Și un consum moderat de alcool poate crește riscul de cancere, arată studiile

Chiar și consumul moderat de alcool poate duce la un risc substanțial mai mare de apariție a mai multor forme de cancer, inclusiv cancer de sân, de colon și oral, arată un studiu apărut în Lancet Oncology.

Oamenii de știință spun că orice cantitate de alcool consumată implică riscuri, iar în cazul cancerelor asociate cu alcoolul, toate nivelurile de consum sunt corelate cu un anumit risc. De exemplu, pentru femei, fiecare pahar de vin pe zi este asociat cu un risc cu 6% mai mare de a dezvolta cancer de sân.

Un studiu¹ al Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului (IARC) al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicat în revista Lancet Oncology, a descoperit o asociere între consumul de alcool și un risc substanțial mai mare de mai multe forme de cancer, inclusiv sân, colon, și cancerele orale. 

Alcoolul în orice cantitate sporește riscul de cancer

Rezultatele studiului au arătat că riscul crescut de cancer a fost evident chiar și în rândul celor care consumau cantități mici spre moderate de alcool (până la două băuturi pe zi), care au reprezentat 1 din 7 dintre toate cazurile de cancer noi în 2020 și peste 100.000 de cazuri la nivel mondial.

Autorii studiului afirmă că, în ceea ce privește cancerul, aportul de alcool pune o povară substanțială asupra sistemelor de sănătate la nivel global. Cu toate acestea, impactul alcoolului asupra cancerelor este adesea necunoscut sau trecut cu vederea. Se observă, astfel, necesitatea implementării unor politici eficiente și a unor intervenții pentru creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la legătura dintre consumul de alcool și riscul de cancer și, respectiv, scăderea consumului general de alcool pentru a preveni povara cancerelor atribuite alcoolului.

Deși pentru anumite persoane consumul de alcool poate fi legat de factori de stres temporari (pierderea jobului, probleme personale etc.), există un potențial ca acest nou obicei să devină permanent și să continue chiar și după rezolvarea factorilor de stres. Consecințele consumului de alcool sunt adesea subtile inițial, dar își fac simțită prezența în timp. Consecințele excesului de alcool pe termen lung, cum ar fi cancerul sau bolile hepatice, pot fi devastatoare.

Studiul de față s-a bazat pe date privind expunerea la alcool din aproape toate țările lumii, atât sondaje, cât și cifre de vânzări, care au fost combinate cu cele mai recente estimări ale riscului relativ pentru cancer pe baza nivelului de consum.

Alcoolul poate duce la cancer în numeroase moduri, spun oamenii de știință. Mecanismul principal al modului în care alcoolul cauzează cancer este prin afectarea reparării ADN-ului. Căile suplimentare includ consumul cronic de alcool care duce la ciroză hepatică și consumul de alcool care duce la o dereglare a hormonilor sexuali, care duce mai departe la cancer mamar. Alcoolul crește, de asemenea, riscul apariției cancerului de cap și gât în cazul fumătorilor, deoarece crește absorbția agenților cancerigeni din tutun.

Cercetarea legăturii dintre consumul de alcool mic spre moderat și cancer este relativ nouă și politicile publice nu reflectă încă gradul de risc al cancerului. Cercetătorii recomandă impozite mai mari pentru a reflecta pe deplin povara bolilor cauzate de alcool. Împreună cu limitarea disponibilității fizice și a comercializării alcoolului, controlul prețurilor este recunoscut ca măsură cu impact ridicat și eficientă din punct de vedere al costurilor pentru a reduce daunele provocate de alcool.

Guvernele pot lua în calcul, de asemenea, să solicite producătorilor să includă informații despre riscurile de sănătate și siguranță asociate consumului de alcool, inclusiv riscul de cancer, pe etichetele băuturilor alcoolice.

Cum se poate reduce consumul de alcool?

Dacă ești conștient că alcoolul în exces este nociv pentru sănătatea ta și vrei să reduci cantitățile consumate, iată ce poți face:

Alege băuturi cu un conținut mai mic de alcool

Dacă vrei să reduci alcoolul în exces, încearcă, de exemplu, să iei beri mai ușoare, cu sub 4% alcool sau sortimente fără alcool ori înlocuiește vinul roșu cu cel alb sau rose, care sunt mai slabe. 

Regândește ieșitul în oraș

A ieși în oraș cu prietenii ca să bei alcool nu este singura modalitate de a-ți petrece timpul cu ei și în mod sigur alcoolul nu este singura modalitate de a te distra. În funcție de ce interese comune aveți, ați putea merge la un film sau la un meci, v-ați putea întâlni la micul dejun, ați puteți ieși la o cafea sau un ceai, ați putea merge la un joc de bowling și multe altele. 

Compania oamenilor dragi ar trebui să fie suficientă pentru a-ți da o stare de bine, deci nu ar trebui să ai nevoie de stimulente ca să te distrezi alături de prieteni. Dacă nu te poți distra fără alcool, undeva este o problemă și ai putea lua în calcul o discuție cu un psihoterapeut.

Caută alte metode de gestionare a stresului

Multe persoane beau prea mult ca răspuns la stres, fie că e vorba de un job solicitant, fie de diverse neplăceri în viața personală. Problema este că alcoolul este un fals prieten, deoarece poate oferi o euforie de moment, după care stresul se va adânci. Dacă persoana are și simptome depresive, acestea sunt accentuate de consumul de alcool.

În cazul în care băutura este o modalitate de a face față stresului, încearcă, pur și simplu, să găsești altceva de făcut în schimb. Exercițiul fizic, de exemplu, este una dintre cele mai bune metode de a face față stresului, iar lucruri simple precum curățenia energică în casă sau o plimbare în parc pot fi o modalitate bună de a-ți ocupa mintea și corpul. Fă-ți loc în programul tău pentru activitate fizică regulată, în funcție de preferințe și de timpul pe care îl ai: poate că mersul pe bicicletă este ceva ce poți face zilnic sau poate că gimnastica în casă este mai potrivită.

Reducerea consumului de alcool are efecte imediate (vei fi mai energic, te vei simți mai bine dimineața, și, nu în ultimul rând, vei economisi niște bani), dar și efecte pe termen lung: tensiunea arterială mare și valorile colesterolului vor mai scădea, vei avea un risc mai mic de accident vascular cerebral, cancer și boli hepatice, iar starea de spirit, memoria și calitatea somnului vor fi mai bune.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The Lancet Oncology - Global burden of cancer in 2020 attributable to alcohol consumption: a population-based study
https://www.thelancet.com/journals/lanonc/article/PIIS1470-2045(21)00279-5/fulltext
1. Studiul „Global burden of cancer in 2020 attributable to alcohol consumption: a population-based study”, apărut în Lancet Oncology, 2021 DOI: 10.1016/S1470-2045(21)00279-5, autori: Harriet Rumgay et al. 
NHS - Drink less
https://www.nhs.uk/better-health/drink-less/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0