Sarcina poate creste riscul de probleme cardiace?

Doua studii de data recenta pun in discutie o problema mai putin dezbatuta pana acum de lumea medicala, care coreleaza sarcina cu riscul femeior de a dezvolta ulterior o serie de probleme cardiace. Conform studiilor, riscul de fibrilatie atriala (un ritm cardiac anormal) creste cu fiecare sarcina, pana la un risc de aproape 50 % in cazul a sase sau mai multe sarcini.

"Este ceva legat de sarcina in sine, care predispune femeile spre acest risc", a spus autorul principal Dr. Jorge Wong, cardiolog la Institutul de Cercetare a Sanatatii de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Intre timp, un al doilea studiu raporteaza ca femeile care prezinta o nastere prematura au un risc cu 40 la suta mai mare de infarct miocardic sau de a face un accident vascular cerebral mai tarziu in viata.

Niciunul dintre aceste studii nu demonstrează insa o relatie directa cauza-efect intre problemele de sarcina si inima, dupa cum remarca ambele echipe de cercetatori.

Sarcina afecteaza ritmul cardiac

Pentru raportul legat de afectarea ritmului cardiac, cercetatorii au analizat datele de la 34,639 de participante la Studiul de Sanatate pentru Femei, un proiect in curs de desfasurare realizat de Harvard Medical School si Womens Hospital din Boston.

Dupa o medie de 20 de ani de urmarire a evolutiei starii de sanatate a femeilor, cercetatorii au descoperit 1.532 de cazuri de fibrilatie atriala in randul acestora. Fibrilatia atriala se traduce printr-un ritm cardiac neregulat, care creste riscul de accident vascular cerebral sau insuficienta cardiaca.

Analiza a relevat faptul ca femeile cu o singura sarcina au prezentat un risc crescut de 15 la suta de fibrilatie atriala, comparativ cu femeile care nu au fost insarcinate, luand in considerare si alti factori de risc cardiac comparabili.

Două sau trei sarcini au fost asociate cu un risc de 20 la suta mai crescut de fibrilatie atriala, patru la cinci sarcini cu un risc crescut cu 36 la suta, pe cand sase sau mai multe sarcini, cu un risc crescut de 46 la suta.

Sarcina produce in organismul femeii mai multe modificări potential daunatoare, iar cercetatorii speculeaza ca sarcinile suplimentare ar putea expune femeile la un prejudiciu mai mare. "Dintr-un motiv necunoscut, gestatia si nasterea se adauga la conditia de sanatate a femeii putand sa duca la dezvoltarea de fibrilatie atriala mai tarziu in viata", a spus Wong. "O posibila cauza ar fi fluctuatiile semnificative ale hormonilor si fenomene inflamatorii, care apar în timpul sarcinii, ce ar putea avea un impact asupra sanatatii inimii".

"Există modificari cardiace, de asemenea documentate, care sunt cauzate de sarcina, care pot insa disparea complet la sfarsitul sarcinii", a adăugat Wong. "Dar s-a speculat si pana acum ca, la femeile cu sarcini multiple, aceste modificari structurale pot persista si dupa sarcina."

Ambele studii apar într-un capitol special al revistei Circulation, al asociatiei "American Heart Association" dedicat femeilor, publicat in februarie 2017.

Nasterile premature duc la boli de inima

Celalalt studiu a implicat date de la mai mult de 70.000 de participante, intr-un proiect separat, condus de Universitatea din Harvard. Cercetatorii au folosit datele pentru a investiga asocierea dintre o nastere prematura si bolile de inima viitoare.

"Exista un număr tot mai mare de studii care indica faptul ca femeile care au sarcini complicate pot prezenta un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare, in deceniile de dupa sarcina", ​​a declarat autorul principal Lauren Tanz.

Tanz este doctorand la Harvard T.H. Chan, Scoala de Sanatate Publica. Ea si colegii ei au descoperit ca femeile care nasc un copil inainte de 37 de saptamani de sarcina la prima lor nastere au un risc de 40 la suta mai mare de boli de inima mai tarziu, in comparatie cu femeile care nasc la termen, dupa 37 de saptamani. Mai mult, femeile care nasc inainte de 32 de saptamani de sarcina sunt de doua ori mai expuse riscului comparativ cu nasterea la termen, potrivit constatărilor.

Tanz considera ca nasterea prematura poate fi mai degraba un semnal de alarma al problemelor cardiace viitoare, decat cauza acestor probleme. "Aceste femei pot prezenta anumiti factori de risc cardiaci, nedepistati de medici si care nu afecteaza sarcina suficient pentru a provoca o nastere prematura".

"Nasterea prematura poate fi un semn de avertizare timpurie ca aceste femei pot prezenta ulterior un risc crescut", a spus Tanz. Ea a remarcat faptul ca American Heart Association ia in considerare si alte probleme de sanatate legate de sarcina, cum ar fi pre-eclampsia sau diabetul gestational, ca find factori de risc pentru problemele cardiace, in viitor.

Concluziile studiilor

Ambele studii provin dintr-un "interes crescut de cercetare privind diferentele dintre barbati si femei in ceea ce priveste sanatatea inimii" a spus Dr. Mary Ann Bauman, purtator de cuvant al American Heart Association.

"Nu sunt inca pe deplin intelese toate mecanismele bolilor de inima la femei", a spus Bauman. "Femeile nu sunt doar barbati cu ovare! Trebuie sa intelegem aceste diferente."

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Tanz le sugereaza femeilor care au nascut prematur sau au purtat mai multe sarcini ca ar trebui să acorde o atentie in plus pentru monitorizarea starii de sanatate a inimii lor. Ele trebuie să se asigure ca au o dieta sanatoasa, sa nu fumeze, sa faca miscare si sa limiteze consumul de alcool. "Din moment ce cunoastem ca riscul cardiovascular se dezvolta pe tot parcursul vietii, niciodată nu e prea devreme pentru o femeie sa adopte aceste obiceiuri", a spus Tanz.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0