De ce este importantă vitamina K la nou-născuți

Sunt cunoscute cazurile în care, imediat după naștere, bebelușilor li se administrează o injecție sau un vaccin. Acest ser conține vitamina K și este recomandat de medici datorită efectului său benefic în coagularea sângelui.

După mai multe studii publicate, specialiștii au propus administrarea acestei injecții preventiv, dorind astfel să elimine posibilitatea instalării sindromului hemoragic cauzat de deficitul de vitamina K. Deși rară (1 la 100.000), afecțiunea este gravă, putând surveni chiar și decesul bebelușului.

În primele luni de viață, bebelușul tău are nevoie de o gamă largă de nutrienți pentru a se dezvolta sănătos. Unul dintre acești nutrienți esențiali este vitamina K. În acest articol, vei descoperi de ce vitamina K este atât de importantă pentru nou-născuți și cum îi poate influența dezvoltarea.

Ce este vitamina K

Vitamina K este o vitamină solubilă în grăsimi (liposolubilă), iar numele ei provine din cuvântul german Koagulation, care înseamnă coagulare. Există două forme principale de vitamina K: vitamina K1 (filochinonă) și vitamina K2 (menachinonă). Vitamina K1 se găsește în alimente cu frunze verzi (spanac, kale), broccoli, fasole, mazăre și uleiul de rapiță. Vitamina K2 este sintetizată în mod natural de bacteriile intestinale și se găsește și în anumite alimente precum carne, ouă și produse lactate. Această vitamină a fost descoperită de un biochimist danez, Henrik Dam. 

Te-ar mai putea interesa și

În momentul în care nivelul de vitamina K din organism înregistrează o scădere bruscă, poate apărea hemoragia internă spontană. Din păcate, organismul nu poate produce singur această vitamină esențială, ci o procură din alimentație. De pildă, vitamina K1 se regăsește în legumele cu frunze, în timp ce vitamina K2 provine de la bacteriile care trăiesc în tractul intestinal.

Vitamina K ajută la coagularea sângelui, însă fătul nu primește o cantitate suficientă de vitamina K de la mamă, pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Deficitul de vitamina K poate fi prevenit prin administrarea acestei vitamine imediat după naștere. Până la împlinirea vârstei de 6 luni, bebelușul își va forma propriul "depozit" de vitamina K.
Importanța vitaminei K la nou-născuți

Nou-născuții prezintă un risc crescut de deficit de vitamina K, deoarece aceasta nu traversează ușor placenta în timpul sarcinii și cantitatea de vitamina K în laptele matern este limitată. Vitamina K joacă un rol crucial în coagularea sângelui, ajutând la formarea de protrombină și de alte proteine implicate în procesul de coagulare. În absența suficientei cantități de vitamina K, nou-născuții pot prezenta un risc crescut de hemoragii și sângerări severe, inclusiv sângerări la nivelul creierului, ceea ce poate duce la complicații grave și chiar la deces.

De ce pe cale injectabilă?

Vitamina K este administrată sub formă de injecție pentru că, pe cale orală, nu este la fel de bine absorbită de organismul bebelușului. Dacă, totuși, medicul recomandă administrarea orală a vitaminei K, aceasta se va face în 3 doze: o doză la naștere, o doză la 2-5 zile după naștere și o doză la 4 săptămâni de la naștere.

Pentru că în timpul sarcinii vitamina K ajunge la făt prin placentă, după naștere lucrurile se schimbă și poate dura până la o săptămână pentru a ajunge la un nivel normal. Tocmai de aceea, se recomandă ca alăptarea să se facă cât mai rapid însă, mai nou, și producătorii de lapte praf adaugă un supliment de vitamina K.

Posibilitatea unei hemoragii cauzate de lipsa vitaminei K crește în cazul nașterilor premature sau în cazul bebelușilor născuți prin cezariană, ori în cazul în care mamei i s-au administrat pilule contra epilepsiei sau tuberculozei. Cu toate acestea, o treime dintre bebelușii care suferă de această boală nu se înscriu în nici una dintre categoriile de mai sus. Tocmai de aceea, s-a decis administrarea generalizată de vitamina K la toți nou-născuții.

