Remedii rapide pentru arsurile solare

Este important să fii conștient de pericolul la care te expui atunci când stai prea mult la soare și la fel de important este să folosești produse special concepute care îți asigură o protecție solară optimă și te feresc de arsurile solare. Uneori, însă, se mai întâmplă să nu te protejezi suficient. În acest articol discutăm despre ce remedii naturiste pentru arsuri solare poți folosi dacă te-ai lovit de această problemă.

Chiar dacă ai grijă când te expui la soare, mai apar și situații neprevăzute, în care te afli în calea radiațiilor fără să folosești loțiune cu factor de protecție adecvat pielii tale sau uiți să reaplici și stai ore întregi în bătaia razelor de soare. În asemenea situații, soarele nu te iartă, ci te face să te pricopsești cu arsuri solare dureroase, inestetice și destul de periculoase.

După ce îți înveți lecția cu arsurile solare, poate îți promiți că nu mai ieși din casă fără să te acoperi din cap până în picioare cu haine lungi, pălării și, pe părțile expuse, loțiune de plajă cu factor de protecție solară potrivit pentru pielea ta. Până să ajungi acolo, însă, dacă totuși te-ai ales cu piele înroșită și mâncărimi, poți face câteva lucruri pentru a-ți îmbunătăți starea și pentru a accelera vindecarea pielii, folosind remedii naturiste pentru arsuri solare. Există o serie de măsuri cu efect rapid pentru arsurile solare, care vor calma durerile și iritația de la nivelul pielii, grăbind totodată procesul de vindecare.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Idei de remedii naturiste pentru arsuri solare

Iată ce te sfătuim:

Bea apă

Destul de greu de crezut, însă câteva pahare de apă consumate imediat ce ai observat arsurile solare la nivelul pielii vor grăbi vindecarea. Hidratarea joacă un rol important în procesul de regenerare a pielii, așa că inflamația va începe să se calmeze dacă bei suficientă apă, iar pielea va începe să își revină.

Pune-ți comprese cu apă rece

Compresele cu apă rece aplicate exact pe arsurile solare calmează senzația de usturime și durerea specifice acestora.

Fă o baie cu ulei esențial de mușețel

Umple cada cu apă călduță și dizolvă în apă ulei de mușețel din belșug - acesta are efect calmant și antiinflamator asupra pielii arse de soare.

Aplică piure de castravete peste arsurile solare

Folosește blenderul pentru a transforma 2‑3 castraveți în piure sau câți crezi că este nevoie în funcție de ce zonă de piele, mai mică sau mai mare, este afectată. Aplică apoi piureul obținut pe pielea arsă pentru a calma durerile și pentru a hidrata pielea în profunzime, grăbind astfel vindecarea țesuturilor. Dacă vrei să te bucuri de un efect răcoritor, folosește castraveții direct din frigider atunci când prepari acest piure.

Aplică un strat de iaurt 

Iaurtul rece, direct de la frigider, aplicat pe pielea arsă de soare nu numai că are un efect răcoritor, însă hidratează pielea în profunzime, accelerând astfel procesul de regenerare.

Pentru a calma durerea, poți să pui în apa din cadă puțin bicarbonat de sodiu

Unele cercetări au arătat că bicarbonatul de sodiu ajută la calmarea inflamației pielii, reducând mâncărimile și contribuind la tratarea arsurilor solare. Este suficient să pui în apa din cadă o cantitate nu prea mare de bicarbonat de sodiu - cam cât îți intră în pumn - și să stai în apă 20 de minute.

Pune peste arsuri ceai proaspăt preparat

După ce s-a răcit în prealabil, pune ceaiul pe pielea arsă de soare, folosind dischete demachiante curate. De exemplu, se pare că substanțele din ceaiul negru ar ajuta la restabilirea echilibrului pH-ului pielii. Pentru un efect răcoritor, adaugă și frunze de mentă atunci când prepari ceaiul și reține că trebuie să îl lași să se răcească de tot, chiar la frigider.

Ceaiul verde poate calma de asemenea pielea. Sunt studii care sugerează ca antioxidanții din ceaiul verde ajută la prevenirea arsurilor solare atunci când este aplicat pe piele sau când este consumat cu regularitate. Acesta nu acționează ca o cremă ce blochează razele soarelui, însă îți protejează pielea împotriva inflamației cauzate de radiațiile UV ale soarelui. Prepară-ți o cană de ceai verde, lasă-l să se răcească, inclusiv la frigider, și aplică pe piele, cu o dischetă demachiantă sau cu puțină vată acest ceai, după ce ai stat la soare.

Ce mai poți face pentru a calma arsurile solare?

