Imuno-oncologia, un nou început pentru terapia cancerului

Ideea de a ajuta propriul organism în lupta cu cancerul nu este deloc nouă.  Sunt mai mult de patru decenii de când cercetarea anticancer a luat în calcul posibilitatea de stimulare a propriului sistem imunitar în vederea distrugerii celulelor bolnave.

În comparație cu terapiile tradiționale pentru cancer, abordarea descrisă ca terapie imuno-oncologică oferă o alternativă de tratament mai eficientă pentru unii pacienți cu cancer. În loc să vizeze tratamentele direct asupra tumorii, terapiile imuno-oncologice implică, în general, sistemul imunitar, care poate să recunoască și să elimine celulele tumorale 1

Caracteristicile cheie ale imunoterapiei includ specificitatea, amploarea răspunsului și memoria. Acestea pot contribui la regresii complete ale tumorii, oferind adesea rezultate clinice mai durabile și o calitate îmbunătățită a vieții în comparație cu chimioterapia citotoxică, terapiile țintite molecular și radiațiile, în special în situațiile metastatice. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Ce este sistemul imunitar

Sistemul imunitar este un sistem extrem de complex în alcătuirea căruia intră o serie de organe, celule specifice, dar şi molecule. Rolul sistemului imunitar este de a apăra organismul de o serie de agenţi infecţioşi (bacterii, virusuri), dar şi de dezvoltarea unor afecţiuni complexe aşa cum este cancerul. Când celulele canceroase se dezvoltă la nivelul corpului, sistemul imunitar intră în acţiune prin activarea complexă a unui grup de celule, dintre care placa turnantă este reprezentată de limfocitele T.

Cum acționează imuno-oncologia?

Până de curând, arsenalul de bază pentru tratarea cancerului includea intervenția chirurgicală, radioterapie, chimioterapie și, mai recent, terapia țintită, uneori în combinație și adesea în secvență, pentru a elimina sau reduce tumorile. În timp ce aceste modalități s-au dovedit adesea eficiente în producerea de remisiuni durabile la pacienții cu cancere în stadii incipiente, nemetastatice, în general, ele nu au reușit să producă beneficii de durată la pacienții cu boala în stadiu avansat, cu excepția anumitor tipuri de leucemii, limfoame, tumori cu celule germinale și carcinom testicular. Mai mult, această abordare cu mai multe fațete a fost adesea asociată cu consecințe negative grave pentru pacienți, inclusiv o varietate de efecte secundare legate de tratament cauzate de doza totală de radiații și impactul nediscriminatoriu al agenților citotoxici asupra celulelor normale și a funcțiilor fiziologice.

Studiile genomice efectuate în ultimele două decenii au identificat factorii moleculari ai anumitor tipuri de cancer și au condus la apariția terapiilor țintite ca un pilon suplimentar important al armamentarului terapiei cancerului. Strategia actuală urmează, în general, o paradigmă „o genă-o țintă” și se bazează pe o evaluare a mutațiilor specifice ale genelor din cancerul unui pacient individual. 

Această abordare, totuși, a fost asociată cu rate ridicate de rezistență dobândită la medicamente, în mare parte prin reglarea în creștere a celulelor canceroase a căilor de ocolire pentru a ocoli blocarea căilor conducătoare. Multe mutații driver s-au dovedit provocatoare pentru țintirea medicamentelor.

Imunologii au evaluat o varietate de abordări menite să stimuleze și să îmbunătățească răspunsul sistemului imunitar la tumori.  

Deoarece celulele canceroase sunt diferite atât morfologic, cât şi funcţional de celulele normale, acestea pot declanşa un răspuns imunitar în condiţiile în care sunt recunoscute. De foarte multe ori însă celulele canceroase se pot "deghiza" în celule normale, motiv pentru care scapă supravegherii. De asemenea, similar virusurilor, deşi iniţial pot fi recunoscute de către sistemul de supraveghere imunitar, în timp se modifică, prin mutaţii multiple, devenind de nerecunoscut pentru sistemul imunitar. Nu în ultimul rând, răspunsul imun natural la celulele tumorale nu este suficient de puternic pentru a le distruge.

