Probioticele susțin diversitatea florei intestinale la bebelușii prematuri [studiu]

Bebelușii prematuri pot suferi de o inflamație a intestinului care pune viața în pericol. Un nou studiu¹ clinic a arătat că unele suplimente cu probiotice pot avea efecte pozitive prin creșterea diversității bacteriilor intestinale la acești sugari.

Majoritatea sugarilor care se nasc extrem de prematur cântăresc foarte puțin; practic, fătul ar fi trebuit să se dezvolte și să crească încă cel puțin două luni în mediul protector al uterului matern, ceea ce înseamnă că la naștere este extrem de vulnerabil. Ca urmare a progreselor făcute în îngrijirea neonatală, mulți sugari prematuri născuți în zilele noastre supraviețuiesc, deși unul din patru dintre sugarii născuți mult prea devreme își pierde viața.

Acești bebeluși prematuri pot fi afectați de o inflamație foarte severă a intestinelor, care apare aproape numai la astfel de copii. Este vorba despre enterocolita necrozantă, care duce la moartea unor părți ale intestinului. Unul dintre cei trei copii care contractă infecția își pierde viața, iar cei care supraviețuiesc, adesea suferă de complicații pe termen lung, cum ar fi sindromul intestinului scurt și dizabilități de neurodezvoltare, spun savanții.

Probioticele pot reduce riscul de enterocolită necrozantă la bebelușii prematuri

Bacteriile din intestinul sugarilor prematuri diferă de cele ai sugarilor născuți la termen. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să investigheze dacă administrarea suplimentelor cu probiotice care conțin anumite bacterii are un efect pozitiv. O constatare este că bacteria Lactobacillus reuteri poate reduce riscul de enterocolită necrozantă la sugarii prematuri. Cu toate acestea, nu este clar dacă acest lucru este adevărat și pentru sugarii extrem de prematuri și nu s-a descoperit nici mecanismul din spatele acestui efect pozitiv.

Lucrarea face parte dintr-un studiu clinic efectuat în Linköping și Stockholm. Cercetătorii au analizat 132 de sugari care se născuseră extrem de prematur, între săptămâna 23 și 28 de sarcină, adică cu 17 până la 12 săptămâni înainte de data normală. Toți cântăreau mai puțin de un kilogram la naștere. 

Fiecare sugar a fost repartizat aleatoriu în unul dintre cele două grupuri: să primească picături de ulei care conțineau probioticul sau un placebo. Tratamentul a fost administrat zilnic în perioada neonatală. Oamenii de știință au investigat modul în care flora bacteriană intestinală a fost influențată de suplimentul de Lactobacillus reuteri și au analizat bacteriile din scaune în mai multe momente.

S-a observat astfel următoarea situație: compoziția bacteriilor din intestin a fost diferită în prima lună a tratamentului cu probiotice. În prima săptămână de viață, grupurile bacteriene Staphylococcus și Klebsiella, care pot provoca boli, au fost mai frecvente în grupul care a primit placebo. Klebsiella poate provoca inflamații și a fost asociată cu enterocolita necrozantă și sepsis. 

Studiul de față nu permite nicio concluzie cu privire la faptul dacă tratamentul probiotic influențează riscul acestor boli la sugarii extrem de prematuri. Pentru a stabili cu certitudine acest lucru sunt necesare studii mai ample.

Oamenii de știință spun că probioticul luat ca supliment, L. reuteri, supraviețuiește în intestin, chiar dacă acești sugari extrem de prematuri sunt tratați cu doze mari de antibiotice care neutralizează bacteriile. Efectul pozitiv al tratamentului în creșterea diversității florei intestinale poate fi un mecanism din spatele efectelor pozitive pe care probioticul le-a dovedit și în alte studii.

Suplimentarea cu probiotice este folosită tot mai mult pentru bebeluși după naștere, iar dovezile știintifice atestă că aceste suplimente au un efect pozitiv pentru sugarii prematuri și pot fi utilizate în condiții de siguranță.

Ce rol în sănătate are Lactobacillus reuteri?

