Cu copilul la logoped – cand si de ce sa mergi?
Cu copilul la logoped – cand si de ce sa mergi?
Cu copilul la logoped – cand si de ce sa mergi?
Un logoped este un terapeut care se ocupă de persoanele care au probleme de comunicare din cauza unui deficit de vorbire, înțelegere sau înghițire, fie că este vorba despre copii sau adulți. Ce probleme de vorbire pot avea copiii, se pot vindeca sau nu și când e cazul să mergi cu cel mic la o clinică de logopedie?
Pe măsură ce înaintează în vârstă, copiii încep să vorbească din ce în ce mai mult și mai clar. Ce te faci însă dacă micuțul tău nu se grăbește să facă progrese la capitolul vorbire? De unde știi când e momentul să apelezi la un specialist pentru corectarea micilor probleme de vorbire ale acestuia?
Ei bine, copiii care merg deja la grădiniță sunt observați de cadrele didactice, care pot atenționa părinții dacă observă că o asemenea problemă persistă prea mult timp. Pentru un părinte poate fi extrem de dificil să accepte faptul că există o problemă cu copilul lui, însă într-o asemenea situație trebuie înțeles că e mai bine să se meargă la specialist pentru a o remedia cât mai rapid.
Ce se tratează prin logopedie?
Logopedia este o ramură a terapiei care se ocupă cu evaluarea și tratamentul tulburărilor de vorbire, limbaj, comunicare și înghițire. Prin logopedie se tratează o gamă largă de afecțiuni care pot afecta modul în care o persoană vorbește, înțelege limbajul, articulează sunete sau procesează informații auditive. Printre principalele probleme tratate prin logopedie se numără:
- Tulburări de articulare, adică dificultăți în pronunțarea corectă a sunetelor, cum ar fi omiterea, deformarea sau substituirea acestora;
- Tulburări de limbaj, adică probleme de înțelegere sau exprimare a limbajului, fie că este vorba de limba vorbită, scrisă sau gestuală;
- Tulburări de fluența vorbirii, cum ar fi bâlbâiala sau vorbirea prea rapidă (tahifemie);
- Tulburări de voce, adică probleme legate de ton, intensitate sau calitatea vocii;
- Afazie, care este pierderea parțială sau totală a abilității de a vorbi sau a înțelege limbajul, de obicei cauzată de un accident vascular cerebral sau de alte leziuni cerebrale;
- Disfagie, adică dificultăți de înghițire, care pot fi tratate cu tehnici de reabilitare pentru a preveni complicații cum ar fi aspirația alimentelor;
- Autism: copiii și adulții cu autism pot fi tratați la o clinică de logopedie pentru a reuși să dezvolte abilități de comunicare și interacțiune socială.
Ce probleme de vorbire pot apărea la copii?
O problemă de vorbire face referire la pronunțarea deficitară a unor litere, silabe sau cuvinte. Problemele de comunicare, pe de altă parte, fac referire la incapacitatea copilului de a se exprima astfel încât să poată comunica.
Problemele de vorbire care pot apărea la cei mici sunt:
- Dificultăți de articulare a sunetelor
- Tulburări de ritm și fluență (cunoscute în popor sub denumirea de „bâlbâială”)
- Probleme de rezonanță a vocii
Problemele de comunicare întâlnite uneori la cei mici sunt:
- Dificultăți de înțelegere și procesare a limbajului
- Greutăți în exprimare
- Tulburări cognitive care afectează comunicarea - memoria, atenția, capacitatea de organizare
De regulă, preșcolarii au asemenea probleme de vorbire. La unii copii, toate acestea se rezolvă mai devreme, la vârsta de 3‑4 ani, în timp ce la alții se rezvolvă mai târziu. Copilul ar trebui, până la vârsta de 3 ani, să formeze deja propoziții scurte și să se facă înțeles, chiar dacă are încă greutăți la pronunție sau la articularea unor sunete. În caz contrar, e recomandată o vizită la logoped. De asemenea, dacă micuțul tău are încă asemenea dificultăți de vorbire și a depășit deja vârsta de 6 ani, nu ar strica să mergi cu el la o ședință în cabinetul logopedului, pentru a te lămuri cu privire la această situație.
Dificultățile de vorbire afectează și capacitatea copiilor de a învăța să scrie. Așadar, până când ajunge la vârsta la care trebuie să meargă la școală, copilul trebuie să își rezolve deja micile greutăți în vorbire.
Strategii de tratament utilizate de logoped
Un logoped nu tratează numai dificultățile de vorbire și de natură cognitivă, ci și problemele de înghițire. Acesta folosește mai multe strategii pentru tratarea problemelor, printre care și:
Activități educative prin joacă
Terapeutul va interacționa cu copilul prin joacă, folosind cărți, jucării, imagini sau diverse activități pentru a-i stimula dezvoltarea vorbirii. De asemenea, acesta va folosi repetiția pentru a-l face pe cel mic să înțeleagă.
Terapia pentru articularea sunetelor
În timpul activităților distractive, logopedul folosește în mod repetitiv sunetele problematice pentru copil, îndemnându-l să facă același lucru. Logopedul îi va arăta celui mic cum își folosește limba și buzele pentru a pronunța o anumită litera, precum litera „r”.
