Cele mai bune ceaiuri când ești răcit

Când ești bolnav de răceală sau gripă, una dintre primele recomandări ale unui medic este să bei cât mai multe lichide, pentru a te menține hidratat. Pe lângă apă și alte lichide esențiale pentru recuperarea ta, apelează cu încredere la ceai pentru a lupta împotriva infecțiilor respiratorii.  

Un ceai cald îți calmează gâtul iritat și ajută la descongestionarea căilor respiratorii. De asemenea, are proprietăți antibacteriene care ajută la vindecarea mai rapidă a răcelilor. Dacă adaugi puțină miere în ceai, te ajută la tuse, iar dacă folosești felii sau suc de lămâie, organismul va primi un aport suplimentar de vitamina C.

Reține însă că ceaiul este doar un adjuvant și nu înlocuiește în niciun caz antibioticele sau medicamentele prescrise de medic pentru a te ajuta să te vindeci.

Ceaiurile recomandate să le bei în timp ce ești bolnav de răceală sau gripă:

1. Mentă

Gustul răcoritor al ceaiului de mentă este dat de mentol, care te ajută dacă tușești. Are aceleași proprietăți ca siropurile de tuse și, de asemenea, ajută la respirație, scăpându-te de congestia nazală. Ceaiul scade, de asemenea, durerea, inflamația și durerile. USDA notează beneficiile ceaiului de mentă, care are proprietăți antimicrobiene și antivirale.

2. Muşeţel

Pe lângă lichide, medicii recomandă odihnă pentru a trece mai repede peste perioada de boală. Din păcate, poate fi destul de dificil să ai un somn bun în timp ce ești bolnav de răceală sau gripă.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Ceaiul de mușețel poate fi o soluție care să te ajute să dormi. Plantele de mușețel au flavonoide în petale, care au un efect calmant. Ceaiul are și proprietăți antiinflamatorii, așa că îți oferă și beneficii suplimentare dacă alegi să îl bei.

3. Echinacea

Originară din America de Nord, această floare violet scade riscul de a răci cu 58% dacă este luată ca supliment. Proprietățile antiinflamatoare ale echinaceei  pot ajuta, de asemenea, sistemul imunitar, scurtând perioada unei răceli sau gripe. Poți bea ceai de echinaceea preventiv, pentru a-ți întări sistemul imunitar și pentru a ține departe virozele de sezon.

4. Ghimbir

Dacă ai dureri în gât, ceaiul de ghimbir te va calma. Ghimbirul conține ingrediente antiinflamatoare și luptă împotriva microorganismelor care pot provoca infecții.

Dacă te deranjezi la stomac din cauza boalii, ceaiul de ghimbir ajută la atenuarea senzației de greață. De asemenea, ceaiul poate curăța sinusurile, reducând în același timp vărsăturile și răul de mișcare.

5. Soc

Florile și fructele de soc au fost folosite de secole pentru a atenua simptomele bolilor. Unul dintre ingredientele cheie ale fructelor sunt antioxidanții. Încărcate cu acești antioxidanți, fructele de soc susțin funcționarea sistemului imunitar. Siropurile și extractele din fructe de soc și-au demonstrat, de asemenea, capacitatea de a scurta episoadele de răceală sau gripă.

6. Ceai verde

Ceaiul verde are extraordinar de multe beneficii pentru sănătatea ta. De la îmbunătățirea funcției creierului până la intensificarea arderii grăsimilor, ceaiul verde este un aliat de nădejde dacă vrei să fii sănătos și în formă. Când vine vorba de răceală și gripă, antioxidanții din ceaiul verde ajută la eliminarea bacteriilor rele și a radicalilor liberi. Congestia și tusea sunt reduse atunci când bei acest ceai.

7. Hibiscus

Un alt ceai plin de antioxidanți, hibiscusul este, de asemenea, bogat în vitamina C și fier. Ambele ajută sistemul imunitar să rămână echilibrat și să lupte împotriva bacteriilor, pentru ca tu să scapi mai repede de o răceală sau gripă.

8. Urzică

Frunzele de urzică sunt bogate în multe vitamine și minerale, dar două dintre cele mai importante sunt vitamina C și caroten. Ambele îți sprijină sistemul imunitar să lupte împotriva bacteriilor străine.

Consumul unui ceai din plante te poate ajuta când ești bolnav de răceală sau gripă, dar ține cont că există multe acțiuni pe care le puteți lua pentru a evita cu totul boala. Vaccinurile antigripale sunt adaptate în fiecare an pentru a combate cele mai importante tulpini din acel sezon.

Ce alte remedii poți folosi

Există o mulțime de alte remedii casnice pe care le poți încerca în timp ce te  recuperezi după ce ai luat o răceală sau dacă ai o durere în gât.

  • Rămâi hidratat! Este esențial pentru sănătatea ta, chiar și atunci când nu te lupți cu o răceală. Încearcă să bei între 8 și 10 pahare de apă sau alte lichide fără cofeină.
  • Suplimentele cu zinc pot contribui la reducerea perioadei în care ești bolnav, mai ales dacă le poți lua în 24 de ore de la apariția simptomelor.
  • Medicamentele fără prescripție medicală, cum ar fi paracetamolul și ibuprofenul, pot ajuta la reducerea durerilor de cap, a durerilor de articulații și a simptomelor de febră.
  • Păstrează la îndemână picăturile pentru tuse sau pastilele pentru gât. Acestea stimulează gura să producă salivă, ceea ce îți menține gâtul umed și reduce durerea.

Când trebuie să mergi la medic

Ține cont că poate dura ceva timp să te vindeci de o răceală sau gripă. Cele mai multe răceli sunt cauzate de virusuri, ceea ce înseamnă că nu există multe lucruri pe care medicul să ți le poată da, pe lângă medicamentele pe care poți să le iei fără prescripție medicală, pentru ameliorarea simptomelor.

Cu toate acestea, dacă simptomele de răceală persistă mai mult de 3 săptămâni sau dacă observi că simptomele se înrăutățesc după 10 zile, mergi neapărat la medic. O răceală care durează mai mult timp poate indica o infecție bacteriană care necesită tratament medical.

Simptomele care ar trebui să te trimită la medic includ:

  • presiune sau durere în zona frunții
  • scurgeri nazale colorate (maro, verde sau cu sânge)
  • febră mare care persistă mai mult de 24 de ore
  • transpirații sau frisoane
  • dificultate la înghițire
  • o tuse seacă
  • respirație îngreunată

Ce trebuie să reții:

  • Nicio cercetare științifică nu indică un anumit tip de ceai ideal atunci când ești răcit. 
  • Totuși, este benefic să bei un ceai de plante atunci când nu te simți bine din cauza unei infecții respiratorii. Acest lucru nu are cum să îți dăuneze, dimpotrivă. 
  • De asemenea, să te menții hidratat cu băuturi fără cofeină te poate ajuta să te  recuperezi mai ușor și mai rapid. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie: 
“Treating cough and cold: Guidance for caregivers of children and youth”, autori: Ran D Goldman; Canadian Paediatric Society, Drug Therapy and Hazardous Substances Committee - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23115499/ 
“Effect of Tea Catechins on Influenza Infection and the Common Cold with a Focus on Epidemiological/Clinical Studies”, autori: Daisuke Furushima, Kazuki Ide, Hiroshi Yamada - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30037024/#:~:text=Since%20the%20late%201990s%2C%20several,the%20development%20of%20influenza%20infection. 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0