Ganglioni limfatici inflamati: cauze si tratament

Ganglionii limfatici sunt glande de dimensiuni reduse care fac parte din sistemul limfatic, sistem alcătuit dintr-o rețea de vase limfatice, al cărui rol este să transporte lichidul care poartă denumirea de limfă. De ce se pot inflama ganglionii și ce e de făcut când te confrunți cu ganglioni inflamați?

Sistemul limfatic face parte din sistemul imunitar, iar ganglionii limfatici au rolul de a filtra limfa captând bacteriile și virusurile, care sunt apoi distruse de limfocite (globulele albe). Ganglionii limfatici se regăsesc în tot corpul, însă pot fi percepuți numai atunci când sunt inflamați și își măresc volumul.

Recomandările Experților DOC

Ganglionii reflectă starea de sănătate a unei anumite zone din organism. De regulă, se inflamează ganglionii limfatici din spatele urechilor, de pe gât, din zona inghinală sau din zona axilei. Dacă observi ganglioni inflamați într-una dintre aceste zone, trebuie să mergi la medic pentru a afla care este cauza inflamației, dar și cum poate fi tratată.

Cauze ganglioni inflamați

De cele mai multe ori, acești ganglioni inflamați trădează o infecție. Există și situații în care inflamația în organism ori cancerul sunt cauzele pentru care ganglionii se umflă. Infecțiile care determină umflarea ganglionilor pot fi banale infecții în gât sau la nivelul urechii, dar și infecții mai serioase precum mononucleoza ori HIV-ul. Și anumite tratamente medicamentoase sau vaccinuri pot duce la inflamarea ganglionilor limfatici.

Infecții care pot duce la inflamarea ganglionilor

Infecția streptococică în gât
Pojarul
Infecții ale urechii
Infecții ale dinților 
Mononucleoza
Infecții la nivelul pielii
HIV
Tuberculoza
Infecțiile cu transmitere sexuală precum sifilis
Toxoplasmoza
Boala zgârieturii de pisică

Tipuri de cancer care pot duce la inflamarea ganglionilor

Limfomul
Leucemia
Metastazele

Simptome ganglioni inflamați

  • Sensibilitate sau chiar durere la nivelul ganglionilor
  • Umflarea ganglionilor până când aceștia ating dimensiunile unui bob de mazăre sau chiar de fasole

În funcție de cauzele inflamării ganglionilor, pot apărea și alte simptome precum:

  • Congestie nazală, durere de gât, febră și alte simptome specifice unei infecții a căilor respiratorii superioare;
  • Umflarea mai multor ganglioni din zone diferite ale corpului – ceea ce poate indica o infecție precum mononucleoză ori HIV sau o boală autoimună precum lupus sau artrită reumatoidă;
  • Ganglioni cu textură foarte tare, care cresc extrem de repede – pot indica o tumoare.

Când e cazul să mergi la medic dacă ai ganglionii inflamați?

Unii ganglioni se retrag la fel de repede precum apar, de regulă atunci când este vorba despre o infecție minoră. Dacă însă ganglionii nu se retrag rapid, e necesar să mergi la un consult medical, mai ales în următoarele situații:

  • Ganglionii apar fără niciun motiv evident, cum ar fi o răceală ori o infecție în gât.
  • Ganglionii cresc continuu de-a lungul a câteva săptămâni.
  • Ganglionii sunt foarte tari și nu se mișcă atunci când îi împingi cu degetul.
  • Inflamarea ganglionilor este însoțită de febră, bufeuri și pierdere în greutate nemotivată.

Tratament ganglioni inflamați

Tratarea ganglionilor limfatici presupune, de fapt, tratarea cauzelor care au dus la inflamarea acestora. Dacă o infecție virală poate trece și de la sine, o infecție bacteriană va fi tratată cu antiobiotice – medicul este singurul în măsură să îți spună ce tratament trebuie să urmezi. De regulă, ganglionii se retrag pe măsură ce începi să tratezi afecțiunea care a provocat inflamația.

Ganglioni locali inflamați din cauze virale și bacteriene

Dacă ganglionii limfatici umflați se găsesc doar într-o zonă a corpului, deci sunt localizați, de cele mai multe ori este vorba de un virus, așa că nu este cu adevărat nevoie de tratament; pe măsură ce virusul este eliminat, ganglionul se va micșora treptat, ajungând înapoi la dimensiunea lor normală.

Pentru unele infecții (cum ar fi conjunctivita sau tinea), medicul poate prescrie un antiviral sau un antibiotic pentru a le elimina.

Ganglioni inflamați în mai multe zone

Când ganglionii limfatici umflați se găsesc în două sau mai multe zone (ganglioni limfatici umflați generalizat), de obicei indică o boală sistemică mai gravă. Poate fi vorba de boli autoimune (cum ar fi lupusul sau poliartrita reumatoidă), toxoplasmoză, infecții cu transmitere sexuală (cum ar fi HIV sau sifilis), infecții bacteriene (cum ar fi boala Lyme sau febra tifoidă), infecții virale (cum ar fi rujeola sau Epstein-Barr) sau cancer (cum ar fi limfomul sau leucemia).

STUDIUL IM011-054

Aceste afecțiuni necesită tratamente mai agresive pe o perioadă mai lungă de timp. Ganglionii limfatici umflați s-ar putea să nu revină la dimensiunea lor normală decât după terminarea tratamentului.

Cum să ușurezi durerea provocată de ganglionii limfatici umflați?

Ganglionii inflamați pot face ca zona să se simtă sensibilă sau dureroasă. Se poate folosi o compresă caldă sau se poate lua un medicament pentru atenuarea durerii, cum ar fi un ibuprofen sau un paracetamol. Aceste remedii nu vor micșora nodulul, dar ajută la reducerea temporară a durerii până când corpul luptă împotriva infecției sau până când este inițiat tratamentul recomandat de medic.

Cum se poate preveni umflarea ganglionilor?

Ganglionii umflați sunt un semn că organismul luptă împotriva unui element agresiv, deci tot ce poți face este să îți scazi riscul de a căpăta un virus sau o infecție bacteriană. Acest risc poate fi micșorat prin:

Spălarea corectă a mâinilor

Mâinile trebuie spălate de mai multe ori pe zi, mai ales înainte de masă, după folosirea toaletei și după ce au fost atinse suprafețe comune pe care alți oameni le ating des.

Distanțarea de persoane bolnave

Pentru a te feri de boală, stai departe de persoanele care au simptome precum tuse, secreții nazale, strănut, febră.

Dezinfectează obiectele pe care le folosești des

Telefonul și cheile sunt unele dintre cele mai murdare obiecte, așa că amintește-ți să le cureți din când în când cu un șervețel antibacterian sau cu o soluție cu 70% alcool.

Ai grijă de sistemul imunitar

O alimentație simplă și sănătoasă, bazată pe mai multe legume și fructe și mai puține grăsimi animale și zahăr, mișcare moderată efectuată regulat (cel puțin 150 de minute pe săptămână de mers pe jos în pas alert sau mers cu bicicleta, alergat, exerciții de gimnastică sau mers la sală etc.) și somnul suficient (nu mai puțin de 6 ore pe noapte și nu mai mult de 8 în cazul unui adult) contribuie la un sistem imunitar solid. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MSD Manual – Lymphadenopathy 
https://www.msdmanuals.com/professional/cardiovascular-disorders/lymphatic-disorders/lymphadenopathy


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0