Câtă mobilitate mai are un umăr “înghețat”?

O formă particulară de afectare a articulației umărului este reprezentată de inflamația articulației glenohumerale a cărei evoluție spre fibroză este responsabilă, prin diminuarea importantă a mobilității la acest nivel, de apariția unei afecțiuni numită umăr blocat sau umăr “înghețat”.

Mobilitatea umărului este asigurată de trei articulații: articulația glenohumerală, articulația sternoclaviculară și articulația acromioclaviculară. Ligamentele și musculatura din jurul umărului, inclusiv mușchii coafei rotatorilor (mușchii ce acoperă articulația umărului), contribuie la stabilitatea articulațiilor umărului. La nivelul umărului se fac urmatoarele mișcări:

  • Rotație internă
  • Rotație externă
  • Abducție – este mișcarea prin care brațul este îndepărtat de corp. Până când brațul ajunge la 90° această mișcare este făcută din articulația scapulo-humerală. Pentru continuarea mișcării la mai mult de 90° intervine mișcarea în articulația acromio-claviculară și bascularea omoplatului.
  • Adducție- este mișcarea prin care brațul este apropiat de corp
  • Flexie
  • Extensie
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Definiția actuală a unui umăr înghețat (“frozen shoulder”) este: "o condiție de etiologie incertă caracterizată prin reducerea semnificativă a mișcării active și pasive a umărului care are loc în absența unei afectari intrinsece a acestuia".

Pierderea mișcării pasive este un element esențial în stabilirea diagnosticului cert de adevărat umăr blocat. Deși alte condiții precum bursita subacromială, tendinita calcificantă și ruptura parțială a coafei rotatorilor pot fi asociate cu dureri semnificative și pierderea mișcărilor active, mișcările pasive se păstrează. Prin urmare, pacienții cu aceste condiții nu ar trebui să fie clasificați ca având un umăr înghețat.

Sunt afectate mai ales persoanele cu vârsta de 40-70 de ani. Se estimează că 3% din populație dezvoltă boala pe parcursul vieții lor. Femeile sunt afectate într-un procent mai mare decât bărbații. Durerea și mai ales limitarea marcată a mișcărilor în articulația umărului, fac ca această afecțiune să fie una invalidantă pentru pacienți, ei nu-și mai pot desfășura activitatea profesională și au dificultăți în îndeplinirea activităților obișnuite din viața de zi cu zi. Cea mai afectata este miscarea de rotatie externă, urmată de abducția brațului.

Pacienții cu umăr înghetat primar nu au avut în trecut afectare la nivelul umărului. Un pacient cu umăr înghețat trece în mod obișnuit prin trei faze:

  • Faza dureroasă inițială - pacientul are durere care se instalează progresiv, este difuză, intensă, durează de la câteva săptămâni la câteva luni. Durerea apare și noaptea, iar pacienții nu pot să doarmă pe partea afectată. Din cauza durerii pacientul folosește tot mai puțin membrul afectat. 
  • Faza de rigidizare se caracterizează printr-o pierdere progresivă a gradului de mobilitate care poate dura până la 1 an. Cei mai mulți pacienți își pierd rotația externă și internă în articulația glenohumerală si nu pot ridica brațul la 90° (nu fac abducția brațului). În această fază intensitatea durerii scade, ceea ce predomină acum este reducerea mobilității, pacienții nu mai pot face mișcările obișnuite.
  • Faza finală, presupune recuperarea progresivă a mișcărilor ce se întâmplă în săptămâni și luni de zile, mobilitatea umărului revine aproape la normal, fără a obține totuși o recuperare completă a mișcărilor pe care le putea face înainte de debutul afecțiunii.  Un procent de aproximativ 40% din pacienți rămân cu o ușoară limitare a mișcărilor iar aproximativ 10% au limitare semnificativă pe termen lung.

Spre deosebire de pacienții cu umăr înghețat primar, cei cu sindrom de umăr înghețat secundar descriu un eveniment care a precedat debutul simptomelor de la nivelul umărului, cum ar fi un traumatism sau o intervenție chirurgicală la extremitatea superioară afectată.

Care sunt factorii declanșatori?

Deși sunt multe cazuri în care nu este identificată cauza ce determină apariția sindromului de umăr înghețat, există unii factorii declanșatori:

  • Un traumatism la nivelul umărului
  • Intervenția chirurgicală (la nivelul umărului, dar și în zone învecinate)
  • Diverse alte afecțiuni la nivelul umărului (afectarea ligamentelor, tendoanelor, o fractură a humerusului în trecut)
  • Diabetul zaharat (în rândul acestor pacienți frecvența sindromului de umăr înghețat este mai mare, de aproximativ 10-20%, în comparație cu populația generală, unde incidența este de aproximativ 3%. Incidența în rândul pacienților cu diabet zaharat tip I insulino-dependent este chiar mai mare, și anume 35%, cu o frecvență crescută a afectării bilaterale a umerilor. Rareori se întâmplă ca ambii umeri să fie afectați simultan, în schimb afectarea lor secvențială este întâlnită în cazul pacienților cu diabet zaharat.
  • Hipertiroidismul, boala Parkinson reprezintă factori de risc adiționali. Durerea persistentă la nivelul umărului este de 4-5 ori mai frecventă la pacienții cu Parkinson decât la populația sănătoasă și poate fi o manifestare precoce a bolii Parkinson, precedând cu ani de zile tremorul caracteristic.
  •  Imobilizarea prelungită datorată altor cauze (accident vascular cerebral, infarct miocardic în trecut, fracturi ce au determinat o lungă perioadă de imobilizare).

Cum este diagnosticat un pacient cu umăr înghețat?

Diagnosticul pentru sindromul de umăr înghețat este un diagnostic clinic bazat pe durerea afirmată de pacient și pe reducerea mișcărilor active și pasive în articulația gleno-humerală și/sau mișcarea periscapulară. Dacă se face testul cu xilină, în cazul acestor pacienți redoarea (“înțepenirea”) persistă pentru că nu este vorba despre o contractură musculară reflexă declanșată de durere. Aspectul radiologic este normal, dar pe măsură ce mobilitatea umărului se reduce tot mai mult, apare imaginea radiologică de demineralizare osoasă a capului humeral. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) la nivelul umărului este folosită pentru a face diagnostic diferențial cu alte afecțiuni care determină tablou clinic asemanator.

Care este tratamentul recomandat?

Tratamentul constă în administrarea de antiinflamator nesteroidian (AINS) combinat cu fizioterapie (curenți diadinamici, interferențiali, curent galvanic), termoterapie, TENS (stimularea electrică transcutanată). Se pot face injecții intraarticulare cu corticosteroizi și se pare că fizioterapia combinată cu injectarea intraarticulară de corticosteroid ameliorează mai bine și mai rapid mobilitatea umărului în comparație cu injectarea de cortizon separat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Kinetoterapia este foarte importantă. Ea are ca obiectiv principal recuperarea mobilității și se face pe o perioadă lungă de timp, de 3-4 luni.
Tratamentul chirurgical constă în înlăturarea adeziunilor și relaxarea capsulei articulare și se face artoscopic.
Este de precizat faptul că la persoanele care suferă de umăr înghețat secundar, patologia de fond și factorii favorizanți expuși mai sus trebuie tratați concomitent.

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0