Lactobacillus reuteri este o bacterie probiotică foarte studiată de cercetători, care poate fi găsită în diferite zone ale corpului, inclusiv în tractul gastro-intestinal, în tractul urinar, în pielea și în laptele matern, în diferite procente de la o persoană la alta. Au fost observate mai multe efecte benefice ale  bacteriei L. reuteri.

În primul rând, L. reuteri poate produce molecule antimicrobiene, cum ar fi acizi organici, etanol și reuterină. Datorită activității sale antimicrobiene, această bacterie este capabilă să inhibe colonizarea agenților patogeni și să remodeleze compoziția comensală a microbiotei în organismul-gazdă. 

În al doilea rând, L. reuteri poate susține funcționarea sistemului imunitar al gazdei. De exemplu, unele tulpini ale acestei bacterii pot reduce producția de citokine pro-inflamatorii, promovând în același timp dezvoltarea și funcția de reglare a celulelor T.

În al treilea rând, având capacitatea de a consolida bariera intestinală, colonizarea cu L. reuteri poate reduce translocația microbiană din lumenul intestinal către țesuturi. S-a presupus că translocarea microbiană în epiteliul intestinal este un inițiator al inflamației. Prin urmare, bolile inflamatorii, inclusiv cele localizate în intestin, precum și în țesuturile îndepărtate, pot fi ușurate prin creșterea colonizării acestei bacterii.

Scăderea nivelului de L. reuteri la om în ultimele decenii este corelată cu o creștere a incidenței bolilor inflamatorii în aceeași perioadă de timp. Suplimentarea directă sau modularea prebiotică a bacteriei poate fi o cale preventivă sau terapeutică care s-ar putea dovedi eficientă împotriva bolilor inflamatorii.

Există anumite criterii pe care un probiotic trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerat eficient. Acestea includ capacitatea lui de a supraviețui în tractul gastrointestinal, o rezistență ridicată la acizii gastrici, lipsa oricăror gene de rezistență la antibiotice transferabile și capacitatea de a exercita beneficii clare pentru organismul-gazdă.

Probioticele susțin sănătatea organismului prin diverse mecanisme. O generalizare pe scară largă care descrie mecanismele comune printre genurile probiotice studiate include rezistența la colonizare, producerea acizilor grași cu lanț scurt, reglarea tranzitului intestinal, normalizarea microbiotei perturbate și excluderea competitivă a agenților patogeni.

Unele dintre bolile care ar putea fi gestionate mai bine prin creșterea cantității de probiotice din corp, prin alimente sau suplimente, includ diareea, constipația, boala inflamatorie intestinală, sindromul colonului iritabil, infecțiile fungice, infecții ale tractului urinar, gingivita, intoleranța la lactoză, dermatita atopică (eczemă), infecții ale căilor respiratorii superioare (infecții ale urechii, răceală obișnuită, sinuzită) și sepsisul (în special la sugari).

Alimentele fermentate, cum sunt iaurtul și murăturile, de exemplu, găzduiesc o serie de bacterii bune de care organismul beneficiază. Există, de asemenea, băuturi fermentate precum kombucha (ceai fermentat) sau kefir (băutură lactată fermentată) care pot introduce probiotice suplimentare în dieta unei persoane. De asemenea, cu acordul medicului, se pot lua suplimente alimentare cu probiotice.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cell Reports Medicine - Effects of Lactobacillus reuteri supplementation on the gut microbiota in extremely preterm infants in a randomized placebo-controlled trial
https://www.cell.com/cell-reports-medicine/fulltext/S2666-3791(21)00017-3
1. Studiul „Effects of Lactobacillus reuteri supplementation on the gut microbiota in extremely preterm infants in a randomized placebo-controlled trial”, apărut în Cell Reports Medicine (2021). DOI: 10.1016/j.xcrm.2021.100206, autori: Magalí Martí et al.
NCBI - Role of Lactobacillus reuteri in Human Health and Diseases
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5917019/
Cleveland Clinic - Probiotics
 https://my.clevelandclinic.org/health/articles/14598-probiotics


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0