A dormi sau nu impreuna cu copilul mic?

In general, sunt de evitat pozitiile absolutiste care inhiba instinctul parental sau nu tin cont de anumite circumstante. Cu toate acestea, da, ca regula generala, putem afirma ca a ne incuraja sa lasam copiii sa doarma singuri, nu-i un lucru tocmai rau. Spun sa „ne incurajam” pe noi parintii deoarece, in cele mai multe cazuri, acest dormit impreuna este initiat si sustinut, mai mult sau mai putin constient, de catre parinti.

Cum ajung parintii sa imparta patul cu copiii? Pai, pe de-o parte, avem nevoi de tot soiul si, pe de alta parte, o placere intensa de partea celor mici sau mai putin mici. Stim, poate, ca intalnirea dintre o nevoie si o placere naste dependente, mai mult sau mai putin sanatoase. 

Nevoile parintilor

De multe ori, parinti au dificultati in a se separa, in general. Ca tot omul, in fata unei potentiale separari, ne angoasam, ne nelinistim. O separare inseamna sa schimbi ceva vechi, care, indiferent daca este bun sau rau, este cunoscut si inseamna sa primim in viata noastra acel ceva nou despre care nu stim daca este bun sau periculos. Vedeti? Experientele trecute ne seteaza un anumit pattern de reactie, ca o memorie implicita si, in functie de cat de periculos am trait separarile, vom simti o neliniste mai mare sau mai mica, tolerabila sau intolerabila. A te separa nu-i treaba usoara.

De exemplu, cand apare un bebelus, mai ales primul bebelus, ne confruntam cu o separare; ne separam de statutul de adult liber, cu responsabilitati limitate si intelegem, uneori dureros, ca deciziile noatre viitoare vor trebui sa tina cont de existenta altcuiva. Cu alte cuvinte, iubim copiii, dar detestam responsabilitatea – asa cum obisnuiesc sa spun parintilor nelinistiti. Chiar daca suna neobisnuit, este natural sa „detestam” responsabilitatile, asta nu inseamna ca le refuzam, ca nu le asumam, dar ne ajuta sa constientizam faptul ca este opusul placerii.

De cele mai multe ori, parintii se simt vinovati de frustrarile pricinuite de copil, au senzatia ca nu sunt parinti buni daca se simt obositi si frustrati de consumul de timp si energie pe care-l presupune cresterea unui copil, mai ales in primii ani de viata.

Vinovatia neconstientizata, negandita, va determina o anumita ambivalenta in raport cu copilul, iar acest lucru este deseori reflectat in dificultatea parintilor de a intarca copilul, de a-l muta in patul si camera lui... ca si cum l-ar abandona.

In alte cazuri, parintii se vor refugia in acest „dormit cu copilul” pentru a pastra o anumita distanta in cuplu sau pentru a amana o revizuire a relatiei de cuplu. Copiii pot dormi singuri si pot gestiona aceasta separare in masura in care si parintii isi pot elabora motivele mai putin constiente pentru care au nevoie de acest lucru. Probabil ca o intrebare buna ar fi: „Oare de ce am nevoie sa dorm cu copilul?”. Dupa ce treceti de raspunsul standard – „Nu doarme singur” – veti gasi poate cateva raspunsuri care sa va ajute. Poate fi util sa discutati aceste aspecte macar in cateva sedinte de consiliere cu terapeuti formati in psihoterapia copilului.

Imparatul pernelor

Da, titlul acesta are legatura cu romanul „Imparatul Mustelor” de William Golding. Pe foarte scurt, cartea este o metafora a pulsiunilor si instinctelor primare ale copiilor, neordonate si nelimitate de prezenta adultilor. Pentru copil, cucerirea acestui teritoriu este o placere imensa, dar cu un cost destul de mare in detrimentul dezvoltarii autonomiei si independetei. De asemenea, o prea mare placere naste multa vinovatie, iar copilul este absolut nepregatit sa se autolimiteze, sa se ordoneze sau sa se autocontina. La nivel fantasmatic, devine partenerul parintelui sau parintilor sai si-si gaseste un loc acolo unde nu-i este locul: in cuplul parental.

