Scolioza: simptome, cauze, tratament

Scolioză determină curbarea coloanei vertebrale în lateral. Această afecțiune poate afecta orice porțiune a coloanei vertebrale, însă cele mai afectate zone sunt cea lombară ori cea de la nivelul pieptului.

Scolioza este frecventă în rândul copiilor și tinerilor. În general, scolioza nu necesită tratament, ci se corectează de la sine, pe măsură ce copilul crește. În unele cazuri, scolioza poate determina nevoia de fizioterapie sau, foarte rar, chiar de intervenție chirurgicală. Complicațiile scoliozei includ durerea cronică și problemele respiratorii.

Ce este scolioza

Scolioza este afecțiunea care curbează coloana vertebrală fie în forma literei „C”, fie în forma literei „S”. 

Scolioza poate să apară la orice vârstă, însă este mai des întâlnită la pacienții cu vârsta de 10-15 ani.

Curbura structurală este permanentă și poate să apară din alte cauze. Curbura nestructurală este temporară și mai mult ca sigur va disparea odată cu trecerea timpului.

Cauze scolioză

Medicii nu cunosc întotdeauna ce declanșează scolioza, însă se pare că factorul ereditar joacă un rol important, întrucât scolioza are tendința de a se moșteni în familie.

În aproximativ 8 din 10 cazuri, cauza scoliozei este necunoscută. Aceasta se numește scolioză idiopatică.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Scolioza idiopatică nu poate fi prevenită și nu se crede că este legată de anumiți factori, precum postura necorespunzătoare, exercițiile fizice sau dieta.

Mai rar, scolioza poate fi cauzată de:

•    unele defecte din naștere – oasele coloanei vertebrale nu se formează corect în uter, iar aceasta se numește scolioză congenitală și este prezentă încă de la naștere;
•    unele afecțiuni neuromusculare – afecțiune subiacentă a nervilor sau a mușchilor, cum ar fi paralizia cerebrală sau distrofia musculară (scolioză neuromusculară);
•    uzura coloanei vertebrale odată cu vârsta (scolioză degenerativă) – afectează adulții în vârstă;
•    accidentări la nivelul coloanei vertebrale.

Factori de risc scolioză

Factorii de risc pentru dezvoltarea scoliozei includ:

•    vârsta – semnele și simptomele încep, de obicei, în adolescență;
•    sexul – deși atât băieții, cât și fetele dezvoltă scolioză ușoară în aproximativ aceeași măsură, fetele au un risc mult mai mare ca curburaa să se agraveze și să necesite tratament;
•    istoricul familial – scolioza poate apărea în familii, dar majoritatea copiilor cu scolioză nu au antecedente familiale ale bolii.

Semne și simptome scolioză

Semnele și simptomele scoliozei sunt următoarele:

•    capul este usor întors către o parte;
•    cutia toracică nu este simetrică – coastele de pe o parte sunt mai sus decât cele de pe cealaltă parte;
•    un șold este mai ridicat decât celălalt;
•    un umăr este mai ridicat decat celălalt;
•    pacientul are o postură înclinată înspre o parte;
•    picioarele nu au aceeași lungime.

Unii pacienți cu scolioză pot avea și dureri de spate. Acest lucru este, de obicei, mai frecvent la adulții cu această afecțiune.

Când e cazul să mergi la medic?

Mergi la medic, dacă observi semne ale scoliozei la tine sau la copilul tău.

Medicul de familie îți va examina spatele și te poate trimite la un specialist pentru diagnostic, dacă suspectează că ai putea să ai scolioză. Ți se va efectua o radiografie pentru a verifica dacă coloana vertebrală este curbată și cât de severă este curbura.

Dacă o să fii diagnosticat cu scolioză, ar trebui să discuți cu medicul despre despre opțiunile de tratament.

Diagnostic scolioză

Medicul îți va face, inițial, o examinare fizică în timpul căreia te poate pune să stai în picioare și apoi să te apleci în față din talie, cu brațele atârnând lejer, pentru a vedea dacă o parte a cutiei toracice este mai proeminentă decât cealaltă.

