Suferi de anxietate sau depresie? Ce băuturi și sosuri ar trebui să eviți

Cafeaua, alcoolul și ketchup-ul sunt doar câteva dintre băuturile și sosurile care e bine să fie evitate de persoanele care suferă de anxietate și depresie.

La nivel mondial, milioane de persoane suferă de anxietate și depresie, două probleme care trebuie gestionate pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Dacă te confrunți cu una dintre aceste probleme de sănătate sau cu ambele, probabil că faci diverse exerciții de respirație, meditezi sau poate ești chiar în terapie medicamentoasă si consiliere psihologica de suport. De altfel, aceasta este cea mai buna abordare, intrucat doar un specialist sau o echipa de specialisti te pot ajuta in gestionarea starilor de depresie si anxietate, singur fiind aproape imposibil sa le gestionezi. 

Dar știai că există și anumite băuturi sau alimente care agravează aceste stări?

Sucul de fructe

Dacă mănânci un fruct ca atare, fibrele pe care le conține îți oferă o senzație de sațietate și îți cresc treptat energia. Când storci fructele și bei doar zeama, fără fibre, aceasta reprezintă practic doar o apă cu fructoza si vitamine, este adevarat, care te energizează rapid,creste nivelul glucozei din sange si la nivel cerebral, dand o stare de bine pe moment, după care efectul dispare la fel de rapid. Astfel, se instalează și foamea, poate chiar la un nivel exagerat, ceea ce va agrava simptomele de anxietate și depresie. E recomandat să mănânci fructele ca atare, iar când ți-e sete, să bei doar apă simpla, sau apă în care ai stors puțină lămâie sau ai pisat câteva frunze de mentă.

Sucurile acidulate

Sucurile acidulate sunt pline de zahăr, coloranți și calorii, însă nu au substanțe nutritive. Când le bei, se întâmplă același lucru ca atunci când bei suc de fructe fără pulpă: nivelul de energie îți crește brusc, după care scade la fel de repede și te simți înfometat și nervos. Nici sucurile acidulate fără zahăr nu sunt recomandate dacă te confrunți cu anxietatea sau depresia, deoarece multe conțin cofeină, care poate adânci tendințele anxioase și depresive.

Crezi ca suferi de depresie?

Cafeaua

E bine ca persoanele cu anxietate sau depresie să acorde atenție aportului de cafea. Această băutură extrem de populară te poate agita și, de asemenea, îți poate tulbura somnul. Dacă simți că simptomele acestor afecțiuni se agravează din cauza cafelei, redu treptat aportul sau bea cafea decofeinizată. Pentru multe persoane, contează mai mult gestul, obiceiul de a bea cafea pentru a-și îmbunătăți starea de bine. De asemenea, un înlocuitor excelent pentru cafea este ceaiul verde matcha, care, datorită unei substanțe numită L-teanină, are efecte relaxante și de îmbunătățire a concentrării. Alte băuturi naturale care stimulează starea de spirit sunt ceaiul rooibos si ceaiul de curcuma. Ceaiul de Rooibos este cultivat în Africa de Sud și  magneziul contint  în ceai, au fost legate de reducerea simptomelor de anxietatei, iar 
ceaiul de curcuma oferă de asemenea, un impuls puternbic si durabil de buna dispoziție.

Băuturile energizante

Băuturile energizante pot da peste cap ritmul cardiac și pot fi cauza anxietății, a tulburărilor de somn și a tremuratului mâinilor. Acestea au în compoziție multă cofeină, zahăr sau îndulcitori artificiali. Persoanele cu risc crescut de apariție a problemelor asociate sunt copii și tinerii, mai ales că aceștia tind să facă excese de energizante.

Alcoolul

Deși multe persoane beau alcool în speranța că vor atenua anxietatea și depresia, efectul este contrar. Deși poate părea calmant si generator de voie buna, alcoolul poate avea un impact negativ asupra hidratării și a somnului. Lipsa de hidratare adecvată și cea de somn pot declanșa simptome de anxietate și pot agrava depresia. Alcoolul modifică nivelul de serotonină din creier, acțiune care, de asemenea agravează anxietatea. Când efectele alcoolului dispar, simptomele ambelor afecțiuni sunt percepute și mai acut. Important este să nu depășești un pahar cu vin sau cu bere pe zi dacă ești femeie sau două pahare dacă ești bărbat. Dacă îți plac gustul și aroma berii, de exemplu, poți apela și la variantele fără alcool. Dacă îți plac cocktail-urile și vrei să te răsfeți uneori, există, de asemenea, variante fără alcool.

