19 Noiembrie - Ziua Mondială de Luptă pentru Prevenția Abuzului și Violenței asupra Copiilor

Abuzul și violența împotriva copiilor reprezintă o realitate dură a zilelor noastre. Fie că este fizic, sexual sau emoțional, abuzul lasă urme adânci și afectează grav dezvoltarea copilului.

Ziua Mondială de Luptă pentru Prevenția Abuzului și Violenței asupra Copiilor

Milioane de copii cad pradă anual diverselor forme de abuz. Ziua Mondială de Luptă pentru Prevenția Abuzului și Violenței asupra Copiilor se sărbătorește anual pe 19 noiembrie, în încercarea de a spori conștientizarea acestei probleme acute și de a mobiliza instituțiile, organizațiile și populația spre prevenirea și rezolvarea cazurilor de abuz.

Află în cele ce urmează de ce sunt abuzați copiii de către părinți, cum influențează pandemia de COVID-19 fenomenul de abuz asupra copiilor și ce se poate face pentru prevenirea abuzului și violenței îndreptate asupra copiilor.

De ce sunt copiii abuzați fizic și emoțional de părinți?

Abuzul emoțional este una dintre cele mai frecvente și dăunătoare forme de maltratare a copiilor și poate avea un impact pe tot parcursul vieții, afectându-le stima de sine, capacitatea de a se simți în siguranță și iubiți, precum și modul în care vor relaționa cu cei din jur. 

Abuzul emoțional înseamnă batjocorirea unui copil, utilizarea unor apelative jignitoare în adresare, învinovățirea copilului, folosirea cuvintelor dure pentru a-i critica mereu comportamentele și utilizarea fricii pentru a-i controla aceste comportamente.
Există o multitudine de motive și factori care fac ca adulții să-i maltrateze fizic pe copii. Părinții pot fi total conștienți de amploarea forței pe care o folosesc în timpul lovirii unui copil. Lipsa cunoștințelor despre metodele alternative de disciplină pozitivă duce la utilizarea frecventă a disciplinei nepotrivite și dure, precum pedeapsa fizică. 

Factori care favorizează abuzul asupra copiilor

Printre factorii care contribuie la abuzul fizic și/sau emoțional asupra copiilor se numără:

  • Unul sau ambii părinți au fost abuzați în copilărie și continuă ciclul cu propriul lor copil.
  • Părinții nu au fost abuzați în copilărie, dar le lipsesc abilitățile parentale.
  • Părinții au așteptări nerealiste în ceea ce privește comportamentul și capacitățile copilului.
  • Părinții are dificultăți în a-și controla și gestiona sentimentele de furie și stresul.
  • Părinții nu se înțeleg, se lovesc între ei și lovesc și copilul.
  • Unul sau ambii părinți fac abuz de alcool.

De cele mai multe ori, părinții doresc binele pentru copiii lor și nu vor să le facă rău. Dar unii ajung să-și maltrateze copiii din frustrare, din cauza lipsei de cunoștințe despre ceea ce sunt capabili să facă și să înțeleagă copiii la diferite vârste și, nu în ultimul rând, unora le lipsesc abilitățile și strategiile pentru a răspunde la comportamentele dificile ale copiilor în moduri adecvate vârstei.

Părinții pot avea nevoie de ajutor pentru a învăța să nu-și mai abuzeze copiii

Pentru a opri abuzul și a preveni consecințele acestuia asupra vieții copiilor, familiile trebuie să devină conștiente de modul în care își tratează copiii. De asemenea, trebuie să știe cât de dăunător este comportamentul lor și consecințele pentru viitorul copiilor. 
Copiii care sunt expuși la violență la începutul vieții sunt mai predispuși să aibă probleme de sănătate, să fie deprimați, să aibă o stimă de sine scăzută, să eșueze la școală și chiar să devină agresori ei înșiși mai târziu. Părinții care își maltratează copiii pot avea nevoie de ajutor provenit dintr-o sursă externă, cum ar fi un program de educație pentru părinți, un psiholog sau un alt tip de consilier.

Violența în familie poate duce la violența juvenilă

Violența juvenilă - agresiunile pe care copilul le exercită asupra altor persoane, în special asupra altor copii - poate apărea din mai multe cauze, cum ar fi prezența unui model infracțional în familie sau abuzul unor membrii ai familiei asupra copilului. Și consumul excesiv de alcool în familie și neglijența părinților sau a tutorilor, precum și nepăsarea acestora în ceea ce privește activitățile copilului (dezinteresul față de școală, față de prietenii pe care copilul îi are etc.) pot duce la violență juvenilă. Adulții care se ocupă de copii trebuie să se gândească bine ce exemplu le dau acestora și să discute cu ei despre școală, despre alți copii, despre sentimentele pe care le au față de alte persoane și față de diverse activități.

Cum impactează pandemia de COVID-19 fenomenul de abuz asupra copiilor?