Terapia prin masaj și stimulare facială
Un logoped poate apela la masajul facial și la exerciții pentru limbă, buze și maxilar, pentru a fortifica musculatura facială.
Cum decurge o ședință de logopedie pentru un copil?
O ședință de logopedie pentru un copil este adaptată în funcție de vârsta, nevoile și dificultățile specifice ale acestuia. În general, ședințele de logopedie pentru copii sunt interactive, ludice și structurate astfel încât să le mențină atenția și să faciliteze progresul prin jocuri și activități creative, așa cum am discutat. Iată cum poate decurge o astfel de ședință:
Evaluarea inițială
Un logoped evaluează dificultățile copilului și stabilește un plan de tratament personalizat. Acesta discută cu părinții despre istoricul medical și dezvoltarea copilului și evaluează abilitățile de vorbire, limbaj și comunicare prin teste standardizate și observații în timpul activităților de joc.
Stabilirea obiectivelor
Pe baza evaluării, se stabilesc obiective specifice care vor ghida intervenția. De exemplu, logopedul poate să urmărească îmbunătățirea pronunției unui sunet specific sau dezvoltarea vocabularului.
Activități de terapie
Acestea au ca obiectiv învățarea și corectarea abilităților de comunicare. Activitățile sunt adaptate nevoilor copilului și includ jocuri educative, imagini, cărți, cântece, puzzle-uri, toate având scopul de a-l stimula pe cel mic să vorbească, să repete sunete și cuvinte corecte. Pentru copiii cu dificultăți de articulare, logopedul poate lucra la exerciții de mișcare a buzelor și limbii sau repetarea sunetelor problematice. În cazul tulburărilor de limbaj, se folosesc exerciții care stimulează dezvoltarea vocabularului și a capacității de înțelegere.
Feedback și consolidare
Consolidarea progresului și încurajarea eforturilor copilului sunt foarte importante. Logopedul oferă feedback imediat, lăudând copilul pentru reușitele sale și corectându-l în mod constructiv atunci când este nevoie și îi explică într-un mod potrivit pentru vârsta lui cum să îmbunătățească anumite aspecte ale vorbirii sau comunicării.
Implicarea părinților
Continuarea exercițiilor acasă pentru a sprijini progresul este crucială. La finalul fiecărei ședințe, logopedul discută cu părinții despre ce activități pot face acasă cu copilul pentru a consolida abilitățile dobândite. Aceștia primesc indicații clare despre cum să susțină copilul în activitățile zilnice care implică vorbirea și comunicarea.
O ședință de logopedie durează, de obicei, între 30 și 60 de minute, în funcție de vârsta și nivelul de atenție al copilului. Frecvența ședințelor poate fi de 1-2 ori pe săptămână, dar variază în funcție de severitatea tulburărilor și de progresul copilului.
În cât timp se rezolvă aceste probleme de vorbire la logoped?
Durata necesară pentru a rezolva o problemă tratată la logoped variază foarte mult în funcție de mai mulți factori, cum ar fi natura și severitatea tulburării, vârsta copilului, frecvența ședințelor de terapie, dar și cooperarea și implicarea copilului și a familiei. În general, durata poate fi de la câteva săptămâni până la câțiva ani.
În principiu, tulburările de articulare (cum ar fi pronunția greșită a unor sunete) pot fi corectate în câteva luni, cam până în jumătate de an, în funcție de complexitatea sunetelor implicate. Tratarea bâlbâielii poate varia foarte mult: uneori îmbunătățirile apar în câteva luni, dar există cazuri care necesită ani de intervenție și monitorizare. Tulburările de limbaj (dificultăți în exprimarea sau înțelegerea limbajului) necesită adesea o perioadă mai lungă, de la câteva luni până la câțiva ani, mai ales dacă implică dificultăți semnificative în dezvoltarea limbajului.
E bine de reținut că intervenția timpurie a unui logoped poate accelera progresul. Copiii care încep terapia la o vârstă mai mică tind să aibă rezultate mai rapide decât cei care încep mai târziu. De asemenea, copiii care urmează ședințe de logopedie de 1-2 ori pe săptămână pot progresa mai rapid decât cei care au o frecvență mai redusă. Totodată, implicarea părinților în exersarea tehnicilor acasă este esențială pentru consolidarea progresului.
Multe dintre problemele tratate la logopedie se pot îmbunătăți semnificativ sau chiar se vindecă în totalitate, în funcție de natura și severitatea tulburării, de momentul în care începe terapia și de implicarea copilului și a familiei. Multe probleme legate de pronunția incorectă a sunetelor pot fi complet corectate, mai ales dacă se intervine la o vârstă fragedă. Bâlbâiala, de asemenea, poate fi complet vindecată.
În ce privește întârzierile de limbaj sau dificultățile de înțelegere și exprimare, copiii care au aceste probleme pot face progrese majore, învățând să comunice mai eficient. Deși uneori poate rămâne un mic decalaj față de colegii lor, mulți copii ajung să comunice aproape normal.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinc - Speech Therapy
https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/22366-speech-therapy
Forbrain - Speech Therapy for Kids: Enhancing Communication Skills
https://www.forbrain.com/speech-therapy-for-kids/
Te-ar mai putea interesa și...


