Cancer peritoneal: tipuri, simptome, tratament

Cancerul peritoneal reprezintă invazia membranei seroase care căptușește cavitatea peritoneală de către celule maligne care își au originea în mezoteliu sau se diseminează din alte zone tumorale primare. Cea mai des întâlnită formă este carcinomatoza peritoneală, o manifestare în stadiu avansat a mai multor afecțiuni maligne gastrointestinale, inclusiv cancerul apendicular, colorectal și gastric.

Invazia membranei seroase care căptușește cavitatea abdominală de către celulele maligne se numește malignitate a suprafeței peritoneale sau cancer peritoneal. Există câteva tipuri diferite de cancer peritoneal, acesta fiind ori primar, ori secundar. Carcinogeneza cancerelor peritoneale poate fi explicată prin „teoria semințelor și a solului” prezentată de Stephen Paget, care descrie modul în care o tumoare malignă renunță la celule („semințe”) care călătoresc în toate direcțiile, dar nu pot supraviețui și se înmulțesc doar la localizările care acceptă tumora („solul”).

Acesta explică predilecția celulelor tumorale colorectale, ovariene și gastrice pentru peritoneu. Metastazele specifice unui organ au legătură cu interacțiuni moleculare și compatibilități dintre receptorii de pe celulele maligne și liganzii de pe celulele gazdă. Tratamentul cancerului peritoneal depinde de tipul specific de cancer, de stadiul în care este diagnosticat și de starea generală a pacientului.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Tipuri de cancer peritoneal

Există două tipuri de cancer peritoneal: primar și secundar. Cancerele peritoneale primare, care încep în peritoneu, includ cancerele epiteliale, tumorile desmoplastice cu celule rotunde mici și mezoteliomul, iar cancerele peritoneale secundare debutează în alte organe din abdomen (pot fi de origine ginecologică, genito-urinară sau gastro-intestinală) și se răspândesc la peritoneu. 

Carcinomatoza peritoneală

Acesta este cea mai comună manifestare: provine din celulele canceroase care s-au răspândit de la alte tipuri de cancer, cum ar fi cancerul ovarian, cancerul gastric, cancerul colorectal sau cancerul pancreatic. Celulele canceroase se răspândesc în peritoneu și formează tumori. 

Carcinomatoza peritoneală este cea mai frecventă cauză de afectare difuză peritoneală, arată cercetările. Carcinomul ovarian și cel gastrointestinal au cea mai mare tendință de a metastaza la nivelul peritoneului, alte cauze ale depozitelor peritoneale fiind carcinoamele de pancreas, sân, apendice, tract biliar, ficat, plămân și tract genito-urinar.

Mezoteliom peritoneal

Acest tip de cancer peritoneal începe în celulele mezoteliului, un țesut care acoperă majoritatea organelor din cavitatea abdominală. Mezoteliomul peritoneal este adesea asociat cu expunerea la azbest și poate fi foarte agresiv.

Tumorile desmoplastice cu celule rotunde mici

Tumorile desmoplastice cu celule rotunde mici cresc în abdomen și zona pelviană și reprezintă un tip de sarcom de țesut moale, adică un tip de cancer care se formează în țesutul conjunctiv al corpului.

Tumorile primare ale peritoneului

Cu toate că sunt rare, există cazuri în care cancerul peritoneal se dezvoltă direct în peritoneu, fără a proveni din alte tipuri de cancer. 

Cancer peritoneal: cauze, factori de risc și statistici

Cauze

Nu se știe exact ce cauzează cancerul peritoneal, deși procesul începe atunci când o serie de mutații în celulele peritoneale duc la creșterea necontrolată a acestora.

Factori de risc

Cum cancerul peritoneal este o afecțiune rară, factorii de risc specifici nu sunt foarte bine înțeleși. Cu toate acestea, există câțiva factori care pot crește potențial riscul de a dezvolta cancer peritoneal. 

