Cum scapam definitiv de onicomicoza sau ciuperca unghiei

Onicomicoza sau ciuperca unghiei reprezintă o infecție de tip fungic, cauzată de un anumit tip de ciupercă aflată în stratul de la suprafața unghiei.

Ciuperca este contagioasă, iar aceste microorganisme cresc și se pot răspândi într-un mediu umed și cald, cum ar fi vestiarele sălilor de sport sau spa, bazine de înot și piscine, în special cu dușumelele încălzite.

Studiul VITALISsCE

Cum recunoastem onicomicoza și de ce apare

În mod normal, unghiile sănătoase sunt netede, roz și au o dungă albă, subțire la vârf. Orice modificări ale acestui aspect ar trebui să-ți spună imediat un semn de întrebare și să mergi la un medic dermatolog în vederea stabilirii diagnosticului. Aceste modificări nu trădează doar prezența onicomicozei, ci pot surveni și în psoriazis, de exemplu, dar și ca urmare a unor tulburări trofice în cazul patologiei vasculare a membrelor inferioare si/sau în cazul altor boli sistemice.

La cine apare ciuperca unghiei

Ciuperca unghiei piciorului apare, în special, la persoanele cu unghii încarnate sau la cele care suferă leziuni în urma tăierii frecvente sau exagerate a unghiilor. De asemenea, persoanele care practică sport și poartă încălțăminte neadecvată, care presează intens pe unghii în timpul alergării, pot suferi mai frecvent de onicomicoză.
De preferat pentru cei care practică sportul ar fi pantofii din țesături speciale rezistente, care lasă piciorul să respire, nu au vârful întărit și, cel mai important, nu traumatizează unghia și degetele de la picioare.

Multe femei constată destul de tardiv instalarea ciupercii din cauza colorării cu lac, deși unghiile trebuie analizate cu atenție între ședințele de pedichiură, mai ales că la depistarea precoce se poate institui cu eficiență un tratament local. Inițial, o mică parte a unghiei se decolorează, dar de cele mai multe ori pacientul constată direct că întreaga unghie a devenit alb mătuit, galben sau galben spre maro, verde și chiar neagră. 

Cum tratăm ciuperca unghiei

Netratata rapid, infectia se poate raspandi in profunzimea unghiei, avand ca rezultat ingrosarea si exfolierea, insotite de durere si disconfort la mers. Sunt si cazuri in care unghia cade, partial sau in totalitate, intrucat prin exfoliere, devine casanta si nu mai rezista la traumatisme.

Tratamentul este deosebit de important, pentru ca onicomicoza nu deranjeaza numai prin aspectul inestetetic, insa poate da infectii la distanta, mai ales in cazul persoanelor cu diabet sau cu alte afectiuni cronice.

Netratată rapid, infecția se poate răspândi în profunzimea unghiei, având ca rezultat îngroșarea și exfolierea, însoțite de durere și disconfort la mers. Sunt și cazuri în care unghia cade, parțial sau în totalitate, întrucât prin exfoliere, devine casantă și nu mai rezistă la traumatisme.

Tratamentul este deosebit de important, pentru că onicomicoza nu deranjează numai prin aspectul inestetic, însă poate da infecții la distanță, mai ales în cazul persoanelor cu diabet sau cu alte afecțiuni cronice.

Onicomicoza situată la nivelul patului unghial al piciorului este mai frecventă, mediul umed și cald din încălțăminte favorizând evoluția acesteia, însă poate fi întâlnită și la nivelul unghiilor mâinilor, mai ales la persoanele cu imunitatea scăzută. Pe lângă tratamentul care se impune, aceste persoane ar trebui să își facă și câteva analize generale, de multe ori medicul constatând și o altă afecțiune sistemică.

Când onicomicoza se manifestă cu febra aproape de 38 grade Celsius, sensibilitate accentuată la locul infecției, înroșire, căldură degajată și secreție purulentă, atunci este obligatoriu un consult medical de specialitate de urgență.

Opțiuni de tratament în onicomicoză sau ciuperca unghiei

Pacientul cu onicomicoză nu trebuie să își facă iluzii cum, că netratată, unghia se va vindeca spontan. Sunt situații în care, depistată la timp, onicomicoza răspunde la tratamentul topic, mai ales la persoanele tinere care aplică, în plus, și regulile igienice, precum purtarea de pantofi deschiși, îndepărtarea încălțămintei vechi sau dezinfecatrea intense a acestora (spray-uri cu formol, de exemplu), înlocuirea totală a șosetelor vechi cu altele noi, dezinfectarea intensă a cearceafurilor etc.

