COVID-19: Recomandări pentru pacienții cu afecțiuni dermatologice

Pentru a reduce răspândirea virusului SARS-CoV-2, autoritățile medicale recomandă să ne spălăm corect și frecvent pe mâini sau să folosim un produs dezinfectant, atunci când nu avem la îndemână apă și săpun. Spălarea regulată a mâinilor poate agrava afecțiunile pielii, cum ar fi dermatita atopică sau psoriazisul, atrag atenția specialiștii. Despre ce măsuri ar trebui să ia aceștia, am detaliat mai jos. 

Precauții pentru pacienții cu dermatită atopică

Spălarea excesivă a mâinilor sau utilizarea unui produs de curățare a mâinilor poate usca pielea celor care se confruntă cu dermatită atopică. Este posibil să te protejezi de coronavirus, protejându-ți, de asemenea, pielea dacă ai pielea atopică? Specialiștii spun că da!

În primul rând, cei care se confruntă cu această problemă ar trebui să utilizeze un săpun blând, destinat pielii atopice. În funcție de severitatea eczemei, recomandat ar fi ca, după dezinfectarea mâinilor, să folosească și o cremă emolientă care nu are în compoziție parfum. Această practică este utilă și în timpul pandemiei COVID-19, deoarece săpunul destinat pielii atopice are aceleași proprietăți de curățare ca și săpunul normal. 

În cazul în care apa și săpunul nu sunt disponibile, persoanele care suferă de eczeme pot folosi un dezinfectant pentru mâini care nu are atât de mult alcool (68-70% ar fi ideal), pentru că alcoolul irită pielea și poate provoca leziuni. 

Cu toate acestea, trebuie să-și ia măsuri de precauție suplimentare pentru a-și proteja pielea. De exemplu, trebuie să-și hidrateze imediat pielea după folosirea gelului de curățare a mâinilor pentru a reduce iritațiile pielii ori, ca înainte să poarte mănuși de unică folosință, să-și hidrateze pielea cu o cremă hipoalergenică, astfel încât mâinile să fie protejate, dar și să se trateze în același timp. 

De altfel, cei care au pielea atopică ar trebui să-și hidrateze mâinile pe tot parcursul zilei ori de câte ori simt că au pielea uscată. Totuși, specialiștii atrag atenția ca aceștia să nu folosească creme cu dermatocorticoizi decât dacă primesc această indicație de la medicul dermatolog și pe perioade limitate fiindcă acestea „subțiază" pielea. 

Persoanele cu eczeme tind să aibă un sistem imunitar hiperactiv, care poate provoca inflamații ale pielii. De aceea, de regulă, tratamentul în cazul multor boli dermatologice severe constă în imunosupresoare prescrise de medicul dermatolog. Acestea încetinesc simptomele eczemei prin suprimarea sistemului imunitar. În acest context, mulți pacienți se întreabă dacă ar trebui să nu-și mai ia tratamentul. Pentru că  întreruperea tratamentului poate favoriza reapariția simptomatologiei sau chiar agravare bolii, este important ca această decizie să fie luată după o discuție în prealabil cu medicul specialist. 

Ce fel de precauții se impun în dezinfectare 

Totodată, o altă recomandare de care ar trebui să țină cont persoanele cu pielea atopică este să folosească mănuși atunci când dezinfectează suprafețele. Mănușile din latex sau din cauciuc ar trebui folosite și la spălarea vaselor.

Recomandări pentru cei cu leziuni generate de psoriazis

Deoarece psoriazisul afectează în primul rând pielea, mulți oameni presupun că aceasta este doar o problemă cosmetică. În realitate, psoriazisul este o boală autoimună. Asta înseamnă că un sistem imunitar hiperactiv determină inflamația și supraproducția celulelor pielii. Ca și în cazul altor afecțiuni autoimune, pacienții cu psoriazis pot avea un risc mare de a contracta noul coronavirus și de a dezvolta complicații grave. 

Specialiștii spun că persoanele cu psoriazis care urmează un tratament cu medicamente biologice care le suprimă sistemul imunitar pot avea un risc mai mare de complicații în cazul în care sunt diagnosticați cu COVID-19. De altfel, persoanele cu psoriazis au o incidență mai mare de a dezvolta afecțiuni medicale cronice, cum ar fi bolile de inimă, care cresc riscul de a contracta virusul SARS-CoV-2.

A avea psoriazis în timpul pandemiei COVID-19 poate fi de asemenea problematic, deoarece pielea poate să se irite din cauza spălării și igienizării frecvente a mâinilor, dezvoltând fisuri sau răni ale pielii.

Ai psoriazis? Ține cont de următoarele recomandări: 

  • Folosește apă și săpun după ce-ți dezinfectezi pielea mâinilor cu un gel de curățare.
  • Pentru spălarea mâinilor, alege produse de curățare blânde, precum săpunurile hipoalergenice.
  • Pe lângă importanța spălării minuțioase cu apă și săpun, este vital să-ți clătești bine mâinile și cu apă și săpun. 
  • Hidratează bine pielea după ce te speli pe mâini sau după ce-ți dezinfectezi mâinile. Dacă simți că ai pielea iritată, vorbește cu medicul dermatolog. Acesta îți poate recomanda produsele potrivite pentru pielea ta, predispusă la psoriazis.

Alte recomandări

  • Cei care au alergii, precum alergia la latex,  nu pot purta în perioada asta mănuși. În cazul lor, specialiștii recomandă spălarea frecventă a mâinilor timp de cel puțin 30-40 de secunde, dar nu mai puțin de 20 de secunde, sau dezinfectarea cu un gel de curățare. 
  • Persoanele cu onicomicoze, la nivelul patului unghial, și care aplică tratamente topice trebuie, ca de fiecare dată înainte și după ce aplică tratamente topice să se spele foarte bine pe mâini cu apă și săpun.
  • Cei care au suferit arsuri în zone mai întinse ale mâinii, chiar în această perioadă sau cei care s-au vindecat recent - trebuie să se sfătuiască cu medicul curant sau cu medicul dermatolog în legătură cu protocolul potrivit de îngrijire. 

Indiferent de problema dermatologică de care suferi respectă sfaturile autorităților medicale. Spală-te des pe mâini cu apă și săpun, nu-ți atinge fața dacă ai mâinile murdare și evită deplasările și contactul direct în această perioadă. 

 

 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The Thelegraph - How to protect yourself from coronavirus if you have eczema
https://www.telegraph.co.uk/health-fitness/body/protect-coronavirus-have-eczema/?fbclid=IwAR175xzEX7_YKEZhPbkuvGmGcjuDwt45reDHtsnRmmWFwhFlRjc9ZN0YLRM
Medical News Today - Hand washing: Expert advice for people with skin conditions
https://www.medicalnewstoday.com/articles/hand-washing-advice-for-people-with-skin-conditions
Creaky Joints - Psoriasis and Coronavirus: Understanding Risk, Hand Hygiene, and More
https://creakyjoints.org/symptoms/psoriasis-coronavirus-risk/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0