  • Persoanele expuse la azbest în trecut, în special în medii de lucru în care azbestul era prezent, pot prezenta un risc crescut de a dezvolta mezoteliom peritoneal.
  • Unele teorii sugerează că există o predispoziție genetică pentru dezvoltarea mezoteliomului peritoneal, la persoanele care au rude de gradul întâi cu istoric de mezoteliom.
  • Majoritatea persoanelor diagnosticate cu cancer peritoneal primar au vârste de 60 de ani sau mai mult.
  • Acest cancer afectează de cele mai multe ori femeile și doar în cazuri rare bărbații. Femeile care fac terapie hormonală după menopauză au un risc mai crescut de cancer periotneal, la fel și cele care suferă de endometrioză și cele care nu au născut niciodată.

Ce spun cifrele?

Cancerul peritoneal primar este foarte rar, medicii diagnosticând mai puțin de 7 cazuri la un milion în fiecare an, însă aceste cifre pot fi oarecum înșelătoare, spun oamenii de știință, care estimează că până la 15% dintre femeile diagnosticate cu cancer ovarian avansat pot avea de fapt cancer peritoneal.

Simptome cancer peritoneal

Printre simptomele care se pot manifesta în stadiile incipiente se numără:

  • Dureri abdominale și în zona pelviană;
  • Sângerări sau alte scurgeri vaginale anormale;
  • Balonare;
  • Constipație sau sângerare rectală;
  • Urinare frecventă;
  • Indigestie și pierderea poftei de mâncare sau senzație de sațietate după ce a fost consumată doar o cantitate mică de mâncare;
  • Creștere sau scădere în greutate neintenționată.

Pe măsură ce cancerul peritoneal crește, pot apărea simptome suplimentare, cum ar fi:

  • Oboseală;
  • Acumulare de lichid în abdomen (ascită);
  • Greață sau vărsături;
  • Dificultăți de respirație (dispnee);
  • Umflarea picioarelor.

Constatările tipice care indică o carcinomatoză peritoneală sunt ascita, infiltrarea mezenterică și nodulii peritoneali. Ocazional, pot apărea obstrucții intestinale sau ureterale. Aproximativ 70% dintre pacienții cu carcinomatoză peritoneală prezintă ascită. 

Cancer peritoneal: diagnostic

Diagnosticarea cancerului peritoneal implică de obicei o serie de proceduri și teste pentru a confirma prezența cancerului și a stabili tipul și stadiul bolii. 

Istoric medical și examinare fizică

Medicul începe adesea cu o discuție a istoricului medical al pacientului pentru a identifica simptomele și factorii de risc. Apoi, se efectuează o examinare fizică pentru a evalua semnele clinice ale bolii, cum ar fi umflarea abdomenului sau sensibilitate la palpare.

Analize de sânge

Unele analize de sânge, cum ar fi markerii tumorali, pot furniza indicii cu privire la prezența cancerului peritoneal. De exemplu, antigenul carcinoembrionar (CEA) și antigenul cancerului ovarian (CA-125) pot fi crescuți în cazul acestui tip de cancer.

Imagistica medicală

Imagistica medicală ajută la vizualizarea zonelor abdominale și pelviene și poate evidenția prezența tumorilor. Tehnici de imagistică folosite includ radiografia abdominală, ecografia abdominală, tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN).

Biopsie

Pentru a confirma diagnosticul de cancer peritoneal și pentru a determina tipul exact de cancer, este necesară de obicei o biopsie. În timpul unei biopsii, se prelevează o mică mostră de țesut sau de lichid din zona afectată a peritoneului. Această mostră este apoi analizată în laborator pentru a identifica celulele canceroase.

Laparoscopie

Uneori, pentru a examina mai detaliat peritoneul și pentru a lua mostre de țesut pentru biopsie, poate fi efectuată o procedură numită laparoscopie. Aceasta implică introducerea unei camere subțiri și a unor instrumente în cavitatea abdominală prin incizii mici.
Este foarte important să se diferențieze carcinomatoza peritoneală de alte patologii peritoneale difuze, deoarece unele dintre ele necesită doar tratament medicamentos, nu chirurgical.

