează în activitățile zilnice dar mai presus de orice ne întunecă perspectiva asupra vieții. Este greu de trăit, de respirat, rămâne puțin loc pentru bucurie și zâmbet.  

Invidia este o emoție atât de puternică încât ne poate face să ne simțim rău și din punct de vedere fizic. Un studiu făcut în 2009 de către cercetătorii de peste Ocean a dovedit faptul că anumite zone din creier sunt activate în momentul în care simțim invidie puternică, zone care se activează și atunci când avem inima frântă ori când suntem respinși. La fel ca și în cele două cazuri expuse, și invidia poate declanșa dureri fizice, sau așa cum spun specialiștii invidia, precum și alte trăiri puternice, poate genera o psihosomoatizare substanțială. 

Cum ne controlăm sentimentele de invidie?

Deci, cum ne putem schimba punctul de vedere pentru a gestiona corect sentimentele noastre de invidie?

1. Invidia te poate ghida către ceva ce îți dorești

Invidia te ghidează subtil către o dorință de-a ta. Te poate face să te îndrepți în direcția pe care poate vrei în adâncul sufletului să o explorezi. Ești atras de o dorință către ceva. De ce vrei acel lucru? Ce ai face dacă l-ai avea?

Invidia nu este un obiectiv spre care să țintești, nu este ceva de încurajat, dar este important să asculți ceea ce îți indică.

Odată ce procesăm invidia, de multe ori o putem ignora pur și simplu ca fiind materialistă și frivolă. Dar există și alte momente când găsim un sentiment de chemare în interior – o voce care ne împinge către ceva cu care să ne conectăm cu adevărat; lucruri care ne vor permite să ne apropiem de o expresie mai autentică a cine suntem (hobby-uri, locuri de muncă, cariere, oameni, viziuni asupra lumii, stiluri de viață etc).

2. Te poate ajuta să te concentrezi

Invidia există. Este o parte a vieții. Îi permiți să-ți dicteze acțiunile fără să gândești sau ești atent și cauți să înțelegi ce îți spune?

Profită întotdeauna la maximum de acele momente în care vocea profundă subiacentă apare pentru a comunica cu tine la suprafață. Ascultă.

Te poate re-focaliza atunci când te afli în derivă și te poți simți pierdut în viață. Ai vrea să ai claritatea pe care o are altcineva? Reușitele? Succesul drumului pe care se află? Este timpul să faci acea schimbare, să asculți ce îți spune viața despre ceea ce vrea să faci. Acum începi propria călătorie. 

3. Este vorba despre tine, nu despre ei

Când răsfoiești fotografii pe rețelele sociale și îți vine în minte un gând invidios, ce simți cu adevărat?

Îți vorbește despre propria ta viață, nu despre a lor. Dacă ți-ai dori să fii în imagini la întâlnirea care te face invidios, atunci poate ar trebui să suni pe cineva, să-l inviți la cină, să petreci ceva timp cu alte persoane.

Fotografiile pe care prietenul tău le-a postat în timpul unei călătorii – chiar o invidiezi pe acea persoană sau îți spui că ar putea fi frumos să faci o mică excursie? Ce spune invidia  despre propriile tale alegeri?

4. Poate fi suprimată dar...

Când suprimăm invidia și, prin urmare, negăm anumite chemări profunde potențial pozitive și sănătoase pe care le putem avea, nu eradicăm otrava. Pur și simplu o mutăm într-un loc în care poate avea un impact mai coroziv pe termen lung.

Ea se dezvoltă prin cinism, judecata celorlalți, amărăciune, resentimente și mai multă invidie. Crește apoi mai agresiv. Acest lucru se întâmplă atunci când permitem sistemelor de credințe externe să dicteze ceea ce se presupune că ar trebui și nu ar trebui să dorim să urmăm în viață și să depășească cu forță pasiunile noastre firești.

5. Este vorba de o simplă percepție

Invidia este o poveste pe care ne-o spunem despre viața altei persoane. Nu este adevăr. Este percepția. Amintește-ți întotdeauna că ceea ce crezi despre viețile altora este rareori realitatea.

Fii atent la aspectele din viața cuiva pe care îl invidiezi. De exemplu, invidia ne poate face să credem că a avea ceea ce au ei ne va face fericiți. Sau că a face ceea ce fac ei este cheia mulțumirii.

Aceasta este o minciuna perpetuă a invidiei și poate fi o otravă în viața noastră.

Trebuie să facem distincția: invidia ne poate conduce spre cine suntem în adâncul sufletului, dar ne poate îndepărta și de cine avem potențialul să fim.

Nu este destinația ta, nu este motivația ta; vocea liniștită din interiorul nostru este cea care poate oferi indicii despre realitatea pasiunilor noastre mai profunde. Nu locui acolo. Acceptă-l, înțelege-l și mergi mai departe cu o mentalitate pozitivă.

Așadar, invidia poate fi transformată dintr-o emoție negativă într-una benefică nouă, dacă o folosim pe post de stimulent.

Invidia te poate motiva? 

Iată câteva strategii care te vor ajută să transformi invidia în motivație:

  • Cunoaște-te pe tine, apreciază-te, consolează-te, evaluează-te cu indulgență și înțelegere. 
  • Fă comparații cu intenții bune – atunci când te compari cu altă persoană, propune-ți să o faci într-un mod cât se poate de benefic ție, nu să o faci doar de dragul de a critica o persoană a cărei viață îți pare mai ușoară sau mai frumoasă.
  • Caută aspectele pozitive – în momentul în care te compari cu o persoană pe care o privești cu invidie, încearcă să găsești calitățile pe care le admiri cel mai mult la persoana respectivă. Întreabă-te ce are în plus față de tine și cum ai putea și tu să copiezi modelul de succes?
  • Oprește-te la timp – compararea cu alte persoane, precum și invidia, pot servi drept stimulent pentru tine, însă trebuie să știi când să te oprești. Altfel, te vei afla într-o luptă continuă cu tine și vei dezvoltă o formă de perfecționism nocivă. Apreciază ceea ce ai și învață să fii mulțumit cu realizările tale, altfel riști să fii într-o permanentă lupta.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

When Is Envy a Good Thing? A negative emotion that can drive change

Why Envy May Actually Be a Good Thing For You


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0