Recomandările Experților DOC

Îngrijire la domiciliu în caz de ciuperca unghiilor

Pe lângă toate recomandările de mai sus, poți folosi: 

  • Creme sau unguente antifungice fără prescripție medicală. Taie unghiile, ține-le la înmuiat 15-20 de minute în apă caldă și usucă-le înainte de a aplica crema medicamentoasă.
  • Îngrijire specială a unghiilor. Dacă îți ții unghiile tăiate, se poate reduce presiunea și durerea pe care le simți.  

Însă la majoritatea persoanelor, în general, tratamentul ciupercii unghiilor poate fi costisitor și întins până la un an, mai ales când onicomicoza este localizată la nivelul piciorului.

Există pe piață o serie de tratamente naturiste pentru onicomicoză care, din păcate, nu funcționează pentru majoritatea pacienților, mai ales când nu sunt recomandate și monitorizate de către un medic sau cu precădere când sunt achiziționate din surse neverificate, precum cele de pe internet. De aceea, pentru a scurta suferința și pentru a scapă de ciupercă, sfatul principal este vizita la medicul dermatolog.

Medicul poate recomanda un tratament onicomicotic oral care este eficient, dar necesită o monitorizare atentă a potențialelor efecte secundare la nivelul ficatului, întrucât în anumite situații, aceste medicamente pot genera hepatotoxicitate. 

Agenții antimicotici folosiți, prin timpul lung de înjumătățire și prin depozitarea la nivelul patului unghial, au efect o perioadă mai lungă de timp, putând fi folosite scheme de tratament cunoscute sub numele de puls-terapie. Sunt utilizate frecvent în puls-terapie itraconazolul (Micogal și Orungal) și fluconazolul (Diflucan).

Schema utilizata în tratamentul cu itraconazol (200 mg) este de 2x2 capsule/zi, 7 zile pe lună, timp de 4-6 luni. Pentru fluconazol, este recomandată o doză unică de 150 mg pe săptămână, timp de 6 luni. 

Aceste tratamente sunt recomandate, însă, cu prudență la pacienții cu enzime hepatice crescute sau la cei cu boală hepatică activă, cei care au prezentat toxicitate hepatica la alte medicamente, la pacienții cirotici sau cu insuficiență renală. Însă la persoanele cu un ficat sănătos, medicamentele nu reprezintă o problemă majoră, mai ales dacă tratamentul este dublat de un stil de viață sănătos și de medicație hepatoprotectoare.

RECOMANDARILE EXPERTILOR
 

La femeile gravide sau la cele care alăptează nu sunt recomandate aceste terapii, mai ales dacă infecția este limitată, nu prezintă forme de suprainfectare, nu pune în pericol sarcina sau nou-născutul.
Pentru ca terapia sistemică să fie eficienta, ea trebuie însoțită de un tratament local în aplicații zilnice până în momentul normalizării lamei unghiale, dar și de măsurile profilactice care se impun în toate situațiile.

Tratamentul local al onicomicozei constă în aplicarea de creme, loțiuni, geluri și lacuri, aplicate la nivelul unghiei și ariei periunghiale afectate, pe bază de naftifină, clotrimazol, terbinafina, tolnaftat. Se recomanda în formele ușoare sau moderate ale onicomicozei și tratamentul este de durata, fără a fi întrerupt. Sunt situații în care medicul recomandă aplicarea soluției sau unguentului antifungic pentru minim un an după vindecarea onicomicozei, pentru a preveni recidiva. Se mai poate încerca, asociat, utilizarea unui preparat keratolitic (pentru a distruge lama unghială infectată) în combinație cu antimicoticele locale și/sau generale. 

Însă, în cazurile grave, de onicomicoza veche (peste 6-9 luni) care nu a reacționat la tratamentele topice, se recomandă ca unghia să se îndepărteze total sau parțial, prin metode chirurgicale (din ce în ce mai rar utilizate în prezent și doar când se impun într-un anumit context patologic) sau non-chirurgicale.

Dintre cele mai eficiente și rapide metode de eliminare a onicomicozei se menționează terapiile laser. Raza laser focalizată trece prin unghii, cu scopul obținerii încălzirii țesutului în jurul valorii de 39˚C pentru distrugerea termică a sporilor și eliminarea ciupercii, fără a genera durere sau fără a dăuna țesutul și pielea din jur.

