Mononucleoza infectioasa: cauze, simptome si tratament

1. Ce este mononucleoza infecțioasă și de ce i se spune „boala sărutului”?
2. Cauze mononucleoză: rolul virusului Epstein-Barr
3. Cine face cel mai des mononucleoză infecțioasă?
4. Simptome mononucleoză
5. Complicații posibile mononucleoză
6. Cum se pune diagnosticul de mononucleoză infecțioasă?
7. Tratament mononucleoză
8. Mononucleoza și viața de zi cu zi: școală, muncă, sport
9. Poți face de mai multe ori mononucleoza?
10. Există vaccin împotriva Epstein-Barr sau a mononucleozei?

Recomandările Experților DOC

Mononucleoza infecțioasă este o boală contagioasă des întâlnită la adolescenți și tineri, cunoscută popular ca boala sărutului. De cele mai multe ori, este provocată de virusul Epstein-Barr, un virus foarte răspândit în lume. Mulți oameni se infectează cu Epstein-Barr în copilărie, dar mononucleoza infecțioasă apare mai des atunci când infectarea are loc în adolescență sau la adultul tânăr.

Ce este mononucleoza infecțioasă și de ce i se spune „boala sărutului”?

Mononucleoza infecțioasă este o boală contagioasă provocată, în majoritatea cazurilor, de virusul Epstein-Barr (EBV), care face parte din familia herpesvirusurilor. Boala este cunoscută și sub denumirea de boala sărutului, pentru că se transmite frecvent prin sărut, prin contact cu saliva unei persoane infectate. Totuși, mononucleoza infecțioasă nu se ia doar prin sărut. Virusul poate ajunge de la o persoană la alta și prin folosirea la comun a paharelor, tacâmurilor sau sticlelor, tuse sau strănut de la mică distanță și, mai rar, prin sânge sau alte fluide ale organismului. În ciuda faptului că este o boală contagioasă, mononucleoza nu este la fel de „ușor de luat” ca răceala sau gripa, dar riscul există, mai ales în colectivități (liceu, tabere etc.).

Cauze mononucleoză: rolul virusului Epstein-Barr

Principalul „vinovat” pentru mononucleoza infecțioasă este virusul Epstein-Barr. Se estimează că până la 90–95% dintre adulți au intrat în contact cu Epstein-Barr la un moment dat în viață, de multe ori fără să știe, pentru că infecția trece uneori aproape neobservată. Odată ce ai fost infectat, virusul rămâne latent în organism pentru toată viața (nu dispare complet); la unele persoane, Epstein-Barr poate fi asociat cu alte boli mai târziu în viață, inclusiv anumite tipuri de limfom sau boli autoimune, deși aceste situații sunt rare raportat la numărul mare de oameni infectați. Deși mononucleoza infecțioasă este cel mai cunoscut tablou clinic legat de Epstein-Barr, virusul poate provoca și alte manifestări, în special la persoanele cu imunitate scăzută.

Important de știut:

perioada de incubație (de la momentul infectării până la apariția simptomelor) este, în medie, de 4–6 săptămâni;

persoana cu mononucleoză infecțioasă poate fi contagioasă atât înainte de apariția simptomelor, cât și o perioadă după ce se simte mai bine;

Epstein-Barr poate fi eliminat în salivă, intermitent, luni sau chiar ani după infecția inițială, chiar dacă mononucleoza a trecut demult.

De aceea, este imposibil să „controlezi” complet transmiterea, dar anumite măsuri pot reduce riscul: evitarea sărutului și a împărțirii obiectelor de băut cu persoane care au simptome de mononucleoza sau boală respiratorie acută, igiena bună a mâinilor etc.

Cine face cel mai des mononucleoză infecțioasă?

Mononucleoza infecțioasă poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la:

adolescenți;

tineri (15–24 de ani);

persoane aflate în colectivități (liceu, facultate, cămine, baze militare).

Copiii mici care intră în contact cu virusul Epstein-Barr fac adesea o formă ușoară, asemănătoare unei răceli, și mononucleoza trece neobservată. În schimb, la vârsta adolescenței și la adultul tânăr, mononucleoza poate fi mai zgomotoasă, cu febră, durere de gât, ganglioni mari și oboseală puternică.

