Malformațiile congenitale pot fi asociate cu consumul de alcool al tatălui

Potrivit unui studiu observațional realizat pe 529.090 de cupluri, a existat o creștere cu 35% a riscului de malformații congenitale la nou-născuți dacă tatăl a consumat în mod regulat alcool în lunile de dinainte de concepție.

Un studiu¹ publicat în JAMA Pediatrics a constatat că alcoolul băut de tată este asociat cu un risc crescut de anomalii ale spermatozoizilor, care ar putea duce la defecte ale fătului, cum ar fi bolile cardiace congenitale, anomalii ale membrelor, fisuri și anomalii ale tractului digestiv. Asocierea dintre consumul de alcool și defectele congenitale a fost studiată în trecut în special la mame, dar cercetătorii au început să analizeze mai atent modul în care consumul de alcool al tatălui afectează urmașii.

DOC EXPERT INSIGHTS

Studiul se adaugă la un număr tot mai mare de dovezi cum că aportul de alcool poate afecta negativ sănătatea viitorului copil, indiferent că mama este persoana care consumă alcool sau tatăl. Nu este clar de ce alcoolul consumat de tată poate duce la malformații congenitale, dar dovezile timpurii sugerează că alcoolul modifică forma, dimensiunea și motilitatea spermei și ar putea modifica și ADN-ul transmis copiilor. Totuși, se pare că riscurile de defecte congenitale rămân scăzute.

Oamenii de știință consideră că acest studiu arată că nu ar fi rău ca ambii parteneri să fie la fel de responsabili în ceea ce privește momentul în care intenționează să aibă un copil și ambii să țină cont de starea lor de sănătate și de consumul diferitelor substanțe nocive.

Alcoolul consumat de tați în preconcepție, nociv pentru sănătatea viitorilor copii?

Pentru studiul de față, cercetătorii au recrutat 529.090 de cupluri care intenționau să conceapă în decurs de 6 luni. Dintre cuplurile participante, 364.939 tați nu consumau alcool înainte de concepție (definit ca cel puțin o dată pe săptămână), iar 164.151, da.

Echipa de cercetare a urmărit apoi rata defectelor congenitale raportate de părinți la 42 de zile de la nașterea copilului. Au fost raportate 609 defecte congenitale totale, inclusiv anomalii cardiace congenitale, anomalii ale membrelor, anomalii ale tractului digestiv și defecte ale tubului neural.

Printre copiii taților care au consumat alcool, au existat 363 de defecte congenitale. Printre ai taților care nu au consumat alcool, au existat 246 de defecte congenitale. Echipa de cercetare a descoperit că bebelușii aveau un risc cu 35% mai mare de a avea un defect congenital dacă tatăl lor bea în mod regulat o dată pe săptămână sau mai mult în cele 6 luni de dinainte de concepție. 

Potrivit cercetătorilor, dovezile epidemiologice sugerează că alcoolul băut de tați înainte de concepție poate afecta celulele spermatozoizilor și poate crește riscul de apariție a defectelor congenitale. Cercetătorii sugerează, de asemenea, că descoperirile ar trebui să funcționeze ca o îndrumare privind consumul de alcool patern pentru a reduce aceste riscuri.

De ce alcoolul consumat de tată ar putea avea acest impact asupra copilului?

Din punct de vedere istoric, mamele au fost sfătuite să nu bea alcool înainte de concepție și în timpul sarcinii, dar nu li s-au oferit și taților aceste sfaturi. Fertilitatea poate fi privită, însă, ca un „sport de echipă”, potrivit cercetătorilor, deci eventuala povară a anumitor măsuri de prevenire a problemelor de sănătate ale fătului trebuie purtată de ambii părinți.

Și o revizuire² a 55 de studii a constatat, de asemenea, o corelație puternică între consumul de alcool al tatălui și bebelușii născuți cu un defect congenital, cum ar fi bolile congenitale de inimă. Potrivit acelei analize, consumul de alcool cu trei luni înainte de concepție a fost asociat cu un risc crescut cu 44% de defecte cardiace congenitale. Mai mult, riscul era și mai mare la copiii ai căror tați consumau alcool în exces.

