Ce este kinetoterapia și când este necesară

Kinetoterapia, cunoscută și drept kinetologie medicală, este atât o formă de terapie, cât și o știință, axată pe studiul mecanismelor articulare și neuromusculare responsabile pentru activitatea motrică a omului. Ca terapie, aceasta este compusă din programe specifice de recuperare medicală, și este o formă de terapie prin mișcare, al cărei scop este reabilitarea unor funcții motrice diminuate sau creșterea nivelului funcțional în anumite afecțiuni.

Programele de kinetoterapie sunt realizate în conformitate cu vârsta, constituția și afecțiunile pacientului, precum și în funcție de gradul său de sedentarism, activitățile desfășurate în mod normal, stadiul bolii sau existența altor afecțiuni. De asemenea, pacientul are propriul kinetoterapeut, care îi supraveghează mișcările și îi oferă consiliere pe durata întregului program de recuperare.

Tipuri de kinetoterapie

În prezent, există două tipuri de kinetoterapie – de recuperare și profilactică. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Kinetoterapia de recuperare este axată pe refacerea funcțiilor diminuate ale organismului cu ajutorul unui set de exerciții specific, numit gimnastică de recuperare. 

Kinetoterapia profilactică, în schimb, urmărește fie menținerea condiției de sănătate a pacientului, fie oprirea cronicizării unei afecțiuni, și se folosește atât de exerciții fizice, cât și de masaj medical sau de tehnici de relaxare.

Adesea, cele două forme se întrepătrund, rezultând un al treilea tip de kinetoterapie, numită kinetoterapie curativă, unde se lucrează atât pe refacerea funcțiilor, cât și pe menținerea stării de sănătate a pacientului sau stoparea cronicizării unei anumite boli.

Kinetoterapia pentru copii și bebeluși

Dacă este necesară, kinetoterapia poate fi o soluție atât pentru copii, cât și bebeluși, atâta timp cât recomandarea  vinde din partea unui medic specialist pediatru, neurolog sau ortoped. 
Așadar, un program kinetoterapeutic se poate dovedi util pentru copii cu afecțiuni ortopedice, afecțiuni ale coloanei (cifoze, lordoze, scolioze sau cifoscolioze) sau, chiar, boli neurologice (paralizii cerebrale, întârzieri în dezvoltarea neuro-motorie sau accidente vasculare cerebrale).

Beneficii ale kinetoterapiei

Beneficiile kinetoterapiei sunt nenumărate, atât în caz de boală, cât și pentru menținerea unei condiții fizice și psihice optime. Prin urmare, kinetoterapia vă poate ajuta să ajungeți la o stare de relaxare deplină (golirea minții), prin masaj și exercițiu fizic. 

De asemenea, având în vedere că majoritatea adolescenților și adulților suferă de o deviație de coloană, kinetoterapia poate fi o metodă accesibilă și ușoară de corectare a posturii și a aliniamentului corporal, înlăturând, astfel, durerile de spate. 

Prin exercițiu fizic regulat scăpați de durere și câștigați, în schimb, mobilitate articulară, forță și rezistență musculară crescută. În plus, vi se poate îmbunătăți simțul de coordonare, de echilibru, precum și controlul neuro-muscular al mișcării.

Mai mult, tehnologia actuală permite o măsurare neuro-musculo-articulară deosebit de precisă, ceea ce asigură o evaluare obiectivă a condiției dvs. de sănătate și facilitează conceperea unui program personalizat, care reflect cerințele reale ale organismului. 

Când este necesară kinetoterapia?

Este posibil ca dumneavoastră sau cineva apropiat, inclusiv cel mic, să aveți nevoie de kinetoterapie. Așadar, când este vorba de copil, este important să fiți atent la postura sa, mai ales în perioada de creștere și dezvoltare. Atunci când se remarcă o alterare a posturii, mai ales a spatelui (statul încovoiat, cel mai adesea), este important să consultați un medic de specialitate care vă poate recomanda un program de kinetoterapie, în așa fel încât să acționați în faza precoce a deviației.

De asemenea, kinetoterapia s-a dovedit extrem de utilă în cazurile posttraumatice sau postoperatorii, unde anumite funcții sunt sever afectate, iar această formă de terapie este esențială în procesul de recuperare.

Un aspect mai puțin cunoscut este kinetoterapia utilizată ca practică de pregătire a corpului pentru sarcină. Astfel, prin kinetoterapie se poate obține un tonus general optim pentru sarcină, ajutând atât funcțiile fizice, cât și cele psihice, să fie într-o armonie deplină. Mai mult, kinetoterapia poate fi practicată și în timpul sarcinii, și ajută la facilitarea nașterii și la o recuperare cât mai rapidă după aceasta.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
https://explorehealthcareers.org/career/sports-medicine/kinesiotherapist/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0