Răspunsul imun înnăscut este prima linie de apărare împotriva agenţilor patogeni sau a celulelor canceroase. Este în permanență alertă şi poate identifica şi distruge rapid celulele tumorale. Viteza acestui răspuns nu este limitată de specificitatea antigenică. Moartea celulelor neoplazice cauzate de acţiunea celulelor NK este urmată de eliberarea masivă în circulaţie de antigene tumorale.
În ceea ce priveşte răspunsul imun adaptativ, acesta este antigen specific şi capabil de a produce un răspuns durabil. Recunoaşte şi atacă antigenele tumorale prin interacţiunea cu celulele prezentatoare de antigen (APC). Acest proces nu este imediat, dar odată activat poate fi menţinut prin procesul de memorie. Principalul efect al imunităţii adaptative este celula T.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Etapele de dezvoltare ale cancerului

În dezvoltarea cancerului există trei mari etape de dezvoltare şi anume:
1) etapa de eliminare, în care sistemul imunitar detectează şi distruge celulele canceroase până la constituirea acestora în tumoră;
2) etapa de echilibru, în care sistemul imunitar distruge unele celule canceroase în timp ce altele "mai puţin vizibile" acestuia rămân viabile şi dezvoltă tumori, între cele două populaţii fiind un oarecare echilibru;
3) etapa de evadare, în care celulele canceroase înving sistemul imunitar, se multiplică anarhic şi dau naştere tumorilor decelate clinic. În acest stadiu sistemul imunitar este incapabil singur să controleze creşterea neoplazică.

Ce diferenţiază imuno-oncologia de chimioterapia sistemică clasică sau terapia target

Imuno-oncologia reprezintă un domeniu inovativ de maxim interes al ultimilor ani care caută soluţii terapeutice eficiente , de lungă durata şi fără toxicităţi notabile. Ce diferenţiază imuno-oncologia de chimioterapia sistemică clasică sau terapia target? În principiu, trei elemente : în primul rând, aceasta are drept ţintă sistemul imunitar al organismului şi nu tumora, în al doilea rând, aceasta permite sistemului imun de a recunoaşte şi distruge selectiv celulele canceroase şi nu în ultimul rând conferă memorie de lungă durata sistemului imun în aşa fel încât să se adapteze continuu prezenţei cancerului, fiind capabilă de răspunsuri terapeutice de lungă durată sau chiar vindecare.

Imunoterapia este activă, pasivă sau hibridă (activă şi pasivă)

Imunoterapia activă direcţionează sistemul imun să acţioneze asupra celulelor tumorale prin acţiunea asupra antigenelor asociate tumorilor(TAAs). Imunoterapia pasivă accentuează răspunsul tumoral preexistent şi include utilizarea de anticorpi monoclonali, limfocite sau citokine. În acest moment există o mare efervescență în dezvoltarea unor asemenea anticorpi, mulți fiind deja aprobaţi de către Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) și în tratamentul diverselor afecţiuni oncologice.

Anticorpii sunt proteine produse de sistemul imunitar care se leagă de un antigen care este situat pe suprafața celulară. Fiecare anticorp este specific uneia sau mai multor proteine. Odată legate de antigenele tumorale, anticorpii induc ceea ce se numeşte citotoxicitatea mediată celular anticorp dependentă. De asemenea, această legătură poate activa sistemul complement sau poate preveni legarea unui ligand de receptorul acestuia, consecinţa finală fiind moartea celulară.

Imunoterapia activă în general recurge la îndepărtarea celulelor imune din sânge sau tumoră. Celulele imune recoltate din tumoră sunt crescute pe medii de cultură după care, readministrate pacientului, atacă tumora. 

Celulele care pot fi utilizate în acest fel sunt celulele natural killer (NK), celulele killer activate de limfokine, celulele T citotoxice sau celulele dendritice. Un exemplu de imunoterapie activă este terapia vaccinală, aprobată în Statele Unite ale Americii în tratamentul cancerului de prostată metastatic.