Simptome mononucleoză

Mononucleoza infecțioasă are câteva simptome tipice, dar nu apar toate la fiecare persoană. Cel mai des, mononucleoza provoacă:

oboseală intensă și prelungită;

febră (de obicei moderată, dar poate fi și mai mare);

durere în gât (faringită), uneori cu depozite albicioase pe amigdale;

ganglioni limfatici măriți la nivelul gâtului, mandibulei, uneori și în alte zone;

dureri musculare și articulare, stare generală de „rău”;

splină mărită (splenomegalie) – nu se simte întotdeauna, dar medicul o poate depista la palpare sau ecografie;

uneori, ficat ușor mărit și teste hepatice modificate.

La unii pacienți apare și o erupție pe piele. Un aspect important: dacă o persoană cu mononucleoză primește, din greșeală, antibiotice de tip ampicilină sau amoxicilină pentru că se crede inițial că are „angină bacteriană”, poate dezvolta o erupție intensă pe piele; aceasta nu înseamnă neapărat alergie la antibiotic, ci este frecvent asociată cu mononucleoza infecțioasă. Simptomele durează, de obicei, 2–4 săptămâni, dar oboseala se poate prelungi câteva săptămâni sau chiar luni după ce celelalte manifestări s-au ameliorat.

Complicații posibile mononucleoză

În majoritatea cazurilor, mononucleoza infecțioasă este o boală benignă, care trece de la sine. Totuși, fiind o boală contagioasă provocată de Epstein-Barr, pot apărea și complicații: splină foarte mărită, cu risc rar, dar grav, de ruptură de splină – manifestată prin durere bruscă în partea stângă sus a abdomenului și stare generală gravă; dificultăți de respirație dacă amigdalele și țesutul din gât sunt foarte umflate; probleme hepatice (hepatită ușoară, de obicei reversibilă); afectarea unor structuri nervoase (meningită virală, encefalită, sindrom Guillain-Barré – foarte rare); scădere tranzitorie a unor celule din sânge (trombocite, globule roșii) sau, dimpotrivă, creștere a numărului de limfocite.

Cum se pune diagnosticul de mononucleoză infecțioasă?

Diagnosticul de mononucleoza infecțioasă se bazează pe:

Simptome – oboseală, durere în gât, febră, ganglioni umflați;

Examen clinic – medicul verifică gâtul, ganglionii, poate palpa abdomenul pentru a vedea dacă splina este mărită;

Analize de sânge, când este nevoie:

hemogramă (adesea se observă multe limfocite, inclusiv limfocite „atipice”);

teste specifice pentru anticorpi împotriva virusului Epstein-Barr;

uneori, teste rapide de tip „Monospot” (heterofil), deși acestea nu sunt perfecte și pot fi negative la debut sau la copii.

În multe situații, medicul poate suspecta mononucleoza infecțioasă pe baza tabloului clinic, mai ales la un adolescent sau tânăr cu boala sărutului tipică, și decide dacă sunt sau nu necesare teste suplimentare.

Tratament mononucleoză

Pentru mononucleoza infecțioasă nu există un tratament antiviral standard care să distrugă direct virusul Epstein-Barr. Tratamentul este, în principal, simptomatic și de susținere:

odihnă – corpul are nevoie de timp pentru a lupta cu infecția;

hidratare bună (apă, ceaiuri, supe);

medicamente pentru durere și febră – de tip paracetamol sau antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen), conform recomandării medicului;

pastile sau spray-uri pentru durerea în gât, după caz.

Câteva clarificări importante: antibioticele nu tratează mononucleoza infecțioasă, pentru că este o boală virală; ele se folosesc doar dacă există o infecție bacteriană asociată (de exemplu o angină streptococică confirmată); după mononucleoza, medicii recomandă deseori evitarea sporturilor de contact și a efortului fizic intens cel puțin câteva săptămâni, pentru a scădea riscul de ruptură de splină; în cazuri rare, foarte severe (de exemplu când gâtul este atât de inflamat încât afectează respirația), pot fi folosiți corticosteroizi pentru perioade scurte, dar aceasta este o decizie strict medicală.

Automedicația agresivă, folosirea antibioticelor „după ureche” sau suprasolicitarea organismului imediat ce febra scade pot prelungi recuperarea sau pot crește riscul de complicații.

