Enurezisul: ce cauzeaza udarea patului in timpul noptii?
Enurezisul: ce cauzeaza udarea patului in timpul noptii?
Enurezisul: ce cauzeaza udarea patului in timpul noptii?
1. Ce este enurezisul?
2. Cauze enurezis și frecvență
3. Simptome enurezis
4. Diagnostic enurezis
5. Tratament enurezis
a. Modificări comportamentale
b. Dispozitive de alarmă
c. Tratament medicamentos
d. Tratamente psihologice
e. Tratarea problemelor medicale subiacente
f. Sprijin emoțional în familie
6. Metode de prevenire enurezis
Ce este enurezisul?
Enurezisul sau incontinența urinară reprezintă termenul medical care descrie udarea patului în timpul nopții, simptom care apare frecvent în copilărie, dar care poate fi întâlnit și la adulți, din cauza unor afecțiuni medicale netratate. Enurezisul nocturn este definit ca o eliminare involuntară de urină în timpul somnului, care apare la copii cu vârsta de cel puțin 5 ani.
Cauze enurezis și frecvență
Udarea patului poate fi cauzată atât de factori fizici, cât și de factori emoționali. Cele mai frecvente cauze ale enurezisului sunt:
- Capacitatea mică a vezicii urinare – urina care s-a strâns pe parcursul nopții nu poate fi acumulată din cauza vezicii urinare insuficient dezvoltate.
- Infecțiile de tract urinar - îngreunează controlul urinării.
- Stresul, frica sau sentimentul de nesiguranță.
- Afecțiunile neurologice (de exemplu, după un accident vascular cerebral).
- Diabetul - mai pot apărea semne precum sete excesivă, creșterea volumului de urină eliminată, oboseala și scăderea în greutate
- Prostată mărită
- Apneea în somn
- Constipația
O altă cauză a enurezisului poate fi dezechilibrul hormonal, mai precis secreția insuficiență de hormon antidiuretic (ADH), care are rolul de a încetini producția de urină pe timpul nopții.
Alți factori de risc pentru enurezis sunt moștenirea genetică (cei mai mulți copii au această problemă dacă unul sau ambii părinți au suferit de enurezis în copilărie) și tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD).
În copilărie, enurezisul este frecvent întâlnit. Statisticile arăta că 7% dintre băieții de 5 ani și 3% dintre fetele de aceeași vârstă suferă de enurezis. Pe măsură ce înaintează în vârstă, copiii vor reuși să scape de această situație. Până la împlinirea vârstei de 10 ani, 99% dintre copiii cu această problemă se vor vindeca.
Simptome enurezis
Principalul simptom al enurezisului constă în udarea patului în mod repetat. Dacă timp de 3 luni pacientul udă patul de minimum 2 ori pe săptămână, se stabilește diagnosticul de enurezis.
Diagnostic enurezis
Diagnosticul de enurezis (mai ales enurezisul nocturn, cunoscut și sub numele de „udatul patului”) se stabilește în urma unei evaluări clinice care include istoricul medical al copilului, examene fizice și, uneori, teste suplimentare pentru a exclude alte cauze. În evaluarea enurezisului trebuie excluse cauzele mai grave, precum infecțiile urinare sau diabetul prin analize de urină. Deși nu este o boală în sine, enurezisul produce scăderea respectului de sine, sentimente de jenă, rușine și limitarea activităților.
Dacă există membri ai familiei care au avut enurezis, acest lucru poate fi relevant, deoarece enurezisul are o componentă genetică. Medicul va întreba despre frecvența episoadelor de udare, momentul zilei în care acestea apar (noapte, zi), cantitatea de urină eliminată și orice simptome asociate (de exemplu, disconfort sau durere la urinare). Se va evalua când copilul a fost învățat să folosească toaleta și dacă a existat o perioadă de control al vezicii urinare înainte de începerea enurezisului. Evenimentele stresante, cum ar fi schimbările majore (mutarea, separarea părinților, schimbarea școlii), pot contribui la enurezis.
Medicul va efectua o examinare fizică pentru a exclude eventualele anomalii ale rinichilor, vezicii urinare sau uretrei. Se va verifica dacă există semne de constipație (care poate contribui la enurezis) sau semne de afectare a nervilor care controlează vezica.
Dacă există suspiciunea unor cauze medicale subiacente, pot fi efectuate câteva teste precum analiza de urină pentru a exclude o infecție urinară sau diabet sau teste de sânge pentru a verifica funcția rinichilor sau nivelurile de zahăr din sânge (în caz de suspiciune de diabet).
Enurezis primar este când copilul nu a avut niciodată o perioadă prelungită de control al vezicii urinare pe timp de noapte (cel puțin 6 luni), iar enurezis secundar când copilul a avut o perioadă de cel puțin 6 luni de control al vezicii urinare și apoi a început să ude patul din nou. Acest tip este de obicei asociat cu factori de stres emoțional sau probleme medicale.
Tratament enurezis
Tratamentul enurezisului depinde de vârsta copilului, frecvența episoadelor, cauzele subiacente și impactul emoțional al afecțiunii. Scopul principal este de a ajuta copilul să dezvolte controlul asupra vezicii urinare și de a reduce disconfortul fizic și emoțional. Strategiile de tratament variază de la modificări comportamentale și tehnici de auto-ajutor până la medicamente, în funcție de severitatea și cauzele problemei.
