Metode prin care poți preveni cancerul

Cuvântul ”cancer” este folosit atunci când vorbim despre celule anormale, care ajung să se multiplice în mod necontrolat în organism, invadând țesuturile sănătoase, prin intermediul circulației sangvine și a limfei. De asemenea, prin ”cancer” ne putem referi la una dintre cele peste 100 de forme de boală, în funcție de țesutul atacat. 

Pe cât de necruțătoare, pe atât de imprevizibilă este această afecțiune, supranumită boala secolului. Cu toate acestea, există modalități simple prin care putem preveni apariția cancerului sau, cel puțin, depistarea timpurie, ceea ce e un ajutor neprețuit în procesul de tratare. 

Ce trebuie să facem pentru a evita apariția cancerului

Să adoptăm o alimentație sănătoasă

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sănătatea pornește de la o alimentație corespunzătoare. Astfel, prin câteva alegeri simple, putem evita numeroase afecțiuni, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, bolile intestinale și, chiar, cancerul. 

Un prim pas constă în reducerea consumului de zahăr rafinat. Din păcate, zahărul este un ingredient ”ascuns” în numeroase alimente, în cantități îngrijorător de mari. Așadar, limita de zahăr considerată nedăunătoare pentru organism este de 40 de grame, la bărbați, respectiv 25 de grame, la femei. Zahărul este considerat unul dintre principalii agresori alimentar ai corpului, fiind asociat cu numeroase afecțiuni, printre care diabetul și cancerul.

Un aliment adesea corelat cu anumite forme de cancer este carnea roșie. În timp ce acest fel de carne are un aport de grăsimi saturate relativ crescut (fiind asociată cu două forme de cancer: de colon și de prostată), este și bogată în proteine, prin urmare poate fi consumată, dar în cantități moderate. În schimb, carnea albă, precum cea de pește, pui, curcan, este mult mai indicată pentru o dietă echilibrată.

De altfel, grăsimile saturate, în general, trebuie consumate cu moderație, deoarece acestea afectează în mod direct colesterolul LDL („rău”) și pot crea neplăceri pentru sănătate. Alături de carnea roșie, este indicat să consumăm cu grijă lactate integrale (unt, smântână), slănină, ulei de cocos și ulei de palmier. 

În schimb, putem să ne axăm alegerile alimentare pe leguminoase, fructe și cereale integrale, la care să alăturăm câte puțin din aportul zilnic necesar de grăsimi și zahăr. În moderație și echilibru stă cheia unei alimentații sănătoase. 

Să facem regulat mișcare

Conform specialiștilor, activitatea fizică poate reduce incidența cancerului de colon. Mai mult, femeile care practică un sport sau merg la sală regulat prezintă un risc mai scăzut de cancer mamar sau cancer de col uterin. Așadar, este bine să încadrăm sportul în rutină, chiar dacă nu avem în plan să slăbim.

Un beneficiu în plus oferit de sport este starea de bine, alături de îmbunătățirea calității somnului. Din acestea rezultă un organism mai puternic și mai pregătit să lupte împotriva stresului oxidativ, lucru care, în cele din urmă, cântărește semnificativ în diminuarea riscului de cancer.

Să mergem anual la medic

Screeningul pentru cancer nu este, de fapt, un test pentru depistarea acestei maladii, ci este o metodă de prevenire a cancerului prin depistarea și tratarea anomaliilor în stadiu incipient. În cazul cancerului de piele, screeningul presupune efectuarea anuală a unei consultații de specialitate la dermatolgie. Cancerul colorectal (de colon) se depistează prin intermediul investigațiilor (analize, efectuarea unei colonoscopii) la specialitatea gastroenterologie, pe când cancerul de sân se depistează după un examen ecografic și mamografic. În depistarea cancerului de col uterin utilă este o consultație de specialitate la medicul ginecolog (efectuarea testului Babeş-Papanicolau înainte sau concomitent cu testarea HPV).

Ce trebuie să facem pentru a evita apariția cancerului

Să renunțăm la fumat

Fumatul reprezintă principalul motiv pentru cazurile de cancer în Uniunea Europeană. Mai mult, nu există nicio formă inofensivă de a consuma tutun (masticabil sau prizabil), însă țigările, mai precis fenomenul de combustie a tutunului, prezintă cel mai mare potențial cancerigen.

Prin urmare, renunțatul la fumat este esențial pentru scăderea riscului de dezvoltare a cancerului, în special cel pulmonar, care este de aproximativ 20%-25% mai ridicat la persoanele care fumează. Riscul crește odată cu numărul anilor de fumat, dar și în raport cu numărul țigărilor consummate zilnic, dar și cu vârsta la care persoana devine fumătoare (cu cât mai tânără, cu atât mai mare riscul). Pe continentul european, aproximativ 82% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat, așadar, dacă sunteți fumător, renunțarea la acest obicei este un pas decisiv pentru o viață sănătoasă.

Să ne protejăm de soare

Deși este principala noastră sursă de vitamină D, soarele poate fi atât prieten, cât și dușman. Radiațiile UVA și UVB sunt deosebit de dăunătoare pentru piele, mai ales pentru persoanele care au pielea albă și foarte albă. Incidența cancerului de piele este din ce în ce mai crescută, iar frecvența arsurilor cauzate de soare, precum și intensitatea acestora, reprezintă un factor de risc important.
Prin urmare, este foarte important să folosim o cremă cu factor de protecție de minimum 30, pe tot parcursul anului, nu doar vara sau când mergem la plajă. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shuttertosck
Bibliografie: 
https://www.health.harvard.edu/newsletter_article/the-10-commandments-of-cancer-prevention
https://www.cdc.gov/cancer/dcpc/prevention/index.htm
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/causes-of-cancer/can-cancer-be-prevented-0
https://cancer-code-europe.iarc.fr/index.php/ro/12-modalitati/tutun/3307-poate-tutunul-sa-cauzeze-cancer-cat-la-suta-dintre-cazurile-de-cancer-sunt-cauzate-de-fumat

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0