Rolul vitaminei K în dezvoltarea nou-născuților

Pe lângă coagularea sângelui, vitamina K are și alte roluri importante în dezvoltarea nou-născuților. Aceasta contribuie la sinteza proteinelor implicate în formarea oaselor și a dentiției, precum și în metabolismul calciului. Vitamina K ajută, de asemenea, la menținerea sănătății sistemului cardiovascular și la reglarea corespunzătoare a tensiunii arteriale.

Dezvoltarea sistemului nervos este, de asemenea, influențată de vitamina K. Aceasta poate avea un efect protector asupra sănătății creierului, contribuind la formarea mielinei, care este o substanță esențială pentru funcționarea corectă a sistemului nervos.

Riscurile administrării vitaminei K nou-născuților

Injectarea vitaminei K nou-născuților nu prezintă riscuri mai grave decât durerea temporară cauzată de injecția în sine ori apariția unei vânătăi. Nu există studii care să dovedească alte efecte secundare ale acestei injecții.

Vitamina K este administrată sub forma unui ser care conține ingrediente precum propilenglicolul, al căror rol este de a ajuta vitamina K să se dizolve.

Injecția cu vitamina K administrată la naștere are rolul de a preveni deficitul de vitamina K, care poate declanșa sindromul hemoragic, sindrom ce poate fi fatal pentru nou născuți.

Sunt importante medicamentele pe care mama le ia în sarcină?

Deficiențele factorilor de coagulare a sângelui dependenți de vitamina K pot fi prezente chiar în primele 24 e ore de viață și sunt aproape exclusiv observate la bebelușii ale căror mame au luat medicamente care inhibă vitamina K, spun cercetătorii.

Aceste medicamente includ: anticonvulsivele, medicamentele prescrise împotriva tuberculozei, unele antibiotice și antagoniștii vitaminei K (warfarină, cumarină). Prezentarea clinică este adeseori severă, iar unii nou-născuți au hemoragie intraabdominală. Incidența deficiențelor timpurii de vitamina K la nou-născuți, în cazul mamelor care au luat aceste medicamente, fără a lua suplimente de vitamina K, variază de la 6% la 12%.

Odată ce deficitul de vitamina K a fost confirmat, această vitamină ar trebui să fie administrată intravenos, pentru a corecta carența existentă. În 2003, Academia Americană de Pediatrie a recomandat că vitamina K1 ar trebui să fie administrată tuturor nou-născuților, ca doză unică, intramuscular, în cantități cuprinse între 0,5-1 miligram.

Alte surse de vitamina K pentru nou-născuți

Pe lângă administrarea suplimentelor de vitamina K, există și alte surse ale acestei vitamine în alimentația bebelușului tău. Dacă alăptezi, este posibil să ai nevoie de o dietă bogată în alimente care conțin vitamina K, cum ar fi cele cu frunze verzi, legumele crucifere, uleiul de rapiță și alimentele bogate în grăsimi sănătoase precum avocado și untul de nucă de cocos. Dacă hrănești bebelușul cu lapte formulă, este important să verifici dacă laptele formulă pe care-l folosești conține suficientă vitamina K.

De reținut! 

Vitamina K joacă un rol vital în coagularea sângelui și prevenirea sângerărilor la nou-născuți. Administrarea vitaminei K la bebeluși este esențială pentru a preveni deficitul de vitamina K și complicațiile asociate, cum ar fi hemoragiile severe. Discută cu medicul tău pediatru despre administrarea vitaminei K și respectă recomandările specifice pentru copilul tău. Asigură-te că bebelușul tău primește suficientă vitamina K și oferă-i o dietă echilibrată și diversificată pentru a-i asigura toți nutrienții necesari pentru o dezvoltare sănătoasă. De asemenea, este important să respecți programul de vaccinare al bebelușului tău. Unul dintre vaccinurile recomandate în primele luni de viață include și administrarea de vitamina K pentru a preveni deficitul și complicațiile asociate.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie: 
Studiul "Vitamin K in neonates: facts and myths", publicat în 2011, autori: Giuseppe Lippi, Massimo Franchini. - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3021393/ 
“Vitamin K” - https://www.cdc.gov/breastfeeding/breastfeeding-special-circumstances/diet-and-micronutrients/vitamin-k.html#:~:text=Babies%20are%20born%20with%20very,first%206%20months%20of%20life.
“Vitamin K and the Newborn Infant”, autori: Ivan Hand, Lawrence Noble, Steven A Abrams - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35190810/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0