Pătlagina (Plantago major): beneficii și contraindicații

Pătlagina (numită la noi și pătlagina mare) este o plantă care a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru a trata numeroase afecțiuni, printre care constipația, tusea, rănile, pielea inflamată și dermatita.

Printre proprietățile pe care le are Plantago major sau Plantago lanceolată se află și: vindecarea leziunilor, acțiunea antitusivă, acțiunea antihemoragică, acțiunea antiinflamatoare, acțiunea diuretică, acțiunea laxativă și acțiunea astringentă.

Compoziție

Oamenii de știință1 au studiat de-a lungul timpului pătlagina sau Plantago major, pentru a afla ce substanțe chimice are în compoziție. Ei au descoperit că planta conține mai mulți compuși chimici activi, printre care flavonoide, polizaharide, terpenoide, lipide și multe alte substanțe. Pătlagina conține și alcaloide, derivați din acizi fenolici, acizi grași, polizaharide și vitamine care contribuie la efectele sale terapeutice specifice.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Studiile2 au arătat că pătlagina este eficientă atât ca remediu pentru vindecarea rănilor, cât și ca agent împotriva ulcerațiilor, agent antidiabetic, agent antidiareic, agent antiinflamator, agent antibacterian și agent antiviral. Totodată, pătlagina combate oboseala, fiind un bun antioxidant și un aliat împotriva radicalilor liberi.

Beneficii pătlagină

Pătlagina este folosită, spun experții, în tratamentul diverselor afecțiuni cum sunt tusea, constipația, infecțiile, febra, sângerările și inflamația.

Frunzele zdrobite sau pisate de pătlagină sunt aplicate topic pentru a trata înțepăturile și mușcăturile de insecte, eczema și rănile sau tăieturile mici. Frunzele și semințele mai sunt folosite și pentru că din ele se extrag compușii chimici benefici ai acestei plante, despre care oamenii de știință au aflat că au proprietăți medicinale.

Studiile efectuate pe animale au sugerat și că extractul de pătlagină (Plantago lanceolată) poate să ajute în procesul de vindecare a rănilor, cel mai posibil datorită proprietăților sale antiinflamatoare, antibacteriene, antifungice, antioxidante și anti-ulcerative. Remediile din pătlagină acționează și ca un calmant (agent analgezic), pentru că are proprietăți imunomodulatoare.

Ajută în cazul infecțiilor respiratorii - Pătlagina ajută la reducerea secreției de mucus din căile respiratorii, ceea ce înseamnă că remediile din această plantă sunt foarte folositoare în tratarea răcelilor, guturaiului, sinuzitei, anumitor forme de alergii cum sunt astmul și rinita alergică sau "febra fânului".

Pentru că pătlagina are și proprietăți antiseptice, ea poate fi folosită și ca remediu pentru durerile în gât, amigdalită și tuse.

Vindecă rănile - Pătlagina are în compoziție un anumit factor de creștere epidermic, ceea ce permite accelerarea procesului de vindecare în cazul rănilor și vânătăilor minore. Se pot folosi frunzele proaspete ale plantei, spălate și lăsate la înmuiat în apă fierbinte. Rana sau leziunea poate fi apoi tamponată cu puțină vată înmuiată în ceaiul de pătlagină, lăsat la răcit în prealabil.

Tratează constipația - Experții în fitoterapie spun că prin consumul de frunze de pătlagină și prin consumul unui ceai de pătlagină se pot calmă simptomele constipației. Pătlagina are proprietăți laxative, iar frunzele sale, atunci când sunt consumate, conțin și multe fibre, care ajută tranzitul intestinal.

Semințele de pătlagină pot fi înmuiate în apă, pentru a se obține un laxativ similar cu psyllium. Se vor folosi una sau două lingurițe de semințe de pătlagină, care se lasă la înmuiat în două căni cu apă.

Tratează înțepăturile și mușcăturile de insecte - Pătlagina este un remediu excelent în cazul neplăcerilor cauzate de insecte. Poți aplica, de exemplu, rapid o cataplasmă sau compresă cu pătlagină, pentru a preveni mâncărimile pielii și pentru a împiedica formarea unor zone umflate și înroșite la locul înțepăturii.

Efecte adverse pătlagină

Potrivit experților americani, nu există efecte adverse cunoscute ale consumului de pătlagină și nu există contraindicații. Cu toate acestea, este posibil ca unii oameni să se confrunte cu diaree și cu hipotensiune arterială atunci când ingerează pătlagină.

Se poate și ca persoanele care au alergii - ca de exemplu alergii cutanate ori alergii alimentare - să fie alergice și la pătlagină.

Este bine ca planta să fie evitată în timpul sarcinii - Femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să știe că folosirea unor suplimente ori remedii din pătlagină s-ar putea să nu fie indicată. Nu există suficiente informații cu privire la cât de sigură este această plantă, așa că cel mai bine este că femeile să evite pătlagina când sunt însărcinate sau alăptează.

Modalități de administrare

Pentru că pătlagină are o paleta largă de întrebuințări, este dificil de spus care este doza recomandată. Cantitatea și tipul de administrare vor depinde de motivul pentru care medicul îți recomandă pătlagină. Este bine să reții, deci, că pătlagina poate fi folosită sub formă de infuzie (ceai), poate fi ingerată sub formă de capsule, există chiar și tinctură de pătlagină, sirop și extract. Înainte de a începe să iei suplimente cu pătlagină, este deosebit de important să discuți cu un medic ori cu un specialist în fitoterapie.

 

Sursa foto: Shutterstock

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Bibliografie:

1. "Plantago major in Traditional Persian Medicine and modern phytotherapy: a narrative review", publicat in 2018, in Electronic physician; Younes Najafian, Shokouh Sadat Hamedi, Masoumeh Kaboli Farshchi, Zohre Feyzabadi.

2. Articol "Chemical constituents and medical benefits of Plantago major", publicat in Biomedicine & Pharmacotherapy, in 2017; Muhammad Bahrain Adom, Muhammad Taher, Muhammad Fathiy Mutalabisin, Mohamad ShahreenAmri, Muhammad Badri, Abdul Kudos, Mohd Wan Azizi, Wan Sulaiman, Pinaki Sengupta, Deny Susanti.

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0