Copilul este un membru al familiei – evident – dar nu poate fi un membru al cuplului adult. Putem argumenta ca unele cupluri sunt separate. Ei bine, cu atat mai mult, este nevoie ca fiecare membru al familiei mononucleare sa doarma in patul si in viata sa. Limitarile securizeaza, copiii au nevoie sa ne auda spunand „Nu” pentru ca intre granitele acestor refuzuri se naste un spatiu de securitate in care se pot dezvolta armonios. 

Consideratii generale

Traim intr-o cultura din ce in ce mai preocupata de intelegerea fenomenelor psiho-emotionale, de felul in care ne dezvoltam ca indivizi, o cultura ce incurajeaza autonomia si independenta. Factorul cultural este inevitabil prezent si in spatiul intim al familiei... De exemplu, o mama refuza sa-i dea copilului coca-cola, explicand ca este nesanatoasa si-i face rau. Au facut pana si experimente pseudo-stiintifice... In cele din urma mama a cedat si i-a permis fiului sa bea coca-cola. Copilul a intrebat, in prezenta mamei: „Mama vrea sa-mi faca rau, daca mi-a dat sa beau coca-cola?” Poate ca o pozitie echilibrata este sa nu blamam excesiv, dar nici sa nu incurajam ceea ce ar putea sa-i faca rau. Asadar, poate ca sunt momente in care copilul are nevoie de prezenta noastra peste noapte, dar nu putem sa-i dam coca-cola la fiecare masa. 

Tot referitor la cultura as mai mentiona ca exista culturi in care dormitul impreuna este o practica curenta. Se pare ca in societatile mai arhaice sau sarace, dormitul impreuna confera o mai buna gestionare a resurselor de caldura si spatiu, o anumita senzatie de securitate in raport cu „exteriorul” potential periculos. Acest lucru face ca dormitul impreuna sa aiba un anumit sens si o importanta, limitand fantasmele copilului sau nevoile inconstiente ale parintelui. In schimb, in cultura noastra pare putin straniu sa ai o camera de copil goala si un dormitor suprapopulat, nu-i asa?

Ce spun expertii

Daca un bebelus este mai mic de 6 luni, expertii recomanda ca cel mai bun loc in care micutul poate sa doarma este pe spate, in patutul lui, sau intr-un cosulet special, in aceeasi camera cu mama. Acest lucru se aplica atat in privinta orelor de somn din timpul zilei, cat si in privinta noptii.

Chiar daca nu planuiesti sa dormi in acelasi pat cu bebelusul, in mod regulat, pot fi momente in care ti se pare mai simplu sa il aduci in patul vostru, ca sa il linistesti sau ca sa il hranesti. Specialistii spun ca este important sa cunoastem acele situatii cand nu este tocmai sigur sa dormim cu bebelusul in acelasi pat.

Exista anumite circumstante in care nu ar trebui sa incerci sa dormi cu bebelusul in patul vostru, deoarece exista un risc crescut in privinta sindromului mortii subite la sugar. Asa ca nu uita ca exista anumiti factori care cresc semnificativ riscul sindromului mortii subite la bebelusi. Nu imparti acelasi pat cu bebelusul tau daca tu si partenerul (sau doar partenerul):

* ati consumat alcool, ati luat medicamente ori alte substante (interzise) care contribuie la senzatia de moleseala (va simtiti fara vlaga, somnorosi)

 *fumati sau folositi tigari electronice, chiar daca nu fumati niciodata in pat sau in locuinta,

* bebelusul vostru are sub 3 luni, s-a nascut prematur (inainte de 37 de saptamani) sau a avut o greutate mica la nastere (mai putin de 2,5 kilograme).

Expertii sugereaza ca nu ar trebui sa dormim in acelasi pat cu bebelusul cand ne simtim extrem de obositi. Alcoolul sau drogurile ori anumite medicamente pot afecta memoria mamei sau a partenerului, iar astfel, persoana poate sa uite ca bebelusul este in pat sau pe canapea, alaturi.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0