Oamenii de știință spun că efectele alcoolului nu sunt permanente și ar putea dura cam trei luni ca sperma să devină din nou sănătoasă odată ce consumul de alcool se oprește. Cu alte cuvinte, dacă tatăl și mama nu consumă deloc alcool timp de câteva luni înainte de concepție, contribuie la scăderea și mai mare a riscului viitorului copil de a avea defecte congenitale.

Autorii studiului concluzionează că, deși rezultatele sugerează că și tații trebuie să fie atenți la stilul de viață înainte de concepere, acestea nu indică și cât alcool înseamnă prea mult pentru a influența riscul copilului de defecte congentiale, întrebare la care ar fi necesar să răspundă alte cercetări viitoare.

Ce pot face bărbații înainte de conceperea unui copil?

Potrivit CDC, sănătatea ambilor părinți este importantă înainte de conceperea copilului. În lunile premergătoare conceperii, e bine ca viitorul tată să țină cont de următoarele îndrumări:

Să prevină sau să își trateze eventualele boli cu transmitere sexuală

Dacă a decis împreună cu partenera să aibă un copil, e bine ca bărbatul să se testeze pentru boli cu transmitere sexuală și, dacă este bolnav, să meargă la medic pentru tratament. Consecințele unei boli cu transmitere sexuală pot fi extrem de periculoase pentru gravidă și făt.

Să renunțe la fumat și la excesul de alcool

Fumatul, drogurile și consumul excesiv de alcool sunt dăunătoare sănătății personale, iar fumatul pasiv poate scurta viața și poate îmbolnăvi copiii și adulții care stau în jurul fumătorului. O femeie însărcinată care este expusă la fumatul pasiv are un risc cu 20% mai mare de a naște un copil cu greutate mică decât femeile care nu sunt expuse fumului de țigară în timpul sarcinii. În plus, drogurile și consumul excesiv de alcool pot cauza infertilitate în rândul bărbaților. Dacă viitorul tată dorește să renunțe la aceste vicii, dar nu știe cum, e necesar să se adreseze medicului de familie sau unui psihoterapeut.

Să ajungă la o greutate sănătoasă

Persoanele supraponderale sau obeze prezintă un risc mai mare pentru multe afecțiuni grave, inclusiv boli de inimă, diabet de tip 2 și anumite tipuri de cancer. În plus, obezitatea în rândul bărbaților este asociată direct cu creșterea infertilității masculine. Cheia obținerii și menținerii unei greutăți sănătoase nu este legată de modificările dietetice pe termen scurt. 

O greutate normală se obține și se păstrează printr-un stil de viață sănătos pe termen lung, care include atât o alimentație fără exces de grăsimi saturate, produse cu zahăr și făină albă, cât și activitate fizică regulată. Dacă viitorii tați au probleme de greutate, pot cere sfatul medicului de familie sau al unui nutriționist acreditat.

 

Sursă foto: Shutterstock
JAMA Pediatrics - Association of Preconception Paternal Alcohol Consumption With Increased Fetal Birth Defect Risk
https://jamanetwork.com/journals/jamapediatrics/article-abstract/2778779
1. Studiul „Association of Preconception Paternal Alcohol Consumption With Increased Fetal Birth Defect Risk”, apărut în JAMA Pediatr.19 aprilie 2021. doi:10.1001/jamapediatrics.2021.0291, autori: Qiongjie Zho et al.
Oxford Academic - Parental alcohol consumption and the risk of congenital heart diseases in offspring: An updated systematic review and meta-analysis
https://academic.oup.com/eurjpc/article/27/4/410/5924865
2. Studiul „Parental alcohol consumption and the risk of congenital heart diseases in offspring: An updated systematic review and meta-analysis”, apărut în European Journal of Preventive Cardiology, Volume 27, Issue 4, 1 Martie 2020, Pages 410–421, https://doi.org/10.1177/2047487319874530, autori: Senmao Zhang et al.
CDC - Before Pregnancy. Information for Men 
https://www.cdc.gov/preconception/men.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0