6 trucuri care iti protejeaza coloana vertebrala de accidentari

Este foarte important sa iti protejezi coloana vertabrala in fiecare zi, mai ales daca suferi deja de o afectiune la nivelul acesteia, precum hernie de disc, scolioza sau sciatica.  

Protejarea coloanei vertebrale este importanta chiar daca nu suferim de o asemenea afectiune intrucat stilul de viata sedentar sau activitatile fizice care pun presiune pe coloana pot declansa o afectiune de acest gen.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Exista cateva trucuri la indemana, pe care ni le putem insusi pentru a ne proteja coloana vertebrala de posibile accidentari.

Poarta pantofii potriviti – pantofii pe care ii porti au un impact direct asupra coloanei tale vertebrale. Purtand o perche de pantofi confortabili, dar care sa ti se si potriveasca la fix in picior, reduci riscul de accidentare a coloanei vertebrale.

Ridica cu atentie greutati – atunci cand trebuie sa ridici greutati, fa-o intr-un mod corect, pentru a reduce cat mai mult presiunea pusa pe coloana. Cand ridici ceva greu, ridicarea trebuie facuta usor, cu miscari blande, prin indoirea genunchilor, nu cu miscari bruste care forteaza coloana vertebrala. Ideal ar fi sa nu te fortezi ridicand obiecte foarte grele pentru ca risti accidentarea coloanei. Pe perioada ridicarii, mentine-ti coloana vertebrala dreapta, nu o plia.

Antreneaza-ti musculatura care sustine coloana vertebrala – muschii sunt cei care sustin coloana vertebrala, deci cu cat musculatura este mai bine lucrata, cu atat mai bine este sustinuta coloana vertebrala. Activitatile sportive sunt cele care iti asigura o musculatura bine lucrata, insa mare atentie intrucat si in timpul sportului se pot produce accidentari la nivelul coloanei, daca nu se respecta regulile de precautie.  Sporturile precum yoga, pilates si inotul sunt recomandate pentru spate. Pe de alta parte, sporturile de contact sunt interzise in cazul problemelor de coloana vertebrala intrucat cresc riscul de accidentare. Indiferent de sportul practicat, incalzirea de dinainte de antrenament este esentiala pentru prevenirea accidentarilor.

 

 

Misca-te in mod regulat – daca ai un job care presupune multe ore de stat pe scaun, in fata calculatorului ori la volan, asigura-te ca faci o pauza la fiecare ora. Lipsa miscarii cauzeaza, in timp, rigiditate la nivelul coloanei vertebrale, ceea ce inseamna ca riscul de accidentare este mai mare.

Dormi pe o saltea care iti sustine coloana vertebrala – o saltea prea moale poate parea confortabila, insa nu este deloc buna pentru coloana ta vertebrala. Asta pentru ca musculatura corpului va sta incordata pe timpul noptii pentru a mentine coloana aliniata, ceea ce inseamna ca te vei trezi obosit. Este recomandat sa se doarma pe o saltea ferma, care ofera sustinere coloanei vertebrale, asigurandu-i astfel postura ideala. Specialistii recomanda, in caz de probleme cu coloana vertebrala, sa se doarma pe o parte, cu o perna amplasata intre genunchi.

Fii precaut – accidentarea coloanei vertebrale poate fi prevenita prin adoptarea unor masuri de precautie precum atentia la volan, verificarea adancimii apei inainte de a te arunca in apa respectiva, acoperirea suprafetelor din baie cu presuri antiderapante ori purtarea incaltarilor cu talpa antiderapanta atunci cand afara ninge sau trotuarele sunt acoperite cu gheata.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0