Medicul poate efectua, de asemenea, un examen neurologic pentru a verifica: slăbiciunea musculară, insensibilitatea, reflexele anormale.

Teste imagistice, precum radiografiile pot confirma, de asemenea, diagnosticul de scolioză și pot dezvălui severitatea curburii coloanei vertebrale. 

Ecografia este o altă opțiune, deși poate fi mai puțin precisă în determinarea severității curbei scoliozei.

Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) ar putea fi recomandat, dacă medicul suspectează că o afecțiune subiacentă, precum o anomalie a măduvei spinării, cauzează scolioza.

Tratament scolioză

De obicei, copiii diagnosticați cu o formă ușoară de scolioză nu necesită tratament. 

Totuși, medicul va recomanda pacientului să revină la control din 6 în 6 luni pentru a monitoriza curbura coloanei prin examen clinic și prin radiografii.

Atunci când stabilește tratamentul, medicul va ține cont de câțiva factori cum ar fi: sexul,  vârsta, severitatea și amplasarea curburii, precum și maturitatea oaselor și dacă este probabil să se agraveze în timp.

Femeile, de pildă, au șanse mai mari decât bărbații să aibă o evoluție negativă a scoliozei.  

De asemenea, dacă medicul observă o curbură severă a coloanei, va administra tratament, întrucât există un risc crescut de a se agrava. Dacă forma curburii este similară literei S, situația este, de asemenea, mai serioasă.

Curbura localizată la jumătatea coloanei vertebrale prezintă risc crescut de complicații, comparativ cu cea care apare în prima parte de sus a coloanei ori în zona lombara. Și maturitatea osoasă afectează pronosticul pacientului. Riscul de agravare a condiției este mai mare la adulți, întrucât oasele acestora s-au fixat deja.

Este posibil ca bebelușii și copiii mici să nu aibă nevoie de tratament, deoarece curba s-ar putea îmbunătăți în timp. 

Corsetul este cea mai folosită metodă de tratament în cazul copiilor. Purtarea unui corset medicinal nu va vindeca curbura, însă va preveni accentuarea acesteia pe măsură ce micuții cresc. Pentru rezultate bune, corsetul ar trebui purtat și pe timpul nopții. Atunci când creșterea copilului se oprește, purtarea corsetului nu mai este necesară.

Corectorul de postură, o altă opțiune de tratament în caz de scolioză, va fi personalizată pentru a se potrivi corpului copilului tău. Aceasta fi făcută, în general, din plastic rigid, deși uneori sunt disponibile bretele flexibile. Centrua elastică este concepută pentru a nu fi remarcată sub hainele largi. De obicei, trebuie purtată timp de 23 de ore pe zi.

Purtarea acesteia nu ar trebui să interfereze cu majoritatea activităților de zi cu zi – în mod normal, trebuie îndepărtat doar pentru băi, dușuri, înot și sporturi de contact.

Copilul va trebui, de regulă, să o poarte până în jur vârstei de 14-17 ani.

Adulții pot avea nevoie de tratament pentru a calma durerea, cum ar fi analgezice, injecții spinale și, foarte ocazional, intervenții chirurgicale.

Kinetoterapia, dar si fizioterapia sunt folosite pentru corectarea posturii spatelui si pentru indreptarea coloanei vertebrale la pacientii cu scolioza. Aceste proceduri ar trebui repetate la uninterval de 6 luni, pentru menținerea rezultatelor obținute.

Masajul terapeutic și medicamentele antiinflamatoare pot fi folosite pentru ameliorarea durerilor cauzate de scolioză.

Intervenția chirurgicală pentru scolioză este folosită destul de rar, atunci când medicul sugerează operația pentru a reduce riscul agravării curburii coloanei vertebrale. Intervenția chirurgicală se folosește numai dacă deviația coloanei este mai mare de 50 de grade.