Mononucleoza și viața de zi cu zi: școală, muncă, sport

Cum mononucleoza infecțioasă este o boală contagioasă, apare întrebarea: „Când pot să mă întorc la școală sau la muncă?”. Revenirea la activitățile obișnuite se face treptat, atunci când febra a dispărut, durerea în gât s-a ameliorat și oboseala permite desfășurarea normală a unei zile. Chiar dacă mononucleoza este contagioasă, după primele săptămâni riscul de transmitere scade. Sporturile de contact (fotbal, rugby, arte marțiale) și efortul intens de „impuls” (ridicat greutăți mari) se amână de obicei 3–4 săptămâni (sau mai mult, conform medicului), pentru a proteja splina. Este util ca persoana care a avut mononucleoză infecțioasă să discute cu medicul său despre momentul sigur pentru întoarcerea la efort intens, mai ales dacă face sport de performanță.

Poți face de mai multe ori mononucleoza?

Infecția cu Epstein-Barr rămâne latentă în organism toată viața, dar mononucleoza infecțioasă tipică (boala sărutului cu febră, durere în gât, ganglioni măriți) apare, de regulă, o singură dată. Reactivarea virusului Epstein-Barr se poate întâmpla, dar adesea fără simptome evidente la persoanele cu imunitate normală. La cei cu imunitate compromisă, reactivarea poate provoca probleme mai serioase, motiv pentru care acești pacienți sunt monitorizați mai atent.

Dacă o persoană are din nou o boală asemănătoare, cu febră, dureri în gât și oboseală, nu înseamnă automat că „a recidivat mononucleoza”; poate fi vorba de altă infecție virală sau bacteriană, motiv pentru care este necesar consult medical.

Există vaccin împotriva Epstein-Barr sau a mononucleozei?

În prezent, nu există un vaccin aprobat pentru publicul larg împotriva virusului Epstein-Barr sau a mononucleozei infecțioase. Cercetările pentru un vaccin anti–Epstein-Barr sunt în desfășurare, dat fiind rolul virusului în mononucleoza infecțioasă, dar și în anumite tipuri de cancer sau boli autoimune.

Până la apariția unui astfel de vaccin, prevenția se bazează pe:

evitarea sărutului și a contactului apropiat cu persoane care au simptome evidente de boală sărutului (durere în gât, febră, oboseală marcantă);

nefolosirea la comun a paharelor, tacâmurilor, sticlelor;

igiena regulată a mâinilor.

Aceste măsuri nu elimină complet riscul de mononucleoza infecțioasă (pentru că Epstein-Barr poate fi eliminat în salivă și de persoane fără simptome), dar îl pot reduce.

Când ar trebui să mergi la medic? Orice boală contagioasă cu febră, durere intensă în gât și oboseală marcată merită evaluată de un specialist, pentru a exclude angina streptococică, COVID-19 sau alte infecții. În mod special, este bine să mergi la medic dacă simptomele durează mai mult de 1–2 săptămâni fără ameliorare, ai dificultăți mari la înghițit sau respiri greu, apar dureri intense în partea stângă sus a abdomenului (posibilă complicație la nivelul splinei), febra este foarte mare sau revine după o perioadă de liniștire, ai o boală cronică sau un sistem imunitar slăbit (de exemplu tratament oncologic, transplant, HIV).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard Health Publishing - Infectious mononucleosis
https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/infectious-mononucleosis-a-to-z
MDPI - Retrospective Review of Children Hospitalized for Epstein–Barr Virus-Related Infectious Mononucleosis
https://www.mdpi.com/2076-0817/14/7/702
Studiul „Retrospective Review of Children Hospitalized for Epstein–Barr Virus-Related Infectious Mononucleosis”, apărut în Pathogens 2025, 14(7), 702; https://doi.org/10.3390/pathogens14070702, autori: Shufeng Tian et al.
Pub Med - Infectious Mononucleosis: An Updated Review
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37526456/
Studiul „Infectious Mononucleosis: An Updated Review”, apărut în Curr Pediatr Rev. 2024;20(3):305-322. doi: 10.2174/1573396320666230801091558, autori: Alexander K C Leung et al.

Te-ar mai putea interesa și...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...