Modificări comportamentale
Acestea sunt, de obicei, primele intervenții recomandate și pot fi foarte eficiente în gestionarea enurezisului, în special pentru copiii mai mici sau pentru cei care nu au alte probleme medicale:
- Limitarea lichidelor înainte de culcare, în ultimele 1-2 ore înainte de somn. Este important, însă, ca micuțul să fie bine hidratat pe parcursul zilei, cei care se ocupă de el fiind atenți ca acesta să bea suficientă apă.
- Deplasări la toaletă înainte de culcare și în mod regulat pe parcursul zilei, pentru a asigura golirea completă a vezicii urinare.
- Poți încerca să trezești copilul în mijlocul nopții pentru a merge la toaletă. Aceasta este o tehnică temporară care poate ajuta la evitarea udării patului în unele cazuri, dar nu stimulează neapărat dezvoltarea unui control independent al vezicii.
- Creează un sistem de recompense (un calendar sau un jurnal) pentru a motiva copilul atunci când are nopți uscate. Și mai important decât sistemul de recompense este să nu îl pedepsești pentru accidente.
Dispozitive de alarmă
Aceste dispozitive au o eficacitate dovedită în tratarea enurezisului, în special la copiii mai mari. Ele funcționează prin detectarea umezelii (în lenjerie sau saltea) și emit un sunet sau o vibrație pentru a trezi copilul la primul semn de urinare. Dispozitivul învață copilul să se trezească atunci când vezica este plină, antrenându-l să își recunoască semnalele corporale. În timp, cel mic poate învăța să se trezească fără alarmă sau să rămână uscat pe parcursul nopții.
Tratament medicamentos
Medicamentele sunt, de obicei, folosite doar atunci când alte metode nu au avut succes sau când este nevoie de soluții pe termen scurt (de exemplu, pentru a preveni episoadele de enurezis în timpul taberelor sau vacanțelor). Aceste medicamente nu vindecă enurezisul, dar pot ajuta la gestionarea simptomelor.
Desmopresina este un medicament care reduce cantitatea de urină produsă de rinichi în timpul nopții. Este eficientă pe termen scurt, dar nu oferă o soluție de lungă durată. Poate fi administrată sub formă de pastilă sau spray nazal, și este eficientă în aproximativ 50-70% din cazuri. Totuși, se recomandă prudență în ceea ce privește consumul de lichide pentru a preveni intoxicația cu apă. Medicamentele anticolinergice (cum ar fi oxibutinina) ajută la relaxarea mușchilor vezicii urinare și sunt utilizate în cazurile în care copilul are o vezică mică sau hiperactivă; pot fi utilizate singure sau în combinație cu desmopresina.
Tratamente psihologice
Enurezisul poate avea un impact emoțional semnificativ asupra copilului, provocându-i jenă, anxietate și stres. Consilierea psihologică sau terapia comportamentală poate fi benefică, mai ales în cazurile de enurezis secundar (care apare după o perioadă de control al vezicii). În cazurile în care enurezisul este asociat cu stres sau probleme emoționale, terrapia cognitiv-comportamentală poate ajuta copilul să dezvolte strategii pentru gestionarea anxietății și a altor factori psihologici.
Tratarea problemelor medicale subiacente
În unele cazuri, enurezisul poate fi cauzat de o afecțiune medicală subiacentă, cum ar fi o infecție urinară, constipație cronică sau diabet. Tratarea acestor probleme poate elimina enurezisul.
Sprijin emoțional în familie
Este esențial să oferi sprijin emoțional copilului și să eviți orice fel de pedeapsă sau mustrare. Enurezisul este o problemă involuntară, iar criticarea copilului îi scade stima de sine și crește stresul, făcând situația mai dificil de gestionat.
Metode de prevenire enurezis
Enurezisul poate fi prevenit dacă se iau câteva măsuri simple cum ar fi limitarea cantității de lichide - mai ales în apropierea orei de culcare - și reducerea consumului de alimente sau băuturi cu cafeina seara (acestea au efect diuretic și irită vezica urinară). De asemenea, udarea patului pe timpul nopții, în special în rândul copiilor, poate fi evitată dacă aceștia sunt învățați să meargă la toaletă înainte de culcare.
Conflictele de acasă sau din mediul școlar pot, de asemenea, să ducă la enurezis. De aceea, este important ca părinții să fie alături de copii și să comunice deschis cu ei, să le înțeleagă problemele și să caute împreună soluții. În acest fel, copilul nu se interiorizează și stresul este vizibil diminuat. Cum am discutat, părinții nu trebuie să îi pedepsească pe copii atunci când udă patul, pentru că în acest mod se va crea un stres suplimentar, ci să îi laude și să îi recompenseze atunci când reușesc să nu ude patul în timpul nopții. Un psiholog poate fi de ajutor copilului care suferă de enurezis, mai ales dacă cel mic acuză și coșmaruri pe timpul nopții, asociate cu udarea patului.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Nocturnal Enuresis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK545181/
Medscape - Enuresis Treatment & Management
https://emedicine.medscape.com/article/1014762-treatment
Science Direct - Overview on the management of nocturnal enuresis in children in general pediatrics
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2667009724000757
Studiul „Overview on the management of nocturnal enuresis in children in general pediatrics”, Global Pediatrics, Volume 9, September 2024, 100207, https://doi.org/10.1016/j.gpeds.2024.100207, autori: Paola Nigri et al.
Te-ar mai putea interesa și...