În afară de aceste remedii naturiste pentru arsuri solare, mai poți face acasă următoarele:

  • Ia o pastilă pe bază de ibuprofen. Dacă durerile nu îți dau pace, nu ar strica să iei o pastilă pe bază de ibuprofen, care are efect antiinflamator și totodată calmant.
  • Ia suplimente de vitamina E timp de 2‑3 zile. Efectul antioxidant al suplimentelor de vitamina E reduce inflamația de la nivelul pielii. Poți lua un asemenea supliment pentru 2‑3 zile ori până când arsurile sunt vindecate complet.
  • Unge-te cu cremă hidratantă o dată pe oră. Unge pielea înroșită de soare cu cremă ori cu orice alt produs hidratant dorești, din oră în oră, pentru a te asigura că arsurile solare se vindecă mai repede.
  • Folosește loțiuni sau produse care conțin Aloe vera, pentru a calma și hidrata pielea arsă de soare. Unele produse de la farmacie conțin lidocaină, un anestezic care poate calma durerea care însoțește arsurile solare.
  • Aplică un strat de cremă pe bază de hidrocortizon. Acest tip de cremă are un efect calmant, ușurând durerile și ajutând totodată la reducerea inflamației. Nu e nevoie să masezi viguros pielea, ci doar să aplici ușor un strat generos de cremă o dată la 1‑2 ore. Acesta este disponibil pe bază de rețetă.

Cum îți dai seama că ai arsuri solare grave?

În unele situații, aceste remedii naturiste pentru arsuri solare sau unguentele de acasă pot să nu te ajute. Arsurile solare pot varia în severitate, de la ușoare la grave, deci recunoașterea semnelor unei arsuri solare grave este importantă, deoarece acestea pot necesita îngrijire medicală. 

Acestea sunt:

Durere severă: Pielea afectată poate fi extrem de dureroasă la atingere și poate cauza disconfort major.
Piele sensibilă: Chiar și un contact ușor cu pielea, cum ar fi atingerea hainelor, poate fi foarte dureros.
Roșeață intensă: Pielea ar putea fi de un roșu intens sau chiar violet, indicând o inflamație severă.
Umflare: Pielea poate deveni umflată și dureroasă, uneori afectând zone extinse ale corpului.
Formarea de vezicule Apariția unor vezicule mari sau multiple pe piele este un semn clar al unei arsuri solare grave. Acestea pot fi pline cu lichid și pot fi dureroase. Dacă veziculele se sparg, există un risc crescut de infecție.
Febră: Apariția febrei (temperatura corpului peste 38°C) poate indica o inflamație severă și necesită atenție medicală.
Frisoane: Senzația de frig, chiar și atunci când corpul este fierbinte, poate însoți o arsură solară gravă.
Greață, vărsături și dureri de cap: Aceste simptome pot fi semne de insolație sau de o reacție severă la arsurile solare.
Amețeli sau confuzie: Pot apărea din cauza deshidratării severe sau a expunerii prelungite la soare, ceea ce necesită asistență medicală imediată.
Sete excesivă: Corpul încearcă să compenseze pierderea de lichide, dar în cazuri grave, hidratarea orală poate să nu fie suficientă.
Gură uscată și urină închisă la culoare: Acestea sunt semne ale deshidratării, care poate agrava starea generală. 

Dacă apar multe dintre aceste simptome, ai nevoie de asistență medicală de urgență.

Cum previi pe viitor arsurile solare?

  • Folosește o cremă cu factor de protecție solară adecvat pielii tale, pe zonele de piele expusă, când stai mult sau mergi mult în soare puternic. Reaplică crema la fiecare două ore și imediat după înot, transpirație excesivă sau ștergerea cu prosopul. 
  • Poartă haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi din materiale ușoare, dar dense, care blochează radiațiile UV.
  • O pălărie cu boruri largi oferă protecție suplimentară pentru față, urechi și gât.
  • Protejează-ți ochii și pielea din jurul ochilor cu ochelari care blochează 100% din razele UV.
  • Radiațiile solare sunt cele mai puternice între orele 10.00 și 16.00. Încearcă să stai la umbră sau să limitezi expunerea la soare în acest interval. 
  • Apa, nisipul, zăpada și chiar clădirile pot reflecta razele UV, sporind riscul de arsuri solare. Fii atent la aceste suprafețe și protejează-te corespunzător.
  • Consumul de fructe și legume bogate în antioxidanți, cum ar fi fructele de pădure, morcovii și roșiile, contribuie la protecția împotriva efectelor negative ale radiațiilor UV, dar nu sunt suficiente singure.
  • În unele regiuni, există aplicații care îți pot spune cât de puternică va fi radiația solară în acea zi. Verifică aceste informații și ia măsuri suplimentare de protecție dacă indicele UV este ridicat. 

Prevenirea arsurilor solare este o parte esențială a îngrijirii pielii pe termen lung. Aplicând aceste măsuri, îți poți proteja pielea de daunele cauzate de soare și poți reduce riscul de neplăceri precum îmbătrânirea prematură a pielii, dar și de probleme serioase de sănătate, cum ar fi cancerul de piele. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
AAD - How to treat sunburn 
https://www.aad.org/public/everyday-care/injured-skin/burns/treat-sunburn
Dr. Axe - Natural Sunburn Relief, Including 5 Home Remedies
https://draxe.com/health/sunburn-relief/


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0