Durerile de gat la copii: remedii si recomandari

Durerile de gât sunt neplăcute și în cazul adulților, așa că nu e de mirare dacă cei mici refuză să mănânce și să consume lichide atunci când au această problemă de sănătate. Când copilul tău se confruntă cu această neplăcere, du-l mai întâi la pediatru, pentru că poate fi nevoie de tratament medicamentos. Dacă acesta îți spune că nu este nevoie, atunci poți să apelezi la unele leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii.

În primul rând, atunci când copilul face febră și suspectezi că o durere în gât ar putea fi cauza, este necesar să mergi cu el la medicul pediatru, care îți va spune dacă e vorba despre o infecție care necesită tratament ori dacă este un simptom care nu trebuie să te îngrijoreze și care poate fi combătut cu remedii naturale.

În cazul în care nu e vorba de o infecție bacteriană, de exemplu, care trebuie tratată cu antibiotice, remediile naturiste pot fi folosite pentru accelerarea procesului de vindecare, dar și pentru ușurarea simptomelor. Dacă este vorba despre o infecție mai serioasă, remediile naturiste pot fi folosite în completarea tratamentului oferit de medic, pentru potențarea efectelor acestuia.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Din ce cauze apar durerile de gât la copii?

Cei mici se pot pomeni cu dureri de gât din mai multe motive, unele dintre cele mai frecvente fiind infecțiile virale și cele bacteriene. Acestea nu trebuie confundate, deoarece au tratamente diferite, de aceea e necesar consultul medical.

Infecții virale

Cele mai comune cauze ale durerilor de gât la copii sunt infecțiile virale, cum ar fi răceala obișnuită sau gripa. Aceste infecții sunt însoțite adesea de alte simptome, precum tuse, febră, secreții nazale și oboseală. E important de reținut că infecțiile virale NU se tratează cu antibiotice! Nu insista în fața medicului să-ți prescrie antibiotic pentru cel mic dacă acesta are o infecție virală. Medicul poate recomanda unele analgezice pentru a-i ușura durerile, alături de unele leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii.

Infecții bacteriene

O infecție bacteriană în gât poate provoca dureri de gât mari și inflamație, iar printre cele mai frecvente cauze este infecția cu streptococ. Infecțiile bacteriene necesită tratament cu antibiotice prescrise de medic – deci nu se va da copilului antibiotic după ureche, doar la recomandarea medicului. Este esențial să respecți întocmai indicațiile medicului și să finalizezi întregul curs de antibiotice, chiar dacă cel se simte mai bine după doar o zi de tratament. Acest lucru ajută la combaterea completă a infecției și la prevenirea reapariției acesteia.

Alergii

Alergiile pot provoca iritație și inflamație în gât, determinând senzația de durere. Alte simptome ale alergiilor pot include strănut, nas înfundat și ochi apoși. Dacă durerile de gât ale copilului tău sunt cauzate de alergii, este important să identifici și să gestionezi alergenul responsabil. De exemplu, dacă polenul este alergenul la care este sensibil copilul, limitează timpul petrecut în aer liber în perioadele cu concentrații ridicate de polen. 

Utilizarea de spray-uri nazale cu sare de mare poate ajuta la reducerea congestiei nazale și a durerii în gât asociate cu alergiile. De asemenea, cere sfatul medicului pediatru pentru a obține recomandări privind administrarea antihistaminicelor adecvate pentru vârsta copilului tău. Aceste medicamente pot ajuta la reducerea simptomelor alergice, inclusiv a durerii în gât.

Reflux gastroesofagian

Refluxul de acid gastric poate provoca iritație și dureri de gât, mai ales dimineața sau după masă. Alte simptome pot include arsuri la stomac, tuse sau senzația de greață. Dacă durerile în gât ale copilului tău sunt cauzate de boala de reflux gastroesofagian (BRGE), tratamentul se concentrează pe gestionarea refluxului și a simptomelor asociate: reducerea consumului de alimente grase, picante, acide sau iritante și încurajarea copilului să mănânce porții mici și să nu se culce imediat după masă. 

Asigură-te, de asemenea, că micuțul bea suficiente lichide pentru a-și menține hidratarea și a subția mucusul la nivelul gâtului. În unele cazuri, medicul pediatru îi poate prescrie medicamente antireflux, cum ar fi inhibitorii de pompă de protoni sau antagoniștii receptorilor H2.

Iritanți și factori de mediu

Existența unor iritanți în mediu, precum fumul de țigară, aerul poluat sau aerul prea uscat, poate provoca dureri de gât la copii. De aceea, este important să ferești copiii, pe cât posibil, de expunerea la noxe, iar dacă aerul din camera lor este uscat, poți pune un umidificator pe calorifer și câteva ghivece cu plante precum ficus sau limba soacrei, ale căror frunze le pulverizezi regulat cu apă.

Leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii

Pentru a calma durerile de gât la cei mici, poți să apelezi la câteva remedii simple, naturale.

Miere

Mierea, unul dintre cele mai cunoscute leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii, se poate dovedi cel mai eficient remediu pentru cei mici. Totodată, mierea este și ușor de administrat copiilor, spre deosebire de alte remedii naturiste, întrucât  are un gust pe placul celor mici. După împlinirea vârstei de un an, poți oferi fără probleme câte o linguriță de miere e copilului atunci când se plânge de dureri de gât.

Ceaiuri calde 

Ceaiurile calde pot ușura durerea în gât a copilului. Oferă-i celui mic ceai de echinacea, care are efecte benefice în cazul durerilor în gât. Echinacea nu numai că ajută la neutralizarea microbilor și a virusurilor, însă totodată stimulează sistemul imunitar, astfel încât acesta să lupte mai eficient cu virusurile. Și ceaiul de ghimbir poate fi de folos în caz de dureri de gât.

Gargară cu apă și sare

Pentru copiii mai mari de 5-6 ani, și gargara cu apă și sare poate fi o soluție demnă de luat în seamă. E nevoie de ½ linguriță de sare, pe care trebuie să o dizolvi  într-un pahar cu apă. Învață-l pe cel mic să facă gargară făcându-i chiar tu o demonstrație. Apa cu sare va distruge microbii din cavitatea bucală, accelerând vindecarea.

Usturoiul

Pe lista cu leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii intră și usturoiul. Proprietățile antivirale și antibacteriene ale usturoiului sunt excelente în caz de dureri în gât. Există o mare probabilitate să nu îți poți convinge copilul să mănânce usturoi, însă îl poți păcăli adăugându-l într-o supă sau o tocăniță. Îi pui o porție de mâncare în farfuria lui, apoi pisezi un cățel de usturoi și i-l amesteci în mâncare. Chiar și supa în sine, dacă i-o servești caldă, este un remediu pentru dureri de gât.

Inhalații cu aburi și ulei esențial

Când ai copii mici, e bine să ai în casă un dispozitiv pentru inhalații, deoarece aceștia tind să răcească des și să se confrunte cu dureri în gât. În primul rând, trebuie reținut că inhalațiile cu abur nu sunt pentru copiii cu vârste sub un an, iar în al doilea rând, nu trebuie să pui copilul să facă inhalații atunci când are febră. Când îi pregătești copilului inhalația cu aburi, adaugă în dispozitiv câteva picături de ulei esențial de eucalipt, mușețel sau lavandă, care să îi descongestioneze mucoasele inflamate și să îi calmeze durerile de gât.

Și dropsurile terapeutice pot fi de folos pentru durerile de gât la copii

Copiii adoră dulciurile așa că poți profita de acest lucru pentru a le calma durerile de gât. Oferă-i celui mic dropsuri fără zahăr, pe bază de miere, și lasă-l să le sugă pentru o perioadă îndelungată – acestea mențin gâtul hidratat și ușurează senzația de durere sau disconfort de la nivelul gâtului. Poți încerca și alte bomboane din farmacie, care conțin vitamina C ori alte ingrediente care îi sporesc imunitatea.

Alte recomandări pentru dureri de gât la copii

  • Asigură-te că aerul din camera în care copilul doarme nu este uscat. Poți folosi un umidificator dacă e nevoie.
  • Atenție la hidratarea copilului: acesta trebuie să bea ceaiuri călduțe, supe și sucuri naturale din fructe.
  • Dacă cel mic are febră, refuză mâncarea sau observi că acele leacuri bătrânești pentru durerea de gât la copii nu îl ajută, trebuie dus din nou la medicul pediatru.
  • Ai grijă ca micuțul tău să se odihnească suficient și să își reducă nivelul de activitate pe care îl are de obicei.
  • Încurajează consumul de alimente moi și ușor de înghițit, cum ar fi supa de pui, iaurtul sau piureurile de legume. Evită să-i dai alimentele care îi pot irita gâtul, cum ar fi alimentele picante, acide sau crocante. 
  • Cere sfatul medicului pediatru înainte de a-i administra copilului orice fel de medicament. Unele medicamente precum analgezicele (de exemplu, paracetamolul sau ibuprofenul) pot fi recomandate pentru a reduce durerea și inflamația în gât, dar e important să respecți întotdeauna doza și instrucțiunile medicului.
  • Nu expune copilul la fum de țigară! În general copiii ar trebui feriți de fumul de țigară, dar cu atât mai mult atunci când sunt bolnavi și le poate agrava starea. Dacă în gospodărie există persoane dependente de țigări, e indicat ca acestea să se asigure că nu sunt copiii în preajmă atunci când fumează.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Sore throat 
https://www.nhs.uk/conditions/sore-throat/
Cleveland Clinic - Honey for Your Sore Throat and Cough
https://health.clevelandclinic.org/honey-for-sore-throat-and-cough/


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0