Odată cu creșterea ratei șomajului, închiderea școlilor la nivel național și ordinele autorităților de a rămâne la domiciliu, pandemia de COVID-19 a schimbat brusc și semnificativ viața de zi cu zi a copiilor mici și a familiilor din întreaga lume. Mai ales stresul cauzat de situația mondială actuală prezintă un risc semnificativ pentru violența familială crescută, inclusiv abuzul asupra copiilor. 

Deși ratele raportate de abuz asupra copiilor au părut să fie mai reduse în timpul izolării, acest lucru se întâmplă în realitate deoarece autoritățile responsabile cu grija pentru copii nu au mai putut verifica ce se întâmplă la domiciliul acestora. În acest context, organizațiile de sănătate publică subliniază riscul crescut de abuz asupra copiilor, în special în rândul familiilor care au fost abuzive înainte de pandemie și în familiile care se confruntă cu instabilitate economică, cum ar fi pierderea neprevăzută a locurilor de muncă, rezultată din recesiunea economică asociată cu pandemia.

Unele dintre riscurile protecției copiilor în timpul pandemiei sunt:

Maltratarea fizică și psihică

  • Neglijarea copiilor de către familie
  • Creșterea cazurilor de violență fizică asupra copiilor
  • Creșterea cazurilor de abuz verbal asupra copiilor

Violența separată în funcție de gen

  • Creșterea riscului de exploatare sexuală 
  • Forțarea copiilor să se căsătorească la vârste fragede, nepotrivite

Deteriorarea sănătății mentale

  • Stresul copiilor cauzat de moartea unui părinte sau a persoanei care avea grijă de ei
  • Agravarea eventualelor probleme de sănătate mentală ale copilului de dinainte de pandemie

Cum se pot preveni abuzul și violența asupra copiilor?

Decenii de cercetare au arătat că educația primită de copii acasă este cea mai puternică modalitate de prevenire a problemelor de comportament în anii adolescenței și ai maturității: un copil corect crescut are toate șansele să devină la maturitate un părinte bun, care să nu-și abuzeze copiii

  • Primii ani sunt o perioadă critică în viața unui copil, când acesta învață abilități interpersonale de bază, rezolvarea problemelor și autocontrolul. Acești primi ani sunt un moment bun pentru ca familiile să-și învețe copiii să aibă un comportament pozitiv și să le dezvolte abilitățile necesare pentru a se înțelege cu cei din jur. 
  • Copiii trebuie învățați să-și exprime, dar să-și controleze furia și să rezolve conflictele în moduri non-violente. Copiii învață prin imitație și prin observare, iar una dintre principalele modalități de educare a copiilor mici este ca adulții să predea prin exemplu. Astfel, adulții trebuie să învețe cum să-și controleze și să-și exprime propria furie în moduri non-violente, astfel încât acțiunile lor să le arate copiilor mici cum să se comporte.
  • Este nevoie, de asemenea, ca autoritățile să inițieze legi și proiecte în sprijinul copiilor și să aibă în vedere pedepse severe pentru neglijarea, hărțuirea, abuzul și violența asupra copiilor. Este nevoie și de programe naționale axate pe primii ani ai copilului și pe rolul important al adulților și al comunităților în prevenirea cazurilor de abuz, care să educe familiile și comunitățile pentru a crea medii timpurii care să protejeze copiii de violență.

Ce poate face fiecare dintre noi pentru a preveni abuzul asupra copiilor?

Dacă ești martor la un abuz asupra unui copil (lovituri, injurii, amenințări cu abandonarea sau cu pedepse fizice etc.), poți încerca o discuție cu agresorul, dacă ți se pare că este vorba de părintele sau de o rudă a copilului („Vă pot ajuta cu ceva?” sau „Și eu am avut problema asta cu copilul, știți cum am rezolvat-o?”). Sau, poți suna la 112 pentru a declara ce ai văzut și auzit și, eventual, a primi instrucțiuni. Dacă poți face o fotografie sau o înregistrare cu telefonul, acestea le pot fi de ajutor autorităților în identificarea agresorilor. 

De asemenea, în România există Telefonul Copilului: la numărul 116 111, oricine poate face o sesizare de abuz asupra copiilor, inclusiv copiii pot solicita sprijin dacă sunt victime ale abuzului. Există, de asemenea și o platformă de consiliere online pentru copii, disponibilă 24 de ore din 24: www.116111.ro.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
https://www.shutterstock.com/image-photo/stop-violence-against-children-child-abuse-1521080426
Bibliografie:
American Psychological Association - World Day for the Prevention of Child Abuse
https://www.apa.org/pi/prevent-violence/programs/international-day
UNICEF - Technical Note: Protection of Children during the Coronavirus Pandemic 
https://www.unicef.org/media/65991/file/Technical%20note:%20Protection%20of%20children%20during%20the%20coronavirus%20disease%202019%20(COVID-19)%20pandemic.pdf
Salvați Copiii - Cum poate fi sesizat un abuz asupra copiilor?
https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectie-impotriva-violentei/cum-poate-fi-sesizat-un-abuz-asupra-copiilor


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0