Un alt exemplu de imunoterapie pasivă este cea legată de folosirea citokinelor, cum ar fi interleukina 2 şi interferonul. Aceste proteine reglează şi coordonează comportamentul sistemului imun prin creşterea activităţii antitumorale. 

Interleukina 2 are drept indicație cancerul renal metastatic, la ora actuală însă renunţându-se la acest tratament din cauza toxicității extrem de ridicate. Interferonul a rămas o formulă terapeutică în mai multe afecţiuni hemato-oncologice, dar şi în adjuvanța melanomului malign cu risc crescut de recidivă.

Şi totuşi, de ce imuno-oncologia?

Pentru că imunoterapia este o terapie potentă care atacă sistematic celulele canceroase la nivelul întregului corp, pentru că este specifică, prelucrând sistemul imun să recunoască şi să distrugă numai celulele canceroase, pentru că are memorie, ceea ce înseamnă efect de lungă durata şi nu în ultimul rând pentru că este o terapie universală, adică aplicabilă, cel puţin teoretic oricărei forme de cancer.

De altfel, dovezile din studiile clinice sugerează că efectele terapiilor imuno-oncologice asupra celulelor canceroase pot dura mult timp, antrenând sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor canceroase chiar și după remisiune.

Această caracteristică interesantă a terapiilor imuno-oncologice oferă pentru prima dată speranță unei supraviețuiri de calitate pe termen lung pentru mulți pacienți pentru care înainte prognosticul era foarte prost. 

În plus, efectele secundare asociate cu terapiile imuno-oncologice sunt gestionabile în comparație cu multe alte terapii pentru cancer. Prin urmare, terapiile imuno-oncologice pot avea un impact pozitiv critic asupra capacității pacienților de a se întoarce la muncă și de a duce o viață sănătoasă și productivă.

În ce afecțiuni este recomandată imuno-oncologia?

Imuno-oncologia este recomandată într-o varietate de afecțiuni maligne și hematologice, inclusiv melanom, plămâni, rinichi , vezică urinară, cap și gât, celule Merkel, hepatocelulare, anumite tipuri de cancer gastrointestinal, limfom Hodgkin, limfom non-Hodgkin, anumite forme de leucemie, precum și în tumori primare, agnostice de situs, cu instabilitate micro-satelit ridicată (MSI-Hi) ).

Cele mai multe progrese în terapia imuno-oncologică până în prezent au fost demonstrate la pacienții cu cancer în stadiu avansat și cancer metastatic, dar rezultatele timpurii ale studiilor clinice adjuvante care utilizează terapii imuno-oncologice la pacienții cu melanom și cancer pulmonar sunt promițătoare. În plus, abordările inovatoare ale selecției pacienților, utilizarea combinațiilor și secvențierea terapiilor contribuie ca mai mulți pacienți să beneficieze de terapia imuno-oncologia, extinzând impactul potențial al acesteia. În mod obișnuit, evaluarea impactului terapeutic al cancerului necesită un minim de cinci ani de urmărire pentru a identifica beneficiul în supraviețuirea globală. În melanom, unde terapia imuno-oncologică a fost disponibilă pentru cel mai lung timp, supraviețuirea durabilă după tratament a fost confirmată 2.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „The promise of Immuno-oncology: implications for defining the value of cancer treatment”, J Immunother Cancer. 2019; Howard L. Kaufman, Michael B. Atkins, Prasun Subedi, James Wu, James Chambers, T. Joseph Mattingly, Jonathan D. Campbell, Jeff Allen, Andrea E. Ferris, Richard L. Schilsky, Daniel Danielson, J. Leonard Lichtenfeld, Linda House, Wendy K. D. Selig
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6525438/#CR2
2 Studiul „Survival outcomes in patients with previously untreated BRAF wild-type advanced melanoma treated with Nivolumab therapy: three-year follow-up of a randomized phase 3 trial”. JAMA. 2019, Ascierto PA, Long GV, Robert C, Brady B, Dutriaux C, Giacomo AMD, et al.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30422243/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0