Tratament cancer peritoneal

Tratamentul cancerului peritoneal primar depinde de stadiul bolii, de starea generală a pacientului și de alți factori individuali. 

Intervenție chirurgicală

Intervenția chirurgicală este adesea un aspect important al tratamentului cancerului peritoneal primar. Scopul principal al intervenției chirurgicale este de a îndepărta cât mai mult din tumorile din peritoneu. În unele cazuri, poate fi necesară îndepărtarea unor părți ale peritoneului, în timp ce în altele se poate încerca o rezecție completă a tumorii. Uneori, chirurgul poate folosi tehnici de chirurgie citoreductivă pentru a îndepărta tumorile mari și apoi terapie de chimioterapie intraperitoneală hipertermică pentru a distruge celulele canceroase rămase.

Chimioterapie

Chimioterapia este utilizată în general în combinație cu intervenția chirurgicală. Poate fi administrată înainte sau după operație pentru a distruge celulele canceroase rămase și pentru a preveni recidiva. Terapia de chimioterapie intraperitoneală hipertermică este o modalitate specială de administrare a chimioterapiei direct în cavitatea peritoneală la temperaturi ridicate, cu scopul de a distruge celulele canceroase.

Chimioterapia intraperitoneală cu aerosol presurizat este o abordare nouă pentru administrarea medicamentelor intraperitoneale într-o manieră minim invazivă. Este utilizată ca abordare paliativă laparoscopică la pacienții la care chirurgia citoreductivă + chimioterapia intraperitoneală hipertermică nu este o indicație, prezintă o încărcătură tumorală considerabilă sau există ascită persistentă. Scopul este ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Radioterapia

Radioterapia implică utilizarea radiațiilor pentru a distruge sau a încetini creșterea celulelor canceroase. Cu toate acestea, radioterapia este utilizată mai puțin frecvent în tratamentul cancerului peritoneal primar în comparație cu alte tipuri de cancer.

Tratament experimental și terapii țintite

În unele cazuri, pacienții cu cancer peritoneal pot fi eligibili pentru studii clinice sau pentru tratamente experimentale care investighează noi modalități de tratament. De asemenea, pot fi folosite terapii țintite care vizează specific anumite mutații genetice din celulele canceroase.

În prezent, în ce privește carcinomatoza peritoneală, o combinație de chirurgie citoreductivă și chimioterapie intraperitoneală este considerată cea mai bună opțiune terapeutică pentru acești pacienți. Introducerea acestor metode a îmbunătățit semnificativ speranța de viață a pacienților.

Care este perspectiva pacientului cu cancer peritoneal?

Deoarece cancerul peritoneal este diagnosticat de regulă târziu, prognosticul este slab și cancerul revine adesea după tratament. Cancerul peritoneal primar are o rată de supraviețuire care variază între 11 și 17 luni. Carcinomatoza peritoneală are un prognostic și mai slab, supraviețuirea fiind în general de câteva luni, până în 6.

Se poate preveni cancerul peritoneal?

Nu se cunoaște o modalitate precisă de a preveni cancerul peritoneal, dar au un risc mai scăzut femeile care au născut, cele care au alăptat, cele care au luat contraceptive orale și cele care a făcut ligatură de trompe sau li s-au îndepărtat trompele uterine și ovarele.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Peritoneal Cancer
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK562138/
Cleveland Clinic - Primary Peritoneal Cancer
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22721-primary-peritoneal-cancer#prevention
NCBI - Diagnosis and treatment of peritoneal carcinomatosis - a comprehensive overview
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9995246/
Studiul „Diagnosis and treatment of peritoneal carcinomatosis - a comprehensive overview”, apărut în Pol J Radiol. 2023; 88: e89–e97. Published online 2023 Feb 9. doi: 10.5114/pjr.2023.125027, autori: Małgorzata Anna Szadkowska et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0