Intervenție chirugicală scolioză la copii

Operația poate fi recomandată dacă scolioza copilului continuă să se agraveze în ciuda încercării altor tratamente sau dacă are scolioză severă și a încetat să crească.

Tipul de intervenție chirurgicală oferită va depinde de vârsta copilului.

Copiii mai mici, în general cei sub 10 ani, pot avea o operație pentru a introduce tije speciale de-a lungul coloanei vertebrale. Acest lucru poate ajuta la oprirea înrăutățirii curburii pe măsură ce coloana vertebrală crește.

După operație, cel mic va trebui să se întoarcă la specialistul său la fiecare câteva luni pentru prelungirea tijelor, pentru a ține pasul cu creșterea.

Chiar dacă este operat, copilul poate avea nevoie să poarte un corset pentru a-și proteja spatele.

Când încetează să crească, tijele pot fi îndepărtate și poate fi efectuată o operațiune finală de îndreptare a coloanei vertebrale.

Intervenție chirugicală scolioză la adolescenți și adulți

Adolescenții și adulții care au încetat să crească pot avea o operație numită fuziune spinală pentru a corecta curbura.

Aceasta este o operație majoră în care coloana vertebrală este îndreptată folosind tije metalice, șuruburi, cârlige sau fire, împreună cu bucăți de os luate din altă parte a corpului, de multe ori, din șold.

Majoritatea pacienților petrec aproximativ o săptămână în spital după operație și se poate întoarce la activitățile de zi cu zi după câteva săptămâni. De asemenea, pot face sport după câteva luni de la intervenția chirugicală, deși ar putea fi nevoie să evite sporturile de contact pentru mai mult timp.

Uneori, pacienții vor trebui să poarte după operație un aparat pentru spate, pentru a-și proteja spatele în timp ce se vindecă.

Complicații scolioză

În timp ce majoritatea pacienților cu scolioză au o formă ușoară a tulburării, scolioza poate provoca uneori complicații, inclusiv:

•    probleme respiratorii – în scolioza severă, cutia toracică poate apăsa pe plămâni, ceea ce face mai dificilă respirația;
•    probleme cu spatele – persoanele care au avut scolioză în copilărie pot avea mai multe șanse de a avea dureri cronice de spate la vârsta adultă, mai ales dacă curburile lor anormale sunt mari și netratate;
•    probleme cu aspectul fizic – pe măsură ce scolioza se agravează, poate provoca modificări mai vizibile, inclusiv șoldurile și umerii neuniformi, coaste proeminente și o deplasare a taliei și a trunchiului în lateral. 

Stil de viață scolioză

Majoritatea persoanelor cu scolioză sunt capabile să ducă o viață normală și pot face majoritatea activităților de zi cu zi, inclusiv exerciții fizice și sport.

Exercițiile fizice regulate sunt importante pentru copiii cu scolioză. Poate ajuta la îmbunătățirea forței musculare și poate ajuta la reducerea oricărei dureri de spate.

Copiii cu scolioză pot face de obicei majoritatea tipurilor de exerciții fizice. Ei trebuie să evite anumite activități doar dacă sunt sfătuiți să facă acest lucru de către un specialist.

De obicei, scolioza nu provoacă durere semnificativă sau alte probleme de sănătate și tinde să rămână în același stadiu după ce nu mai crești. Ai grijă să consulți un medic de familie, dacă situația ta medicală se agravează!

În plus, a avea scolioză sau a purta un corset poate fi dificil și poate cauza probleme legate de imaginea corporală și stima de sine, în special pentru copii și adolescenți. În acest caz, ei pot avea nevoie de susținere emotională, de aceea e indicat să se apeleze la ajutorul unui psiholog. Susținerea familiei și a prietenilor este, însă, cea mai importantă.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
NHS: „Scoliosis”, https://www.nhs.uk/conditions/scoliosis/
Mayo Clinic: „Scoliosis”, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/scoliosis/symptoms-causes/syc-20350716 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0