Se pot folosi tratamente laser 1064 nm ND-YAG, în care sunt necesare de la 1 până la 8 ședințe, în funcție de severitatea bolii, spațiate la 1-1,5 luni. Se poate asocia tratamentului general sau local, în ambele cazuri, crescând eficiența acestora. De obicei, un tratament este eficient, iar rezultatul bun este obiectivat la 3-4 luni, când crește o unghie nouă și sănătoasă. Este necesară îndepărtare oricăror surse de reinfecție, imediat după tratamentul laser.

În vederea procedurii, se curăță depozitul subunghial (care este rezervor de fungi) și se taie zona afectată, cât mai mult posibil, fără a cauza disconfort sau durere.
În majoritatea situațiilor, se încearcă în prealabil subțierea unghiei bolnave, înainte de tratamentul laser, și se tratează tot patul unghial (inclusiv matricea - zona din care se formează unghia) și 2 mm în jur.

Sunt necesare 400 pulsuri pentru haluce (degetul mare de la picior) sau police (mână) și 100 de pulsuri pentru fiecare din celelalte degete. Pentru onicomicoza situată la nivelul mâinii, aproximativ 400 pulsuri pentru police (degetul mare) și 100 pulsuri pentru celelalte unghii. Ședințele durează aproximativ 30 minute și nu necesită o perioadă de recuperare. În general, după prima ședință, 50% din unghii își schimba culoarea și aspectul.

Tratamentul este bine tolerat de către pacienți cu un minim disconfort sau deloc și nu are efecte adverse sau complicații.

Ca metode complementare asociate, se poate folosi cu success și ozonoterapia, mai ales la persoanele vârstnice sau afectate de diabet, care constă în mai multe ședințe cu introducerea zonei afectate în săculeți de ozon, sau autohemoterapia majoră cu sânge îmbogățit cu ozon, o dată la o săptămână sau în funcție de recomandarea medicului specializat în ozonoterapie.

Factori de risc onicomicoză

Factorii care pot crește riscul ca o persoana să dezvolte infecția fungică a unghiei sunt numeroși:

  • vârsta înaintată, reducerea fluxului sangvin, ani mulți de expunere la fungi
  • transpirația abundentă
  • istoricul medical - de pildă, dacă pacientul a avut în trecut "piciorul atletului" sau micoza piciorului
  • mersul desculț în zone umede, folosite la comun cu alte persoane, cum ar fi la piscină, sălile de sport și băile publice
  • o leziune minoră a pielii ori o leziune minora în unghie ori o afecțiune dermatologică, precum psoriazisul
  • diabetul zaharat, problemele asociate circulației sângelui sau sistemul imunitar slăbit.

Ce complicații poate avea ciuperca unghiei

Un caz sever de onicomicoză poate duce la dureri mari și poate cauza leziuni permanente la nivelul unghiei. În plus, infecția fungică poate duce la alte infecții grave, care se răspândesc dincolo de zona piciorului, mai ales dacă persoana are sistemul imunitar suprimat, din cauza medicației, diabetului sau a altor afecțiuni.

Dacă pacientul are diabet, este posibil să aibă o circulație redusă a sângelui în picioare și să aibă nervii periferici (din picioare) afectați. De asemenea, pacientul are un risc mai mare de a dezvolta o infecție bacteriană a pielii numita celulită infecțioasă. Așa că orice leziune sau rană relativ minoră ce apare la picioare - inclusiv o infecție fungică precum ciuperca unghiei - poate duce la o complicație gravă. Dacă ai diabet și crezi că ai dezvoltat onicomicoză, este bine să te vadă medicul tău specialist.
 

Daca iti doresti sa te programezi chiar acum la un dermatolog nu mai amana nicio zi. Timpul si sanatatea ta sunt pretioase!

Te poti programa chiar acum, la un medic specialist, in orasul tau, pe DOC TIME. 

Solutia pentru imbunatatirea starii tale de sanatate este doar la un click distanta!

 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
AFP - American Academy of Family Physicians - Onychomycosis
https://www.aafp.org/afp/2021/1000/p359.html
NHS - Treatment for a fungal nail infection
https://www.nhs.uk/conditions/fungal-nail-infection
American Academy of Dermatology - Nail fungus
https://www.aad.org/public/diseases/a-z/nail-fungus-treatment#
 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0