Ketchup-ul și alte sosuri din comerț

Multe dintre sosurile din comerț sunt pline de zahăr, așa că e bine să citești etichetele înainte de a le cumpăra. O lingură de ketchup, de exemplu, are 4 g de zahăr. De asemenea, unele sosuri, deși nu conțin zahăr, sunt bogate în îndulcitori artificiali, cum ar fi aspartamul, asociat cu anxietatea și depresia. Varianta cea mai indicată este să îți prepari acasă sosurile tale preferate, din ingrediente naturale și fără zahăr adăugat, iar pentru a le da iuțeală poți folosi ardeiul iute.

Uleiurile hidrogenate

Uleiurile hidrogenate sau parțial hidrogenate sunt asociate și ele cu depresia. Se găsesc în aluat de pizza de la supermarket, în prăjituri și fursecuri din comerț, în biscuiți dulci sau sărați, în frișca din comerț. Citește cu atenție eticheta pentru a depista prezența acestor uleiuri pe care e bine să le eviți dacă te lupți cu anxietatea sau depresia. Grăsimile sănătoase și care sunt de ajutor în îmbunătățirea stării de spirit sunt uleiul de măsline, avocadoul, peștele gras. Uleiul de masline contine pe langa hidoxitirozol, fosfatidilserina, necesara pentru functionarea optima a  tesutului cerebral si care imbunataeste starea de dispozitie, memoria, atentia si concentrarea.

Poți, de asemenea, să apelezi la unele suplimente alimentare anxiolitice, cum ar fi cele cu isop de apă (bacopa monnieri) sau suplimente pe baza de acizi grasi omega 3

Sosul de soia, dacă ai intoleranță la gluten

Pentru persoanele care au intoleranță la gluten, sosul de soia (care poate fi ascuns în diverse produse ambalate, precum tăițeii chinezești) poate agrava anxietatea și depresia, inducând o stare de oboseală.

Alimentele procesate

Datorită gustului apetisant, multe persoane consumă zilnic mezeluri, bomboane, pâine albă și prăjeli. Însă toate acestea, pe lângă faptul că pot contribui la apariția unor probleme de sănătate sau la agravarea altora, nu fac casă bună nici cu încercarea de a gestiona anxietatea sau depresia. Consumul de alimente bogate în grăsimi trans, cum ar fi chipsuri de cartofi, pizza și fast-food, sunt legate chiar de scăderea nivelului de serotonină. Aceste alimente afectează sănătatea mintală provocând inflamații care ar putea fi in schimb prevenite prin acizi grași Omega-3 din alimentele sanatoase,  care îmbunătățesc funcția creierului și sănătatea mintală. Peștii grași precum somonul și tonul alb sunt bogate în două tipuri de omega-3 - acid docosahexaenoic (DHA) și acid eicosapentaenoic (EPA) - care sunt legate de niveluri mai scăzute de depresie. Gogoșile, în special, sunt de evitat, având în vedere că au grăsimi, făină albă, deci gluten, dar si zahăr și sunt și prăjite. Bazează-ți alimentația pe legume, fructe și cereale integrale, care ajută la păstrarea unei stări bune de sănătate generală. 

Aceste recomandări nu înseamnă că nu trebuie să mai consumi niciodată aceste băuturi sau alimente dacă te confrunți cu depresia sau cu anxietatea, ci să le eviți de câte ori este posibil, consumându-le cu moderație. Eliminarea completă din alimentație a unor ingrediente care îți plac, deși nu sunt prea sănătoase, va duce la frustrări și la refulări ulterioare. Dacă te gândești că este prea dificil să analizezi tot timpul etichete, o variantă mai simplă este să reții că, cu cât consumi mai multe alimente naturale, integrale, mai puțin procesate, cu mai puțină cofeină și fără zahăr adăugat, cu atât vei reuși să ții mai bine în frâu depresia și anxietatea. Apa, legumele, fructele, proteinele slabe, grăsimile bune și cerealele integrale sunt alegeri de căpătâi când e vorba de o alimentație sănătoasă care să te ajute în gestionarea acestor probleme de sănătate.

 

 

Sursă foto. Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Sugar intake from sweet food and beverages, common mental disorder and depression: prospective findings from the Whitehall II study
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5532289/
NIH - Energy Drinks
https://www.nccih.nih.gov/health/energy-drinks
Pub Med - Caffeine effects on cardiovascular and neuroendocrine responses to acute psychosocial stress and their relationship to level of habitual caffeine consumption
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2195579/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0