Ce este depresia de iarna si cum ne recomanda medicii sa o combatem

Tulburarea afectiva sezoniera reprezinta inca, in mare parte, un mister pentru oamenii de stiinta, care nu reusesc sa inteleaga mecanismul care declanseaza depresia de iarna.

 

Depresia de iarna, cunoscuta si sub numele de astenie de toamna, se instaleaza odata cu ultimele frunze care cad din copaci. Cu toate ca e perfect normal ca in timpul toamnei sa ne simtim usor melancolici, depresia nu este deloc normala si ar trebui sa fie tratata la medic cat mai timpuriu intrucat afecteaza calitatea vietii pacientului.

Ce este tulburarea afectiv sezoniera sau depresia de iarna

Depresia de iarna este o tulburare afectiva care se petrece in fiecare an, exact in aceeasi perioada. Depresia de iarna incepe, de regula, in timpul toamnei si dispare odata cu sosirea primaverii.

Exista tulburari afectiv sezoniere si pe timp de vara, insa acestea sunt mult mai rare.

Cauzele depresiei de iarna

Oamenii de stiinta au reusit sa gaseasca un lucru pe care cei care sufera de tulburare afectiva sezoniera il au in comun: sensibilitatea la lumina sau, in acest caz, lipsa luminii. Mai multe studii au confirmat faptul ca persoanele care sufera de depresie sezoniera se simt mai bine dupa ce sunt expuse unei lumini intense, stralucitoare.

Crezi ca suferi de depresie?

Totusi, lumina, fie ea si artificiala, trebuie furnizata organismului atunci cand are mai mare nevoie de ea, adica dimineata. Specialistii sunt de parere ca tulburarea afectiva sezoniera poate fi cauzata de ritmul circadian care este defazat intrucat organismul iti spune ca ar trebui sa te odihnesti, in timp ce alarma telefonului iti da deja trezirea. Expunerea la lumina artificiala dimineata poate insa sa reseteze ritmul circadian.

Pe de alta parte, exista si teoria potrivit careia odata cu instalarea iernii se petrec o serie de dereglari hormonale in organism, dereglari care declaneseaza depresia.

Depresia de iarna debuteaza, de obicei, in perioada maturitatii si este mai des intalnita in randul femeilor decat in randul barbatilor.

Simptome depresie de iarna

  • Lipsa de energie
  • Probleme de concentrare
  • Oboseala
  • Apetit crescut
  • Dorinta de a fi singur
  • Crestere in greutate
  • Nevoia de mai mult somn

Daca te simti deprimat si ai simptomele de mai sus ar trebui sa discuti cu un psiholog, care te va ajuta sa faci fata situatiei mai bine.

 
 

 

 

Tratament depresie de iarna

Exista mai multe variante de tratament, insa medicul o va stabili pe cea potrivita pacientului in functie de severitatea simptomelor. Psihoterapia si tratamentul cu antidepresive sunt adesea folosite pentru tratarea tulburarilor afective sezoniere.

Recomandari depresie de iarna

Medicii recomanda pacientilor care sufera de tulburare afectiva sezoniera sa petreaca cat mai mult timp afara, chiar si in zilele innorate, intrucat lumina naturala ajuta intr-o asemenea situatie, combatand simptomele depresiei.

De asemenea, este bine ca pacientii sa practice sport in mod regulat intrucat sportul stimuleaza eliberarea de endorfine, care induc starea de bine si schimba proasta dispozitie. Pentru accelerarea procesului de vindecare se poate practica sport in aer liber, astfel efectele benefice ale luminii naturale si ale endorfinelor se vor acumula.

Asigura-te, desi s-a instalat deja depresia de iarna, ca te hranesti corespunzator si ca dormi suficient. Odata cu depresia de iarna e posibil sa simti nevoia sa mananci mai mult si mai nesanatos, insa este bine sa iti controlezi acest impuls si sa mananci alimente sanatoase, care nu vor intari cercul vicios al depresiei.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0